"Scris-am vouă, tinerilor, căci sunteţi tari şi cuvântul lui Dumnezeu rămâne întru voi şi aţi biruit pe cel viclean." (I Ioan 2, 14)

joi, 15 decembrie 2011

"Unde este Dumnezeu, mamă? Unde este Dumnezeu, tată? Nu vedeţi că înnebunim fără El?" ( scrisoare de adio)


„ Salvaţi sufletele noastre” , S.O.S….., aşa a îndrăznit să scrie cineva pe peretele closetului de la liceu ( printre toate celelalte porcării sexuale)... Da, acesta e strigătul meu nerostit, poate strigătul generaţiei mele, înnăbuşit în inimile noastre, sub mormanele de gunoi ale vieţii de zi cu zi, de chiştoace şi sticle goale, de prezervative şi seringi; de decibelii muzicii date la maxim, de buzele şi corpul celui îmbrăţişat nu din dragoste ( ce e aia poate că nu ştiţi nici voi!), ci din disperarea aceea scârboasă a bătrânilor neputincioşi, de a nu fi singuri! Da, acesta e adevărul nostru, partea cea nobilă şi frumoasă din noi, şi nu putem să-l scriem decât pe pereţii veceului!
De câte ori deschidem gura sau întindem mâna către voi ne trataţi ca pe nişte cerşetori: ne daţi repede bani sau dulciuri sau ţoale ca nu cumva să ne iasă de pe buze strigătul acesta periculos care v-ar pune în cea mai jenantă postură din viaţa voastră, aceea de a nu şti pentru ce trăiţi sau care e sensul vieţii la care ne-aţi chemat, născându-ne; ori ca nu cumva mâna întinsă să cerşească Adevărul pe care nu-l cunoaşteţi, asta fiind maximum de onestitate de care sunteţi în stare, pentru că în rest ne minţiţi fără probleme… De fapt, ne umpleţi şi nouă farfuriile cu ceea ce curge din televizoare…
Ne daţi bani şi o rupeţi la fugă să faceţi alţii, lăsându-ne singuri cu cel mai viclean dintre monştrii acestei lumi: Banul. Parcă el ar fi nu numai stăpânul vostru ci şi copilul vostru: de multe ori mă întreb dacă voi faceţi bani pentru mine sau eu m-am născut ca să daţi un sens nobil sclaviei voastre… Deşi nu suntem bogaţi, nici bancheri, nici afacerişti, în casa noastră se vorbeşte mereu numai despre bani… Şi când mi-i daţi o faceţi cu satisfacţia celui care şi-a împlinit deplin datoria sa, sfântă, de părinte…
Poate că deja nu mai ştiţi să faceţi altceva. Când eraţi tineri v-aţi vândut sufletele Banului, aţi acceptat viaţa pe care o dă Banul, în locul celei pe care o dă Dumnezeu; şi viaţa pe care o dă Banul e o moarte travestită, aşa cum iubirea pe care o dă banul e prostituţie…
Când voi v-aţi vândut sufletele ne-aţi vândut şi pe noi, chiar dacă nu eram născuţi. Căci vânzându-vă aţi făcut din lume o piaţă de suflete…
Ştiu, după ce veţi citi aceste rânduri vă v-a părea rău că nu m-aţi avortat…
…deşi majoritatea timpului mi-l petrec, ca un avorton, pe net, căutând acolo ceea ce nu mai găsesc în lumea voastră: o bucăţică de viaţă proaspătă, cinstită, care să poată fi trăită ca un om, nu ca o maşină. Dar şi acolo nu-s decât alţi disperaţi ca mine, care ajungem să muşcăm unii din alţii, pentru că şi net-ul e pustiu ca şi vieţile voastre, dar cel puţin nu doare ca minciuna care vine de pe buzele părinţilor tăi… Adeseori stau minute în şir privind lumina monitorului, simţind radiaţiile ecranului ca o mângâiere rea, otrăvitoare… dar vădit rea şi otrăvitoare, nu ca mângâierea involuntară pe care mi-o daţi punându-mi bancnotele în palmă….
Oare de ce am ajuns noi, adolescenţii de azi, să spunem ceea ce simţim şi gândim doar în scrisorile de rămas bun ale sinucigaşilor? Nu mai e loc pentru Adevăr în această lume? Adevărul nu e bun decât pentru a muri?...

Mă doare până la os tot ceea ce vă scriu, fiecare cuvânt şi fiecare virgulă… Pentru că şi aceasta e o scrisoare de rămas bun…

Am ajuns nişte prefăcuţi care abia aşteaptă pauzele ca s-o zbughească printre blocurile din jurul liceului, acolo unde am ascuns o sticlă de băutură şi un pachet de ţigări, unde dansăm şi râdem şi ne sărutăm cu patima unui protest, scandalizându-i pe locatari… Şi ei, săracii, se tem de noi, nu ne spun nimic, le e teamă că o să-i caftim când vor ieşi să ducă gunoiul…. Le e frică de pumnii noştri, pentru că nu ne-au luat niciodată povara neagră din suflete… De fapt, sunt şi unii care ne înjură şi ne alungă, cu acordul tacit al bătrâneilor fricoşi de la ferestre, care parcă toată viaţa n-au învăţat nimic altceva decât să-i alunge pe alţii din sufletul lor…ca să nu pună în pericol amărâta lor de viaţă… pe care n-aş primi-o nici de pomană!
Voi ne daţi bani ştiind că noi îi cheltuim pe băutură, droguri şi sex protejat ( care vă protejează de fapt pe voi de „complicaţii”, de efectele nedorite ale vieţii moderne, civilizate!). Parcă aţi investi într-un serviciu de deratizare care vă scuteşte de noi şi de problemele noastre sufleteşti ca de şobolani şi gândaci de bucătărie… Îmi dau tot mai mult seama că voi aveţi nevoie de industriile divertismentului mai mult decât noi: căci ce v-aţi face voi, părinţii, dacă într-o zi când s-ar lua curentul, ar trebui să ţineţi loc de calculator, televizor, bar şi prieten la un loc? N-aţi fi cu totul depăşiţi? Aţi mai zâmbi aşa frumos, relaxaţi, ca atunci când ne daţi bani ca să ieşim în oraş?...
Iată! Nici măcar nu îndrăznim să îndreptăm către părinţii noştri strigătul nostru de ajutor… Iată, că nu credem în voi… Unde e dragostea care ne-ar fi dat această credinţă ? Aţi vândut-o demult pe confort, pe gresia şi faianţa din baie, pe maşina nouă din garaj şi pe toate celelalte fleacuri pe care mi le băgaţi în ochi ori de câte ori simţiţi în mine revolta… Şi ce mă doare cel mai tare: nu vreţi de la mine decât un singur lucru: să ajung la fel ca voi! Pentru asta mă plătiţi şi-mi îngăduiţi toate!
Voi nu vă puteţi salva nici pe voi înşivă… Nici societatea, nici şcoala, forme de senilitate consfinţite prin vot o dată la 4 ani…
Numai Dumnezeu ne-ar putea scoate din toată farsa asta tembelă şi murdară…Dar El…unde este?
Unde este Dumnezeu, mamă?
Unde este Dumnezeu, tată?
Nu vedeţi că înnebunim fără El?
Nu vedeţi că banii pe care ni-i daţi sunt bani de înmormântare a sufletelor noastre?
Nici profa de religie nu-L cunoaşte pe Dumnezeu… Ştie doar să mute piesele unui muzeu religios din magazie în sufletele noastre… Ne mai atârnă, în „colierul” disperării noastre, un bolovan pe care scrie religie
O colegă satanistă m-a invitat să mă alătur grupului lor… Am refuzat-o…. Oricum viaţa noastră obişnuită semănă cumplit de mult cu ritualul şi cultul lor: presupune respingerea, hulirea, batjocorirea şi uciderea a tot ce este curat şi nobil în noi ca să ne accepte… Cine?!
De aceea şi ea şi „tovarăşii” ei se simt în această lume ca peştele în apă şi ceea ce pentru mine este dureros, pentru ea este plăcut….Practic ea îmi cere să mă bucur de rău, de absurdul în care ne cufundăm tot mai mult… de anormalitatea relaţiei noastre…
Dar prefer să mor decât să accept asta…
………………………………………………………………………………………………
Dragii mei, scumpii mei părinţi!
Acestea ar fi trebuit să fie ultimele mele cuvinte…
Pregătisem totul, în detaliu… Când a sunat Ana şi mi-a zis să mergem la mănăstire… Am refuzat şi m-am dus să mă culc; dar stând în pat m-am gândit că dacă tot m-am hotărât să mor, ce mai contează? Dacă cineva m-ar face să mă răzgândesc, înseamnă că hotărârea mea e o iluzie, înseamnă că mi-e frică, înseamnă că nu fac decât să spun cuvinte goale, să-i mint pe toţi ca să mă dau în spectacol, şi în cel mai scârbos, acela de a cerşi atenţie cu moartea ta…
Când orice ai face şi tot nu eşti băgat cu adevărat în seamă, nu-ţi mai rămâne decât moartea: ştii că la înmormântare vor fi sentimente adevărate, că vei fi plâns şi regretat aşa cum nu ai fost niciodată, ŞTII CĂ ATUNCI VEI AVEA VALOAREA PE CARE O MERITĂ ORICE OM DE PE PLANETA ASTA CÂND ESTE ÎN VIAŢĂ,  mila aceea esenţială care, oricât de căzut ai fi, te împinge să te agăţi de viaţă… Ştii că oamenii de lângă sicriul tău se vor fi trezit cu adevărat, că te vor privi şi-ţi vor vorbi din inimă… DIN INIMĂ…DIN INIMĂĂĂĂ!!!!!!!!.....
Asta am găsit la mănăstire, mamă şi tată: propria INIMĂ!
Mă dusesem să dărâm ultima redută a vieţii, mă dusesem să înfrunt şi ultimele argumente ale sufletului, cele religioase… M-am dus cu o hotărâre furioasă…
Am intrat în chilia unui călugăr subţire şi palid, care privea în podea ca şi cum ar fi urmărit o furnică prin microscop… Mi-a făcut semn cu mâna să mă aşez pe un scaun, apoi s-a aşezat şi dânsul…
Au trecut câteva minute până când să-mi dau seama că tăcerea lui e mai puternică decât furia mea, şi viaţa din trupul acela numai piele şi os, înmiit mai tare decât lumea plină de disperare şi ipocrizie din care veneam… Încet-încet, fără un sunet, inima mi se dezgheţa: frigul din ea se evapora ca şi cum suflarea caldă a cuiva ar fi cuprins-o, ca şi cum un suflet ar fi intrat în mine şi mi-ar fi îmbrăţişat sufletul ca să-l încălzească…
N-am crezut că există aşa ceva, o astfel de dragoste…. Am văzut mereu numai atingerea trupurilor, îmbrăţişarea lor disperată, care nu atinge sufletul, care lasă sufletele şi mai singure şi mai pustii …şi mai reci…
EXISTĂ DRAGOSTE, MAMĂ!!!
EXISTĂ DRAGOSTE, TATĂ!!!
Suntem în noiembrie şi-n mine e primăvară! Înţelegeţi?
Sunt plină de izvoare care curg prin noroiul pe care l-au lăsat toate iernile vieţii mele în urmă… care acum nu mai e ascuns sub falsul alb al zăpezii…. Văd în mine toată murdăria lumii şi am mai multă poftă de viaţă ca oricând!  Dar e Soare pe cerul sufletului meu, Lumină şi căldură, şi ştiu că El are puterea de a usca totul şi de a face să crească iarba; şi că vor ieşi flori….
Stăteam în chilia aceea, într-o tăcere tot mai caldă şi mai duioasă… Mă aşteptasem să fiu întâmpinată cu reţinere, să fiu judecată şi combătută, mustrată, luată la rost, să mi se ţină predici… Şi nimic din toate acestea… Doar un preot călugăr care tăcea… Doar metaniile din mâna lui se mişcau încet ca un ceas care măsura, nu timpul, ci mila… De la o boabă la alta, mila aceea plină de înţelegere, tot creştea… până mulţimea ei mi-a apăsat inima atât de tare încât am izbucnit în plâns… M-am aruncat la picioarele lui şi am început, plângând în hohote, să spun totul, TOTUL, TOOOOTTTUULLL….
Nu mai ştiam cine şi unde sunt, nu mai simţeam spaţiul şi timpul…. Doream cu disperare doar ca bunătatea aceea ce mi se descoperise să rămână cu mine: să stau în casa ei şi să mănânc la masa ei şi să privesc prin fereastra ei, să fiu copilul ei, care se joacă în curtea ei, care se bucură de laudele ei… Şi pentru asta trebuia să spun totul, să dau totul afară din mine, să mă eliberez de tot ce fusesem până atunci…. Să dau afară tot ce era de afară, tot întunericul şi scâşnetul dinţilor sufletului meu… Aici în dragostea aceasta ar fi trebuit să mă nasc şi să locuiesc şi să cresc… Aici ar fi trebuit să fiu dintotdeauna şi să nu cunosc altceva… Dar eu m-am născut afară, din oameni izgoniţi din Rai, care s-au învăţat să trăiască afară, în întuneric şi-n mijlocul disperării… Oameni care au colonizat ura şi durerea continuă… Oameni care locuiesc în mlaştină şi s-au învăţat cu căldura ei fetidă… Au uitat mireasma bunătăţii şi dragostei lui Dumnezeu…
M-AM ÎNDRĂGOSTIT, MAMĂ!
Iubesc, tată!
Nu un băiat, nu o haină, nu o muzică, nu un liceu, nu o carieră!
M-am îndrăgostit de Viaţă, de Dumnezeu şi de Om! Toate acestea m-au strâns într-o singură îmbrăţişare de nesfârşită dragoste şi duioşie când m-au cuprins de umeri şi m-au ridicat, nu de pe podeaua de lut a unei chilii, ci din adâncul mormântului în care locuia sufletul meu…
Acum, chiar dacă lumea întreagă ar pieri, cu toate lucrurile şi modele ei, FERICIREA MEA AR RĂMÂNE NEŞTIRBITĂ! Pentru că acum ea nu mai vine din afara mea spre înlăuntrul meu, ca să depindă de capriciile lumii: ci vine din lăuntrul meu şi creşte până se revarsă în jurul meu: şi nu trebuie decât un singur lucru: să rămâi credincioasă Izvorului ei, Iisus Hristos Cel Răstignit. Din El curge, nespus de bogată, această iubire duioasă, mângâietoare care înţelege şi iartă şi îndreaptă, cu nespusă blândeţe, toate rătăcirile sufletului….
Atât mi-a spus călugărul acela la sfârşitul spovedaniei mele: Acesta Care a luat asupra Sa păcatele tale şi ţi-a dat iertarea, Acesta Care ţi-a luat sufletul în braţe ca pe un prunc şi ţi l-a încălzit cu Suflarea Lui dătătoare de viaţă, este IISUS HRISTOS, Dumnezeu Care S-a făcut Om, răstignit pentru vina ta şi înviat pentru viaţa ta…
Ştiu că nu veţi înţelege… Oare poate cineva, fără să fi cunoscut el însuşi, din experienţă personală, cele scrise de mine?
Dar totuşi am îndrăznit să vă povestesc… totuşi, îndrăznesc să nădăjduiesc, că într-o zi, veţi înţelege…
În zori, după priveghere, la sfârşitul Liturghiei, părintele mi-a făcut semn să mă apropii şi să mă împărtăşesc… Nu vă pot spune ce s-a întâmplat atunci… Doar că ceea ce am cunoscut în Sfânta Spovedanie a fost doar un mic prolog…
Ştiu că nu puteţi înţelege… Dar vă rog, vă rog din toată inima să mă credeţi: NICIODATĂ NU MI-A FOST MAI DOR DE VOI! NICIODATĂ NU V-AM IUBIT MAI CURAT ŞI MAI MULT!...
Aseară, când v-am cerut bani pentru imaginara aniversare la care trebuia să merg nu ştiam că am spus ultima minciună… Ştiam că mă duc să distrug şi ultimul argument al vieţii… Şi, iată-mă, ca o întoarsă din morţi, ca o ieşită din iad! Ca o învinsă de Viaţă! Doar pentru că Cineva a readus Dragostea pe pământ, deschizându-şi braţele înaintea noastră şi îmbrăţişându-ne aşa cum suntem cu preţul celor mai cumplite răni…
Acum, dragii mei, am pentru ce să trăiesc… Am ce să dau… Acum nu mă mai sperie nici o durere… căci Hristos le-a transformat pe toate în dureri de naştere ale Iubirii…
Aceasta trebuia să fie o scrisoare de adio… Şi este! Spun ADIO întunericului, fricii şi morţii, deznădejdii şi singurătăţii… Adio! În Numele Lui…
( după o întâmplare reală)

449 de comentarii:

1 – 200 din 449   Mai noi›   Cele mai noi»
Andrei spunea...

Excepţional. Mulţumesc din suflet. O voi citi şi eu elevilor mei de liceu.

Anonim spunea...

Am citit primul paragraf si vreau sa te intreb ce te face sa crezi ca esti asa tare si misto, te crezi mai bun decat noi toti ceilalti? Ce, tu cate gagici ai? Esti si tu la fel de patetic, ca noi toti ceilalti, numa ca te dai mare!

Anonim spunea...

"disperarea aceea scârboasă"

Esti si tu la fel de disperat ca noi, pun pariu ca nici nu stau fetele de vorba cu tine! Cred ca daca mergi in spatele vreunei fete pe strada noaptea se intoarce, iti vede moaca si o ia la fuga! Mie sincer ieri mi s-a intamplat.

Anonim spunea...

Fiecare are dreptul la opinie,asta nu inseamna ca se da mare.incetati cu mentalitatea asta de comunisti,caci nu va este caracteristica,ati invatat-o de la parintii vostri,si va rog sa nu o dati mai departe.Va este ciuda ca cineva poate scrie despre ceea ce simte/gandeste,si voi nu?Se vede.
Daca aveati de gand sa faceti o critica obiectiva la ceea ce s-a scris aici,nu incepeati prin a va defula frustrarile.
Mult succes in viata celor ce cred ca viata inseamna doar femei,masini,bautura si distractie.

Paul spunea...

M-a lăsat fără cuvinte această scrisoare, și nu sunt singurul care a pățit asta. Mulțumim din suflet!
Mă gândeam cine ar avea mai multă nevoie să citească această scrisoare: adolescenții sau părinții? Inițial am înclinat să cred că părinții, dar totuși cred că ar fi prea dură pentru ei, și nu știu câte ar mai putea schimba. Însă cred că această scrisoare trebuie citită de noi tinerii, care suntem părinții de mâine, care fără să vrem și fără să ne dăm seama vom repeta greșelile părinților noștri sau vom face mult mai multe decât ei, dacă nu ne vom trezi la realitate.

eu insumi spunea...

@tipu de la 16:15: Du-te in mata!

Eu am crescut in UK de la 16 ani, mentalitate de comunist are ma-ta si cu pisica ta!

eu insumi spunea...

Pun pariu ca nici nu ai permis!

eu insumi spunea...

"şi viaţa pe care o dă Banul e o moarte travestită, aşa cum iubirea pe care o dă banul e prostituţie… "

Frate, tu cum te astepti ca o fata o sa te placa daca nu ai masina si bani? Poate numa daca e beata dar maine se trezeste si o sa te scuipe in fata!

Plus ca iti trebuie bani sa o inbeti, mai ales ca astea de aici beau asa mult si tot nu se imbata

Nicoleta spunea...

Viata nu se rezuma la nr. de fete care stau langa tine, sau cati prieteni te cheama la petrecerea lor, sau cat am baut si mancat...am fost invatati sa privim viata ca pe o banalitate, acceptam sa ne traim viata oricum . Cred ca aceasta scrisoare este un semnal de alarma atat pentru parinti , dar cu mult mai mult pentru tineri . Stiu , veti zice ca nu e cool sa mergi la biserica sa stai 2-3 ore, dar e cool sa mergi in baruri si sa stai pana dimineata , nu e cool sa faci o rugaciune , sa vorbesti cu Dumnezeu , dar e cool sa stii cat mai multe injuraturi si sa folosesti cat mai multe cuvinte vulgare pentru ca din pacate acestea iti dau incredere ca esti cineva , nu realizezi ca va veni si un capat de drum cand vei vedea ca ai acceptat sa-ti traiesti viata oricum... eu zic ca e momentul sa ne trezim la Viata ...pentru ca suntem niste cadavre umblatoare

Nicoleta spunea...

Imi pare rau pentru tine "eu insumi"...daca motivul pentru care sta o fata cu tine este banul si masina, atunci inseamna ca esti jalnic ... Dar nu e vina ta , asta ai invatat in UK , de care esti atat de mandru ... Pacat ca n-ai ramas acolo

Anonim spunea...

"am fost invatati sa privim viata ca pe o banalitate, acceptam sa ne traim viata oricum ."

Eu sincer, nu vreau sa imi traiesc viata. Daca nu ar fi regula aia proasta ca toti sinucigasii merg in iad, desi ei nu fac nimic rau nimanui, doar ceea ce e logic, anume ca atunci cand esti o povara pentru toti, trebuie sa mori. http://www.youtube.com/watch?v=_NUa0SyyyMg

"dar e cool sa stii cat mai multe injuraturi si sa folosesti cat mai multe cuvinte vulgare"

Nu e ca iti da incredere, doar prostii au 100% incredere in sine, chestia e ca le da la fete incredere in tine, si le place de tine.

" ...pentru ca suntem niste cadavre umblatoare" Eu as vrea sa fiu un cadavru. Sunt un patetic, si nu o ascund. Irosesc oxigenul care il respir. De aia ar fi rezultatul optim sa mor. Vedeti linkul de mai sus.

io insumi spunea...

"Pacat ca n-ai ramas acolo"

lol, am ramas aici. De ce crezi ca nu am masina ? Ati vazut cat costa asigurarea?

"inseamna ca esti jalnic "
Stiu! Dar macar eu sunt realist! Voi va dati mari cu cuvinte greu de inteles si gibberish care nu schimba nimic. Spune-mi, cu ce esti tu mai bun decat mine?

Nicoleta spunea...

Nu asta era ideea ... pacat ca n-ai inteles ... probabil ca diferenta dintre mine si tine este raspunsul la intrebarea "Ce loc ocupa banul in viata ta ? " Si cu asta nu spun ca banul nu e important , dar sunt alte lucruri mult mai importante decat el...

Ovidiu Cladoveanu spunea...

Demult nu am mai citit o astfel de expunere atat de ancorata in realitatea cotidiana.

Anonim spunea...

http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=w3rmejUxliI

Anonim spunea...

ești un papagal care are impresia ca le-a vazut pe toate doar c-a deschis o carte-doua. esti un papagal.

floridelotus spunea...

Deosebit articol!Sunt parinte si m-a pus pe ganduri...

floridelotus spunea...

Fara cuvinte!

eu bre spunea...

...am citit cu atenție, tristețe, uimire și bucurie tot ce ai scris acolo, inclusiv toate comentariile și toate argumentele contra care ți se aduc...
pentru ”eu însumi”: nu contează câte cărți citești, nu contează ce mașină ai și cu câte fete poți să faci sex, sau cu câți bani le poți cuceri... nu contează nimic din toate astea... nu mă dau mare și nu sunt împotriva nimănui: înțeleg și ce a scris bloger-ul și reacțiile voastre - le-am trăit și le trăiesc pe amândouă simultan...
contează în schimb să știi să oferi un zâmbet unui necunoscut/unei necunoscute fără să ceri nimic în schimb: asta contează - să te poți bucura de viață oferind celuilalt o bucățică de iubire și nimic mai mult... și până la urmă ce înseamnă să iubești dacă nu să dăruiești? să te dăruiești până la ultima suflare de viață chiar dacă nu vezi roadele: sămânța aceea va aduce rod, dar roadele nu îți sunt date să le vezi... trebuie să crezi în ele...
pentru toți tinerii, adolescenții, părinții și toți cei ce vor mai citi aici: iubiți, fraților, dăruiți-vă până când nu mai știți de voi, până când după ce veți fi mușcați pe de-a-ntregul nu va mai rămâne nici un firicel de nisip din voi: abia atunci o să puteți renaște și o să iubiți din nou!!!
iubirea fără rod e o iubire stearpă, moartă, dar dacă iubiți cu adevărat nu așteptați roadele - or să vină când nu vă așteptați!!!
nu poți forța o plantă să crească mai repede decât îi stă ei scris în codul genetic, la fel și cu iubirea - voi trebuie doar să aruncați sămânța: restul vine de la sine!!! să nu vă pierdeți speranța!!!! iubiți!!!!

Andrei 2 spunea...

"Anonim""...daca ai ceva de spus,spune,dar fara injuraturi sau jigniri la adresa nimanui...nu cred ca pari mai interesant in felul asta...cat despre faptul ca, "consumi oxigenul degeaba" sa sti ca nu tu esti in masura sa judeci asta,ci doar bunul Dumnezeu care daca ar fi ajuns la concluzia ta,te-ar fi luat deja.Dumnezeu sa iti lumineze mintea si sufletul!

UN PARINTE spunea...

Rareori gasesti de citit asa ceva,FELICITARI,pacat insa de citiva a caror opinie m-a dezamagit total...dar asta e viata,cu bune,cu rele,noi trebuie sa alegem.....

Madalin spunea...

Nu stiu ce superlativ sa folosesc. Frumos n-as spune, pentru ca textul ascunde atat bucurie cat si drame. Se vede in spatele lui un adolescent sensibil, un amestec straniu de maturitate, talent literar si ... ratacirile varstei. Sper din toata inima ca intr-o zi autorul sa ne bucure cu o carte prin librarii si sa se numere printre cei pe care-i cunoastem nu ca au masina "tare" ci pentru ca au lasat omenirii si alte lucruri decat fiare vechi si samanta risipita fara roade. Pe "anonim" nu pot, oricat mi-ar spune convingerile, sa nu-l judec. Nu-l judec insa cu rautate, ci pur si simplu din prisma unei oarecare experiente de viata. O sa vina anonim o zi cand o sa vezi ca masina tare si cele 100 de femei nu valoreaza doi bani. Evident vei surade citind acest lucru. Ma vei intreba eventual daca le am si le-am avut vreodata. Le-am avut, nu numai eu ci zeci de colegi de generatie. Unii dintre ei nici nu mai sunt acum, caii putere propulsandu-i pe lumea ailalta. Altii au descoperit ca in viata ai si suisuri si coborasuri, ca inevitabil te va lovi o boala, sau o greseala personala iti va reduce drastic averea. In acele momente nu-ti doresc sa ai in jurul tau numai oameni si femei care te apreciaza pentru masina ta. Pentru ca vor pleca instantaneu de langa tine ba chiar genul asta de oameni, cum cu parere de rau observ ca esti si tu te vor lovi cu placere ca o haita de lupi in momentul cand vor constata ca ai devenit brusc "slab". Evident la varsta mica care intuesc ca o ai probabil te simti invicibil. Din tot sufletul insa as vrea sa nu traiesti momentul cand vei descoperi ca nu esti. Ca acest lucru se va intampla inevitabil este doar o problema de timp. Iar atunci vei descoperii ca cel mai pretios lucru pe lumea asta, nu este masina, nu sunt banii, sunt oamenii capabili sa te iubeasca pentru ce esti TU. Pentru genul de "averi" pe care nimeni nu poate sa ti le ia.

Anonim spunea...

Am citit cu mult interes articolul...marturisesc ca lacrimile nu au incetat sa-mi curga ...multumesc lui Dumnezeu ca nu am cunoscut acel stil de viata descris in prima parte....ma regasesc in cea de a doua parte,apropierea aceea puternica de Dumnezeu,in momentul cand primesti Sfanta Impartasanie(TRUPUL SI SANGELE MANTUITORULUI)....Am citit si comentariile.....am ramas la unele cu o amaraciune in suflet...nu putem decat sa ne rugam pentru ei ca Bunul Dumnezeu sa le lumineze mintea si sa le arate calea cea dreapta ...care si asa e foarte ingusta....DOAMNE AJUTA!

eu bre spunea...

„la propunerea lui "eu bre" scriu si eu ceva. am citit si eu cu atentie, desi la o ora tarzie toata marturisirea. cu siguranta aceasta scrisoare bate departe; e o puternica sugestie la autoreflexie. a reflecta asupra sensului vietii poate fi, in sine, un sens in viata sau poate da sens vietii. trebuie doar taiata in felii mici, subtiri spre afi mai pe inteles. totusi: GAND BUN, DUBLU: VIATA E FRUMOASA!

Ioan”

Anonim spunea...

foarte frumos. Una dintre minunile lui Dumnezeu.
Domnul sa ne lumineze pe toti. Amin.

Anonim spunea...

Mi-e teama ca strigatele de genul acesta Marius, vor ramane doar strigate... in societatea actuala raul s-a agregat in forme periculoase si rezistente la toate "antibioticele" cunoscute. Cancerul e in faza de metastaza si a atins toate organele. E mai tarziu decat credeti, spunea parintele Serafim Rose...
Am citit ce ai scris si din perspectiva adultului si din cea a adolescentului. Sunt o fosta adolescenta, ajunsa acum spre 40, mi-am cladit maturitatea pe o tinerete rebela si pot sa spun ca gena pacatului este in noi. Noi vrem sa experimentam pacatul pana la fund, pana dincolo de limite, e o chemare tainica si straina care face promisiuni nerostite... vocea pacatului susura suav in mintile noastre, e o chemare adanca spre zona interzisa de adulti... nu e voie acolo! parca suna imperativ glasul mamei! oare de ce? si intrebarea incepe sa te chinuie, mintea isi ruleaza singura in background un program de cautare, cauta si cauta cu infrigurare, e o cautare subconstienta. Cineva te avertizeaza ca nu e bine dar in tine chemarea, glasul acela misterios sopteste cu dor altceva, iti spune ca nu e adevarat, ca te asteapta acolo desfatari necunoscute inca..

nimeni

Anonim spunea...

tot eu am scris mai sus dar nu a avut loc tot textul

Adolescenta fiind, interdictiile maica-mi in unele privinte mi-au fost de-a dreptul calauze. Poate calea dialogului deschis era mai buna... corecta.. inca nu am aflat, cert este ca interdictia m-a indarjit peste masura, am fost o fire rebela, m-am impotrivit din toata fiinta mea, m-am opus. Acum o inteleg pe biata mama, saraca nu stia cum sa puna problema, educatia copiilor e o arta pe care nici eu nu o stapanesc din nefericire desi ma straduiesc prin toate mijloacele. Am si eu copii, unul e adolescent si imi seamana, e ca o bomba cu ceas, mi-e frica pentru el, stiu ca va intra in tot felul de belele si nu pot decat sa ma rog la Dumnezeu sa-l pazeasca. Discutiile cu el sunt relativ nefructuoase. Generatia lui il inghite efectiv. Ei vor sa experimenteze... prea multe, mai multe decat am experimentat noi. Pe vremea noastra TV-ul nu era o arma, acum este, pe reteaua rds la care sunt abonata exista chiar un canal porno, "super one", o mizerie, am parolat evident dar problema ramane.. daca am parolat eu canalul acasa, asta nu inseamna ca nu poate viziona in alta parte. E la liceu, e timpul minciunilor, al chiulului... cine poate sa stea in spatele lor la fiecare pas?
Graul creste odata cu neghina, acum nu prea se poate face nimic, parintele meu duhovnic mi-a spus "lasa-l, vrea libertate, autonomie, nu ai ce sa faci, roaga-te cat mai mult... tu cand ai venit la biserica? la 36 de ani, asteapta, va veni si el... " Macar nadejdea asta sa o am..
Asadar raul va creste impreuna cu binele pana se vor coace si atunci va urma sesiunea de examene....
Cat despre bani, nu este chiar asa Marius, nu toti parintii arunca cu bani ca sa scape de copii, nu toti ii imping in fata tv-ului si a pc-ului, nu toti ii priveaza de atentia lor.... eu cel putin nu am facut asta si totusi generatia lor mi-i fura, simt cum ii fura pe rand, cel mare nu mai vrea sa mearga cu noi nicaieri, ii e rusine sa fie vazut cu parintii... e vremea bravadei, a "imaginii"... e o cautare a identitatii pe care nu o au, ei au nevoie de ajutor si nu stiu ca au, nu vad, ajutorul trebuie dat intr-o maniera ferma, totalitara si invizibila, trebuie sa ramai parinte prieten si in acelasi timp sa-i tai toate corzile cu care se agata de societatea bolnava, e foarte greu sa nu fii vazut la lucru, e o munca de negru, sa tai cand ei "dorm", nu exista manuale pentru asa ceva, societatea isi imbunatateste "raul", sporeste doza de otrava, noi parintii trebuie sa gasim antidoturi tot mai puternice si sa le administram in mod invizibil, cu manusi, sa nu lasam urme.. nu avem voie sa ne deconspiram..
Iarta-mi pledoaria prosteasca poate, fac eforturi mari sa tin totul pe linia de plutire, sa mi-i tin uniti sub umbrela familiei, ma lupt cu forte nevazute si numai Dumnezeu imi cunoaste zbaterile cu adevarat. Am vrut doar sa punctez ca lucrurile nu stau chiar asa, nu e adevarat ca parintii ignora si nu e adevarat nici ca tinerii cer ajutor, sau poate e adevarat intr-o masura mai mica, lucrurile sunt amestecate, parintii NU STIU ce sa faca iar tinerii NU STIU ca sunt in coma si au nevoie de ajutor.
Doamne ajuta!

nu ma semnez, ma recunosti tu..

nimeni

Emanuel spunea...

Felicitari pentru ca ai avut curajul sa renunti la tot ce a fost rau . Dar in primul rand ii multumesc lui Dumnezeu pentru ca El te-a ajutat sa faci asta, fara El nu putem face nimic.
Iar pe restul va rog sa ignorati pe cei care inca sunt orbi, pe cei care se comporta si vorbesc intr-un mod nedemn de o fiinta omeneasca, puteti face doar un lucru pentru ei, sa va rugati. In rest nici nu merita sa cititi porcariile pe care le scriu si le debiteaza mintea lor intunecata

Mihai spunea...

Foarte bun articolul.. Si eu am simtit acele momente in care simti ca iubesti PE ORICINE fara prejudecati! Si imi place sa redeschid portile care incuie aceste sentimente. Este dragut ca ai gasit salvarea la o manastire, in schimb dupa parerea mea aceasta este o falsa salvare! Vei simti de cateva ori aceasta bucurie, vei fi libera, dar doar cu ajutorul altcuiva! Invata sa simti SINGURA, sa avansezi spiritual si cand nu e cineva (preot/calugar) langa tine pentru ca acesta este cel mai important obiectiv ! Sper sa vad peste un an sau 2 un TU care sa radieze de sentimente,fericire,lumina si o cariera implinita!

Inca o data, un post foarte frumos!

Anonim spunea...

e ziua mea de nastere, cuvintele dv mi-au dat viata. Va multumesc din suflet si va doresc... ce va pot dori eu? ce-mi doresc si mie? ce sa zic..am trait pana acum sa citesc, sa respir, sa mananc aceste cuvinte minunate!
ioan

o piatra spunea...

Dumnezeu cu noi toti,
parinti si copii,
deopotriva...

(subscriu, cu toata inima, ingrijorarea si dragostea, la ceea ce spune, mai devreme, mama de 40 ce se semneaza "nimeni")

Craciun luminos,
tuturor!

un ilustru necunoscut spunea...

http://www.descopera.ro/dnews/6239877-nu-exista-viata-dupa-moarte-e-doar-o-iluzie
Din pacate oamenii de stiinta au dreptate si dumnezeu nu exista, raiul si iadul sunt niste basme pentru oameni maturi pentru usurarea trecerii in nefiinta.
Inima isi inceteaza activitatea, pacientul are senzatia desprinderii de trup si se descarca in natura apoi creierul lipsit de oxigen halucineaza cateva minute dupa care se descarca si se inchide si el si pacientul este declarat mort.DUMNEZEU NU EXISTA DAR ASTA AR FI TREBUIT SA-I FACA PE OAMENI SA FIE MAI BUNI PENTRU CA PENTRU CEI BATJOCORITI SI NEDREPTATITI NU EXISTA ALTA VIATA.

eu bre spunea...

...nu am fost dincolo, dar spre fericirea mea nici oamenii de știință nu au făcut asta, așa că ”ilustrule” merg pe pariul pascalian: dacă Dumnezeu există și nu am crezut în el, după voi pierde totul, iar dacă nu am dreptate și într-adevăr nu există: atunci nu am nimic de pierdut și chiar nu pierd nimic!!!!

Alina spunea...

adevarat...se poate :)

Anonim spunea...

Cel mai ingrijorator lucru e mediocritatea - in ganduri, in sentimente, in modul in care iti traiesti viata. Asta daca nu o traiesti crestineste. Daca esti crestin, atunci cel mai ingrijorator lucru e lipsa de smerenie... Ori randurile acestui articol exact asta arata! Si tare doare inima cand vezi, din comentariile exaltate, ca am devenit orbi la avalansa asta de clisee! Textul asta e plin de clisee penibile! Caci daca ar fi fost mai atent la povestea adevarata de la care porneste autorul nu si-ar fi permis niciodata sa strecoare atata ura fata de parinti si atata mandrie desarta fata de propria realizare . Oricat de neatenti sunt parintii, macar pentru faptul ca l-au adus pe lume merita respect si iubire! Iar pe Dumnezeu nu il poti primi in suflet, daca sufletul tau e plin de mandrie! Nici nu ma obosesc sa fac o analiza logica pe toptanul asta de lucruri ieftine insirate! Nu va mai lasati asa usor inselati! Dumnezeu vorbeste prin cei smeriti! Decat "junk" urile astea, cititi Savatie Bastovoi!

eu bre spunea...

...nu judecați și nu veți fi judecați căci cu măsura cu care veți măsura altora vi se va măsura și vouă...

p.s. anonimatul e smerenie?

Simonel spunea...

Dragul meu anonim de mai sus, eu nu vad mandrie in acest text...Vad durerea copilului abandonat (sufleteste) pe de o parte si mustrare pentru parintii care se comporta ca cei de mai sus (care sunt destui) pe de alta parte. Oare Hristos, care le striga iudeilor "pui de naparci!", ii judeca? Nicidecum...El doar incerca din rasputeri sa faca sa mai miste ceva in ei, si asta a fost ultima metoda care i-a mai ramas, sa ii scuture: "TREZITIVA!!".
Nu stiu, am simtit, ca multi altii, ca mi-as fi dorit ca parintii sa mi-L arate pe Hristos; dar chiar daca am crescut intr-o familie cat de cat credincioasa (cu preoti in familie), cand L-am cunoscut pe Dumnezeu si am vrut sa ma apropii de El (cu ravna copilului care descoperise dragostea), ei au incercat sa ma impiedice, spunand ca exagerez, ca asta e fanatism. Ce pot sa spun, in aceasta privinta multi au patimit cu mult mai rau...
Nu e vorba de lipsa de respect pentru parinti, caci si ei, saracii, poate nu a avut cine sa le arate Adevarul. Postul nu se refera la toti parintii, ci la aceia care tin mai mult la cariera decat la familie, isi lasa copiii in grija altora sa ii educe (TV, internet, gasca-dragori, alcool, sex) si nu au rabdarea sa fie alaturi de copiii lor, sa le dea ceea ce au nevoie din punct de vedere sufletesc (sau macar, stiind ca nu sunt capabili, sa isi "lase copiii sa vina la Hristos, si sa nu ii opreasca"). Si, daca suntem sinceri si ne gandim mai bine, asta promoveaza societatea de astazi: cariera, bani, dupa aceea, daca mai ai timp, copii. Asta ne spun si la scoala, si acasa, si la televizor...Parintii nostri(unii, multi dintre ei) au fost doar ascultatori fata de societate,si valorile ei au vrut sa ni le lase ca mostenire .
Dragul meu anonim, crede-ma ca m-am identificat cu strigatul fetei din text, chiar pentru ca am facut multe prostii (si inca mai fac), si chiar pentru ca am fost iertata absolut si bland, si chiar pentru acelasi strigat de bucurie si libertate...

Anonim spunea...

vroiam sa va scriu multe, dar mi-am dat seama ca as scrie in van. liberul arbitru este unealta primita in dar de la bunul Dumnezeu, doar ca intelepciunea de a o folosi trebuie sa o avem noi. cum spunea bunica, fiecare doarme asa cum isi asterne. as vrea sa fi-ti toti curati si sa traim impreuna intr-o lume fericita, doar ca aici si acum ne gasim intr-o mare sita care desparte pe cei care merita de cei care nu merita sa traiasca si sa se infrupte din bunatatile asternute pentru fii bunului Dumnezeu. asa ca haideti sa incercam sa ii aducem pe toti langa noi si impreuna sa incercam sa fim mai buni pentru a incerca sa nu ramanem prinsi in mizeria din sita, pentru a putea reusi ajunge acolo unde ne dorim. Doamne-ajuta si Sarbatori fericite!

Lavinia spunea...

foarte frumos :)

Clanța ușii spunea...

Pt Eu insumi,daca spune ca nu crede cele spuse aici, as vrea sa-l rog sa reflecteze putin macar la numele sub care s-a prezentat, care spune in 2 cuvinte exact ceea ce este el, o persoana care se pune pe sine in fata tuturor, obsesia pe care o are pt el si pe care o avem majoritatea pentru noi. Iar scrisoarea aceasta care a reusit sa ma readuca, chiar daca pt o ora sau mai mult, cu picioarele pe pamant nu avea menirea de a se mandri, daca as putea spune asa ci de a face macar un un om sa deschida ochii, lucru pe care l-a reusit. Acum unde vroiam sa ajung , daca convingerile tale despre viata nu coincid cu cele expuse aici,tind sa cred ca ai gresit tastele. Mai bine revino pe Facebook, acolo unde iti poti aseza toata viata pe tava, toata intimitatea, ceea ce esti si nu esti si unde numele tau, eu insumi, va fi apreciat la adevarata lui valoare, si bineinteles si tu, caci tu esti scopul pt care facebook-ul traieste daca pot spune asa, se hraneste cu voi.Scuza-ma daca am fost prea dura, dar ai reusit totusi sa ma fac sa-mi doresc ceva, sa-mi spun punctul de vedere nu sa o faca altii pentru mine.

petru spunea...

Am auzit o istorioara cu un parinte pe care dracii incercau sa-l distraga de la rugaciunea sa si dupa multe incercari se gandesc sa-l faca cumva sa rada, gasinte o pana se tot munceau sa o mute dintr-un loc in altu. Intr-un final rade parintele, dar nu pentru ca era biruit de diavol ci radea de ei, a vazut ceva mai departe de actul in sine, radea pentru ca ei nu puteau sa mute nici macar o pana.

Asa e si cu discutia care s-a deschis pe seama acestui articol. Cat de mult se munceste diavolul si chiar daca s-au spus cuvinte nepotrivite, nu a reusit sa clinteasca cuintele care au "plecat" din aceasta intamplare si au ajuns in inima celui care a citit.

Nu vorbesc din pozitia unui traitor sau cunoscator al teologiei ci din pozitia omului impatimit care a fost incalzit de un cuvant.

Tănăselea Cosmin-Ioan spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Tănăselea Cosmin-Ioan spunea...

azi am avut onorea de a lua doua autografe de la autorul acestui articol,unul pe coperta volumului sau de poezii, iar celalalt in inima, in timp ce citeam acest arrticol.

bogdaprosti pentru ambele!
mihai

Iustin spunea...

BRAVO! MERSI! BAFTA! UN ARTICOL CU VIATA!

Aimée spunea...

Oare ce-ar mai fi de spus? Cine a vrut sa inteleaga, a facut-o! Cine nu, sa speram ca va mai avea timp...

Daca autorul imi permite, o voi prelua pe blog, mentionand, bineinteles, sursa.


Doamne, ajuta!

Anonim spunea...

cat de frumos ai scris, dar cat de frumos ai putut sa exprimi realitatile vietii noastre, ceea ce traim fiecare din noi dar nu putem sa exprimam asa de frumos. Felicitari. Acest text ar merita nu numai publicat ci ar merita mai mult de atat, ar merita premiul Nobel.

gEO spunea...

Ai pus punctul pe 'i'.. E foarte bine ca nu te-ai multumit doar cu cele ale lumii si L-ai vrut pe Hristos in viata ta. Te imbratisez!

Anonim spunea...

propaganda religioasa ieftina...

mihai spunea...

dumnezeu este in infinitul pozitiv.infinitul pozitiv reprezinta energia luminoasa alb galbuie usor transparenta.albul reprezinta perfectiunea iar galbuiul portocaliu usor transparent reprezinta iubirea.deci dumnezeu este iubire.omul cand moare se desprinde de trup si acea energie este transparenta invizibila pe pamant si capata forma in functie de infinitul pe care il alege pozitiv sau negativ.
daca vom studia cu atentie spusele lui iisus hristos ne vom raspunde la toate intrebarile.fiecare afirmatie a lui este plina de intelepciune, de exemplu "crede si nu cerceta" dar totusi daca cercetam realizam ca asa este si ca e vorba de stiinta nestiuta de oamenii de stiinta.totul a pornit dintr-un punct alb incarcat energetic puternic care a explodat si a dat nastere universului, in timp sau imediat s-au format planetele sistemului solar si soarele iar dintr-un nor ciudat aflat in preajma unui vulcan a aparut un dumnezeu rau intunecat diavolul, dintr-un nor alb a aparut dumnezeu iubire energie solara pozitiva.tot din punct de vedere stiintific se explica si cei doi poli energetici absoluti negativ energie intunecata si poziti energie lumninoasa aflati in infinit si pe care i-au luat in stapanire cei doi care de fapt sunt mai multi pt ca dupa ce a aparut zeul rau intunecat au aparut mai multi zei intunecati.nu se stie exact cum au aparut oamenii dar in mod sigur este vorba despre o creatie a mai multor zei, foarte multi fiind malefici, unii chiar duali incercat sa fie absoluti.cel mai elocvent exemplu al dualitatii zeilor il reprezinta scrierile precum biblia sau coranul unde constatam ca cei doi zei care s-au revelat erau si buni si rai in acelasi timp.zeii intunecati si-au blestemat propria creatie, ce poate fi mai mizerabil decat sa iti batjocoresti proprii fii si sa-i indemni la rau?iisus hristos s-a dovedit a fi fiul zeului bun prin tot ce a facut dar ne-a indus totusi ideea total adevarata conform careia trebuie sa fim ca "mieii intre lupi".Cum va puteti imagina ca un singur dumnezeu a creat si fapturile rele si fapturile bune?uitati-va in trecut si veti descoperi ca oamenii se inchinau multor zei la inceputuri si ca nu erau tocmai mituri pt ca se si revelau.dumnezeii nostri nu sunt din toate timpurile ci au aparut pe pamant singurul loc unde exista viata.

Anonim spunea...

Pentru ilustri necunoscuti... care se contrazic: Dumnezeu nu poate exista numai in capul celui care sufera pe nedrept in aceasta lume -un pleonasm - e absurda insasi distinctia pe care o faci si asta demonstreaza contradictia lamentabila din propriile cuvinte: dreptate-nedreptate. La mijloc e Dumnezeu. Nu trebuie sa fii doxa. Si nici nu e nevoie sa faci propaganda, pe care vezi Doamne o sesizeaza unii destepti care cred ca aruncand o piatra in balta, va tulbura oaceanul planetar. Sunt lamentabile pur si simplu, alte comentarii... Asta e adevarul iar acest adevar trebuie spus pentru ca altfel se umple pagina cu rahat. Cred ca nu trebuia sa se permita postarea comentariilor la acest articol. E ca si cum am lasa un tort se c... mustele pe el. Scuzati lipsa pudorii, dar chiar nu cred ca bunul simt mai rezolva ceva! Dupa cum s-a si vazut.

Catalina spunea...

Am primit acest text printr-un email.Eu vad acest text din punctul de vedere al unui pedagog social care se confrunta zilnic cu acest tip de experienta. Tinerii cu care lucrez deseori se "plang" prin cuvinte sau prin fapte de o viata asa cum e descris in blog. Rolul meu este sa le arat ca parintii care "lucreaza mereu pentru a darui de a strange mai multi bani pentru copii lor" sunt defapt fiinte care nu au invatat inca sa isi expprime iubirea nemlimitata; decat printr-un mod capitalist. Traim intr-o lume unde avutia e mai importanta si sunt putini cei care realizeaza ca timpul petrecut cu cei apropiati e cel mai important. Am transmis mai departe acest mesaj al blogului; pentru ca stiu ca am prieteni care sunt si ei parinti si merita sa citeasca cum se vede viata din perspectiva unui "copil" care a "avut totul" si totusi duce lipsa mare.

Anonim spunea...

te imbratisez spirit regasit

Valentin spunea...

Starea de apatie si de deznadejde, descurajarea si disperarea tinerilor de astazi provin din faptul ca nu isi fac rostul pentru care s-au incarnat.

Multi sunt fiinte spirituale si resimt socul acesta, al venirii pe pamant, in lumea de azi, lume care este foarte ancorata in material.

Generatia lor este chiar aceea care are ca rost aceasta trezire spirituala. De aceea ei in mod subconstient neaga totul, pentru ca ei trebuie sa demoleze vechile tipare pentru a reaseza totul pe baze spirituale.

Dar pentru aceasta trebuie sa se apropie de ei insisi, sa se cunoasca si sa isi cunoasca rostul venirii lor aici, individual si de generatie.

Rostul final al nostru al tuturor este cunoasterea identificatoare a lui Dumnezeu.

Anonim spunea...

Un suflet care se zbate între viață și moarte. E vorba de moartea sufletului

Adolescentul spunea...

Lipsa modelelor duce la dezorientare în viața reală. Un astfel de model ar putea fi și Crina, cea mai tânără alpinistă din lume, care nu are timp să-și pună întrebări existențialiste, pentru că deja și-a găsit scopul în viață: alpinismul

http://www.b1.ro/stiri/monden/crina-coco-popescu-cea-mai-tanara-alipinista-din-lume-romanca-a-intrat-in-cartea-recordurilor-21762.html

Anonim spunea...

Scrii mult, și prost. Se pare ca acest lucru te definește.

viorel spunea...

cand am citit aceasta scrisoare de adio imi venea sa rad si sa plang, un suflet tanar in cautarea adevarului, pacat ca parintii nu-l stiau nici ei, asa ca de unde sa-l spuna si fiicei ? adevarul trebuia cautat de catre fata fara sa invinue parintii, generatiile (sufletele)mai noi sunt mai evoluate si mai sensibile, dar din pacate, nici religia nu detine adevarul in totalitate, in schimb, cel putin partial a aflat ceva, cu care poate merge mai departe sa caute si sa afle "cum stau lucrurile" cu adevarat

Madalina spunea...

Vreau doar atat: sa iti trimit o imbratisare virtuala, dar in care am pus mult suflet! :)

eire spunea...

Doar o intrebare: aveti idee despre ce manastire este vorba ?

Multumim!

Anonim spunea...

hahah...ce emo..o avea dreptate, dar astea sunt gandurile unui sinucigas, si pline de mambo jambo sentimentale. da, stim, esti special

ovidiu j. spunea...

Mie mi-ai daruit foarte mult prin aceste randuri. Multumesc!

Laura spunea...

Toti cei care a-ti citit si tot n-ati inteles,sau n-ati vrut sa intelegeti aceasta ,,scrisoare de adio'',din pacate sunteti in aceeasi situatie ca si aceea persoana.Din nefericire majoritatea tinerilor din zilele noastre trec prin aceeasi problema,orbecaie in intuneric.Dar va rog sa va acordati cateva minute si sa va ganditi la viata voastra,poate asa va licari un strop de lumina si va ve-ti trezi la realitate pana nu va fi prea tarziu.Spune-ti macar de cateva ori,cu disperare ,,Doamne ajuta-ma!''si sunt absolut sigura,ca va v-a ajuta.Dumnezeu ne ajuta pe toti,noi trebuie doar sa-I cerem.Dumnezeu sa va aiba in paza pe toti!Doamne ajuta!

Anonim spunea...

Normal ar trebui sa observam cat de superb este acest articol si cate putem invata din el. Dar uitati cata rautate este in oameni, astfel incat in comentarii nu se vorbeste despre invataturile pe care le desprindem, ci se cearta toti fiindca se cred mai presus. Haideti sa inchidem putin gurile si sa lasam inima sa vorbeasca.

Mihai duciuc spunea...

Sunteti atatea si atatea fete care scrieti aici. Da voi puteti schinba cate ceva. Puteti intemeia familii crestine, cu soti cu adevarat smeriti in fata lui dumnezeu. Puteti apoi naste copii mai multi, nu doar unul. Si va garantez ca nu e greu la tara cu copii multi. Eu sant al 14-lea copil la mama si au fost bremuri mult mai grele in nordul maramuresului unde drumurile pline de noroi erau luate de ape, iar uleiul si alentele de baza se terminau la cooperativa. Si cand parintii nostri lucrau prin banat o vara intreaga xa sa aduca acasa 10 tone de porumb ca sa aiba cu ce hranii animalele peste iarna. Deci va rog faceti cum spun eu aici ca nu de la mine spun. Intai si intai cautatil pe dumnezeu in biserici, mai apoi familia baiatului sa fie cu adevarat credincioasa. Restul vine de la sine. Cresteti preoti si schinbati lumea ca e la picioarele nascatuarei de dumnezeu, careia se cuvine toata cinstea si inchinaciunea in veci amin.

lilian nikky spunea...

Numele meu este lilian N.This este o zi foarte plină de bucurie a vieții mele din cauza ajutorul Dr.saguru a făcut pentru mine, ajutându-mă să ex-soțul meu înapoi cu magia lui și dragoste vraja. Am fost căsătorit timp de 6 ani și a fost atât de teribil pentru că soțul meu a fost într-adevăr mă înșela și a fost în căutarea unui divorț, dar atunci când am dat peste e-mail Dr.saguru pe internet pe modul în care el a ajutat atât de mulți oameni pentru a obține ex-lor înapoi si ajuta la fixarea relationship.and face pe oameni să fie fericiți în relația lor. I-am explicat situația mea să-l și apoi să caute ajutorul lui, dar spre surprinderea mea el mi-a spus că mă va ajuta cu cazul meu și iată-mă acum sărbătoresc pentru că soțul meu a schimba total pentru totdeauna. El vrea mereu să fie de mine și nu pot face nimic fără a prezenta mea. Ma bucur cu adevărat căsnicia mea, ceea ce o mare sărbătoare. i se va continua pe internet, mărturisind pentru că Dr.saguru este într-adevăr o adevărată fugă vrajă. Ai nevoie de ajutor ATUNCI DE CONTACT MEDIC SAGURU ACUM prin e-mail: drsagurusolutions@gmail.com sau +2349037545183 El este singurul răspuns la problema ta și să te simți fericit în relationship.and tău său, de asemenea, în perfectă
1 IUBIRE SPELL
2 WIN EX BACK
3 rodul pântecelui
4 PROMOVAREA SPELL
5 PROTECȚIA SPELL
SPELL 6 AFACERI
7 SPELL JOB BUN
SPELL 8 LOTTERY și SPELL CURTEA DE CAZ.

Anonim spunea...

Numele meu este Vanessa sunt aici pentru a depune mărturie marea lucrare de medic OKOJIE este un aparat de turnare vraja puternic, care m-au ajutat în obținerea dragostea vieții mele înapoi. Eu și prietenul meu au fost într-o relație de mai bine de 7 ani de zile noastre de liceu pe care le trăim și cresc împreună ca unul ne iubim și îngriji unul de celălalt atât de mult, ne sprijină reciproc în timp a problemelor și nevoilor financiare i-l iubesc cu cea mai adâncă parte a inimii mele nu m-am gândit că orice lucru ar putea sa întâmplat între noi amândoi, așa că, după școlarizare am absolvit același an, am fost atât de lucru și am câștiga bani buni lunar partea cea mai surprinzătoare a fost că prietenul meu nu sa gândit niciodată Obținem căsători în minte și m-am gândit că nu este încă timp pentru asta, pentru că ne iubim unul pe altul în ceea ce cred eu că nu mă poate trădat, așa că acum câțiva ani am de călătorie în SUA pentru a plăti unchiul meu o vizită am petrecut 2 luni lor asa când mă întorc am descoperit că prietenul meu are o aventură cu altcineva această persoană vorbesc se întâmplă să fie managerul său în cadrul companiei au fost el lucreaza asa ca eu cred ca ea trebuie să aibă folosească banii ei și logodnicii ei să-l, mă simt lumea a fost de peste pentru mine, pentru că ei au fost chiar și de planificare pentru a obține căsători foarte curând am fost confuz eu nu știu ce să fac pentru că nu își poate permite să-l piardă la o altă femeie, după 7 până la 8 ani de relația noastră acum este atât de timp pentru noi să vină împreună ca o familie aduce copiii noștri, împreună acum vrea să mă trăiască și du-te pentru o altă femeie, cum pot iubi din nou? Am fost despre drogarea mea de sine la moarte o zi am îmbolnăvit, iar părinții mei m-au dus la spital pentru tratament am petrecut 3 zile in spital doctorul a spus părinților mei că sunt sub care merg o inimă zdrobită, eu din urmă cap că-mi fostul iubit și noul său iubit sunt despre obtinerea căsătorit, am plâns de zi și noapte în fiecare zi din viața mea mă simt ca trăiesc această lume, pentru că nu au nici un motiv pentru care trăiesc din nou pe această planetă numită pământ, într-o zi asistenta care a fost luat grijă de mine când am fost în spital, a venit să mă viziteze acasă, i-am spus toate povestile mele despre inima mea rupt dintr-un amant de încredere, ea se simt mărunt pentru mine și ea mă sfătuiesc, ea mă prezinți o vrajă de fugă on-line numit DROKOJIE care-i ajuta, de asemenea, atunci când ea avea probleme în căsnicia ei, am urmat drokojie on-line și l-am ascultat și am făcut fiecare lucru pe care-mi cere să facă el este un om bun și el este inofensiv, el a aruncat o vraja pentru mine, după 7 zile ex-prietenul meu s-au întors la mine și mă rog pentru iertare, deci 2 luni din urmă ne-am căsătorit ca eu vorbesc cu tine tot acum suntem cel mai bun cuplu de până acum, vraja este reală și există încă reale de fugă vraja, toate datorită DROKOJIE , dacă ai nevoie de ajutorul lui poți să-l e-mail cu acest e-mail: drokojiehealinghome@gmail.com

Unknown spunea...

Viața mea a Fost distrusă Cși meu mi-sotul o de ambalare Trimis, 13 ani Dupa, am Fost Împreună. Am pierdut Fost ȘI ce un neajutorat dupa de multe ATAT încercat de un Moduri meu obține sotul înapoi la al meu. Intr-o zi la LOCUL de munca, am distras Fost, Nu știind CĂ seful meu ma SUNAT, Åsa Ca Sa așezat si ma întrebat despre ce era Vorba, i-am SPUS ȘI el a zambit Si a SPUS CĂ o Fost Nici o problema . N-am inteles ce vrea Să spună imp this o Fost Nici o problema obtinerea Înapoi pe sotul meu, el a SPUS CĂ un folosit o Vraja pentru o obține Înapoi Sotia lui, Cși ea la Parasit pentru bărbat alt onu, IAR acum ei Sunt Împreună Pana la date am parafeze ȘI SOCAT Fost de la CEVA auzind meu seful. El mi-a dat o adresa de e-mail de DR Odion, îngrijire un ajutat-l pe sotia lui Înapoi, n-am crezut CĂ ACEST LUCRU ar lucra, Dar nu am Avut de bere de îngrijire vin de contact în cu cuvintele pe îngrijire le facut primesc, Si el a cerut informațiile mele ȘI CĂ Sotul meu a Fost Capabil Să propună SA- l arunce Vraja ȘI l-am trimis Detaliile, Dar dupa Două zile, mama mea ma SUNAT CĂ sotul meu o cerut cca el MĂ vrea Înapoi, n-am crezut, pentru CĂ un Fost Doar ONU vis si eu un trebuit Sa se grăbească pe la LOCUL Mamei mele ȘI CEA mai mare surpriza mea, un Fost îngenuncheat Sotul meu MĂ implora iertare CĂ ma si vrea Copilul Înapoi Acasă, atunci Cși pm dat DR Odion o cu conversație la Privire un Brusca Schimbarea meu soțului Si a facut mi la Clar meu MĂ CĂ VA sotul iubi Pana la Sfârșitul lumii, Cà el Nu VA pentru o pleca Altă femeie. Acum, Eu și sotul meu este nou DIN ȘI au inceput Împreună Să Faca el nU lucruri amuzante un facut inainte, el se confruntă cu MÃ fericit si fac ce TREBUIE CEEA Să Faca cca un om fără cicălitoare. VA rugăm, de DACA Aveti Nevoie Ajutor de ORICE LEF Nevoie, Va rugăm DR Odion Contactați Să pentru ajutor. e-mail lui Este (drodion60@yandex.com) Sau sunati +2347057623144 +2349060503921 SAU.

Unknown spunea...

Viața mea a Fost distrusă Cși meu mi-sotul o de ambalare Trimis, 13 ani Dupa, am Fost Împreună. Am pierdut Fost ȘI ce un neajutorat dupa de multe ATAT încercat de un Moduri meu obține sotul înapoi la al meu. Intr-o zi la LOCUL de munca, am distras Fost, Nu știind CĂ seful meu ma SUNAT, Åsa Ca Sa așezat si ma întrebat despre ce era Vorba, i-am SPUS ȘI el a zambit Si a SPUS CĂ o Fost Nici o problema . N-am inteles ce vrea Să spună imp this o Fost Nici o problema obtinerea Înapoi pe sotul meu, el a SPUS CĂ un folosit o Vraja pentru o obține Înapoi Sotia lui, Cși ea la Parasit pentru bărbat alt onu, IAR acum ei Sunt Împreună Pana la date am parafeze ȘI SOCAT Fost de la CEVA auzind meu seful. El mi-a dat o adresa de e-mail de DR Odion, îngrijire un ajutat-l pe sotia lui Înapoi, n-am crezut CĂ ACEST LUCRU ar lucra, Dar nu am Avut de bere de îngrijire vin de contact în cu cuvintele pe îngrijire le facut primesc, Si el a cerut informațiile mele ȘI CĂ Sotul meu a Fost Capabil Să propună SA- l arunce Vraja ȘI l-am trimis Detaliile, Dar dupa Două zile, mama mea ma SUNAT CĂ sotul meu o cerut cca el MĂ vrea Înapoi, n-am crezut, pentru CĂ un Fost Doar ONU vis si eu un trebuit Sa se grăbească pe la LOCUL Mamei mele ȘI CEA mai mare surpriza mea, un Fost îngenuncheat Sotul meu MĂ implora iertare CĂ ma si vrea Copilul Înapoi Acasă, atunci Cși pm dat DR Odion o cu conversație la Privire un Brusca Schimbarea meu soțului Si a facut mi la Clar meu MĂ CĂ VA sotul iubi Pana la Sfârșitul lumii, Cà el Nu VA pentru o pleca Altă femeie. Acum, Eu și sotul meu este nou DIN ȘI au inceput Împreună Să Faca el nU lucruri amuzante un facut inainte, el se confruntă cu MÃ fericit si fac ce TREBUIE CEEA Să Faca cca un om fără cicălitoare. VA rugăm, de DACA Aveti Nevoie Ajutor de ORICE LEF Nevoie, Va rugăm DR Odion Contactați Să pentru ajutor. e-mail lui Este (drodion60@yandex.com) Sau sunati +2347057623144 +2349060503921 SAU.

Anonim spunea...

Numele meu este neil.I va iubi pentru a împărtăși mărturia mea tuturor oamenilor din forum, pentru că nu am crezut ca va avea prietenul meu înapoi și el înseamnă atât de mult pentru mine, băiatul vreau să mă căsătorească cu mine stânga 2 luni pentru a nunta noastră pentru o altă doamnă, când i el nu a luat apelurile mele i-am sunat, el mi-a șters pe facebook lui și-a schimbat statutul său facebook de la căsătorită cu un pat, atunci când m-am dus la locul său de muncă a spus șefului său că nu vrea să vadă pe mine. Mi-am pierdut slujba mea ca urmare a acestui fapt, deoarece eu nu pot sa ma mai primi, viața mea a fost cu susul în jos și tot ceea ce nu a mers lin cu viața mea, am încercat tot ce am putut face să-l aibă înapoi la mine, dar nu reușesc afară, până când am a întâlnit un om când călătoresc în Africa pentru a executa unele afaceri au fost în curs de dezvoltare cu câțiva ani. I-am spus problema mea și tot ce am trecut prin in obtinerea-l înapoi și cum mi-am pierdut slujba mea, el mi-a spus că o să mă ajute, eu nu cred că, în primul rând pentru că am încercați deja totul. dar el jură că mă va ajuta-ma introducerea unuia baba în țara sa, el mi-a dat contactul baba și amândoi contactați Baba instantaneu, Baba mi-a spus motivul pentru care prietenul meu mi-a lăsat și, de asemenea, mi-a spus unele secrete ascunse. Am fost uimit când am auzit că de la el, el a spus că va arunca o vraja pentru mine și voi vedea rezultatele în următoarele două zile. apoi am de călătorie înapoi în SUA în ziua următoare și l-am sunat când am ajuns acasă și a spus că e ocupat turnare acele vrăji și le-a cumpărat toate materialele necesare pentru vrăji, a spus el am de gând să vadă rezultate pozitive în următoarele 2 zile că e joi, și într-adevăr prietenul meu ma sunat la exact 12:35 sâmbătă și scuze pentru tot ceea ce a făcut, el a spus că nu a știut niciodată ce face și comportamentul său nu a fost intenționată bruscă și a promis să nu facă asta again.it a fost ca și cum i-am visez când am auzit că de la el și când am încheiat apelul, am sunat și i-au spus Baba prietenul meu a sunat și a spus că nu am văzut încă nimic, a spus el i se va primi, de asemenea, munca mea înapoi în următorul termen de 3 zile, iar când a fost luni, m-au chemat la locul meu de muncă pentru a relua birou a doua zi, și a obține mai mult de la promovare în biroul meu. chiar acum am da toate datorită tatălui în Africa tata vă mulțumesc foarte mult, vă rugăm dacă cineva nevoie de un astfel de ajutor ar trebui să contacteze urgent acest om, deoarece acesta este singurul mod în care pot să-l plătească și ajutor pe forum colegul meu. acest lucru este e-mail, dromosunhealinghome@gmail.com,

Mary Ann Bill spunea...

Vreau să împărtășesc mărturia mea și fericirea mea cu voi toți în acest site, anul trecut, soțul meu ma părăsit pentru o altă femeie în locul lui de muncă și el mi-a și 2kids mele abandoneze, totul a fost atât de greu pentru mine, pentru că eu îl iubesc atât de mult, așa că am văzut mărturiile Marii Mutaba îi ajută pe femei în obținerea de acolo soțul înapoi, așa că am contactat-l și el să mă ajute să arunce o revenire vraja pentru soțul meu și în 2 zile soțul meu a părăsit cealaltă femeie și a venit înapoi la mine cu atât de multă dragoste și grijă. Nu voi uita niciodată acest ajutor pe care Marea Mutaba a dat mie și children.if mea esti aici ai nevoie de ajutor pentru a te iubitul înapoi, puteți să-l contactați prin intermediul acestui e-mail greatmutaba@yahoo.com Sunt mândru să fie pe mărturia lui

aleida spunea...

Dupa CE o Fost version RELATIE cu sotul meu Timp de nouă ani, el sa despărțit de mine, am facut tot posibilul sa-l aducă Înapoi, Dar totul a Fost în Zadar, l-am VRUT Înapoi ATAT de mult DIN cauza iubirii am pentru el, l-am Rugat cu totul, am facut promisiuni, Dar El a refuzat. I-am explicat Problema mea cuiva on-line Si a sugerat CĂ ar trebui Să mai degrabă Să Contactați onu Aparat de turnare Vraja pe de îngrijire ar Reclamatia a sa ma ajute Să arunce o Vraja sa-l aducă Înapoi, Dar eu sunt de îngrijire tipul Nu o crezut niciodata version Vraja, am Avut de bere Decât sa-l incercati, UE e-mail Rola Vraja, IAR el mi-a Nu SPUS o existat Nici o problema cca Totul VA fi bine inainte de trei zile, CA Fostul meu se VA intoarce la mine de trei zile inainte, el a aruncat Vraja ȘI surprinzător, într-o zi Doua, un Fost JURUL version de 16. valorii meu ma SUNAT Fostul, am Fost atat de surprins, i-am raspuns la tot ce APEL ȘI a SPUS o Fost CĂ El a Fost aTAT de tot pentru Rău ce sa intamplat, el o VRUT CĂ Sa se întoarcă la el, el MĂ CĂ de mult iubește aTAT. Am Fost ATAT de fericit si sa dus la el, o ingrijire in Modul Fost am inceput Să Traiasca Împreun` DIN Nou fericit. De atunci, am facut Promit CĂ cineva STIU CĂ au o problema RELATIE, AȘ fi de ajutor pentru astfel de persoane de Către el Sau ea referindu-se la singura Rola Vraja Reala ȘI puternic, de îngrijire m-au ajutat cu propria mea PROBLEMA ȘI îngrijire Este de DIFERIT Toate cele fals Acolo. Oricine ar de Reclamatia a Avea Nevoie turnării Vraja ajutorul, e-mail lui Este (drotutuhealinghome@hotmail.com) tel. + 2349051417394), l-puteți Să e-mail DACA Aveti Nevoie de asistenta SA in TA sau ceva Relatia.

Mary Ann Bill spunea...

Numele meu este Kness Jane, din Canada, aş dori să împărtăşească mărturiile mele cu publicul larg despre ceea ce acest om mare numit GREAT MUTABA a făcut doar pentru mine, acest om mare are doar adus înapoi meu pierdut Ex sotul la mine cu vraja lui mare în termen de 48 de ore. Am fost casatorita cu sotul meu alanii Evans, am fost împreună pentru o lungă perioadă de timp şi ne-am iubit noi insine dar atunci când am fost în imposibilitatea să-i dea un copil de 2 ani el m-a lăsat și mi-a spus ca el nu poate continua mai apoi am fost acum în căutarea pentru moduri de a-l înapoi până când un prieten de-al meu mi-a spus despre acest om mare şi -a dat lui greatmutaba@yahoo.com e-mail de contact, atunci tu nu va crede acest lucru atunci când am contactat acest lucru mare om pe problemele mele a pregătit şi o vrajă foarte puternic pentru mine şi aduce sotul meu pierdut înapoi în 48hrs, şi după o lună am dor de perioada mea de lunar şi a plecat pentru un test, iar rezultatul a arătat că eram insarcinata. sunt fericit astăzi sunt o mama de o fetiţă, vă mulţumesc încă o dată MUTABA mare pentru ce ai facut pentru mine. Contactaţi-l pe lui e-mail privat greatmutaba@yahoo.com în cazul în care sunteţi afară acolo trece prin oricare dintre acest probleme sau Predictii in viata ta. sau puteţi adăuga mare om pe ce-app +2348054681416

Anonim spunea...

STOP CRYING ȘI CĂUTARE PENTRU CĂLĂTORI DE IUBIRE SPELL ONLINE NU SE CĂUTĂȚI MAI MULTE PENTRU SOLUȚIA DUMNEAVOASTRĂ, RESTORE MAI MULTE ȘI RELAȚIA ACUM ACUM CU AJUTORUL DR Ogogo SPELL TEMPLE

Totul a inceput anul trecut in mai cand sotul meu a vizitat Elvetia pentru un Programat care a durat doua luni. Cand sotul meu sa intors acasa, am observat cateva schimbari in caracterul de dragoste fata de mine si copii, Tot ce fac pentru ai face fericit devine iritat si naibii La întâmplare pleacă de acasă și se întoarce cu întârziere, mai devreme că el caută o vocație în Elveția din nou pe care i-am acordat gândirea care îl va face fericit, dar spre surprinderea mea cea mai mare nu am știut niciodată că a fost sfârșitul căsătoriei noastre, dacă nu pentru dr. Ogogo Căsătorie cu salvare, sincer, am fost atât de zdrobită când soțul meu de 6 ani m-a părăsit și m-am mutat în Elveția pentru a fi cu o altă femeie. Durerile mi-au fost prea mult pentru a suporta că nu mai pot suporta. Așa că a trebuit să mă întorc la internet pentru ajutor până când am aflat că Dr. Ogogo a fost adevărata afacere. Am încercat tot ce știam, iar cu vrăji, binecuvântări și puteri magice extraordinare, ai făcut toată munca Pentru mine, care mi-ai garantat un rezultat pozitiv în 48 de ore, soțul meu Ex a revenit la mine și a fost remușcat pentru tot ce a făcut și acum viața mea este echilibrată și sunt fericită din nou. Mulțumesc tuturor, domnule. Vă rugăm să cineva de acolo, care are o problemă similară ar trebui să vă rugăm să contactați dr ogogo prin e-mailul său (drogogodspellcaster@gmail.com) sau să-l adăugați pe ce-sapp cu numărul său de telefon +2347058565432 vă promit viata ta de dragoste va fi restaurat

Mary Ann Bill spunea...

Numele meu este daniel keri.i vor să dea datorită Mutaba mare pentru a aduce înapoi ex meu soţ. Nimeni nu ar putea avea vreodată mi-a facut cred că litera sunt pe cale să scrie ar fapt într-o zi a scris. Am fost sceptic mai mari din lume. N-am crezut în vrăji magice sau ceva de genul asta, dar mi sa spus de o sursă de încredere (un foarte apropiat colaborator) că Great Mutaba este un foarte dedicat, talentat, şi talentat persoană, a fost una dintre cele mai bune lucruri pe care am everdone. Viata mea de dragoste era la pământ; Am fost prin două divorţuri şi a fost la un pas de o treime. Eu chiar nu a putut face faţă de un alt divorţ, şi am vrut să încerc mai greu pentru a face relaţia noastră de lucru, dar sotul meu nu par să pasă. si a frana sus cu mine din nou. Am fost confundat şi nu nu ceea ce face pentru a face din nou, mai degrabă le pentru a intra în contact cu Great Mutaba el a făcut o vraja de dragoste, care face sotul meu a venit înapoi la mine. acum suntem foarte fericiţi cu sinele nostru. Great Mutaba să-l pentru a realiza cât de mult ne iubesc şi trebuie reciproc. Acest om este REAL şi pentru good.he, de asemenea, vă poate ajuta să repara relatia ta rupte. Am avut sotul meu înapoi! A fost likea miracol! Dintr-o dată a vrut să meargă la casatorie consiliere, şi facem foarte, foarte bine, din dragoste de viaţă contact e-mail nostru (greatmutaba@yahoo.com sau greatmutaba@gmail.com

lilian nikky spunea...

Numele meu este Lilian N. Aceasta este o zi plină de bucurie a vieții mele din cauza ajutorului pe care Dr.saguru mi-a oferit-o ajutându-mă să-mi recuperez ex-soțul cu vraja lui magică și de iubire. Am fost căsătorit timp de 6 ani și a fost atât de groaznic pentru că soțul meu mă înșela într-adevăr și căuta un divorț, dar când am întâlnit e-mailul Dr.saguru pe internet despre cum a ajutat atât de mulți oameni să-și obțină ex Și ajută la stabilirea relației. Și face ca oamenii să fie fericiți în relația lor. I-am explicat situatia mea si apoi caut ajutorul lui, dar spre cea mai mare surpriza mea mi-a spus ca ma va ajuta cu cazul meu si aici sarbator acum, pentru ca sotul meu sa schimbat complet pentru totdeauna. El vrea mereu să fie lângă mine și nu poate face nimic fără prezența mea. Mă bucur foarte mult de căsnicia mea, o mare sărbătoare. Voi continua sa depun marturie pe internet pentru ca Dr. Saguru este cu adevarat un adevarat vrajitor. DUMNEAVOASTRĂ AȚI VĂ RUGĂM AJUTAȚI-L pe CONTACT DOCTOR SAGURU ACUM prin e-mail: drsagurusolutions@gmail.com sau whatsapp +2349037545183 El este singurul răspuns la problema dvs. și vă face să vă simțiți fericiți în relația voastră.
1 LOVE SPELL
2 ÎNCERCĂ
3 FRUCTE DE FEMEI
4 PROMOȚIE SPELL
5 SPELL DE PROTECȚIE
6 SPELL BUSINESS
7 SPELL GOOD JOB
8 LOTTERY SPELL și SPELL CASE SPELL.

Theresa williams spunea...

Bună ziua, sunt Theresa Williams După ce am fost în relație cu Anderson de ani de zile, sa despărțit de mine, am făcut tot ce-i puteam să-l aduc înapoi, dar totul era zadarnic, l-am vrut atât de mult din cauza dragostei pe care o am pentru el, L-am rugat cu totul, am făcut promisiuni, dar a refuzat. Mi-am explicat problema prietenei mele și ea mi-a sugerat să contactez mai degrabă un vrăjitor care să mă ajute să arunc o vrajă să-l aduc înapoi, dar eu sunt tipul care nu credea niciodată în vrajă, nu aveam de ales decât să încerc, Am trimis poșta de vrajă și mi-a spus că nu există nici o problemă că totul va fi bine înainte de trei zile, că exul meu se va întoarce la mine în trei zile, a aruncat vraja și în mod surprinzător în a doua zi, era în jurul orei 16.00. Ex-ul meu ma sunat, eram atat de surprins, am raspuns la apel si tot ce a spus a fost ca isi pare rau pentru tot ce sa intamplat ca vrea sa ma intorc la el, ca ma iubeste atat de mult. Am fost atât de fericit și am mers la el, așa am început să trăim împreună din fericire din nou. De atunci, am promis că oricine știu că are o problemă de relație, aș fi de ajutor pentru o astfel de persoană, referindu-mă la singurul vrăjitor real și puternic care mi-a ajutat cu propria mea problemă. Email: drogunduspellcaster@gmail.com puteți să-l trimiteți prin e-mail dacă aveți nevoie de asistență în relația dvs. sau în orice alt caz.

1) vrăji vrăji
2) vrăji pierdute
3) Vrăjile divorțului
4) Vrăjile căsătoriei
5) Vraja de legare.
6) vrăji de rupere
7) Înlăturați un iubit trecut
8.) Vrei să fii promovat în biroul tău / vraja de loterie
9) doresc să-ți satisfacă iubitul
Contactați acest mare om dacă aveți o problemă pentru o soluție durabilă
Prin intermediul drogunduspellcaster@gmail.com

Premiermedicaid spunea...

Numele meu este Barbara, și am bazat în SUA ... Viața mea sa întors! După 1 an de căsătorie ruptă, soțul meu mi-a lăsat doi copii. M-am simtit ca viata mea era pe punctul de a se termina aproape sinucidere, am fost emotional in jos de foarte mult timp. Datorită unei vrăji numită Dr. Isikolo (isikolosolutionhome@gmail.com), pe care l-am întâlnit online. Într-o zi credincioasă, pe măsură ce navighez prin internet, am dat peste mărturii despre mărturisirea acestui vrajitor. Unii oameni au mărturisit că le-a adus înapoi pe iubitul lor Ex, unii au mărturisit că el restaurează uterul, vindecă cancerul și alte boli, unii au mărturisit că poate vrăji pentru a opri divorțul și așa mai departe. De asemenea, am întâlnit o mărturie specială, era despre o femeie numită Sonia, ea a mărturisit despre modul în care a adus înapoi iubitul ei Ex în mai puțin de 2 zile și, la sfârșitul mărturiei sale, a renunțat la adresa de e-mail a doctorului Isikolo. După ce am citit toate acestea, am decis să încerc. L-am contactat prin e-mail și i-am explicat problema. În doar 48 de ore, soțul meu sa întors la mine. Ne-am rezolvat problemele și suntem mai fericiți decât înainte, Dr. Isikolo este într-adevăr un om talentat și nu-l voi opri publicându-l pentru că este un om minunat ... Dacă aveți o problemă și căutați o adevărată și autentică Vraja pentru a rezolva toate problemele pentru tine. Încercați High isikolosolutionhome@gmail.com oricând, acesta ar putea fi răspunsul la problemele dvs. MULȚUMIRI. ESTE SPECIALIZAT ÎN URMĂTOAREA SPELL.
1) Dacă doriți să vă întoarceți înapoi.
2) Opriți-vă căsătoria sau relația de rupere.
3) Vrei să fii promovat în biroul tău.
4) Tratamentul pentru ejaculare prematură
5) Dacă vreți un copil.
6) Vrei să fii bogat.
7) Vrei să îți ceri soțul / soția să fie a ta pentru totdeauna.
8) Dacă aveți nevoie de asistență financiară.
9) Cure pentru herpes
10) Cure pentru HIV
11) Cure pentru cancer

Contactați acest mare om dacă aveți o problemă pentru o soluție durabilă
Prin intermediul isikolosolutionhome@gmail.com sau prin telefon sau prin ce-i trimiteți linia directă +2348133261196

Anonim spunea...

Vreau să împărtășesc această mare mărturie cu întreaga lume cum mi-am adus minunatul soț în viața mea în 48 de ore, cu ajutorul acestui mare om numit Dr. Otutu okunta. Pentru că nu am crezut niciodată în vrajă în viața mea. Sotul meu minunat este un mare fan al Real Madrid, în a doua jumătate a lunii iunie 2017 a călătorit la balenă pentru a urmări meciul final dintre clubul său Real Madrid și Juventus, după meciul în acea seară mi-a spus că va ajunge acasă. Pentru a sărbători victoria cu mine și copiii noștri minunați și, de asemenea, adu-mi mașina nouă care mă promite dacă clubul său a câștigat finala. Am incercat sa-l sun a doua zi a refuzat sa-mi aleaga apelurile am fost ingrijorat pentru ca nu stiu Ce se intampla cu adevarat pentru ca nu glumește cu familia lui l-am scris pe Facebook el a raspuns ca nu a vrut sa se intoarca acasa din nou Că are îndrăgostit de o doamnă în balene că ar trebui să am grijă de copii, am scris din nou el a refuzat să răspundă am sunat el a refuzat să aleagă, am fost foarte supărat pentru că nu pot rămâne o zi fără minunatul meu soț prea Distracție de a fi cu am plâns zilnic, pentru că nu știu ce să fac. Deci, pe data de 6 iunie, am dat peste o mărturie pe internet despre o femeie pe nume Jenifer Smith, care mărturisește cum a recuperat soțul ei cu ajutorul dr. Otutu. Am fost foarte uimit, i-am contactat pe același om pentru ajutor Cu numărul și adresa de email pe care a dat-o dacă cineva are probleme să-l contacteze pe om, de asemenea, pentru ajutor, mi-a spus să nu-mi fac griji că soțul meu se va întoarce la mine în 48 de ore Sub o vrajă că vraja trebuie spartă înainte să se poată întoarce la mine. Mi-a spus tot ce aveam nevoie să fac și mi-am spus că soțul meu mă va suna la ora 16:00 în următoarele două zile să-mi cer scuze, am fost cu adevărat surprins de acea zi exactă La ora 4:00, soțul meu ma sunat Și a început să-mi cer scuze, că nu știe ce a venit peste el Sunt foarte fericit că mariajul meu a fost restaurat de acest mare om dr apreciere otutu.my, de asemenea, merge la Jenifer Smith care a împărtășit mărturia ei, astfel încât oamenii ca mine vor primi Ajutor. Vă rugăm să prietenii mei acolo, dacă aveți vreo problemă Vă sfătuiesc să contactați acest mare om prea pentru ajutor prin intermediul este EMAIL (drotutuhealinghome@hotmail.com) sau puteți ajunge cu ușurință la el pe whatsap este numărul (+2349051417394), tu Vor depune mărturie

Mary Ann Bill spunea...

Salut la toata lumea care citeste comentariul meu, toate datorită merge la GREAT MUTABA pentru ajutor eu la spre pauză fericirea mea înapoi din nou, am fost casatorita cu sotul meu, şi trăim bine şi fericit. a venit să o extindeţi că soţul meu, care utilizează pentru dragoste şi grijă pentru mine, doza nici măcar nu au timpul meu din nou, până când am aflat că el a fost având o aventura cu o altă femeie în locul său de muncă, încerc să-l oprească, tot efortul meu a fost în zadar dintr-o data El mă divorţ şi a mers pentru o femeie. El trăieşte-mă cu trei dintre copiii noştri, ma plang toata ziua, am fost în dureri şi durere, şi am fost în căutarea pentru ajutor. am citit un comentariu pe modul în care acest mare vraja rolă numit GREAT MUTABA ajutat o doamnă a adus soţul înapoi acasă după 45 de ani de pauză, şi, de asemenea, am văzut atât de multe comentariu despre cum GREAT MUTABA ajuta oameni cu dragostea lui şi reunind vraja. aşa că am decis să contactaţi-l şi să explice problema mea la el, el a făcut o vraja de dragoste, care face sotul meu a venit înapoi la mine şi copiii noştri şi nu cred că despre femeia în său loc de muncă din nou. Acest om este Dumnezeu a trimis pentru a restabili frânge inima şi de a reuni relaţia. Domnul ar putea puterea ta şi continua să folosiţi-vă pentru a salva oamenii relaţia. şi dacă sunt trece prin orice problema contactaţi-l pentru a vă ajuta pe e-mail lui; greatmutaba@gmail.com sau greatmutaba@yahoo.com, vă promit că va pune un zambet pe fata ta şi face sa te simti fericit. noroc, se poate face apel sau WHATSAPP-l prin intermediul; +2348054681416

Camila Adrian spunea...

Mărturie despre cum m-am întors pe soțul meu. Lumea mea și viața mea s-au întors! După un an de relație Broken, soțul meu mi-a lăsat să știu motivul. M-am simtit ca viata mea era pe punctul de a se termina, aproape ca am sinucis, am fost emotional in jos de foarte mult timp. (Datorită unei vrăjitoare numită Dr. IREDIA), pe care l-am întâlnit on-line într-o singură zi de credință, când navighez prin Internet, am dat peste mărturii despre această vrăjitoare particulară. Unii oameni au mărturisit că le-a adus înapoi pe iubitul lor Ex, unii au mărturisit că reface pântecul, vindecă cancer, Hiv și alte boli, unii au mărturisit că poate vrăji pentru a opri divorțul și așa mai departe. De asemenea, am întâlnit o mărturie specială, despre o femeie numită CINDY, ea a mărturisit despre modul în care a adus înapoi iubitul ei Ex în mai puțin de două zile și, la sfârșitul mărturiei sale, a renunțat la adresa de e-mail a doctorului IREDIA. După ce am citit toate acestea, am decis să încerc. I-am contactat prin e-mail drirediaherbalhome@gmail.com și mi-a explicat problema, mi-a spus să nu-mi fac griji că în 48 de ore soțul meu se va întoarce la mine. Spre surprinderea mea, soțul meu a venit în casa mea și mi-a cerut să-l iert. Ne-am rezolvat problemele și suntem mai fericiți decât înainte ...
Dr. IREDIA este într-adevăr un om talentat și nu-l voi opri publicându-l pentru că este un om minunat ... Dacă aveți o problemă și căutați o adevărată și adevărată vrăjitoare pentru a vă rezolva toate problemele. Este legitim. Contactați-l pe e-mailul său, DRIREDIAHERBALHOME@GMAIL.COM

Dr Abiku spunea...

Trimiteți-mi un email la drabikuspellhome@gmail.com dacă știți că vă confruntați cu această soartă de mai jos;
(1) Îți place ex-ul tău?
(2) Ai mereu coșmaruri?
(3) Vreți să fiți promovați la locul de muncă?
(4) Vrei ca femeile / bărbații să alerge după tine?
(5) Vrei un copil al tău?
(6) Vrei să fii bogat?
(7) Vrei soțul / soția să fie a ta pentru totdeauna?
(8) Aveți nevoie de ajutor financiar?
(9) Vrei să-ți recuperești banii pierduți?
(10) Vrei să oprești divorțul?
(11) Vrei un divorț?
(12) Vrei ca fiecare voință să fie acordată de oricine?
(13) vraja concepe o sarcină bebeluș nevoie?
(14) Considerați că este dificil să câștigi un caz în instanță?
(15) Doriți să vă opriți căsnicia sau relația sau să vă întrerupeți.
(16) Vrei să te căsătorești cu partenerul dvs. cât mai curând posibil?

Din nou, adresa mea de e-mail este drabikuspellhome@gmail.com

Contactați-mă imediat la toate problemele dvs. și rezolvați situația într-o chestiune de zile.
DR. Abiku ...


Ia-ți dorințele înapoi pentru totdeauna

May Debra spunea...

CUM V-am dus pe Mos Craciun inapoi

În sfârșit, fericirea mea este restaurată de o vrăjitoare numită OGAGA ​​KUNTA.
Eu sunt May Debra From UK. Vreau fiecare pe acest site sau forum să
Alăturați-mi mulțumesc lui OGAGA ​​KUNTA pentru ceea ce a făcut pentru mine și pentru copiii mei. am fost
Căsătorit cu soțul meu timp de 5 ani și am trăit fericit împreună
Pentru acești ani până când a călătorit în Brazilia pentru o călătorie de afaceri unde
El sa întâlnit cu această prostituată care la îmbălsat să mă urască pe mine și pe copii și
O iubesc numai pe ea. Când soțul meu sa întors din călătorie nu a fost
Jocul este rolul soțului meu și a devenit un străin. El a călătorit
Brazilia în fiecare lună. Am fost atât de confuz și căutam o cale
Du-l înapoi. O zi fidelă pe care o navighez pe computerul meu am văzut-o
Mărturie despre acest preot voodoo OGAGA ​​kUNTA. Mărturia
A subliniat magia sa puternică și binele pe care îl poate face. Conform
Post-le vindeca CANCERUL, HIV / SIDA, ATINGEREA EXTREMEI DE EXTREME SI FOLOSIND
BANI. Am fost surprins și m-am întrebat: "Cum de lumea nu știe
Despre acest preot voodoo ", dar am fost disperat, așa că am încercat
La contactat prin informațiile de contact pe care le-am văzut pe post.
(Ogagakunta@gmail.com). El a răspuns când l-am contactat, i
I-a explicat suferința mea și ma asigurat că o voi găsi
Consolare cu ajutorul magiei sale puternice. I-am dat o plimbare
Începe munca și o săptămână mai târziu soțul meu a sosit din Brazilia și cu umilință
A venit la mine cerând iertare. Am rămas fără cuvinte pentru o clipă
Înainte să-i dau un sărut. Oricine este interesat să contacteze acest lucru
Voodoo priest, vă rog, nu lăsați frica sau îndoiala să vă oprească. Contactați-l
Prin intermediul: ogagakunta@gmail.com sau pe ceapă +2348069032895

Anonim spunea...

Niciodată nu cred în vrăji până când am întâlnit un prieten de-al meu care mi-a spus totul despre DR.otutu care l-a adus pe fostul iubit, chiar și atunci când mi-a spus că nu am crezut pentru că eram Ea credea că dorește aceleași Vrăjitoare răi Adu-mi banii. Deși i-am dat șansa să-mi explic tot ce mi-a spus despre DR.otutu, i-am spus că sunt mulți escroci care vor să ne ia banii și nu voi fi niciodată o victimă chiar dacă logodnicul meu se presupune că se va căsători cu Ma în câteva luni Acum lasă-mă să aștept cu răbdare un alt tip, deși l-am iubit atât de mult. Mi-a spus că DR nu este o falsă care este reală și că a ajutat mulți oameni să-i ia pe cei dragi înapoi, atunci mă întreb cum funcționează această vrajă și care sunt cerințele pe care trebuie să le fac înainte de a putea să-mi arunc vrăjile dragostei ? Mi-a spus că ar trebui să o fac pe e-mail drotutuhealinghomehotmail.com și ar trebui să-i spun ce vreau. I-am trimis un e-mail și i-am spus că am nevoie de fostul meu tip înapoi, i-am spus că el a fost prietenul meu care ma condus la el, de ce mă îndoiesc de munca lui? El a spus că lucrarea lui este 100 sigură și garantează că nimeni nu a venit vreodată la templul său și rămâne același. M-am supărat la cuvintele pe care mi le-a spus și m-am gândit în mintea mea, deoarece dr. Arată toate lucrurile pe care le-am discutat mai devreme. El a spus înainte să pot începe în situația mea că trebuie să am încredere în el și să las alte vrăjitoare și să aștept cu răbdare pentru propria mea că dacă pot să spun că fac tot ce-mi voi lua înapoi în 72 de ore. Am spus bine și promit să lucrez cu tine singur, apoi mi-a dat un formular pentru a umple ceea ce am făcut și pentru a-l trimite cu pozele mele, precum și poze cu fostul meu iubit. Mi-a răspuns 30 de minute mai târziu și mi-a spus că zeii lui au nevoie de ceva pentru a-mi arunca vrăjitoria, iar problema mea este foarte ușoară dacă pot oferi aceste lucruri. Când îl întreb, cum pot să primesc aceste articole și cum pot să le trimit la el pentru casting vrăjitoria, mi-a spus că nu ar trebui să mă tem de asta, că există un vânzător de articole aici în propria sa țară Îngrijire pe care o pot obține Articolele pentru mine. Apoi îl întreb că va costa să cumpăr toate aceste articole? Mi-a spus ceea ce i-am trimis cu toată încrederea, o oră mai târziu mi-a sunat și mi-a spus că problema mea a fost rezolvată, așa că aș aștepta 72 de ore ca dragostea mea să mă întrebe după ce am făcut după cuvintele lui A fost cam 1800 în următoarea Trei zile, fostul meu a sunat la mine dacă sunt acasă, că vrea să mă vadă urgent. I-am spus să spună că totul era bine că a spus da, atunci i-am spus că poate veni, că bătrânul meu sa întors spre mine și a cerut iertare că știa ce-a venit peste el. Acum sunt atât de fericită pentru că mi-am recăpătat prietena înapoi și am planificat nunta noastră în curând, am sunat la dr și mi-a mulțumit foarte mult și l-am întrebat ce să facă pentru el ca apreciere, mi-a spus că ar trebui să uiți și să-mi ții banii Că nu pentru bani, ci pentru a ajuta oamenii care au nevoie de ajutor acolo, tot ce trebuie să fac este să dau mai multe mărturii despre asta, astfel încât oamenii care au nevoie de ea să mă ajute - de ce sunt aici astăzi pentru a da mărturia mea. Poate binele tău bun continuă să-l binecuvânteze și să-i dea mai multă prosperitate și înțelepciune vieții. Aceasta este adresa de e-mail DR drotutuhealinghomehotmail.com. De asemenea, îl puteți contacta prin numărul său de telefon 2349051417394

Anonim spunea...

Am fost rănită și inima sa stricat când o problemă foarte mare a avut loc în căsnicia mea cu șapte luni în urmă, între mine și soțul meu. Atât de groaznic încât a fost judecat pentru divorț. El a spus că nu a vrut niciodată să rămână cu mine din nou și că nu mai mă iubește. Așa că a împrăștiat casa și mi-a făcut pe mine și pe copiii mei să treacă prin durere severă. Am încercat toate mijloacele mele posibile să-l recuperez, după ce am cerșit mult, dar nu i-am făcut nici un folos. Și a confirmat că ia luat decizia și nu a vrut niciodată să mă vadă din nou. Deci într-o seară, când mă întorceam de la muncă, m-am întâlnit cu un vechi prieten de-al meu care mi-a cerut soțul. Așa că i-am explicat toate lucrurile, așa că mi-a spus că singurul mod în care îl pot aduce pe soțul meu înapoi este Pentru a vizita o vrăjitoare, pentru că a lucrat cu adevărat și pentru el. Deci nu am crezut niciodată în vrajă, dar nu aveam altă alegere decât să-i urmez sfaturile. Apoi mi-a dat adresa de e-mail a vrăjitorului pe care la vizitat. drogogodspellcaster@gmail.com. A doua zi dimineață, am trimis un e-mail la adresa pe care mi-a dat-o, iar vrăjitorul mi-a asigurat că îmi voi aduce sotul înapoi a doua zi. Ce afirmație uimitoare! N-am crezut, așa că a vorbit cu mine și mi-a spus tot ce trebuie să fac. Apoi, în dimineața următoare, la fel de surprinzător, soțul meu, care nu mi-a sunat în ultimele 7 luni, mi-a sunat să-mi spună că se întoarce. Atât de uimitor!! Așa sa întors în aceeași zi, cu o mulțime de dragoste și bucurie, și și-a cerut scuze pentru greșeala și pentru durerea pe care mi-a provocat-o eu și copiii mei. Apoi, din acea zi, relația noastră era acum mai puternică decât a fost înainte, cu ajutorul unei vrăjitoare. Deci, o să vă sfătuiesc acolo dacă aveți o problemă de contact dr ogogo isele, vă ofer 100% garanție că vă va ajuta .. Trimiteți-l la: drogogodspellcaster@gmail.com

Mary Ann Bill spunea...

Adăugați această casetă de dragoste Dragoste pe WhatsApp +2348054681416 el vă va ajuta să aduceți înapoi ex-lover

lilian nikky spunea...

Numele meu este lilian N. Aceasta este o zi plină de bucurie a vieții mele din cauza ajutorului pe care mi-a oferit-o Dr.saguru ajutându-mă să-mi recuperez fostul soț cu vraja lui magică și de dragoste. am fost căsătorit timp de 6 ani și a fost atât de teribil pentru că soțul meu mă înșela într-adevăr și căuta un divorț, dar când am întâlnit e-mailul Dr.saguru pe internet despre modul în care a ajutat atât de mulți oameni să-și primească ex și ajută la stabilirea relației. și face ca oamenii să fie fericiți în relația lor. i-am explicat situatia mea si apoi caut ajutorul lui, dar spre cea mai mare surpriza mea mi-a spus ca ma va ajuta cu cazul meu si aici sarbator acum, pentru ca sotul meu sa schimbat complet pentru totdeauna. El vrea mereu să fie lângă mine și nu poate face nimic fără prezența mea. Mă bucur foarte mult de căsnicia mea, o mare sărbătoare. Voi continua sa depun marturie pe internet pentru ca Dr.saguru este cu adevarat o adevarata vrajitoare. DACA NU VEDEȚI AJUTAȚI CONTACTUL DOCTOR SAGURU ACUM prin e-mail: drsagurusolutions@gmail.com sau whatsapp +2349037545183 El este singurul răspuns la problema dvs. și vă face să vă simțiți fericiți în relația voastră.
1 LOVE SPELL
2 CÂȘTIGĂȚI BACK EX
3 FRUCTE DE FEMEI
4 PROMOȚIE SPELL
5 SPELL DE PROTECȚIE
6 SPELL BUSINESS
7 SPELL GOOD JOB
8 LOTTERY SPELL și SPELL CASE.

Anonim spunea...

Buna, eu sunt MARIA Dupa ce am fost in relatie cu Anderson de ani de zile, sa despartit de mine, am facut tot posibilul sa-l aduc inapoi, dar totul a fost zadarnic, l-am dorit inapoi atat de mult din cauza iubirii pe care o am pentru el, la implorat cu totul, am făcut promisiuni, dar a refuzat. Mi-am explicat problema prietenei mele și ea mi-a sugerat să contactez mai degrabă un vrăjitor care să mă ajute să arunc o vrajă să-l aducă înapoi, dar eu sunt tipul care niciodată nu credea în vrajă, nu aveam de ales decât să încerc, mi-a trimis poșta și mi-a spus că nu există nici o problemă că totul va fi bine înainte de trei zile, că ex fostul meu se va întoarce la mine în trei zile, a aruncat vraja și în mod surprinzător în a doua zi, era în jurul orei 16:00. Ex-ul meu ma sunat, eram atat de surprins, am raspuns la apel si tot ce a spus a fost ca a fost atat de rau pentru tot ce sa intamplat ca el a vrut sa ma intorc la el, ca ma iubeste atat de mult. Am fost atât de fericit și am mers la el, așa am început să trăim împreună din fericire din nou. De atunci, am promis că oricine știu că au o problemă de relație, aș fi de ajutor pentru o astfel de persoană prin referirea lui sau ei la singurul vrăjitor adevărat și puternic, care ma ajutat cu propria mea problemă, îl puteți contacta prin e-mailul său: prophetosula94@gmail.com

Anonim spunea...

Numele meu este jaci, nu pot explica asta, dar trebuie să împărtășesc bucuria și fericirea mea cu lumea, nu știu cum m-am ajutat baba EGBO să-mi aduc înapoi soțul. Am fost frustrat în ultimii 2 ani, împreună cu cei doi copii care locuiesc fără soțul meu care a ieșit surprinzător acasă cu o fată. O zi fidelă a venit o prietenă de-a mea și i-am spus despre situația în care am trecut în ultimii doi ani, ea mi-a povestit atunci despre Dr. Egbo că este un om foarte puternic, la început nu am vrut să o cred, pentru că am petrecut mult în diferite locuri, dar ma convins să încerc, așa că nu aveam de ales pentru că am nevoie soțul meu înapoi. Așa că am contactat-o ​​pe Dr. Egbo care mi-a spus tot ce trebuia să fac, ceea ce m-am îndoit. Dar cea mai mare bucurie din mine astăzi este că Dr. Egbo a reușit să-mi aducă soțul înapoi și acum trăim fericit ca niciodată. Mulțumesc tatălui meu minunat.
Dacă aveți probleme de orice fel vă sfătuiesc să-l contactați pe e-mailul său privat, dregbosolutioncenter@gmail.com. multumesc foarte mult, domnule, aceasta este singura cale prin care te pot aprecia si voi spune intotdeauna lumii despre tine, multumesc foarte mult domnule.
el menționează, de asemenea, despre alte probleme pe care el le poate rezolva, în general,
(1) Dacă doriți ex-spate
(2) dacă aveți întotdeauna vise rele.
(3) Vrei să fii promovat în biroul tău.
(4) Vrei ca femeile / bărbații să alerge după tine.
(5) Dacă vreți un copil.
(6) Vrei să fii bogat pentru afacerea ta
(7) Vrei să îți ceri soțul / soția să fie
al tău pentru totdeauna.
(8) Dacă aveți nevoie de asistență financiară.
(9) Îngrijire de plante
(10) Dacă nu-ți poți satisface soția
dorinta sexuala datorata sau
acțiune de eroare scăzută.
(11) dacă menstruația dumneavoastră refuză să vină
în ziua în care se află
să presupunem sau să depășim fluxurile.
(12) dacă munca ta refuză să te plătească, oameni
datorită dvs. ETC. contactați Baba pentru ajutor la dregbosolutioncenter@gmail.com

Anonim spunea...

numele meu este linda din Statele Unite, m-am casatorit la varsta de 20 de ani cu Michael si dupa primul meu nascut, sotul meu care mi se schimba comportamentul Michael si mai tarziu ma lasat fara nici un motiv si trebuie sa ma duc mai departe cu viata mea si dupa trei ani până la acel moment am întemeiat un alt tânăr minunat și numele lui este Jack, am căsătorit amândoi și am doi copii pentru el brusc după patru ani de căsătorie, de asemenea, a mers cu o altă femeie și m-am hrănit într-adevăr și am strigat mereu pentru că ne iubim unii pe alții și că era un bărbat adevărat pentru mine, cu adevărat Bine în tot ceea ce nu vreau să-l pierd, Jack a mers cu prietenul meu apropiat de mine și ei intenționează să se căsătorească unul cu celălalt, totuși cea mai bună soluție pentru mine este să contactez un castel de vrajă pentru ajutor, pentru ca ei să mă poată ajuta să aduc înapoi mufa și am contactat patru vrăjitoare diferite și toate acestea sunt false, de fapt, am cheltuit cu adevărat ultimii mei bani.
În cele din urmă, un alt prieten de-al meu mi-a prezentat-o ​​Dr Chamberc, pe care și-o aduce deja soțul și l-am pus pe încercare, dar era foarte minunat, soțul meu sa întors la mine după trei zile când i-am contactat pe Dr Chamberc. imi place foarte mult sotul meu cu copii si el ma iubeste mai mult decat inainte, a fost foarte amuzant, sotul meu sa intors si ma implorat.
vă rugăm să contactați Dr Chamberc cu acest e-mail camerac564@yahoo.com dacă aveți probleme cu familia
este posibil să aveți probleme sau aveți nevoie de ajutor în legătură cu acest lucru
1.cure pentru orice boală
2. dacă aveți nevoie de o slujbă bună
3. Vraja de afaceri
4.protecție de protecție
5.nefectul soțului
6.nezile soției
7. Lipsa copiilor
8. vraja de promovare
9. Dacă vrei să te întorci din nou
10. Dacă vrei să fii bogat
contactați-l prin acest e-mail camerac564@yahoo.com

Anonim spunea...

numele meu este JOYCE RAYMOND și eu sunt din SUA, vreau să profit de această ocazie să-i mulțumesc marelui meu doctor AGBALAKA care mi-a făcut într-adevăr viața plăcută astăzi. Acest mare om, dr. AGBALAKA, mi-a adus soțul înapoi, am avut doi copii minunați pentru soțul meu, acum patru ani în urmă, soțul meu a fost într-o singură ceartă sau celălalt până când în cele din urmă mi-a părăsit o doamnă. Am simțit că viața mea sa terminat și copiii mei au crezut că nu-și vor mai vedea niciodată tatăl. Am încercat să fiu puternică doar pentru copii, dar nu puteam controla durerile care mâncau inima mea, inima mea era plină de durere și durere pentru că eram cu adevărat îndrăgostită de soțul meu. În fiecare zi și noapte mă gândesc la el și vreau întotdeauna să se întoarcă la mine, până când într-o zi am întâlnit un bun prieten de-al meu care se afla într-o situație ca mine, dar problema ei era fostul ei iubit care avea o sarcină nedorită pentru că a refuzat să-și asume responsabilitatea și să o arunce. mi-a spus că a mea a fost un caz mic și că nu ar trebui să-mi fac griji deloc, așa că i-am întrebat care este soluția pentru problemele mele și ea mi-a dat adresa de e-mail a acestui mare om. dragbalakaofemu0147@gmail.com Mă îndoiesc dacă acest om a fost soluția, așa că i-am contactat pe acest mare om și mi-a spus ce să fac și le-am falsificat pe toate, mi-a spus să aștept doar 48 de ore și că soțul meu va veni târât pe genunchi doar pentru iertare, așa că am făcut cu fidelitate ceea ce ma întrebat acest mare om și după 48 de ore am auzit un bătut pe ușă, într-o mare surpriză l-am văzut în genunchi și am fost fără cuvinte, când a văzut tot ce a facut a fost sa planga si sa-mi ceara iertare, din acea zi, toate durerile si necazurile din inima mea au disparut, de atunci eu si sotul meu si copiii nostri minunati sunt fericiti, de aceea vreau sa spun o mare multumire tu la Dr agbalaka LOVE SPELL. Acest mare om ma făcut să înțeleg că nu există nici o problemă pe pământ care să nu aibă nici o soluție, așa că, dacă știți că aveți aceeași problemă sau orice problemă asemănătoare, vă sfătuiesc să veniți direct la acest mare om. Puteți să-l trimiteți prin e-mail la: dragbalakaofemu0147@gmail.com

Anonim spunea...

Cred niciodată pe dragoste vrăji până când am întâlnit un prieten de al meu care mi-a spus totul despre DR.otutu care au adus ei ex-iubit înapoi, chiar şi atunci când ea mi-a spus cred ei pentru că am crezut că ea a vrut, de asemenea, acelaşi role vraja false pentru a ţine departe banii mei. Desi i-am dat ei şansă de a explica tot ceea ce ea are să-mi spui despre DR.otutu, i-am spus ei că sunt mulţi escroci care doresc să ia banii şi i voinţă a voi niciodată toamna victima pe ele, chiar dacă logodnica mea, care presupune să se căsătorească cu mine în câteva luni de la acum plecat Eu voi aştepta cu răbdare pentru un alt tip deşi am iubit atât de mult. ea a declarat mine că acest DR nu este unul fals că el este real, iar el a ajutat mulţi oameni pentru a obţine cei dragi înapoi, apoi mi cere ei aşa cum aceasta vraja funcţionează şi ce este cerinţele pe care trebuie să fac înainte de el poate exprima dragostea vrăji pe ma? mi-a spus că am ar trebui trimis prin e-mail-l pe dr.otutuhealinghome@hotmail.com şi ar trebui să-i spun ce vreau. chiar prin e-mail-l şi spune-i că am nevoie de ex-mi înapoi tip si mi-a spus că prietenul meu ei regizat la mine dreapta, şi, de asemenea, de ce sunt eu pune la îndoială lucrarea? El a spus că munca lui este 100 % sigur şi garanţia că nimeni nu a venit vreodată la Templul lui şi, de asemenea, rămân aceleaşi. am devenit consternat pe cuvintele sale, el spune-mi şi un gând a venit la mintea mea, că de unde ştie acest dr toate lucrurile am discutat mai devreme. El a spus înainte de el poate să înceapă pe situatia mea, că trebuie să aibă credinţă şi încredere în el şi lăsaţi alte rolă vraja şi aşteptaţi cu răbdare pentru propriul său, că dacă pot să spun face toate acest i va luat iubitul meu înapoi la un timp de ore. a spus bine, cred că şi promit să lucreze cu tine singur, apoi mi-a dat un formular pentru a umple ceea ce am făcut şi trimite-l la el cu pozele mele, de asemenea, şi, de asemenea, fotografii ale ex-iubitul meu. El mi-a răspuns în 30 de minute mai târziu şi mi-a spus că zeii lui nevoie de unele elemente să exprimate vraja pe mine si problema mea este foarte uşor dacă eu pot oferi aceste elemente. atunci când îl întreb că cum a putea i a lua aceste elemente şi cum pot trimite o să-l de turnare vraja de dragoste, mi-a spus că nu ar trebui să vă faceţi griji despre asta, că nu există un vânzător de articole aici în propria ţară, că puteţi obţine elementele pentru mine. apoi îl întreb cât de mult va costa să cumpere toate aceste elemente? mi-a spus care trimite-l cu încredere deplină, după o oră mai târziu el ma sunat şi mi-a spus că au fost rezolvate problema mea că ar trebui să aşteptaţi pentru un timp de ore, că dragostea mea va cere dupa mine ceea ce am făcut în funcţie de cuvintele sale , atunci când a fost de aproximativ 18:00 ex meu ma sunat ca daca sunt acasa că el vrea să mă vadă urgent. i-am spus să-l spera totul este bine, a spus da, apoi i-am spus că el poate veni, fostul meu tip s-au întors la mine şi el a fost asking pentru iertare că ştia ce a venit asupra lui. dreptul de acum sunt atât de fericit pentru că am avea recâştiga iubitul meu înapoi şi suntem de planificare pentru nunta noastra, care se apropie în curând, am sunat dr şi îi mulţumesc foarte mult şi să-l întrebi ce va face pentru el ca o apreciere, mi-a spus eu ar trebui să uitaţi şi să păstreze banii mei că el nu este după oameni bani dar pentru a ajuta oamenii care au nevoie de ajutor acolo tot el trebuie eu să fac este de a oferi mai multe mărturii despre el astfel încât oameni acolo care au nevoie de ajutor ar trebui să email-l, de asemenea, de aceea sunt aici astăzi pentru a da meu mărturie. poate Domnul tău bun continua pentru a-l binecuvânta şi îi mai mult prosperitate de viaţă lungă şi înţelepciunea. Acest lucru este dr e-mail adresa drotutuhealinghome@hotmail.com puteţi, de asemenea, whatsapp-l prin numărul lui de telefon +2349051417394

Anonim spunea...

Buna, eu sunt MARIA Dupa ce am fost in relatie cu Anderson de ani de zile, sa despartit de mine, am facut tot posibilul sa-l aduc inapoi, dar totul a fost zadarnic, l-am dorit inapoi atat de mult din cauza iubirii pe care o am pentru el, la implorat cu totul, am făcut promisiuni, dar a refuzat. Mi-am explicat problema prietenei mele și ea mi-a sugerat să contactez mai degrabă un vrăjitor care să mă ajute să arunc o vrajă care să-l aducă înapoi, dar eu sunt tipul care niciodată nu credea în vrajă, nu aveam de ales decât să încerc, mi-a trimis poșta și mi-a spus că nu există nici o problemă că totul va fi bine înainte de trei zile, că ex fostul meu se va întoarce la mine în trei zile, a aruncat vraja și în mod surprinzător în a doua zi, era în jurul orei 16:00. Ex-ul meu ma sunat, eram atat de surprins, am raspuns la apel si tot ce a spus a fost ca a fost atat de rau pentru tot ce sa intamplat ca el a vrut sa ma intorc la el, ca ma iubeste atat de mult. Am fost atât de fericit și am mers la el, așa am început să trăim împreună din fericire din nou. De atunci, am promis că oricine știu că are o problemă de relație, aș fi de ajutor pentru o astfel de persoană prin referirea lui sau ei la singurul vrăjitor adevărat și puternic, care ma ajutat cu propria mea problemă, îl puteți contacta prin e-mailul său: prophetosula94@gmail.com

Anonim spunea...

Vreau să împărtășesc această mare mărturie cu întreaga lume cum mi-am adus minunatul soț înapoi în viața mea în 48 de ore cu ajutorul acestui mare om numit Dr. Otutu okunta. Pentru că nu am crezut niciodată în vraja în viața mea. Sotul meu minunat este un mare fan al Real Madrid, în a doua jumătate a lunii iunie 2017 a călătorit la balenă pentru a urmări meciul final dintre clubul său Real Madrid și Juventus, după meciul în acea seară mi-a spus că el va deveni acasă Următoarea zi pentru a sărbători victoria cu mine și copiii noștri minunați și, de asemenea, adu-mi mașina nouă care mă promite dacă clubul său a câștigat finala. Am încercat să-l sun a doua zi a refuzat să-mi aleagă apelurile mă îngrijorează pentru că nu știu Ce se întâmplă cu adevărat pentru că nu glumește cu familia lui l-am scris pe Facebook el a răspuns că nu dorește să revină acasă din nou că are îndrăgostit de o doamnă în balene că ar trebui să am grijă de copii, am scris din nou el a refuzat să răspundă am sunat el a refuzat să aleagă, am fost foarte supărat pentru că nu pot rămâne o zi fără minunatul meu soț prea distracție de a fi cu am plâns zilnic, pentru că nu știu ce să fac. Deci, pe 6 iunie, am dat peste o mărturie pe internet despre o femeie pe nume Jenifer Smith, care mărturisește cum a recuperat soțul ei cu ajutorul dr. Otutu. Am fost foarte uimit, i-am contactat pe același om pentru ajutor Cu numărul și adresa de email pe care a dat-o dacă cineva are probleme să-l contacteze pe om, de asemenea, pentru ajutor, mi-a spus să nu-mi fac griji că soțul meu se va întoarce la mine în 48 de ore sub o vrajă că vraja trebuie spartă înainte de a se putea întoarce la mine. Mi-a spus tot ce trebuia să fac și mi-am spus că soțul meu mă va suna la ora 16:00 în următoarele două zile să-mi cer scuze, am fost cu adevărat surprins de acea zi exactă La ora 4:00, soțul meu ma sunat și a început să-mi cer scuze, că nu știe ce a venit peste el Sunt foarte fericit că mariajul meu a fost restaurat de acest mare om dr apreciere otutu.my, de asemenea, merge la Jenifer Smith care a împărtășit mărturia ei, astfel încât oamenii ca mine vor primi Ajutor. Te rog prietenii mei acolo, dacă ai vreo problemă, te-aș sfătui să contactezi și pe acest om grozav pentru ajutor prin EMAIL-ul lui (drotutuhealinghome@hotmail.com) sau poți ajunge cu ușurință la el cu ajutorul numărului (2349051417394), vei depune mărturie

Unknown spunea...

Pasiunea mea pentru dragoste si viata m-au facut sa ma duc aici sa le spun tuturor ca preotul manuka mi-a adus inapoi sotul meu care a plecat timp de 9 luni. A fost toata confuzia si suferinta pentru mine cand sotul pe care il iubesc si il iubesc nu ar iubi dar mai degrabă am ales să rămân la o altă doamnă în detrimentul sentimentelor mele, fără nici un motiv convingător care să mă facă nebun. Dar acum tot istoria, preotul manuka sa dovedit demn de a fi numit unul adevărat și ales, după ce a șters lacrimile mele prin aducerea soțului meu înapoi la mine.Aici este contactul lui pentru a ajunge la el lovesolutiontemple1@gmail.com și el este, de asemenea, pe hangout pentru diagramă feței .. mulțumiri și Dumnezeu să vă binecuvânteze pentru ajutorul dumneavoastră.

GREAT MUTABA spunea...

M-am despărțit și eu, dar după ce am contactat greatmutaba@gmail.com, ex-ul meu sa întors la mine în 24 de ore

Camila360 spunea...

Buna ziua, prietenii mei sunt Camila Rodela si sunt din Michigan, United
Sunt aici pentru a depune mărturie despre lucrările bune ale lui DR.OGAGA ​​KUNTA în My Sotul meu și eu am fost căsătoriți de 27 de ani cu doi copii. Doar
acum doi ani totul a venit până la capăt. Voiam soțul meu înapoi și am cerșit
dar el nu a ascultat niciodată, așa că am dat peste câteva mărturii despre asta
vrăjitoare specială. Unii oameni au mărturisit că ia adus Ex
iubit înapoi, unii au mărturisit că el restaurează uterul și vindecă cancerul și altele
cum a adus înapoi iubitul ei ex, iar la sfârșitul mărturiei ei, eaivorțul și de asemenea vraja pentru a obține o slujbă bine plătită așa mai departe. El este uimitor, am întâlnit și unul mărturie particulară, era despre o femeie numită Vera, ea a mărturisit despre ea cum a adus înapoi iubitul ei ex, iar la sfârșitul mărturiei ei, ea
a scos emailul. După ce le-am citit toate acestea, am decis să încerc. eu
la contactat prin e-mail și mi-a explicat problema ceea ce trebuie să fac, am făcut-o și soțul meu sa întors la mine. Ne-am rezolvat probleme, și am fost chiar mai fericit decât oricând înainte DR.OGAGA ​​KUNTA esti a omul înzestrat și nu-l voi opri publicându-l pentru că e minunatom. Dacă aveți vreo problemă și căutați un adevărat și autentic vrăjitoare, încercați-l oricând, este răspunsul la problemele dvs. Poti contactați-l prin e-mail: ogagakunta@gmail.com și rezolvați problemele
ca mine.Ea poate rezolva următoarele probleme și mult mai mult.
(1) DACĂ VREAȚI EX-BACK
(2) VREAȚI SĂ CONVENȚI SOSIUNEA DUMNEAVOASTRĂ PENTRU ÎNCĂLCAREA DIVORȚIEI
(3) VĂ RUGĂM SĂ VĂ PROMOVAȚI ÎN OFICIUL DVS.
(4) VREI BĂRBAȚI BĂRBAȚI ȘI FEMEILE POTRIVITĂ VĂ ACUM ATRACTIV
(5) DACĂ DORIȚI SĂ CONCEPTAȚI UN COPIL
(6) VREI DUMNEAVOASTRĂ
(7) VEI DUMNEAVOASTRUL DUMNEAVOASTRĂ PENTRU AI IUBI DOAR PENTRU VESTUL VIEȚII LUI
(8) Aveți nevoie de SPELL buna LUCK
(9) Aveți nevoie de un SPOT LOTTERY
(10) Aveți nevoie de un loc de muncă
ogagakunta@gmail.com

Camila360 spunea...

Buna ziua, prietenii mei sunt Camila Rodela si sunt din Michigan, United
Sunt aici pentru a depune mărturie despre lucrările bune ale lui DR.OGAGA ​​KUNTA în My Sotul meu și eu am fost căsătoriți de 27 de ani cu doi copii. Doar
acum doi ani totul a venit până la capăt. Voiam soțul meu înapoi și am cerșit
dar el nu a ascultat niciodată, așa că am dat peste câteva mărturii despre asta
vrăjitoare specială. Unii oameni au mărturisit că ia adus Ex
iubit înapoi, unii au mărturisit că el restaurează uterul și vindecă cancerul și altele
cum a adus înapoi iubitul ei ex, iar la sfârșitul mărturiei ei, eaivorțul și de asemenea vraja pentru a obține o slujbă bine plătită așa mai departe. El este uimitor, am întâlnit și unul mărturie particulară, era despre o femeie numită Vera, ea a mărturisit despre ea cum a adus înapoi iubitul ei ex, iar la sfârșitul mărturiei ei, ea
a scos emailul. După ce le-am citit toate acestea, am decis să încerc. eu
la contactat prin e-mail și mi-a explicat problema ceea ce trebuie să fac, am făcut-o și soțul meu sa întors la mine. Ne-am rezolvat probleme, și am fost chiar mai fericit decât oricând înainte DR.OGAGA ​​KUNTA esti a omul înzestrat și nu-l voi opri publicându-l pentru că e minunatom. Dacă aveți vreo problemă și căutați un adevărat și autentic vrăjitoare, încercați-l oricând, este răspunsul la problemele dvs. Poti contactați-l prin e-mail: ogagakunta@gmail.com și rezolvați problemele
ca mine.Ea poate rezolva următoarele probleme și mult mai mult.
(1) DACĂ VREAȚI EX-BACK
(2) VREAȚI SĂ CONVENȚI SOSIUNEA DUMNEAVOASTRĂ PENTRU ÎNCĂLCAREA DIVORȚIEI
(3) VĂ RUGĂM SĂ VĂ PROMOVAȚI ÎN OFICIUL DVS.
(4) VREI BĂRBAȚI BĂRBAȚI ȘI FEMEILE POTRIVITĂ VĂ ACUM ATRACTIV
(5) DACĂ DORIȚI SĂ CONCEPTAȚI UN COPIL
(6) VREI DUMNEAVOASTRĂ
(7) VEI DUMNEAVOASTRUL DUMNEAVOASTRĂ PENTRU AI IUBI DOAR PENTRU VESTUL VIEȚII LUI
(8) Aveți nevoie de SPELL buna LUCK
(9) Aveți nevoie de un SPOT LOTTERY
(10) Aveți nevoie de un loc de muncă
ogagakunta@gmail.com

Anonim spunea...

Niciodată nu m-am gândit la vrăji până când am întâlnit un prieten de-al meu care mi-a spus totul despre DR.otutu care ia adus fostul iubit, chiar și atunci când mi-a spus că am crezut-o pentru că m-am gândit că și ea dorea aceeași vrajă falsă rulote pentru a-mi lua banii. Deși i-am dat șansa să-i explic tot ce mi-a spus despre DR.otutu, i-am spus că există mulți escroci care vor să ne ia banii și nu voi fi victima niciodată, chiar dacă logodnica mea care se presupune că se va căsători pentru mine in cateva luni de acum ma lasat sa astept cu rabdare un alt tip, desi l-am iubit atat de mult. ea mi-a spus că acest DR nu este unul fals, că este real și că a ajutat mulți oameni să-i aducă pe cei dragi înapoi, apoi o întreb, cum funcționează această vrajă și care sunt cerințele pe care trebuie să le fac înainte ca el pot arunca vrăjile pe mine? mi-a spus că ar trebui să-l trimită prin e-mail pe dr.otutuhealinghome@hotmail.com și ar trebui să-i spun ce vreau. i-am trimis un e-mail și i-am spus că am nevoie de fostul meu tip înapoi și mi-a spus că prietenul meu mi-a îndrumat-o corect și, de asemenea, de ce mă îndoiesc de munca lui? el a spus că lucrarea sa este 100% sigură și garantează că nimeni nu a venit vreodată la templul său și, de asemenea, rămâne același. am devenit înfocat de cuvintele pe care mi le-a spus și mi-a venit un gând în minte, cum arată acest dr toate lucrurile pe care le-am discutat mai devreme. el a spus înainte de a putea începe în situația mea, că trebuie să am încredere în el și să las alte vrăjitoare și să aștept cu răbdare pentru a lui, că dacă pot să spun că fac totul, îmi voi aduce iubitul înapoi într-o oră. am spus bine că am încredere și promit să lucrez cu tine singur, apoi mi-a dat un formular pentru a umple ceea ce i-am făcut și să-i trimit la el și cu pozele mele, precum și cu pozele fostului meu iubit. el mi-a răspuns în 30 de minute mai târziu și mi-a spus că zeii lui au nevoie de niște obiecte pentru a-mi arunca vraja, iar problema mea este foarte ușoară dacă pot să furnizez aceste lucruri. atunci când îl întreb pe el cum cum pot să obțin aceste articole și cum pot să-i trimit la el pentru casting de vrăjitorie, mi-a spus că nu ar trebui să vă faceți griji despre asta, că există un vânzător de articole aici, în propria sa țară care pot obține elementele pentru mine. atunci îl întreb pe care-l va costa să cumpăr toate aceste elemente? el mi-a spus ceea ce i-am trimis cu toată încrederea, după o oră mai târziu mi-a sunat și mi-a spus că problema mea a fost rezolvată încât ar trebui să aștept timp de o oră când dragostea mea va cere după mine ceea ce am făcut după cuvintele lui , când era cam la ora 18.00, ex-ul meu mi-a spus că, dacă sunt acasă, vrea să mă vadă urgent. i-am spus că speră că totul este bine că a spus da, atunci i-am spus că el poate veni, fostul meu tip sa întors la mine și a cerut iertare că știa ce a venit asupra lui. acum sunt atât de fericit pentru că mi-am recăpătat iubitul înapoi și ne-am gândit la nunta noastră care vine în curând, i-am sunat pe dr și i-am mulțumit foarte mult și i-am întrebat ce-i voi face pentru el ca apreciere, mi-a spus ar trebui sa uit si sa-mi pastrez banii ca nu este dupa banii oamenilor, ci pentru ai ajuta pe oameni care au nevoie de ajutor acolo tot ce are nevoie sa fac este sa dau mai multe marturii despre el, astfel incat oamenii de acolo care au nevoie de ajutor sa- de ce sunt aici astăzi pentru a da mărturia mea. poate bunul tău să continue să-l binecuvânteze și să-i dea viață mai lungă prosperitate și înțelepciune. aceasta este adresa de e-mail dr drotutuhealinghome@hotmail.com poți să-l ajuți prin numărul de telefon +2349051417394

lilian nikky spunea...

Numele meu este lilian N. Aceasta este o zi plină de bucurie a vieții mele, din cauza ajutorului pe care Dr. Saguru mi-a oferit-o ajutându-mă să-mi recuperez fostul soț cu magia și dragostea lui. am fost căsătorit timp de 6 ani și a fost atât de teribil pentru că soțul meu mă înșela într-adevăr și căuta un divorț, dar când am întâlnit e-mailul Dr.saguru pe internet despre modul în care a ajutat atât de mulți oameni să-și primească ex și ajută la stabilirea relației. și face ca oamenii să fie fericiți în relația lor. i-am explicat situatia mea si apoi caut ajutor, dar spre cea mai mare surpriza mea mi-a spus ca ma va ajuta cu cazul meu si aici sarbator acum pentru ca sotul meu sa schimbat complet pentru totdeauna. El vrea mereu să fie lângă mine și nu poate face nimic fără prezența mea. Mă bucur foarte mult de căsnicia mea, o mare sărbătoare. Voi continua sa depun marturie pe internet pentru ca Dr.saguru este cu adevarat o adevarata vrajitoare. DACA NU VEDEȚI AJUTAȚI CONTACTUL DOCTOR SAGURU ACUM prin e-mail: drsagurusolutions@gmail.com sau whatsapp +2349037545183 El este singurul răspuns la problema dvs. și vă face să vă simțiți fericiți în relația voastră.
1 LOVE SPELL
2 CÂȘTIGĂȚI BACK EX
3 FRUCTE DE FEMEI
4 PROMOȚIE SPELL
5 SPELL DE PROTECȚIE
6 SPELL BUSINESS
7 SPELL GOOD JOB
8 LOTTERY SPELL și SPELL CASE.

sabrina spunea...

Bună tuturor, sunt atât de entuziasmat. Va multumim DR ISIKOLO pentru ajutorul tau.
Fostul meu iubit sa întors după o pauză, sunt extrem de fericită că voi trăi din nou împreună.
Numele meu este Hawo Ali din Suedia.
Prietenul meu de 3 ani tocmai sa despartit de mine si am 30 de saptamani insarcinate. Mi-am plâns de sine pentru a dormi majoritatea noptilor si nu par concentrat in timpul cursurilor cateodata stau treaz aproape toata noaptea gandindu-ma si incep sa plang totul din nou. Din acest motiv, am sfarsit sa nu am energie pentru clasele mele de a doua zi, participarea mea a scazut si am intotdeauna in uni si la timp. In general, el este un tip foarte frumos, a terminat-o pentru ca a spus ca ne certam mult si nu ne-am obisnuit. Are dreptate, ne-am certat mult in timpul sarcinii. Dupa despartire am continuat sa-l sun si sa-i spun ca ma voi schimba. Sunt indragostit de acest tip si el este cel mai bun tip pe care il am am fost încă rănit și neîncrezător când a spus că nu mai are sentimente romantice față de mine care mă doare mai repede decât o seringă letală. Ma textează din când în când pentru a verifica cum fac de sarcina, el este de sustinere cu ea, dar nu este corect pe mine, el trimiterea de mesaje text ca mine doar wan t sa durere durerea și nu au nici un stres din cauza pregnancy.i a fost foarte supărat și am nevoie de ajutor, așa că am căutat ajutor online și am dat peste un site care a sugerat că Dr. isikolo poate ajuta la rezolvarea problemelor maritale, si asa mai departe. Deci, am simțit că ar trebui să încerc. L-am contactat și mi-a spus ce să fac și am făcut-o, apoi a făcut o vrajă pentru mine. După 28 de ore, bf-ul meu a venit la mine și mi-a cerut scuze pentru greșelile pe care le-a făcut și a promis că nu o mai face niciodată. De atunci, totul sa întors la normal. Eu și bf-ul meu trăiesc împreună din fericire din nou .. Toate datorită lui Dr isikolo. Dacă aveți vreo problemă, contactați Dr.Isikolo acum și vă garantez că vă va ajuta. E-mail-l la: isikolosolutionhome@gmail.com sau sunați-l sau ce-l puneți pe linia sa directă +2348133261196

Camila Adrian spunea...

Mărturie despre cum m-am întors pe soțul meu. Lumea mea și viața mea s-au întors! După un an de relație spartă, soțul meu ma lăsat fără motiv. M-am simtit ca viata mea era pe punctul de a se termina, aproape ca am sinucis, eram emotional in jos de foarte mult timp. (Datorită unei vrăji numită Dr. IREDIA), pe care l-am întâlnit on-line. Într-o zi de încredere, când navighez prin Internet, am dat peste o mulțime de mărturii despre această vrăjitoare particulară. Unii oameni au mărturisit că le-a adus înapoi pe iubitul lor Ex, unii au mărturisit că reface pântecul, vindecă cancer, Hiv și alte boli, unii au mărturisit că poate vrăji pentru a opri divorțul și așa mai departe. De asemenea, am dat peste o mărturie specială, despre o femeie numită CINDY, ea a mărturisit despre modul în care a adus înapoi iubitul ei Ex în mai puțin de două zile și, la sfârșitul mărturiei sale, a renunțat la adresa de e-mail a doctorului IREDIA. După ce am citit toate acestea, am decis să încerc. I-am contactat prin e-mail drirediaherbalhome@gmail.com și mi-a explicat problema, mi-a spus să nu-mi fac griji că în 48 de ore soțul meu se va întoarce la mine. spre surprinderea mea, soțul meu a venit la mine și mi-a cerut să-l iert. Ne-am rezolvat problemele și suntem mai fericiți decât înainte ...
Dr. IREDIA este într-adevăr un om talentat și nu voi opri publicarea lui pentru că este un om minunat ... Dacă aveți o problemă și căutați o adevărată și adevărată vrăjitorie pentru a vă rezolva toate problemele. Este legitim. Contactați-l pe e-mailul său, DRIREDIAHERBALHOME@GMAIL.COM

anonymous spunea...

Cum am ajuns soțul meu înapoi ........... Eu sunt Elizabeth și sunt din Österland Suedia. Salutări tuturor celor care citesc această mărturie. Am fost respins de soțul meu după trei (3) ani de căsătorie doar pentru că o altă femeie a avut o vrajă pe el și el a lăsat pe mine și pe copil să sufere. într-o zi când citeam prin web, am văzut un post despre modul în care această vrăjitorie este pe această adresă isikolosolutionhome@gmail.com, i-au ajutat pe o femeie să-și recupereze soțul și i-am dat un răspuns la adresa lui și mi-a spus că o femeie a avut o vrajă pe soțul meu și mi-a spus că mă va ajuta și după 2 zile că voi avea soțul meu înapoi. i-am crezut și astăzi mă bucur să vă spun tuturor că această vrăjitorie are puterea de a aduce iubitorii înapoi. pentru că acum sunt mulțumită de soțul meu. Mulțumesc pentru Dr. Isikolo. Adresa de email a lui: isikolosolutionhome@gmail.com sau sunați-l sau ce-l puneți pe linia sa directă +2348133261196

Anonim spunea...

Am fost nebun când soțul meu sa despărțit de mine și mi-a lăsat o altă femeie. Toate datorită PROPHET OSULA cea mai bună vrăjitorie de dragoste on-line, care mi-a ajutat să-mi aduc înapoi sotul astăzi și să restaurez fericirea în căsnicia mea ... Sunt DANIELA JOE pe nume trăiesc în Anglia. Soțul meu sa despărțit de mine și mi-a lăsat să fiu cu o altă femeie și l-am vrut să mă întorc. Am fost atât de frustrat și nu știam ce să mai fac din nou, îmi iubesc soțul atât de mult, dar el mă înșela pe mine cu o altă femeie și asta îl face să se destrame cu mine, ca să se poată căsători cu cealaltă doamna și această doamnă cred că folosesc vrăjitoria soțului meu pentru al face să mă urăsc pe mine și pe copiii mei și asta a fost atât de critic și nepăsător - pentru că plâng toată ziua și noaptea ca Dumnezeu să-mi trimită un ajutor pentru a-mi lua soțul! Am fost foarte supărat și am avut nevoie de ajutor, așa că am căutat ajutor online și am dat peste un site web care a sugerat că vraja PROPHET OSULA poate ajuta la obținerea ex back repede. Deci, am simțit că ar trebui să încerc. L-am contactat și mi-a spus ce să fac și am făcut-o, apoi a făcut o vrajă pentru mine. 48 de ore mai târziu, soțul meu ma sunat într-adevăr și mi-a spus că mi-e dor de mine atât de mult, Dumnezeule! am fost atat de fericit si astazi sunt fericit cu omul meu din nou si noi traim impreuna cu bucurie ca o familie mare si multumesc vrajii puternice cascadorii PROPHET OSULA, el este atat de puternic si am decis sa impartasesc povestea mea pe internet ca PROPHET OSULA vraja este cel mai bun vrajitor online, care mă voi ruga întotdeauna să trăiesc mult timp pentru ai ajuta pe copiii săi în timpul necazurilor, dacă ești aici și iubitul tău te face să te ducă în jos sau soțul tău sa mutat la o altă femeie, nu mai plânge , contactați acest spioncaster puternic pe adresa sa de e-mail de la (prophetosula94@gmail.com}

Camila Adrian spunea...

Mărturie despre cum m-am întors pe soțul meu. Lumea mea și viața mea s-au întors! După un an de relație spartă, soțul meu ma lăsat fără motiv. M-am simtit ca viata mea era pe punctul de a se termina, aproape ca am sinucis, eram emotional in jos de foarte mult timp. (Datorită unei vrăji numită Dr. IREDIA), pe care l-am întâlnit on-line. Într-o zi de încredere, când navighez prin Internet, am dat peste o mulțime de mărturii despre această vrăjitoare particulară. Unii oameni au mărturisit că le-a adus înapoi pe iubitul lor Ex, unii au mărturisit că reface pântecul, vindecă cancer, Hiv și alte boli, unii au mărturisit că poate vrăji pentru a opri divorțul și așa mai departe. De asemenea, am dat peste o mărturie specială, despre o femeie numită CINDY, ea a mărturisit despre modul în care a adus înapoi iubitul ei Ex în mai puțin de două zile și, la sfârșitul mărturiei ei, a renunțat la adresa de e-mail a doctorului IREDIA. După ce am citit toate acestea, am decis să încerc. I-am contactat prin e-mail drirediaherbalhome@gmail.com și mi-a explicat problema, mi-a spus să nu-mi fac griji că în 48 de ore soțul meu se va întoarce la mine. spre surprinderea mea, soțul meu a venit la mine și mi-a cerut să-l iert. Ne-am rezolvat problemele și suntem mai fericiți decât înainte ...
Dr. IREDIA este într-adevăr un om talentat și nu voi opri publicarea lui pentru că este un om minunat ... Dacă aveți o problemă și căutați o adevărată și adevărată vrăjitoare, pentru a vă rezolva toate problemele. Este legitim. Contactați-l pe e-mailul său, DRIREDIAHERBALHOME@GMAIL.COM

sabrina spunea...

Vreau să împărtășesc mărturia mea cu privire la modul în care am reușit să-mi întorc sotul în jurul datei de 19 decembrie 2017, cu ajutorul Dr. Dr Isikolo (isikolosolutionhome@gmail.com). Soțul meu mi-a lăsat mai mult de 1 an, și am continuat cu o altă doamnă și nu am putut continua viața mea, din cauza iubirii pe care o am pentru el, luna trecută am văzut o mărturie pe internet despre cum Dr. Okokak ajuta pe cineva cu vraja de dragoste, asa ca nu cred niciodata, dar trebuie doar sa-mi incerc credinta pe care am facut-o si l-am contactat pe acest e-mail: isikolosolutionhome@gmail.com si mi-a spus ce trebuie sa fac si dupa 2 zile i a primit un apel din partea soțului meu, cerându-mă să mă întorc la el, era tot ca un vis pentru mine, sunt atât de fericit acum, când suntem din nou împreună. Mulțumită Dr. Isikolo și voi sfătui pe oricine care are nevoie de ajutor să-l contacteze pe numărul său Whats-app: +2348133261196 sau e-mail: isikolosolutionhome@gmail.com

Joankells spunea...

Salut telespectatorii, promit să împărtășesc această mărturie în întreaga lume pentru că Ex-Lover-ul meu se întoarce la mine și astăzi, cu tot respectul, vreau să-i mulțumesc ... Dr. Isikolo (isikolosolutionhome@gmail.com) pentru mine, am fost in dureri mari pana in ziua in care am contactat Dr.Isikolo a facut o vraja de dragoste pentru mine si mi-a spus sa astept doar 24 de ore pe care Lover-ul meu ma va suna si am facut in conformitate cu instructiunile care mi-au dat el și în mod surprinzător, în 24 de ore, Ex-Lover-ul meu chiar ma sunat și mi-a cerut scuze pentru tot ce mi-a cauzat. Sunt cea mai fericita femeie pe pamant astazi pentru ca Dr. Ebhohimen a facut o fapta minunata in viata mea si voi continua sa impartasesc aceasta marturie, daca doriti sa contactati Dr. Isikolo In cazul in care au fost cu o inima zdrobita si doriti ca ex înapoi contactați același om ...
Prin email:
{Isikolosolutionhome@gmail.com}
el este specializat în toate tipurile de vraja de turnare, cum ar fi:
1. Obținerea iubitului tău înapoi.
2. vraja cu accident vascular cerebral.
3. știință (infecție cu transmitere sexuală)
4. Vraja de protecție.
5. Obțineți o vrăjitoare de locuri de muncă.
6. vraja scăzută a spermei.
7. A deveni vraja unui manager.
8. Obțineți un împrumut imens fără să plătiți vreo taxă.
9. Vraja de Asepsis.
10. Vraja de sarcina.
11, vraja de putere supranaturală.
12. Vraja umană invizibilă.
13. vrăjitorie.
14. Vrăjirea căsătoriei.
15. Vraja de popularitate.
16. câștiga vraja casei tale.
17. Vraja de cancer.
18. vraja lunga de viata.
19. Vrăjitoarea nebuniei.
20. Dacă vrei u părinte să-ți acompenseze vraja logodnicului.
21. Vraja de producție a filmelor și filmului.
22. Vraja HIV / SIDA.
23. Vraja de tuberculoză.
24. vindeca vraja febrei lassa.
25. Spell Brain Tumor.
Un bărbat care poate aduce familia împreună ca unul ... contactați-l și
problema ta va fi vindecată cu succes
contactați-l astăzi pe adresa de e-mail și problema pe care o rezolvăm
contactați-l prin e-mail: (isikolosolutionhome@gmail.com)
sau prin intermediul telefonului mobil +2348133261196

lilian nikky spunea...

Numele meu este lilian N. Aceasta este o zi plină de bucurie a vieții mele, din cauza ajutorului pe care Dr. Saguru mi-a oferit-o ajutându-mă să-mi recuperez fostul soț cu magia și dragostea lui. am fost căsătorit timp de 6 ani și a fost atât de teribil pentru că soțul meu mă înșela într-adevăr și căuta un divorț, dar când am întâlnit e-mailul Dr.saguru pe internet despre modul în care a ajutat atât de mulți oameni să-și primească ex și ajută la stabilirea relației. și face ca oamenii să fie fericiți în relația lor. i-am explicat situatia mea si apoi caut ajutor, dar spre cea mai mare surpriza mea mi-a spus ca ma va ajuta cu cazul meu si aici sarbator acum pentru ca sotul meu sa schimbat complet pentru totdeauna. El vrea mereu să fie lângă mine și nu poate face nimic fără prezența mea. Mă bucur foarte mult de căsnicia mea, o mare sărbătoare. Voi continua sa depun marturie pe internet pentru ca Dr.saguru este cu adevarat o adevarata vrajitoare. NEVOIE DE AJUTOR AJUSTATI ACUM CONTACT DOCTOR SAGURU ACUM prin e-mail: drsagurusolutions@gmail.com sau +2349037545183 El este singurul raspuns la problema ta si te face sa te simti fericit in
relația lui și, de asemenea, perfectă în
1 LOVE SPELL
2 CÂȘTIGĂȚI BACK EX
3 FRUCTE DE FEMEI
4 PROMOȚIE SPELL
5 SPELL DE PROTECȚIE
6 SPELL BUSINESS
7 SPELL GOOD JOB
8 LOTTERY SPELL și SPELL CASE.

Unknown spunea...

E-mailul Dr. Isikolo pentru vrăjirea adevărată: isikolosolutionhome@gmail.com
Mă simt atât de binecuvântată din nou în căsnicia mea, după ce doctorul Isikolo mi-a adus soțul care sa despărțit de mine de un an bun. Eu sunt Juliana după numele meu. Chiar dacă am gură peste tot corpul meu, nu va fi suficient să-i mulțumesc doctorului Isikolo pentru ajutorul lui în viața mea. Soțul meu sa separat de mine de un an și a fost în durere și agonie fără el. Deci, am căutat ajutor peste tot, dar nimic nu a funcționat până când nu am fost trimis la doctorul Isikolo de către un prieten. Mi-am explicat situația și mi-a promis că soțul meu va răspunde în 48 de ore, deoarece inima mea încă bate pentru el. Am crezut în el și el a pregătit o vrajă pentru mine și soțul meu mi-a sunat exact când a spus că va suna. Ma implorat și mi-a spus că are nevoie de mine și acum trăim fericit din nou în ultimele 9 luni. Toată lumea care citește articolul meu care are nevoie de ajutor trebuie să-l contacteze ...

Email: isikolosolutionhome@gmail.com
Contactați-ne la: +2348133261196

Anonim spunea...

Numele meu este SALIS SARA, eu stau în Germania. Viața mea sa întors! După 7 ani de căsătorie ruptă, soțul meu ma lăsat când eram însărcinată. M-am simtit ca viata mea era pe punctul de a se termina aproape sinucidere, am fost emotional in jos de foarte mult timp. Datorită unei vrăjitoare numită Dr. Isikolo (isikolosolutionhome@gmail.com) pe care l-am întâlnit online. Într-o zi fidelă, când navighez prin internet, unii oameni au mărturisit că le-a adus înapoi pe iubitul lor Ex, unii au mărturisit că restaurează uterul, vindecă cancerul și alte boli, unii mărturisesc că poate vrăji pentru a opri divorțul pe. De asemenea, am întâlnit o mărturie specială, era despre o femeie pe nume CHERRY, ea a mărturisit despre modul în care a adus-o pe soțul ei în mai puțin de 2 zile, așa că l-am contactat și, în mai puțin de 48 de ore, soțul meu, reveniți din nou și cereți-mi iertarea, acum suntem fericiți împreună, mulțumită Dr. Isikolo, el este răspunsul la problema dvs. Puteți să-l contactați pe adresa de e-mail: isikolosolutionhome@gmail.com sau sunați la +2348133261196

anonymous spunea...

Vraja puternică de iubire puternică pentru a vă aduce înapoi pe iubitul tău Ex: acum, verifică Dr. Isikolo isikolosolutionhome@gmail.com

Tocmai am experimentat minunile vrăjitoriei doctorului Isikolo, care s-au răspândit pe internet și în întreaga lume. Cum a ajutat minunat oamenii din întreaga lume să-și restabilească căsnicia și să-și recupereze iubitorii pierduți și, de asemenea, să ajute la câștigarea loteriei. L-am contactat după ce am trecut prin atâtea mărturii de la diferiți oameni cum a ajutat să aducă înapoi ex iubitul, i-am spus despre soțul meu care ma abandonat acum 8 luni și a plecat acasă cu tot ce aveam ... Doctorul Isikolo mi-a spus doar să zâmbește de 3 ori și are o restul minții că se va ocupa de toate în doar 48 de ore, După ce a doua zi mi-a sunat Anthony, eram atât de șocat, am luat apelul și nu mi-am putut crede urechile, chiar mă implora să-l iert făcând promisiuni pe telefon. Se întoarce acasă și, de asemenea, mi-a dat o mașină nouă doar pentru ca el să-și dovedească dragostea pentru mine. am fost atât de fericit și am sunat Dr. Trust și i-am mulțumit, el mi-a spus doar să împărtășesc vestea bună în întreaga lume. Ei bine, dacă aveți nevoie de o vrăjitoare eficientă și reală pentru orice problemă din viața dvs., puteți contacta dr. Isikolo e-mailul său : isikolosolutionhome@gmail.com Numărul său de telefon sau numărul de telefon +2348133261196

Premiermedicaid spunea...

Eu sunt Cristina din Moldova Aceasta este mărturia mea cu privire la modul în care fostul meu iubit se întoarce acasă .. vreau să spun o mulțumire și apreciere foarte mare președintelui DR ISIKOLO (isikolosolutionhome@gmail.com) pentru a aduce înapoi pe iubitul meu care ma lăsat de aproape 2 ani, simt ca viata mea sa terminat complet, asa ca intr-o zi in timp ce cautam pe Internet pentru a recomanda o vrajitoare care sa ma ajute sa-mi aduc iubitul inapoi, in sfarsit am intalnit o scriere despre cat de multe marturii vorbesc despre cum a ajutat DR ISIKOLO să restaureze relația înapoi, așa că am decis să o încerc, așa că i-am contactat pe vrăjitorul numit DR ISIKOLO și mi-a explicat problemele mele și a vrăjit vraja de vrajă în 48 de ore, mi-a cerut scuze pentru tot ce mi-a provocat. Și mă ceri să-l accept și în căsătorie fericită, eu sunt cea mai fericită femeie de astăzi, pentru că DR ISIKOLO a făcut o faptă minunată în viața mea și voi continua să împărtășesc acest lucru mărturie, mă rog lui Dumnezeu atotputernic tu puterea și înțelepciunea pentru a ajuta mai mulți oameni care au probleme similare ca a mea, contactați-l. isikolosolutionhome@gmail.com sau adăugați-l la ceea ce-app +2348133261196.

Unknown spunea...

Numele meu este Alex Jack din Statele Unite. Vreau să-i mulțumesc lui Christy Walton, care ma ajutat să obțin un împrumut. În ultimele trei luni, am căutat un împrumut pentru a-mi achita datoriile, toată lumea a încercat să mă bată din banii mei până când i-am cunoscut pe Christy Walton. ea a reușit să-mi dea un împrumut de 300.000 de euro. ea vă poate ajuta, de asemenea. ea a ajutat și alți colegi de-ai mei. Dacă aveți nevoie de ajutor financiar, contactați compania prin e-mail (christywalton355@gmail.com) Cred că vă poate ajuta. Contactați-i pentru a obține ajutor, așa cum ma ajutat. de mai jos sunt cuvintele ei de încurajare pentru cei care caută un creditor legit și onest creditor privat contactați compania prin e-mail (christywalton355@gmail.com)

Anonim spunea...

Vă rog, draga mea prietenă, îmi pare rău că citiți acest mesaj ca acesta, văd doar o modalitate de a-mi ajuta cine va avea nevoie de acest tip de ajutor. asigurați-vă că ați citit mărturia mea până la urmă este o poveste de viață, deoarece este o mărturie pe care o voi spune fiecăruia să o audă. Am fost căsătorit timp de 3 ani și în al patrulea an de căsătorie, o altă femeie mi-a luat amantul de la mine și soțul meu mi-a lăsat pe mine și pe copii și am suferit timp de 2 ani până când am întâlnit un post în care un bărbat numit mare preot Dr Chamberc au ajutat pe cineva și am decis să-l încerc să mă ajute să-mi aduc iubitul înapoi acasă și să mă crezi că îmi trimit doar poza și detaliile mele atât lui, cât și ale soțului meu și după 2 zile cum mi-a spus, am văzut o mașină a mers în casă și a văzut că a fost soțul meu și a venit la mine și la copii și de aceea sunt fericit să-i fac pe fiecare dintre voi să se întâlnească cu acest om pentru că pot să jur pe viața mea omul este vrăjitorul foarte puternic și vraja lui lucrează foarte bine fără nici un efect secundar dacă vrei mai multe detalii despre preotul Dr Chamberc. Chiar suferi în relația ta chiar acum? Doriți ca preotul Dr Chamberc să intervină în relația dvs. pentru a vă ajuta să vă reparați relația? apoi contactați-l astăzi prin e-mailul său: camerac564@yahoo.com

eugenia spunea...

Sunt aici pentru a da mărturie despre cum mi-am revenit soțul care mi-a părăsit peste 3 luni, ne-am căsătorit de mai bine de 7 ani și am ajuns doi copii. lucrurile mergeau bine cu noi și am fost întotdeauna fericiți. până într-o zi, soțul meu a început să se comporte într-un mod pe care nu l-am putut înțelege, eram foarte confuz de felul în care mă trata pe mine și pe copii. mai târziu în acea lună nu a mai venit acasă și mi-a spus că vrea un divorț, l-am întrebat ce am făcut gresit să merit asta de la el, tot ceea ce spunea este că vrea un divorț că mă urăște și nu vrea să mă vadă din nou în viața lui, eram nebună și, de asemenea, frustrat, nu știu ce să fac, am fost bolnav de mai mult de 2 săptămâni din cauza divorțului. Îl iubesc atât de mult încât a fost totul pentru mine fără el, viața mea este incompletă. Așa că am decis să-i spun colegului meu și când i-am spus cochilia-mi-a spus că există o vrăjitoare psihică numită Dr.ODIGIE că ar trebui să-l contactez pentru a-mi rezolva problemele pe care nu le-am crezut niciodată pentru că am întâlnit pe cei care mi- bani fără a aduce înapoi soțul meu. Deci ea mi-a spus că DR.ODIGIE este 100% garanția că el a fost cel care a ajutat-o, când soțul ei a părăsit-o. Mi-a dat e-mailul și i-am explicat tot ce i sa întâmplat. Și mi-a spus doar să nu-mi fac griji că soțul meu avea să se întoarcă la mine exact așa cum a plecat, credeam că eo glumă. Dar a fost o surpriză pentru mine când se întâmplă așa cum a spus dr. ODIGIE. Acum sunt o mărturie care lasă ceea ce poate face Dr. ODIGIE. Deci, dacă treceți prin probleme similare, așa cum erați, puteți contacta și pe Dr. ODIGIE. Știu că el va rezolva încă problema dvs. Puteți să-l contactați prin adresa sa de e-mail (drodigiesolutionhome@gmail.com), puteți, de asemenea, contactați-l la ce-app pe +2348113585486

Anonim spunea...

Am fost nebun când soțul meu sa despărțit de mine și mi-a lăsat o altă femeie. Toate datorită PROPHET OSULA cea mai bună vrăjitorie de dragoste on-line, care mi-a ajutat să-mi aduc înapoi sotul astăzi și să restaurez fericirea în căsnicia mea ... Sunt DANIELA JOE pe nume trăiesc în Anglia. Soțul meu sa despărțit de mine și mi-a lăsat să fiu cu o altă femeie și l-am vrut să mă întorc. Am fost atât de frustrat și nu știam ce să mai fac din nou, îmi iubesc soțul atât de mult, dar el mă înșela pe mine cu o altă femeie și asta mă face să se destrame cu mine ca să se poată căsători cu cealaltă doamna și această doamnă cred că folosesc vrăjitoria soțului meu pentru al face să mă urăsc pe mine și pe copiii mei și asta a fost atât de critic și nepăsător - pentru că plâng toată ziua și noaptea ca Dumnezeu să-mi trimită un ajutor pentru a-mi lua soțul! Am fost foarte supărat și am avut nevoie de ajutor, așa că am căutat ajutor online și am dat peste un site web care a sugerat că vraja PROPHET OSULA poate ajuta la obținerea ex back repede. Deci, am simțit că ar trebui să încerc. L-am contactat și mi-a spus ce să fac și am făcut-o, apoi a făcut o vrajă pentru mine. 48 de ore mai târziu, soțul meu ma sunat într-adevăr și mi-a spus că mi-e dor de mine atât de mult, Dumnezeule! am fost atat de fericit si astazi sunt fericit cu omul meu din nou si noi traim impreuna cu bucurie ca o familie mare si multumesc vrajii puternice cascadorii PROPHET OSULA, el este atat de puternic si am decis sa impartasesc povestea mea pe internet ca PROPHET OSULA vraja este cel mai bun vrajitor online, care mă voi ruga întotdeauna să trăiesc mult timp pentru ai ajuta pe copiii săi în timpul necazurilor, dacă ești aici și iubitul tău te face să te ducă în jos sau soțul tău sa mutat la o altă femeie, nu mai plânge , contactați acest spioncaster puternic pe adresa sa de e-mail de la (prophetosula94@gmail.com}

adora spunea...

Niciodata nu cred in vrajile de dragoste pana cand am intalnit un prieten de-al meu care mi-a spus totul despre DR.otutu care ia adus fostul iubit inainte ca ea sa-mi spuna ca am crezut-o pentru ca m-am gandit ca si ea vrea aceeasi vraja falsa rulote pentru a-mi lua banii. Deși i-am dat șansa să-i explic tot ce mi-a spus despre DR.otutu, i-am spus că există mulți escroci care vor să ne ia banii și nu voi fi niciodată victima lor, chiar dacă logodnica mea care se presupune că se va căsători pentru mine in cateva luni de acum ma lasat sa astept cu rabdare un alt tip, desi l-am iubit atat de mult. ea mi-a spus că acest DR nu este unul fals, că este real și că a ajutat mulți oameni să-i aducă pe cei dragi înapoi, apoi o întreb, cum funcționează această vrajă și care sunt cerințele pe care trebuie să le fac înainte ca el pot vrăji pe mine? mi-a spus că ar trebui să-l trimită prin e-mail pe dr.otutuhealinghome@hotmail.com și ar trebui să-i spun ce vreau. i-am trimis un e-mail și i-am spus că am nevoie de fostul meu tip înapoi și mi-a spus că prietenul meu mi-a îndrumat-o corect și, de asemenea, de ce mă îndoiesc de munca lui? el a spus că lucrarea sa este 100% sigură și garantează că nimeni nu a venit vreodată la templul său și, de asemenea, rămâne același. am devenit înfocat de cuvintele pe care mi le-a spus și mi-a venit un gând în minte că cum știe acest dr toate lucrurile pe care le-am discutat mai devreme. el a spus înainte de a putea începe în situația mea, că trebuie să am încredere în el și să las alte vrăjitoare și să aștept cu răbdare pentru a lui, că dacă pot să spun că fac totul, îmi voi aduce iubitul înapoi într-o oră. am spus bine că am încredere și promit să lucrez cu tine singur, apoi mi-a dat un formular pentru a umple ceea ce i-am făcut și să-i trimit la el și cu pozele mele, precum și cu pozele fostului meu iubit. el mi-a răspuns în 30 de minute mai târziu și mi-a spus că zeii lui au nevoie de niște obiecte pentru a-mi arunca vraja, iar problema mea este foarte ușoară dacă pot să furnizez aceste lucruri. atunci când îl întreb pe el cum cum pot să obțin aceste articole și cum pot să-i trimit la el pentru casting de vrăjitorie, mi-a spus că nu ar trebui să vă faceți griji despre asta, că există un vânzător de articole aici, în propria sa țară care pot obține elementele pentru mine. atunci îl întreb pe care-l va costa să cumpăr toate aceste articole? el mi-a spus ceea ce i-am trimis cu toată încrederea, după o oră mai târziu mi-a sunat și mi-a spus că problema mea a fost rezolvată încât ar trebui să aștept timp de o oră când dragostea mea va cere după mine ceea ce am făcut după cuvintele lui , când era cam la ora 18.00, ex-ul meu mi-a spus că, dacă sunt acasă, vrea să mă vadă urgent. i-am spus să spera că totul este bine că a spus da, atunci i-am spus că poate veni, fostul meu tip sa întors la mine și a cerut iertare că știa ce a venit asupra lui. acum sunt atât de fericit pentru că mi-am recăpătat iubitul înapoi și ne-am gândit la nunta noastră care vine în curând, i-am sunat pe dr și i-am mulțumit foarte mult și i-am întrebat ce-i voi face pentru el ca apreciere, mi-a spus ar trebui sa uit si sa-mi pastrez banii ca nu este dupa banii oamenilor, ci pentru ai ajuta pe oameni care au nevoie de ajutor acolo tot ce are nevoie sa fac este sa dau mai multe marturii despre el, astfel incat oamenii de acolo care au nevoie de ajutor ar trebui sa- de ce sunt aici astăzi pentru a da mărturia mea. poate bunul tău să continue să-l binecuvânteze și să-i dea viață mai lungă prosperitate și înțelepciune. aceasta este adresa de e-mail dr drotutuhealinghome@hotmail.com poți să-l ajuți prin numărul de telefon +2349051417394

Anonim spunea...

Sunt aici pentru a da mărturie despre cum am primit înapoi prietenul meu, împreună de mai mult de 4 ani și totul merge bine cu noi și suntem întotdeauna fericiți. până când într-o zi prietenul meu a început să se comporte într-un mod pe care nu puteam să-l înțeleg, eram foarte confuz de felul în care mă trata și mai târziu în acea lună nu mi-a mai sunat și la sunat pe sora lui și ia spus că a făcut cu mine l-am intrebat ce am facut gresit sa merit asta de la el, tot ce spune ca ma vrea din viata mea si nu vreau sa ma mai vad in viata mea, eram nebun si, de asemenea, frustrat nu stiu ce sa fac, Am fost bolnav pentru mai mult de 2 săptămâni din cauza modului în care mă trata. Îl iubesc atât de mult încât a fost totul pentru mine fără el, viața mea este incompletă. într-o zi am decis să merg online pentru a căuta ajutor acolo a venit peste martorul unei femei care a mărturisit cum dr. JOJO a adus înapoi sotul ei în 72 de ore, nu cred niciodată în toată această vrajă de turnare a unui lucru. dar am hotărât să încerc dacă ceva bun va ieși din el din cauza faptului că nu vreau să-l pierd. I-am contactat pe Dr.JOJO cu adresa de email pe care a oferit-o femeii (drjojohealingcenter@gmail.com) că mi-a spus că prietenul meu a fost luat de o altă femeie că a făcut o vrajă pe el, de aceea mă urăște brusc. apoi mi-a spus că trebuie să arunce vraja de la el, ceea ce îl va face să se întoarcă la mine în următoarele 72 de ore, a cerut câteva articole pentru a arunca vraja după 3 zile când prietenul meu ma sunat și mi-a spus că ar trebui iartă-l, a început să-mi cer scuze la telefon și mi-a spus că încă mai mă iubește că nu știe ce i se întâmplă cu el că mi-a părăsit. era vraja ca doctorul JOJO, care a făcut-o să se întoarcă la mine, astăzi eu și cu mine ne facem nunta. multumesc Dr.JOJO pentru ceea ce a facut pentru mine nu ar fi fost nimic astazi, daca nu pentru ajutorul vostru mare. Vreau ca prietenii mei care trec prin această problemă de iubire să-și recapete sotul, soția sau fostul prieten și prietena să contacteze (drjojohealingcenter@gmail.com) și veți vedea că problema dvs. va fi rezolvată.

Steve Mills spunea...

TREBUIE CITIT:

Numele meu este Sandra am din Los Angeles, sunt aici să depun mărturie despre lucrarea minunată a unui vrăjitor mare care ma ajutat cu toate problemele mele astăzi sunt fericit din cauza lui, totul a început în 2001, m-am căsătorit cu un bărbat numit Johan Smith de la Marea Britanie, Sa obosit de mine dupa 15 ani de casatorie si nu exista nici un copil si lucrurile au fost dificile pentru noi, financiar nu am fost ok, iar sotul meu cauta divortul doar ca sa ma traiasca singur si sa spun ca aduc ghinion, rugându-se lui Dumnezeu să-l ducă înapoi până în 2016 când am întâlnit un prieten care ma condus la Dr. Saheed o vrăjitoare care a ajutat-o ​​cu propriile sale probleme, m-am încurajat pe sine și l-am contactat, primul lucru pe care mi-a spus- de când l-am contactat pentru ajutor. Îl cred și-l întreabă ce-o voi face în continuare, mi-a spus ce să fac și a spus după aceea că soțul meu se va întoarce la mine cerându-și genunchii în 24 de ore, după mulți ani de divorț, surprinzător după lucrarea sa, sotul meu a venit implorându-i în genunchi și l-am acceptat de urgență și l-am informat pe dr. Saheed despre asta, a spus că va vrăji și pentru mine, pentru ca familia mea să fie favorizată financiar și am lucrat cu el după 48 de ore peste tot merg oamenii ma favorizeaza si afacerea mea mergea inainte pentru cele mai bune, acum sunt fericit si bucuros sa informez lumii ca acesta este cel mai puternic om pe care l-am intalnit oriunde in lume are solutia la orice fel de problema pe care o ai, el nu este banul conștient el ajută și așteptați până când sunteți bine înainte de a aștepta aprecierea lui, astfel încât frații mei și sora, dacă vă aflați în orice situație și aveți nevoie de ajutor i sfaturi ar trebui să contactați Dr Saheed astăzi și să rezolvați problemele dumneavoastră. Iată e-mailul său: saheedtempleofsolution@gmail.com și telefonul sau numărul de telefon: +27638836445 de dragul dvs. de oameni care au nevoie de ajutor și pentru cei care doresc să-i mulțumesc pentru mine pentru munca bună.

Unknown spunea...

Aprecierea mea este adresată doctorului Onobun, care mi-a vindecat HIV cu vraja lui vindecătoare, încărcătura mea virală era de 142.365, nu prea am de spus, dar cu toată viața mea voi fi întotdeauna recunoscător pentru Dr. Onobun să mă ajungă când am crezut că este totul peste, astăzi sunt fericit cu familia mea, după ce medicul mi-a confirmat statutul de HIV Negativ, nu am crezut niciodată în viața mea că HIV poate fi vindecat de vraja de vindecare a doctorului Onobun. așa că vreau să folosesc acest lucru pentru a ajunge la alte persoane care au această boală că toată speranța nu este pierdută încă, încercați să-l contactați prin orice mijloace pentru orice fel de boală cu site-ul său; http://www.dronobunherbalcure.webs.com e-mail (dr.onobunherbalcure@gmail.com Numărul de numărul de telefon este +2349075456814 [Dr. Onobun poate vindeca HIV / sIDA, herpes, menopauză, silfei, cancer, Gonoreea $ hepatita A B $ C

thanks22 spunea...

Cred că sunt cea mai fericită femeie de pe pământ după ce soțul meu sa întors în viața mea după ce mi-a părăsit un an și șase luni pe care i-am învățat că a plecat pentru totdeauna până când doctorul Okpa mi-a venit ajutorul. Sunt fericit astăzi din cauza doctorului Okpa, care pot să spun că este mai mult sau mai puțin un dumnezeu pentru mine, pentru că nu am învățat că aș putea să-l recuper pe sotul meu, dar a făcut o treabă minunată pe care nu am învățat-o niciodată în interval de 24 de ore. Vreau să folosesc acest mediu pentru a spune lumii să mă ajute să-i mulțumesc marii doctori Okpa pentru că mi-a adus fericirea. Colegii mei de acolo, care trec prin probleme similare, vă sfătuesc să-l contactați pe Dr Okpa pentru ajutor prin intermediul okpatempleofsolution@gmail.com sau îl sunați prin: +2347037596494

Petra din USA

Premiermedicaid spunea...

REZULTAT DIN EXPERIENȚĂ, CU REZULTAT BINE ATI VENIT, ESTE Julia din Macedonia. Vreau să mărturisesc despre serviciul bun al doctorului Isikolo că m-ai ajutat să-mi aduc înapoi logodnicul care ma lăsat din cauza unei prostituate. A fost un moment groaznic și deprimant când logodnicul pe care trebuia să-l căsătorim în două luni ne-a anulat nunta din cauza unei prostituate care a vrăjit-o și l-a furat. Am căutat ajutor online când am văzut o recenzie despre Dr. Isikolo din Templul General Spell, apoi l-am contactat pentru ajutor. I-am urmat toate instructiunile asa cum ma asigurat si mi-a garantat ca Fiance-ul meu se va intoarce in 48 de ore, la cea mai mare surpriza mea de aproape doua zile dupa ce vraja a fost aruncata, Fiance-ul ma sunat si mi-a cerut scuze pentru ca ma lasat din cauza unei alte doamne . am așteptat două luni în care suntem căsătoriți înainte de a putea depune mărturie și chiar acum, suntem o familie fericită și va rămâne așa pentru totdeauna. Toate datorită doctorului Isikolo. Puteți contacta Dr. Isikolo pentru orice problemă de relație prin e-mailul său direct: isikolosolutionhome@gmail.com sau pe numărul WhatsApp +2348133261196

lilian nikky spunea...

Numele meu este lilian N. Aceasta este o zi plină de bucurie a vieții mele, din cauza ajutorului pe care Dr. Saguru mi-a oferit-o ajutându-mă să-mi recuperez fostul soț cu magia și dragostea lui. am fost căsătorit timp de 6 ani și a fost atât de groaznic pentru că soțul meu mă înșela într-adevăr și căuta un divorț, dar când am întâlnit adresa de e-mail Dr.saguru pe internet despre cum a ajutat atât de mulți oameni să-și primească ex și ajută la stabilirea relației. și face ca oamenii să fie fericiți în relația lor. i-am explicat situatia mea si apoi caut ajutor, dar spre cea mai mare surpriza mea mi-a spus ca ma va ajuta cu cazul meu si aici sarbator acum pentru ca sotul meu sa schimbat complet pentru totdeauna. El vrea mereu să fie lângă mine și nu poate face nimic fără prezența mea. Mă bucur foarte mult de căsnicia mea, o mare sărbătoare. Voi continua sa depun marturie pe internet pentru ca Dr.saguru este cu adevarat o adevarata vrajitoare. DACA NU VEDEȚI AJUTAȚI CONTACTUL DOCTOR SAGURU ACUM prin e-mail: drsagurusolutions@gmail.com sau whatsapp +2349037545183 El este singurul răspuns la problema dvs. și vă face să vă simțiți fericiți în relația voastră.
1 LOVE SPELL
2 CÂȘTIGĂȚI BACK EX
3 FRUCTE DE FEMEI
4 PROMOȚIE SPELL
5 SPELL DE PROTECȚIE
6 SPELL BUSINESS
7 SPELL GOOD JOB
8 LOTTERY SPELL și SPELL CASE.

Premiermedicaid spunea...

Viața mea este plină de fericire pentru că Dr. Isikolo mă face să fiu fericit. Ceea ce mi sa întâmplat nu este ceea ce pot păstra numai pentru mine, ci și pentru a le spune lumii, astfel încât cei care au fost odată ca mine să ajungă acolo acolo și să fie fericiți încă o dată. Eu și iubitul meu aveam câteva probleme care ne-au dus la descompunere, deoarece după aceea viața mea nu a fost niciodată la fel, am încercat tot felul de metode să-l aduc înapoi. dar au fost doar risipă de efort și pierdere de timp. Dar într-o zi în timpul căutării mele pe internet, am dat peste o mărturie despre doctorul Isikolo. i-am contactat și a reușit să-mi aducă amorul în 48 de ore. Cu acest lucru minunat care sa întâmplat în viața mea, am decis să spun întregii lumi despre acest mare om numit Dr Isikolo. Pentru cei care aveau nevoie de ceva, mi-a spus că în templul lui există o imposibilitate de acum, că-l cred atât de mult. prieteni, dacă aveți nevoie de ajutor pentru a vă aduce înapoi ex iubitul vă rugăm să-l contactați prin e-mail: isikolosolutionhome@gmail.com Și vă promit că iubitul dvs. va fi cu siguranta înapoi la tine.
(1) Dacă doriți ex-spate.
(2) dacă aveți întotdeauna vise rele.
(3) dacă doriți să fiți promovat în biroul dvs. sau dacă aveți un loc de lucru și aveți nevoie de ajutor
(5) Dacă vreți un copil.
(6) Vrei să fii bogat.
Contactați-l astăzi pe isikolosolutionhome@gmail.com
Numărul de numărul de telefon +2348133261196

sandra barfinder spunea...

Îmi place să împărtășesc mărturia mea tuturor oamenilor din lume. Sandra Barfinder din Anglia, m-am căsătorit cu mine

soț aproximativ 2 ani în urmă începem să avem probleme la domiciliu ca să nu mai dormim pe același pat, luptând puțin

lucrurile întotdeauna vine acasă noaptea târziu, beau prea mult și dormeau cu alte femei afară. Nu i-am iubit niciodată pe nimeni

om în viața mea, cu excepția lui. Este tatăl copilului meu și nu vreau să-l pierd, pentru că am muncit așa de tare

împreună pentru a deveni ceea ce suntem și avem astăzi. acum o lună acum el a decis să mă trăiască pe mine și pe copil, fiind o mamă singură

fie greu uneori și așa că nu am nimeni
întoarce-te și eram inima ruptă.I-am sunat pe mama mea și i-am explicat toate lucrurile, mama mi-a spus despre Dr SAHARAJA SID cum

el a ajutat-o ​​să rezolve problema dintre ea și tatăl meu am fost surprins de ea pentru că au fost fără unul pe altul

timp de trei ani și jumătate și a fost ca un miracol cum s-au întors unul la celălalt. A fost îndrumat către dr SHARAJA SID pe

e-mailul său: sharajasid@gmail.com
și să-i explice totul, așa că îmi promiți să nu-mi fac griji că va vrăji și va face lucrurile să revină la modul în care

unde atât de mult în dragoste din nou și că era un alt spirit feminin care controla soțul meu. Mi-a spus că eu

problema va fi rezolvata in termen de doua zile daca cred ca am spus OK.Atunci el a aruncat o vraja pentru mine si dupa doua zile dragostea mea a venit

înapoi cerându-mi să-l iert. Sunt atât de fericit acum. astfel încât de ce am decis să împărtășesc experiența mea cu fiecare organism care au

o astfel de problemă contactați Dr. relief sculptor mare pe adresa sa de e-mail: sharajasid@gmail.com sau text +2340966376197


(1) Dacă doriți ex-spate.
(2) dacă aveți întotdeauna vise rele.
(3) Vrei să fii promovat în biroul tău.
(4) Vrei ca femeile / bărbații să alerge după tine.
(5) Dacă vreți un copil.
(6) Vrei să fii bogat.
(7) Vrei să îți ceri soțul / soția să fie
al tău pentru totdeauna.
(8) Dacă aveți nevoie de asistență financiară.
(9) Îngrijire de plante
(10) câștigarea loteriei

troccy spunea...

Bună ziua, vreau doar să dau câteva informații despre acest om puternic numit Dr.Akpada, El este capabil să aducă înapoi ex iubitul în termen de 48hours și puteți pur și simplu să-l contactați pe Watssap +27844130246 sau e-mail-l pe akpadatemple@hotmail.com

Premiermedicaid spunea...

Vreau să folosesc acest mediu pentru a spune lumii despre doctorul Isikolo, care ma ajutat să-mi recuperez iubitul cu vraja sa puternică, ex și eu, în cazul în care am avut o neînțelegere care a dus la despărțirea noastră, deși am mers să-l implor de mai multe ori să vă rog iartă și mă acceptă înapoi pentru că știam că l-am jignit, dar de fiecare dată când m-am dus să-l cer, întotdeauna mă simt mai profund în dureri și agonie, pentru că mereu pleacă de la mine și nu ar vrea să asculte ceea ce trebuie să-i spun. Într-o zi credincioasă, în timp ce căutam ajutor pentru a-mi primi spatele, am venit să mărturisesc despre o femeie a cărei problemă era mai rea decât a mea și totuși doctorul Isikolo ia ajutat cu vraja, așa că am fost fericit și l-am contactat și pe Dr. Isikolo pentru ajutor prin e-mail (isikolosolutionhome@gmail.com) și apoi i-am povestit povestea mea, dar singurul lucru pe care la spus a fost că îți voi șterge lacrimile cu vraja mea și în două zile exul tău va fi cu tine și din fericire pentru mine totul a mers bine așa cum a promis doctorul Isikolo și chiar acum am luat logodnicul meu înapoi și amândoi trăim fericiți. Nu există nimic de care Dr. Isikolo nu poate face cu vraja și așa cum am promis eu voi continua să depun mărturie pe internet despre modul în care Dr. Isikolo ma ajutat. Problema ta este mai mare decât a mea sau mai puțin și îți dau 100% garanție că dr. Isikolo va pune capăt cu vraja sa puternică, contactați Dr. Isikolo astăzi pentru a vă ajuta pe e-mailul său: isikolosolutionhome@gmail.com și numărul lui WhatsApp + 2348133261196

anonymous spunea...

Numele meu este Sofia Loretty, eu sunt din Moldova aici, în România. Am contactat un vrăjitor care să mă ajute să-mi fac prietenul să-mi propună și nu eram fericit că l-am contactat. Prietenul meu a fost un om frumos frumos și îngrijitor și, dintr-o dată, atitudinea sa față de mine sa schimbat și prietenii mei m-au batjocorit că l-am întâlnit atât de mult timp și n-am căsătorit niciodată pentru că nu a dat niciodată întrebarea. Prietenul meu mi-a părăsit curând și acesta a fost tot opusul pe care l-am dorit de la această vrăjitoare. După experiența mea cu acea vrăjitoare, nu am crezut niciodată că voi mai lucra cu vrăjitorul până când voi citi o mărturie despre Templul Spiritual al lui DOCTOR ISKIKOLO. Sunt acum o femeie fericită pentru a contacta un astfel de om care mi-a adus fostul prieten în 3 zile de contact și am fost fericit. Prietenul meu mi-a propus și ne vom căsători curând. De ce nu am contactat-o ​​pe acest om la început înainte de întâlnirea cu primul care nu mi-a ajutat situația? Nu voi vrea pe nimeni să facă aceași greșeală pe care am făcut-o, ci să contactez vrăjitorul solid și de încredere, care vă va ajuta la adresa isikolosolutionhome@gmail.com și la numărul de telefon +2348133261196 și vă veți întâlni pe acest doctor Isikolo pentru a vă ajuta

Unknown spunea...

Doctorul ISIKOLO ESTE TRECUT Un zeu pe pământ aici și el a făcut-o pentru mine.
... Aproape că mi-am pierdut viața atunci când iubitul meu de 6 ani a plecat să fie cu o altă femeie. Eu am plâns și sobru în fiecare zi, până când a fost atât de rău încât am ajuns la Internet pentru ajutor. Și am văzut o mărturie despre o vrăjitoare care o ajuta pe o fată numită Michelle și am spus să las să încerc așa că îl contactez pentru ajutor și el a aruncat o vrajă de dragoste pentru mine pe care o folosesc pentru a-mi primi dragostea înapoi și acum sunt o femeie fericită. Căci ce ați făcut pentru mine, nu voi împiedica să vă împărtășesc numele buni oamenilor acolo pentru lucrarea bună pe care ați făcut-o pentru mine. Sper ca Dumnezeu să te binecuvânteze atât cât îmi ajuți să-mi aduc dragostea înapoi, este ideal am publicat acest lucru într-un ziar local pentru Dr. Isikolo în alta pentru a aduce mai mulți clienți la el, merită mai mult din aceasta și recompensa lui sunt siguri . contactați-l pe: isikolosolutionhome@gmail.com numărul lui WhatsApp +2348133261196 el este singurul răspuns la problemele dvs.

Anonymous spunea...





Testimoniale, aș vrea să împărtășesc slava și mărturia mea despre totul despre sora mea, ea a fost în durere de mult timp, soțul ei a lăsat-o pe toate pentru că nu putea avea un copil pentru el și sărăcia a fost în jurul lor până când un prieten a instruit ea la un spellwoman care a ajutat-o ​​cu propria problemă de sarcină, ea a fost instruit la dr. AJAYI și ia spus să nu-și facă griji că problemele ei au fost rezolvate de când a venit la el, a aruncat o vrajă pentru ea, iar soțul ei sa întors și a cerut să-l accepte din nou, nu cu mult timp după ce era însărcinată. AJAYI nu este ca o altă vrajă, a aruncat și el bani și astăzi ea și familia ei sunt stabile din punct de vedere economic și se descurcă bine, a spus că a crezut în el și astăzi este fericită să te lase să știi că acest jucător are puterea pentru a uni familiile și puterea de a vă face bine din punct de vedere financiar. pentru că acum este mulțumită de soțul meu. Mulțumită doctorului Ajayi. Dacă prietena ta pe care o iubești atât de mult se rupe cu tine și îl vrei înapoi, te rugăm să-l contactezi și pe el. El te poate ajuta să-l aduci înapoi la tine.
Email: drajayi1990@gmail.com
whatsapp: +2348135369770


(1) Dacă doriți ex-spate.
(2) Ai nevoie de un divorț în relația ta
(3) Vrei să fii promovat la biroul tău.
(4) Loteria câștigă.
(5) Dacă vreți un copil.
(6) Cure pentru infertilitate la bărbați.
(7) Vei rămâne gravidă
(8) Dacă aveți nevoie de asistență financiară.
(9) Erbicide de toate tipurile Boala, virusul și bolile
Contactați-l astăzi la: DRAJAYI1990@GMAIL.COM sau ce-l puneți pe el +2348135369770 Vă mulțumesc foarte mult și sunt extrem de minunat DRAJAYI1990@GMAIL.COM sau ce-l întâlnești +2348135369770

lilian nikky spunea...

Numele meu este lilian N. Aceasta este o zi plină de bucurie a vieții mele, din cauza ajutorului pe care Dr. Saguru mi-a oferit-o ajutându-mă să-mi recuperez fostul soț cu magia și dragostea lui. am fost căsătorit timp de 6 ani și a fost atât de teribil pentru că soțul meu mă înșela într-adevăr și căuta un divorț, dar când am întâlnit e-mailul Dr.saguru pe internet despre modul în care a ajutat atât de mulți oameni să-și primească ex și ajută la stabilirea relației. și face ca oamenii să fie fericiți în relația lor. i-am explicat situatia mea si apoi caut ajutor, dar spre cea mai mare surpriza mea mi-a spus ca ma va ajuta cu cazul meu si aici sarbator acum pentru ca sotul meu sa schimbat complet pentru totdeauna. El vrea mereu să fie lângă mine și nu poate face nimic fără prezența mea. Mă bucur foarte mult de căsnicia mea, o mare sărbătoare. Voi continua sa depun marturie pe internet pentru ca Dr.saguru este cu adevarat o adevarata vrajitoare. VĂ RUGĂM SĂ VĂ RUGĂM AJUTAȚI DOCTOR SAGURU ACUM ACUM VIAȚI EMAIL: drsagurusolutions@gmail.com sau +2349037545183 El este singurul răspuns la problema dvs. și vă face să vă simțiți fericiți în relația voastră.
1 LOVE SPELL
2 CÂȘTIGĂȚI BACK EX
3 FRUCTE DE FEMEI
4 PROMOȚIE SPELL
5 SPELL DE PROTECȚIE
6 SPELL BUSINESS
7 SPELL GOOD JOB
8 LOTTERY SPELL și SPELL CASE.

Denisa Leontina spunea...

Salveaza-?i casatoria cu o vraja urgenta de iubire de întoarcere pentru a-?i pierde dragostea înapoi ... Sunt aici astazi sa-i mul?umesc doctorului Isikolo pentru fericirea pe care a adus-o la casnicia mea
bine!! Sunt Denisa Leontina din Marea Britanie ..
am doi copii de 5 ani ?i 9 ani, sunt pre?io?i în via?a mea ... am fost prin durere ?i amar, plâng în fiecare noapte când sunt singur pe patul meu .. dar astazi îi mul?umesc lui Dr Isikolo pentru stergerea lacrimile mele si aducerea inapoi bucurie pentru mine din nou .. Cu 4 luni in urma, sotul meu ma lasat cu copiii fara motiv, incerc sa fac pace cu sotul meu pentru ca il iubesc atat de mult .. dar sotul meu nu mi-a dat niciodata orice ?ansa, .. nu-i place copiii fara motiv. ?i am încercat o mul?ime de vrajitoare pentru a ?ti unde vine problema ?i de ce so?ul meu ma lasat la o alta femeie, dar vrajitorul continua sa-mi mai cheme bani ?i eu îi platesc fara sa ?tiu unde sunt false ?i în?elatorie. dupa ce am pierdut 4000 de dolari in roluri de vraja diferite, am fost spart si confuz in viata, dar intr-o zi, calatoresc in Norvegia pentru o nunta, atunci m-am referit la un barbat si numele lui este chanten el a fost atat de prietenos cu mine si cu care am facut prieten cu el ?i, de asemenea, sa-i spun despre problema mea de casatorie ?i modul în care so?ul meu ma lasat la o alta femeie .. Plâng atât de rau. dar prietenul meu mi-a spus sa nu-mi fac griji .. prietena mea ma introduce la acest joc de vraja pe care i-am explicat toata problema mea, aceasta vraja castel mi-a spus ce sa fac si el, de asemenea, spune-mi problema si de ce se intampla ..
Sunt foarte recunoscator pentru munca lui Dr. Isikolo. el este într-adevar o vrajitoare cu o via?a creativa ?i cinstita ?i nu puteam sa cred ca dupa doua zile de casting vraja, so?ul meu sa întors la mine plângând scuzându-ma ca m-ai lasat, mi-a spus ca nu ?tie ce peste el .. astazi sunt mul?umit de copii ?i de so?ul meu .. ajuta-ma, mul?umesc Dr Michael, este foarte recunoscator .. daca ai nevoie de ajutor sau de orice problema în casnicia ta .. contacta?i-l astazi pe acest e-mail: isikolosolutionhome @ gmail.com sau ce-l pute?i utiliza acum +2348133261196.
Mul?umiri!!

Ana Tenase spunea...

DR DOMINION, Iată mărturia mea din partea unui client îndatorat de încălzirea inimii (Ana Tenase din România) Voi încerca să fac acest lucru cât mai scurt posibil. În iulie am aflat că soțul meu de aproape 17 ani a avut o aventură și de fapt a adus-o pe această femeie acasă. Am fost devastat să spun cel puțin. M-am întâlnit cu soțul meu cu 18 ani în urmă și m-a scos din picioare și ne-am căsătorit la 11 luni după ce ne-am întâlnit. Am avut o mare căsnicie (am crezut) că avem doi băieți frumoși. În 2015 am mutat 800 de mile departare într-un oraș foarte mic datorită slujbei lui. Am renuntat la slujba mea de plata la o companie la care am lucrat timp de 14 ani pentru a ma deplasa de la familia mea si de la locul de munca / cariera ca sa fiu o mama acasa. Apoi, aici suntem doi și jumătate de ani mai târziu trece printr-un divorț și nici o slujbă. Am simțit schizofrenicul trecând prin toate aceste emoții de la acceptare, la negare, la cum poate fi și înapoi. Am încercat tot ce puteam să-l încerc să-l întorc de la această femeie cu care avea o aventură și să-l facă să vadă cât de mult îmi place să fiu cu el. dar a insistat că nu a mai vrut să mai fie cu mine. Avea aproape 4 luni de când a început să trăiască cu această altă femeie, apoi am decis să folosesc spiritele Dr. DOMINION pentru ajutor, pentru că nu aveam altă alegere și am simțit că totul mi-a fost pierdut. Am avut cea mai minunata si fericita casatorie dupa ce am folosit-o
vraja lui în doar 48 de ore, și așa a fost modul în care viața mea maritală a fost fixată pe calea cea bună. Dacă sunteți unul dintre oamenii care se află într-o căsnicie fără dragoste și nefericită, care nu poate fi salvată (și o puteți determina numai prin a fi foarte sinceră cu voi înșivă), credeți-mă ... există lumină la sfârșitul acestui tunel. Aici este adresa lui de e-mail:
domeniiolutionhome@gmail.com sau contactul lui cu ceapa: +2349077406090

Unknown spunea...

Numele meu este Oscar am din Moldova. Mulțumesc doctorului Isikolo pentru că mi-a salvat căsnicia de tonifierea. Mă simt atât de recunoscătoare și am doar cuvinte bune despre o vrăjitoare puternică numită Dr. Isikolowho care ma ajutat să-mi aduc înapoi soția. Am fost separati timp de 4 luni, la inceput m-am gandit daca am facut ceea ce trebuie, contactand o vrajitoare, dar imi iubesc atat de mult sotia si nu o voi da pentru nimic in lumea asta. Am decis să contactez isikolosolutionhome@gmail.com prin adresa lui de mail pe care am găsit-o online pe mai multe mărturii și i-am spus despre situația mea, a râs și mi-a spus că soția mea se va întoarce la mine în următoarele 48 de ore. Am simțit că nu se va întâmpla la început până când soția mea nu mi-a sunat și a fost atât de dornică să mă revină mai mult decât orice pe pământ. Acum suntem împreună și ea nu poate face fără mine și amândoi suntem fericiți. Mă simt atât de fericit împărtășind această mărturie, deoarece nu a fost atașat niciun act negativ la munca sa. Munca sa a fost lină și rapidă. Mulțumită dlui Isikolofor aducând fericirea în viața mea. Jur pe viața mea că dr. Isikolo este un om în care să ai încredere și să-ți iei problemele. Poți să-l contactezi pe e-mail dacă vrei într-adevăr cu adevărat dragostea ta înapoi: isikolosolutionhome@gmail.com sau ce-l ai acum +2348133261196.

Jana Alois spunea...

Salut am Ellen, am citit câteva mărturii despre doctorul Isikolo cu privire la modul în care a ajutat oamenii să se întoarcă acolo în termen de 48 de ore, mă gândeam doar dacă era real și am decis să chem o doamnă care a făcut o mărturie și, de asemenea, doctorul Isikolo, am sunat-o și am întrebat-o despre doctorul Isikolo că ea a spus că doctorul Isikolo este un bărbat demn de încredere și că este pregătit să-mi aducă înapoi pe iubitul meu pentru mine, eram doar atât de fericit și puțină ușurare că iubitul meu se va întoarce la mine în curând am decis să-l contactez pe doctorul Isikolo pe care l-am făcut și înainte să-i împărtășesc problema mea el mi-a spus deja de ce am venit și a spus că totul va fi bine în 48 de ore că iubitul meu va reveni în brațele mele el ar fi aruncat vraja si ca in 48 de ore iubitul meu ma va suna, Asa ca am sperat cu adevarat inainte de 48 de ore am primit un telefon de la un om care ma lasat in ultimii 6 ani spunand ca ii pare rau si ma vrea inapoi, a fost fericit și i-am spus că îl vreau și pe el înapoi, apoi am călătorit în Canada pentru al întâlni, și el mi-a cerut scuze pentru ce mi-a făcut acum el mi-a propus să se căsătorească cu mine și amândoi ne pregătim pentru nunta noastră în curând, Toți mulțumită celei mai bune și cea mai bună vrăjitoare din lume, Dr. Isikolo privat lui mail isikolosolutionhome@gmail.com sau whatsapp: +2348133261196.

LauraWoods spunea...

Buna ziua, sunt Laura Woods. După ce a fost în relație cu soțul meu de ani de zile, sa despărțit de mine. Am făcut totul la îndemâna mea să-l aduc înapoi, dar totul era zadarnic, l-am vrut atât de rău din cauza dragostei pe care am avut-o pentru el, l-am rugat cu totul, am făcut promisiuni, dar a refuzat. Mi-am explicat problema prietenei mele și mi-a sugerat să contactez mai degrabă un vrăjitor care să mă ajute să arunc o vrajă să-l aduc înapoi, nu aveam de ales decât să-l încerc. Am trimis mesajul despre vrăjitorie și ma asigurat că nu există nici o problemă și că totul va fi bine în trei zile. El a aruncat vraja și în mod surprinzător în a doua zi, soțul meu ma sunat. Am fost atât de surprins, am răspuns la telefon și tot ce a spus a fost că îi era foarte rău pentru tot ce sa întâmplat. A vrut să mă întorc la el. De asemenea, a spus că mă iubește atât de mult. Am fost atât de fericit și am mers la el, așa am început să trăim împreună din fericire din nou. Adresa de e-mail a vrăjitorilor este: drakpabioosulalaspells@gmail.com. Îți poți trimite un e-mail dacă ai nevoie de asistența lui în relația ta sau în orice alt caz.
Doctorul Akpabio Osulala vă poate ajuta cu următoarele:
1) vrăji vrăji
2) Vrăjile pierdute de dragoste
3) Vrăjile de divorț
4) Vrăjile căsătoriei
5) Vraja de legare
6) vrăji de rupere
7) Înlăturați un iubit trecut,
8.) Vrei să fii promovat în biroul tău / vraja de loterie
9) doresc să-ți satisfacă iubitul
Contactați acest om grozav dacă aveți o problemă pentru o soluție durabilă
prin intermediul drakpabioosulalaspells@gmail.com

Unknown spunea...

Bună ziua spectatori, locuiesc în Marea Britanie și Ma numesc Charlotte Keagan Sunt foarte fericit să împărtășesc această mărturie uimitoare, am fost rănită și inima ruptă când soțul meu ma lăsat cu cei doi copii, am fost confuz și nu știam ce să-l fac, l-am iubit atât de mult, am încercat tot ce am putut să-l aduc înapoi, dar fără nici un folos, într-o zi fidelă, cum am venit de la serviciu, am întâlnit un prieten de-al meu căruia i-am explicat problema mea și ea mi-a spus a unei vrăjitoare numită "DR ISIKOLO", care o face și ea însărcinată atunci când căuta un copil, am contactat vrăjitorul prin e-mail-ul pe care mi-a dat-o, iar vrăjitorul mi-a spus ce să fac și am făcut exact așa cum am mi sa spus că, pentru surpriza mea, soțul meu, care nu ma chemat mult timp, ma sunat și mi-am cerut scuze pentru toate greșelile pe care mi le-a făcut și acum ma iubit mai mult ca niciodată, frați și surori dacă trec prin orice fel de problemă îl contactezi și îți dau 100% garanție că el îți va rezolva problemele. acesta este contactul lui isikolosolutionhome@gmail.com sau Whatsapp-l acum +2348133261196.

Jana Alois spunea...

Buna ziua am fost Christiana din regatul unit, am citit cateva marturii despre DR ISIKOLO despre cum a ajutat oamenii sa-i aduca inapoi acolo in 48 de ore, ma gandeam doar daca era real si am decis sa chem o doamna care a facut o marturie si de asemenea DR ISIKOLO numărul ei, Deci i-am sunat și i-am întrebat despre DR ISIKOLO ea a spus DR ISIKOLO este un om demn de încredere și el este gata să aducă înapoi pe iubitul meu pentru mine, am fost doar atât de fericit și puțină ușurare că iubitul meu se va întoarce pentru mine în curând, apoi am decis să contactez DR ISIKOLO pe care l-am făcut și înainte să-i împărtășesc problema mea el mi-a spus deja de ce am venit și a spus că totul va fi bine în 48 de ore că iubitul meu se va întoarce la mine arma a spus ca va face vraja si ca, in 48 de ore, iubitul meu ma va suna, asa ca am sperat cu adevarat inainte de 48 de ore am primit un telefon de la un om care ma lasat in ultimele 2 ani spunand ca isi pare rau si el vrea să mă întorc, am fost fericit și am spus că îl vreau și pe el înapoi, apoi am călătorit în Canada să-l întâlnească și mi-a cerut scuze pentru ceea ce mi-a făcut acum, a propus să se căsătorească cu mine și amândoi ne pregătim pentru nunta noastră în curând. Toate datorită celei mai bune și cele mai bune jocuri de vrăjitor al lumii, DR ISIKOLO privat lui mail isikolosolutionhome @ gmail .com sau ce-l interesează acum +2348133261196.

Unknown spunea...

N-am crezut niciodata ca s-ar putea sa fiu atat de fericita si sa fiu cu bucurie. O APPRECIAȚIE SPECIALĂ LA DR ISIKOLO PENTRU AJUTOR PENTRU ME.
Numele meu este Ana Jukic, mă simt foarte fericit să împărtășesc mărturiile mele minunate și minunate cu toți cei de pe acest site ..: Am fost căsătorit timp de 4 ani soțului meu și dintr-o dată dintr-o dată o altă femeie a intrat în imaginea pe care a început să o urăsc și el a fost abuziv. dar totuși i-am iubit din toată inima și l-am vrut cu orice preț .... El a depus cererea de divorț și întreaga mea viață sa despărțit și nu știam ce să fac, sa mutat din casă și ma abandonat și copiii ... prietenul meu foarte apropiat mi-a spus despre încercarea mijloacelor spirituale pentru a-mi lua soțul înapoi și m-au introdus într-o vrăjitoare, așa că am decis să o încerc. deși nu credeam în toate acele lucruri atunci când a făcut rugăciunile și vraja speciale, după 2 zile, soțul meu sa întors și a cerut că și-a dat seama că a înțeles greșelile mele. Nu puteam să cred, oricum ne-am întors împreună acum și suntem fericiți, în cazul în care cineva are nevoie de ajutor aici este adresa sa de e-mail; isikolosolutionhome@gmail.com sau Whatsapp-l acum +2348133261196.

Unknown spunea...

în situație, la toate. El ma scos după 3 ani fără explicații. Îl contactez pe doctorul Isikolo prin intermediul site-ului său și mi-a spus ce trebuie să fac înainte de a mă ajuta și am făcut ceea ce mi-a spus, după ce am oferit ceea ce dorea, a făcut o vrajă de dragoste pentru a ne ajuta să ne întoarcem împreună. La scurt timp dupa ce a facut vraja, prietenul meu a inceput sa ma mai spuna si ma simtit oribil pentru ceea ce tocmai ma pus. El a spus că eu sunt cea mai importantă persoană din viața lui și el știe asta acum. Ne-am mutat împreună și a fost mai deschis față de mine decât înainte și a început să petreacă mai mult timp cu mine decât înainte. De când Dr. Isikolo ma ajutat, partenerul meu este foarte stabil, credincios și mai aproape de mine decât înainte. Îi recomand pe Dr. Isikolo oricui are nevoie de ajutor. E-mail: isikolosolutionhome@gmail.com sau ce-l suni acum +2348133261196.

lilian nikky spunea...

Numele meu este lilian N. Aceasta este o zi plină de bucurie a vieții mele din cauza ajutorului pe care mi-a oferit-o Dr.saguru ajutându-mă să-mi recuperez fostul soț cu vraja lui magică și de dragoste. am fost căsătorit timp de 6 ani și a fost atât de groaznic pentru că soțul meu mă înșela într-adevăr și căuta un divorț, dar când am întâlnit adresa de e-mail Dr.saguru pe internet despre cum a ajutat atât de mulți oameni să-și primească ex și ajută la stabilirea relației. și face ca oamenii să fie fericiți în relația lor. i-am explicat situatia mea si apoi caut ajutor, dar spre cea mai mare surpriza mea mi-a spus ca ma va ajuta cu cazul meu si aici sarbator acum pentru ca sotul meu sa schimbat complet pentru totdeauna. El vrea mereu să fie lângă mine și nu poate face nimic fără prezența mea. Mă bucur foarte mult de căsnicia mea, o mare sărbătoare. Voi continua sa depun marturie pe internet pentru ca Dr.saguru este cu adevarat o adevarata vrajitoare. VĂ RUGĂM SĂ VĂ RUGĂM AJUTAȚI DOCTOR SAGURU ACUM ACUM VIAȚI EMAIL: drsagurusolutions@gmail.com sau +2349037545183 El este singurul răspuns la problema dvs. și vă face să vă simțiți fericiți în relația voastră.
1 LOVE SPELL
2 CÂȘTIGĂȚI BACK EX
3 FRUCTE DE FEMEI
4 PROMOȚIE SPELL
5 SPELL DE PROTECȚIE
6 SPELL BUSINESS
7 SPELL GOOD JOB
8 LOTTERY SPELL și SPELL CASE.

Unknown spunea...

CEL MAI MAI MULTE CEL MAI MULTE CEL MAI BUNE SI FULFILLMENT MY BACK TO ME.
Bună, sunt Lana Ivano. După ce a fost în relație cu soțul meu de ani de zile, sa despărțit de mine. Am făcut totul la îndemâna mea să-l aduc înapoi, dar totul a fost în zadar, l-am vrut atât de rău din cauza dragostei pe care am avut-o pentru el, l-am rugat cu totul, am făcut promisiuni, dar a refuzat. Mi-am explicat problema prietenei mele și ea mi-a sugerat să contactez mai degrabă un vrăjitor care să mă ajute să arunc o vrajă să-l aduc înapoi, nu aveam de ales decât să încerc. Am trimis mesajele de vrăjitor pe nume DR RICO OSULA și ma asigurat că nu există nici o problemă și că totul va fi bine înainte de trei zile. El a aruncat vraja și surprinzător în a doua zi, soțul meu ma sunat. Am fost atât de surprins, am răspuns la telefon și tot ce mi-a spus a fost că a fost atât de rău pentru tot ce sa întâmplat. A vrut să mă întorc la el. De asemenea, a spus că mă iubește atât de mult. Am fost atât de fericit și am mers la el, așa am început să trăim împreună din fericire din nou. Adresa de e-mail a oricărei vrăjitoare este: ricoosulasolutiontemple@gmail.com sau ce-l puteți trimite prin e-mail sau puteți să-l telegramați acum +2347082727576 .. Puteți să-l trimiteți prin e-mail dacă aveți nevoie de asistența lui în relația dvs. sau în orice alt caz.

1) vrăji vrăji
2) Vrăjile pierdute de dragoste
3) Vrăjile de divorț
4) Vrăjile căsătoriei
5) Vraja de legare.
6) vrăji de rupere
7) Înlăturați un iubit din trecut
8.) Vrei să fii promovat în biroul tău / vraja de loterie
9) doresc să-ți satisfacă iubitul
Contactați acest om grozav dacă aveți o problemă pentru o soluție durabilă
prin ricoosulasolutiontemple@gmail.com sau prin ce-l trimiteți prin telegramă acum +2347082727576.

anonymous spunea...

NU-MI VINE SĂ CRED!! Aceasta este cu siguranță o șocantă și o mărturie autentică .. Am vizitat un forum aici pe Internet pe 15 aprilie 2018 și am văzut o mărturie minunată despre acest joc puternic și mare de vrăjitor numit Dr Isikolo pe forum .. N-am crezut niciodată pentru că nu am auzit și nici nu am învățat nimic despre vrajă și magie înainte. Nici un suflet nu mi-ar fi putut influența vrăjitorile magice, nu până când doctorul Isikolo mi-a făcut-o și mi-a restabilit căsnicia de 8 ani înapoi la mine soțul meu înapoi la mine la fel cum am citit pe Internet .. am fost cu adevărat uimit și șocat când soțul meu a îngenuncheat cerșind pentru iertare și pentru mine să-l accept înapoi .. Sunt foarte scurt de expresii și nu știu cât de mult să-ți transmit aprecierea mea Dr Isikolo ești un Dumnezeu trimis la mine și la întreaga mea familie .. Și acum sunt o femeie bucuroasă încă o dată mulțumită pentru munca ta bună și pentru restaurarea fericirii în casa mea ..
AICI ESTE Dr. Isikolo E-MAIL: isikolosolutionhome@gmail.com. PENTRU orice fel de ajutor. Sau să-i apelezi la Whatsapp +2348133261196.

Steve Mills spunea...

Povestea mea adevărată de viață:

Buna ziua tuturor, eu sunt Maria dupa nume, vreau ca lumea sa stie despre o vrajitoare mare, care nu-i percepe serviciul sa o ajute si el este cel mai mare pe care l-am vazut vreodata, marturisirea mea merge asa ca sotul meu ma lasat dupa 9 ani de căsnicie pentru că nu puteam avea un copil și am mers cu o altă femeie și am suferit, până când am vrut să spun reclama doctorului Ogundele pe internet, i-am contactat imediat, după ce mi-a dat vraja, mi-a surprins prin aducerea înapoi soțul meu pentru mine care a plecat timp de 9 ani în doar 24 de ore, iar soțul meu mă implora să-l iert, ești într-adevăr un om grozav Dr Ogundele, acest om are puterea de a face orice fel de problemă în viață, du-te la postul de radio pentru a împărtăși mărturia mea, pentru că am promis să informez lumea despre lucrarea sa bună, pentru că cei care au nevoie de ajutor aici sunt detaliile sale de contact. Email: ogundeletempleofsolution@gmail.com. Număr Viber: +27638836445. Ce număr de aplicație: +2349065101630.

anonymous spunea...

O ÎNVĂȚĂMÂNTĂ EXPERIENȚĂ CARE TREBUIE TREBUIE SĂ CREȘTE TOATE LUMEA CÂND RĂCIUNEA A FOST RENOVATĂ LA FAMILIA MEA
Bună ziua numele meu Veronica Saciri Vreau să depun mărturie despre o vânătoare puternică și de mare vrajă numită Dr. Isikolo, am avut dificultăți în a rămâne însărcinată din cauza bolilor medicale cronice, asta ma făcut atât de îngrijorat și trist că soțul meu nu a fost mulțumit de ea și într-o noapte a venit inapoi acasa furios mi-a spus ca vrea sa fie tatal si din moment ce nu l-am putut face ca el a decis sa se casatoreasca cu altcineva si sa divorteze ma fost devastat si plangea toata noaptea mi-era teama ca voi ajunge in spital sa ma gandesc vremurile bune pe care le aveam impreuna si cat de mult aveam de gand sa le ratez, cautam ceva online cand un mesaj apare in legatura cu acest joc de vraja mare si cum a ajutat atat de multe in probleme similare m-am gandit de ceva timp si a decis să-i încerce când i-am contactat el mi-a spus că după 24 de ore soțul meu se va întoarce și voi fi însărcinată am făcut tot ce mi-a cerut să fac, la cea mai mare surpriză de 48 de ore, a fost soțul meu înapoi acasă el îngenunchează în jos cerșind pentru iertare și a anulat divorțul, la 4 săptămâni după ce medicul a confirmat că sunt însărcinată, sunt atât de fericită, că te poate ajuta și pe el la contactul de la isikolosolutionhome@gmail.com sau cu Whatsapp: +2348133261196

Unknown spunea...

Numele meu este Alberta Gallegos. Din respect pentru tine și pentru vrăjile tale, trebuie să fac cunoscută această mărturie tuturor. Am fost la alte roți de vrajă fără să văd nici un rezultat. Am vrut doar să vin la tine mai devreme, am primit cele mai bune de la tine. Fostul meu soț a plecat timp de un an și m-am dus peste tot și alte vrăjitoare pentru ajutor, dar nici un rezultat până când prietenul meu nu mi-a prezentat Dr. Isikolo După terminarea dragostei, am primit în sfârșit apeluri de la el. soțul este din nou plin de iubire. A fost ca un miracol! El sa întors brusc cu flori spunând că eu ar trebui să-l iert, că am fost cu adevărat plin de furie și șocat când soțul meu îngenunchează în jos cerșind pentru iertare și pentru mine să-l accept înapoi .. Sunt cu adevărat fără cuvinte și bucuroși, ești Dumnezeu a trimis la mine și la întreaga mea familie .. Și acum sunt o femeie plină de bucurie încă o dată. Îți mulțumesc foarte mult Dr Isikolo Pentru toți cei care caută o adevărată castron contactați Dr. Isikolo Despre isikolosolutionhome@gmail.com sau contactați-l pe Whaton +2348133261196

Unknown spunea...

Toată lumea, numele meu este Filip Leon, dr. Isikolo ma făcut să cred că putem încă să ne ridicăm chiar și atunci când cad. Dr. Isikolo mă ajută să-mi aduc înapoi fosta soție cu copilul meu după o relație de 8 luni de ruptură și acum eu și familia mea sunt acum fericiți împreună din nou. îi mulțumesc tuturor datorită vrăjii puternice de dragoste pe care mi-a oferit-o dr. Porosky. Dr Porosky este o binecuvântare a vrăjitorilor de dragoste din întreaga lume. el este foarte important în societate pentru că are puterea de a restabili relația ruptă și de a aduce înapoi ex iubitul tot în spațiul de 2 zile. dacă aveți nevoie de ajutorul său, îl puteți contacta pe adresa de e-mail: isikolosolutionhome@gmail.com sau WhatsApp Number: +2348133261196

el vă poate ajuta să aruncați soiuri de vrăji cu rezultate excelente

(1) Dacă doriți ex-spate.
(2) dacă aveți întotdeauna vise rele.
(3) Vrei să fii promovat în biroul tău.
(4) Vrei ca femeile / bărbații să alerge după tine.
(5) Dacă vreți un copil.
(6) Vrei să fii bogat.
(7) Vrei să îți ceri soțul / soția să fie
al tău pentru totdeauna.
(8) Dacă aveți nevoie de asistență financiară.
(9) Cum ai fost scamat și vrei să-ți recuperești banii pierduți.
(10) dacă doriți să vă opriți divorțul.
(11) dacă vrei să divorțezi soțul tău.
(12) dacă doriți să vi se acorde dorințele.
(13) Vraja de sarcina pentru a concepe copilul
(14) Garantați că câștigați cazurile de tribunal și divorțul indiferent de ce etapă
(15) Opriți-vă căsătoria sau relația să nu se despartă.
(16) Dacă doriți să vă vindecați HIV
îl puteți contacta pe e-mail: isikolosolutionhome@gmail.com sau WhatsApp Number: +2348133261196

Unknown spunea...

Trimite-l pe Dr. RICO OSULA pentru vrăjitoria reală: ricoosulasolutiontemple@gmail.com
Mă simt atât de binecuvântată din nou în căsnicia mea, după ce doctorul Isikolo mi-a adus soțul care sa despărțit de mine de un an bun. Eu sunt Juliana Bryan pe nume. Chiar dacă am gură peste tot corpul meu, nu va fi suficient să-i mulțumesc lui RICO OSULA pentru ajutorul lui în viața mea. Soțul meu sa separat de mine de un an și a fost în durere și agonie fără el. Deci, am căutat ajutor peste tot, dar nimic nu a funcționat până când nu am fost trimis la RICO OSULA de către un prieten. Mi-am explicat situația și mi-a promis că soțul meu va răspunde în 48 de ore, deoarece inima mea încă bate pentru el. Am crezut în el și el a pregătit o vrajă pentru mine și soțul meu mi-a sunat exact când a spus că va suna. Ma implorat și mi-a spus că are nevoie de mine și acum trăim fericit din nou în ultimele 9 luni. Toată lumea care citește articolul meu care are nevoie de ajutor trebuie să-l contacteze ...

Email: ricoosulasolutiontemple@gmail.com
Contactați-ne la: +2347082727576

Marta Dmitry spunea...

CUM V-am regăsit fericirea în casa mea
Problema este că m-am concentrat pe partea negativă a căsătoriei, nu vorbesc cu nimeni despre căsnicia mea nereușită și pretinzând că totul este în regulă prin a pune zâmbete false. Soțul meu sa transformat într-o fiară, înșelător și abuzor. A fost insuportabil să vedem un bărbat care, odată, a jurat să ne protejeze ca agresiune de transfer de familie la mine și la copii, împingându-ne greu la zid.
Dar există timp, motiv și sezon pentru tot ce este bun sau rău. Am fugit la doctorul Isikolo pentru mântuire pe care am obținut-o în cele din urmă prin vraja extraordinară a lui. Diferențele noastre au fost rezolvate și fiecare rănire a inimii sa vindecat în 2 săptămâni. Sunt recunoscător că soțul meu sa transformat din nou într-un înger pe care el a fost întotdeauna. Vă mulțumim Răscumpărătorului nostru (isikolosolutionhome@gmail.com) sau îl adăugați pe numărul WhatsApp: +2348133261196.

Unknown spunea...

Vraja de dragoste care funcționează foarte rapid: Verificați pe site-ul Dr. Isikolo acum: www.drisikolosolutionhome.webnode.com

Soțul meu sa despărțit de mine cu 5 luni în urmă și ma forțat să semnez actele de divorț și am fost complet sfâșiat. Și nu m-am putut întoarce în nici o formă emoțional. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru această mișcare uimitoare și strălucitoare, care mi-a venit la salvare. Wow! Acest lucru mi-a ajutat atât de mult. Doctorul Isikolo mi-a garantat o castă urgentă de 24 de ore, din care l-am acceptat. Șocant! luna aceasta pe data de 4 decembrie 2017, soțul meu ma sunat înapoi cu o mulțime de scuze după 48 de ore pe care mi-a asigurat-o și a făcut tot posibilul să-și retragă hârtiile de divorț care erau în curs de desfășurare cu puterea acestui miracol. Ex-soțul meu sa întors la mine și a fost remușcător pentru tot ce a făcut și acum viața mea este echilibrată și sunt din nou fericită. Vă mulțumesc atât de mult Domn pentru vrăjile voastre puternice. expresiile nu sunt suficiente pentru a vă mulțumi. Trimiteți-l pe Dr. Isikolo acum pentru vraja urgentă de dragoste.
isikolosolutionhome@gmail.com
WhatsApp sau sunați-l +2348133261196

lilian nikky spunea...

Numele meu este lilian N. Aceasta este o zi plină de bucurie a vieții mele, din cauza ajutorului pe care Dr. Saguru mi-a oferit-o ajutându-mă să-mi recuperez fostul soț cu magia și dragostea lui. am fost căsătorit timp de 6 ani și a fost atât de teribil pentru că soțul meu mă înșela într-adevăr și căuta un divorț, dar când am întâlnit e-mailul Dr.saguru pe internet despre modul în care a ajutat atât de mulți oameni să-și primească ex și ajută la stabilirea relației. și face ca oamenii să fie fericiți în relația lor. i-am explicat situatia mea si apoi caut ajutor, dar spre cea mai mare surpriza mea mi-a spus ca ma va ajuta cu cazul meu si aici sarbator acum pentru ca sotul meu sa schimbat complet pentru totdeauna. El vrea mereu să fie lângă mine și nu poate face nimic fără prezența mea. Mă bucur foarte mult de căsnicia mea, o mare sărbătoare. Voi continua sa depun marturie pe internet pentru ca Dr.saguru este cu adevarat o adevarata vrajitoare. VĂ RUGĂM SĂ VĂ RUGĂM AJUTAȚI DOCTOR SAGURU ACUM ACUM VIAȚI EMAIL: drsagurusolutions@gmail.com sau +2349037545183 El este singurul răspuns la problema dvs. și vă face să vă simțiți fericiți în relația voastră.
1 LOVE SPELL
2 CÂȘTIGĂȚI BACK EX
3 FRUCTE DE FEMEI
4 PROMOȚIE SPELL
5 SPELL DE PROTECȚIE
6 SPELL BUSINESS
7 SPELL GOOD JOB
8 LOTTERY SPELL și SPELL CASE.

Anonim spunea...


Foarte repede vreau să folosesc acest mediu pentru a anunța publicul larg

că există o adevărată vrăjitoare pe linie, atât de puternică și autentică, a lui

numele e dr. wiccan El ma ajutat recent să îmi reunesc relația cu mine

soția care ma lăsat, când am contactat dr. wiccan el a aruncat o vrajă de dragoste pentru mine,

și soția mea care a spus că nu are nimic de-a face cu mine a sunat din nou

și am început să mă implor să mă întorc. și acum sa întors cu atât de mult

iubire si grija. astăzi mă bucur să vă las să știți că această vrăjitorie

au puterea de a restabili relația ruptă înapoi. pentru că acum sunt fericit

cu sotia mea. Pentru oricine citește acest articol și are nevoie de ajutor, dr

wiccan poate oferi, de asemenea, orice tip de ajutor cum ar fi, vindecarea de toate tipurile de

Boli, cazurile de judecată, vraja de sarcină, protecția spirituală și mulțimea

Mai Mult. Îl puteți contacta prin e-mailul drwiccantemple@gmail.com.

Anonim spunea...

numele meu este Angelika, Am auzit pentru a da mărturie despre cum m-am întors soțul meu, ne-am căsătorit de mai mult de 9 ani și am ajuns doi copii. lucrurile mergeau bine cu noi și suntem întotdeauna fericiți. până într-o zi, soțul meu a început să se comporte într-un mod pe care nu l-am putut înțelege, eram foarte confuz de modul în care mă trata pe mine și pe copii. mai tarziu in acea luna nu a mai venit acasa si mi-a spus ca vrea un divort, l-am intrebat ce am facut gresit sa merit asta de la el, tot ceea ce spunea este ca vrea un divort ca ma urca si nu vreau să mă mai vadă în viața lui, eram nebună și, de asemenea, frustrat, nu știu ce să fac, am fost bolnav de mai mult de 2 săptămâni din cauza divorțului. Îl iubesc atât de mult încât a fost totul pentru mine fără el, viața mea este incompletă. i-am spus sora mea și ea mi-a spus să contactez o vrăjitoare, nu cred niciodată în toată această vrajă de turnare a unui lucru. Vreau doar să încerc dacă ceva va ieși din ea. ea mi-a dat un contact baba din Africa și mi-a cerut să-l contactez pentru întoarcerea soțului meu la mine, am fost foarte supresor după ce am contactat baba, el mi-a răspuns și am început să vorbim, de-a lungul liniei, baba mi-a spus că soțul meu a fost luat de o altă femeie, că ea a aruncat o vrajă asupra soțului meu din Brazilia, de aceea mă urăște și vrea să ne divorțăm. apoi mi-a spus că trebuie să arunce vraja asupra soțului meu, ceea ce îl va face să se întoarcă la mine și la copii, a făcut cu adevărat să scoată vraja și după o săptămână sotul meu ma sunat și mi-a spus că ar trebui să iert el, a început să-mi cer scuze la telefon și mi-a spus că încă mai mă iubește că nu știe ce se întâmplă cu el care-l face să mă lase pe mine și pe copii.
așa se întâmplă din nou, iar acum familia mea este fericită din nou astăzi. vă mulțumesc atât de mult MR EGBO pentru ceea ce ați făcut pentru mine nu ar fi fost nimic astăzi, dacă nu pentru vraja dvs. mare. Vreau ca toti prietenii mei care trec prin toate aceste probleme de dragoste sa-si recapete sotul, sotia sau fostul iubit si prietena sa o contacteze pe dregbosolutioncenter@gmail.com. și veți vedea că problema dvs. va fi rezolvată fără întârziere. el este specializat în rezolvarea altor probleme, inclusiv următoarele, după cum mi-a spus.
(1) Dacă doriți ex-spate.
(2) dacă aveți întotdeauna vise rele.
(3) Vrei să fii promovat în biroul tău.
(4) Vrei ca femeile / bărbații să alerge după tine.
(5) Dacă vreți un copil.
(6) Dacă aveți nevoie de asistență financiară.
(7) Dacă doriți să vindecați HIV SIDA
contactați-l acum pentru soluția imediată a dvs.
probleme la dregbosolutioncenter@gmail.com
Mulțumesc

Unknown spunea...

Toată mulțumirea d-lui Isikolo pentru vraja de dragoste care mi-a adus soțul divorț înapoi acasă
Am Angelica Ivica ... Sunt foarte fericit astăzi nu pentru nimic altceva decât pentru ceea ce a făcut acest om grozav numit Dr Isikolo pentru mine. Era atât de jos în momentul în care fostul meu soț mi-a părăsit. Nu-mi vine să cred că acum soțul meu este acum înapoi la mine în genunchi prezentând un trandafir rubinic, cerându-mă să-l duc înapoi și se simțea regretat și îmi pare rău că m-ai lăsat și că mi-a cauzat dureri după divorț. Și toată miracolul a avut loc după ce am comandat 48 de ore urgente de la doctorul Isikolo. Domnule, sunt cea mai fericită femeie de astăzi în întreaga lume. Dr Isikolo ai făcut-o cu adevărat .. Da .. Este o minune și o veselă plăcere și veselie pentru mine și familia mea astăzi ... Vă mulțumim domn pentru ajutorul tău prețios. Esti o vrajitoare veritabila si tu nu vei fi niciodata uitat ca ai facut din nou o femeie implinita. Esti eroul meu. Copiii sunt bucurosi sa-si aiba tatal lor sa revina acasa pentru totdeauna. contactați-l dacă aveți nevoie de ajutor urgent în relația dvs. E-mail (isikolosolutionhome@gmail.com) sau WhatsApp el +2348133261196

Unknown spunea...

TOATE FEMEILE DIN PARTEA IAI VOR FI RASPUNS PE TIMPUL INCREDERE LA MARTIGA READ THIS ARTICLE AND
Contactați DR ISIKOLO pentru a vă salva mariajul.

Vreau să-i mulțumesc foarte mult doctorului Isikolo pentru munca minunată pe care mi-a făcut-o pentru a mă ajuta să-mi salvez căsătoria, soțul meu cere o scrisoare de divorț din cauza puținului neînțelegere pe care am avut-o în ultima lună și niciodată mi-a dorit acest lucru pentru că îmi iubesc soțul atât de mult și toată investiția noastră a fost o afacere comună și nu vreau să fiu departe de familia mea și de cei doi copii minunați ai mei. Prietenul meu mi-a spus despre doctorul Isikolo și cum a ajutat-o ​​și ea cu problemele ei maritale, așa că a trebuit să-l contactez pentru că vreau să-l opresc pe soțul meu să nu mai completeze scrisoarea de divorț și vreau să-mi țin familia împreună și după ce am contactat-o i-am spus ce aveam nevoie si cand am inceput sa vad rezultatul, am facut cum a spus dr. Isikolo si dupa 3 zile sotul meu ma sunat si a inceput sa-mi cer iertarea si totul a fost un vis pentru mine si noi toți trăiesc din fericire împreună din nou datorită Dr. Isikolo. Contactați-l astăzi pentru ajutor marital prin numărul său Whatsapp: +2348133261196 sau sunați-l.
Email: isikolosolutionhome@gmail.com

Florin Mihai spunea...

O poveste pe care te ajutam sa-ti aduci inapoi pe iubitul tau care te-a rupt sau te-ai divortat, iubitul meu sa despartit de mine din cauza unui motiv 1 era pentru ca ori de cate ori ne facem dragoste nu stau mai mult in sex si penisul meu este foarte mic, nu o satisfacem dupa ce ne-am despartit timp de 8 luni am intrat in contact cu doctorul Sacre care a facut o rugaciune in 24 de ore am fost inapoi la mine si i-am spus si despre penisul meu asa ca mi-a trimis un produs care sa ma ajute am un penis mai lung si mai mare, am mai mult timp in sex si ma iubeste mai mult decat inainte de toate datorita dr. Sacre

aici sunt contact: apel sau WhatsApp: +2348159768201 sau Sacretempleofpower@gmail.com

Nume: Florin Mihai țară: română

Unknown spunea...

Când l-am găsit pe doctorul Isikolo, aveam nevoie disperată de a-mi aduce înapoi pe fostul meu iubit. Mi-a lăsat o altă femeie. Sa întâmplat așa de repede și nu am avut nici un cuvânt în situație. El ma scos după 3 ani fără explicații. Îl contactez pe doctorul Isikolo prin intermediul site-ului său și mi-a spus ce trebuie să fac înainte de a mă ajuta și am făcut ceea ce mi-a spus, după ce am oferit ceea ce dorea, a făcut o vrajă de dragoste pentru a ne ajuta să ne întoarcem împreună. La scurt timp dupa ce a facut vraja, prietenul meu a inceput sa ma mai spuna si ma simtit oribil pentru ceea ce tocmai ma pus. El a spus că eu sunt cea mai importantă persoană din viața lui și el știe asta acum. Ne-am mutat împreună și a fost mai deschis față de mine decât înainte și a început să petreacă mai mult timp cu mine decât înainte. De când Dr. Isikolo ma ajutat, partenerul meu este foarte stabil, credincios și mai aproape de mine decât înainte. Îi recomand pe Dr. Isikolo oricui are nevoie de ajutor. Email: isikolosolutionhome@gmail.com. Sunați-l sau adăugați-l pe carevaapp prin: +2348133261196

Unknown spunea...

call sau Whatsapp Dr. Isikolo pentru vraja urgentă de dragoste +2348133261196
Sunt Ivana Nikola su Londra, sunt fericit că soțul meu este înapoi în viața mea după doi ani de divorț, dr. Isikolo mi-a adus sotul astăzi și sunt atât de entuziasmat. Am primit e-mailul doctorului Isikolo online când o doamnă mărturisea despre vrăjitoria puternică care și-a restabilit căsnicia, apoi mi-am spus că a ajutat-o, poate și el să mă ajute, așa că l-am trimis prin e-mail și i-am spus durerea pe care trecam , și mi-a spus ce să fac și am făcut-o. Apoi a făcut o vrajă urgentă de dragoste pentru mine. 48 de ore mai târziu, soțul meu sa întors acasă și cu multă dragoste și bucurie și și-a cerut scuze pentru greșeala și pentru durerea pe care mi-a provocat-o. Apoi, din acea zi, căsnicia noastră era acum mai puternică decât înainte, tocmai mulțumită doctorului Isikolo. Familia noastră este complet nouă. Dacă treceți prin divorț / divorț din moment ce doctorul Isikolo ma ajutat, el vă poate ajuta, de asemenea, să-l trimiteți la: isikolosolutionhome @ gmail.com, Vă mulțumesc Dr Isikolo că mi-a salvat căsătoria ruptă și mi-a adus soțul înapoi.
Trimiteți-l prin e-mail: isikolosolutionhome@gmail.com call sau Whatsapp acum +2348133261196

Dr Nazeem... spunea...

Ai nevoie de o vrăjitoare ca să-ți aduci înapoi soțul, soția, iubitul?

Cutie poștală astăzi drnazeemspelltemple@gmail.com, astfel încât să putem lucra împreună și să-l aducem înapoi, pentru tine și să trăiești fericit împreună, după cum dorești să mă contactezi dacă ai nevoie de următoarele:

  (1) Vraja pentru promovare la birou
  (2) Vrei să-ți aduci înapoi iubitul, soțul, soția
  (3) Vraja pentru a face pe cineva sa faca tot ce vrei pentru tine
  (4) Vraja pentru sarcină
  (5) Vraja pentru a opri Bad Dreams
  (6) vraja de a obține bani
  (7) Ai mereu coșmaruri?
  (8) Vrei să oprești divorțul?
  (9) Considerați că este dificil să câștigi un caz în instanță?
(10) Cure pentru HIV și SIDA?

Trimiteți-mi un e-mail drnazeemspelltemple@gmail.com

Dacă aveți nevoie de ajutor, contactați drnazeemspelltemple@gmail.com chiar acum

Dr Nazeem .......

Unknown spunea...

CUM AU FOST EXPLOATEAZA EXISTENTIA NOASTRU IN CAZ DE DR ISIKOLO CONTACT web / site site: drisikolosolutionhome.webnode.com. am fost atat de traumatizant sa raman singur, fara corp, sa stau cu mine si sa fiu cu mine, dar am fost atat de norocos intr-o anumita zi pentru a intalni acest cantec puternic de vraja, Dr. Isikolo, dupa ce i-am spus despre situatia mea ca a facut tot ce era uman că iubitul meu se întoarce la mine, într-adevăr, după ce mi-am dat vraja, Ex-ul meu prieten sa întors la mine mai puțin de 24 de ore Ex-ul meu prieten sa întors cerându-mi că nu mă va mai părăsi niciodată, 3 luni mai târziu ne-am angajat și ne-am căsătorit se confruntă cu această situație doar contactați Dr. Isikolo pe e-mailul său: isikolosolutionhome@gmail.com Whatsapp +2348133261196

Angelica Modric spunea...

O mare fericire cum mi-am câștigat loteria cu numărul norocos de la doctorul Isikolo.

Numele meu este Angelica Moric !!! Sunt foarte recunoscător că am împărtășit aceste mărturii minunate cu dvs. Cel mai bun lucru care sa întâmplat vreodată în viața mea este cum câștig la loterie. Sunt o femeie care crede că într-o zi voi câștiga loteria. în cele din urmă visele mele au venit prin când am e-mail: isikolosolutionhome@gmail.com. încredere și spune-i că am nevoie de numerele de loterie. Am venit un drum lung de cheltuire a banilor doar pentru a fi sigur ca castig. Dar niciodată nu știu că câștigarea a fost atât de ușoară până în ziua în care am vrut să mă refer la vrăjitoria on-line, la care mulți oameni au vorbit despre faptul că este foarte bun în vraja de loterie, așa că am decis să încerc. Am contactat acest om și a făcut o vrajă și mi-a dat numerele de loterie câștigătoare. Dar crede-mă când au ieșit remizele, am fost printre câștigători. am câștigat 1.200.000 de milioane de lire sterline. Marele Dr Isikolo. credeți că sunteți cu adevărat cei mai buni, cu acești oameni puteți câștiga milioane de bani prin loterie. Sunt foarte fericit să-i întâlnesc pe acești oameni, îți voi fi recunoscător pentru totdeauna. Trimiteți-l prin e-mail pentru numerele dvs. de loterie câștigătoare.
Email: isikolosolutionhome@gmail.com sau whatsapp +2348133261196

** spunea...

TREBUIE SĂ CITIȚI TESTAMENTUL:

Bună ziua Toată lumea, numele meu este Susan, sunt de la Londra, vreau să împărtășesc mărturia mea cu toată lumea de pe internet, am căutat soluții peste tot, am întâlnit în cele din urmă o vrăjitoare mare care ma ajutat cu problemele mele și ma scos afară de durere și sărăcie, soțul meu ma lăsat de mulți ani și am urmat o altă femeie, am suferit până când am întâlnit comentariul unei doamne online despre Dr. Odia cum a ajutat-o ​​să-i aducă înapoi pe soțul ei, am decis să-l contactez pentru ajutor, primul cuvânt pe care mi-a spus-o a fost că problemele mele s-au terminat, a spus că mă va face să zâmbesc, după lucrarea sa mi-a spus că soțul meu se va întoarce la mine în mai puțin de 24 de ore și surprinzător pentru mine, soțul meu sa întors după 24 de ore, acesta este un om puternic pe care mi-a dat vraja de bani și astăzi viața mea sa schimbat, afacerea mea se mișcă bine, acest om are puterea de a face orice fel de problemă, are puterea de a găsi dragostea ta pierdută, și puterea de a face ca oamenii să vă placă și să vă ajute oriunde ați merge, i-am promis că eu va împărtăși munca lui bună pe internet, de aceea fac acest lucru de dragul persoanelor care au nevoie de ajutor sau dacă vrei să-i mulțumești pentru mine, îl poți contacta pe adresa de e-mail: odiasolutioncenter@gmail.com și numărul Viber: + 27638836445 numărul lui Whatsapp: +2349065101630. Contactați-l și rezolvați problema.

Unknown spunea...

Mă simt atât de binecuvântată din nou în căsnicia mea, după ce dr. Isikolo mi-a adus înapoi soțul care sa separat de mine pentru 3 luni bune. Am Leonarda Vedran după numele din Los Angeles. Chiar dacă am guri peste tot corpul meu, nu va fi suficient să-i mulțumesc lui Dr. Isikolo pentru ajutorul său asupra vieții mele. Soțul meu sa separat cu mine de 3 luni și am fost în dureri și agonie fără el. Deci, am căutat ajutor peste tot, dar nimic nu a funcționat până când am vrut să spun Dr. Isikolo care am contactat online. Mi-am explicat situația și mi-a promis că soțul meu se va întoarce la mine în 24-48 de ore, până când inima mea încă îl bate pentru el. Am crezut în el și a pregătit o vrajă pentru mine și soțul meu mi-a sunat exact când Dr. Isikolo a spus. El a pledat și a spus că are nevoie de mine înapoi și acum trăim fericit din nou în ultimele 9 luni. Toți cei de acolo care citesc articolul meu care are nevoie de ajutor ar trebui să-l contacteze ... Email: isikolosolutionhome@gmail.com. apel sau WhatsApp sau Viber-l pe +2348133261196

Unknown spunea...

Sunt aici pentru a grăbi această veste bună întregii lumi cu privire la modul în care am primit fostul meu soț înapoi .. Am fost separat de soțul meu pentru trecerea de 6 ani acum și nu eram mulțumit că trebuia să-mi aduc soțul înapoi pentru că viata de singuratate a fost atat de groaznica pentru mine si pentru cei trei copii pe care i-am cautat despre o vraja cu vraja care sa-mi aduca inapoi sotul si apoi m-am intalnit pe doctorul Isikolo am vazut un comentariu despre Dr. Isikolo cum il aduce iubitorii impreuna cu castrul sau L-am contactat și ma călăuzit. Am cerut solutii, a inceput remedia pentru vraja mea, a cerut cateva informatii pe care i le-am trimis si mi-a spus ca trebuie sa cumparam cateva obiecte pentru vraja care sa mearga pentru mine bine si pe care i-am simtit banii pentru el dupa 48 de ore sotul meu ma sunat si incepe sa-mi bag o iertare pentru tot ceea ce se intampla Sunt atat de fericit acum ca am intors din nou ca o familie pentru oricine care ar putea avea nevoie de ajutorul vrajitorului mare pe care il poti contacta: isikolosolutionhome@gmail.com apelați sau pe Whatsapp sau pe Viber pe +2348133261196

Unknown spunea...

Trimiteți-l pe Dr. Isikolo pentru vrăjitoria reală: isikolosolutionhome@gmail.com. apelați sau ce-ați apăsat pe Virus pe +2348133261196

Buna ziua spectatori, Numele meu este Iva Stefan Sunt foarte fericit sa impartasesc aceasta marturie ***, am fost ranita si inima a fost sparta cand sotul meu ma lasat cu cei doi copii, am fost confuz si nu stiam ce sa fac, mi-a placut la fel de mult, am încercat tot ce am putut să-l aduc înapoi, dar fără nici un folos, într-o zi de încredere, așa cum am venit de la serviciu, am întâlnit un prieten de-al meu pe care i-am explicat problema mea, și ea mi-a spus despre o vrăjitoare "Dr. Isikolo", care îi face și ea însărcinată atunci când căuta un copil, am contactat vrăjitorul prin e-mail-ul pe care mi l-a dat, iar vrăjitorul mi-a spus ce să fac și am făcut exact așa cum mi sa spus. surpriza mea de grătar, soțul meu care nu ma chemat de foarte mult timp, ma sunat și mi-am cerut scuze pentru toate greșelile pe care mi le-a făcut și acum ma iubit mai mult ca niciodată, frați și surori dacă treci prin orice kind problem contactați-l și vă ofer 100% garanție că el va rezolva problemele dvs. acesta este contactul său isikolosolutionhome@gmail.com. apelați sau ce-ați apăsat pe Virus pe +2348133261196

Dr Abiku spunea...

Trimiteți-mi un e-mail la drabikuspellhome@gmail.com dacă știți că vă confruntați cu această soartă de mai jos.

(1) Îți place ex-ul tău?
(2) Vreți să fiți promovați la locul de muncă?
(3) Vrei ca femeile / bărbații să alerge după tine?
(4) Vrei un copil al tău?
(5) Vrei să fii bogat?
(6) Vrei ca soțul tău să fie a ta pentru totdeauna?
(7) Aveți nevoie de ajutor financiar?
(8) Vrei un divorț sau vrei să oprești un divorț?
(8) Vreți ca fiecare dorință să fie acordată de oricine?
(10) Considerați că este dificil să câștigi un caz în instanță?

Contactați-mă imediat la toate problemele dvs. și rezolvați situația într-o chestiune de zile.

E-mail. drabikuspellhome@gmail.com

DR. Abiku ...

carolina spunea...

Sunt doamna Corolina.William din statul unit, doresc să împărtășesc o mărturie a vieții mele fiecăruia. Am fost căsătorit cu sotul meu William, îl iubesc atât de mult încât am fost căsătoriți timp de 7 ani cu doi copii. Când am plecat în vacanță la Dubia am făcut referire la o femeie pe nume Sandra, i-am spus că nu mai este interesată de căsnicia noastră. Am fost atât de confuză și am căutat ajutor, nu știu ce să fac până nu m-am întâlnit cu prietena mea Maria, și i-am spus problema mea. Ea mi-a spus să nu mai face griji că ei o problemă ca înainte și mi introducerea unui om pe nume profet TAKUTA care a aruncat o vrajă asupra Lui fostul iubit și l-au adus înapoi la ea după 3 days.Maria mi cere să comunice cu profetul TAKUTA . L-am contactat să mă ajute să-mi aduc soțul înapoi și îmi cere să nu-mi fac griji că zeii strămoșilor lui vor lupta pentru mine. Mi-am spus că, după trei zile, m-aș alătura împreună cu soțul meu. După trei zile, soțul meu ma sunat și mi-a spus că el caută din nou lucrurile cu mine, m-am surprins când l-am văzut și am început să plâng pentru iertare. Chiar acum eu sunt cea mai fericită femeie de pe pământ pentru ceea ce a făcut acest mare profet pentru mine și soțul meu, puteți contacta e-mail lui: (takutaegbedie@gmail.com) .. .sau WhatsApp-l pe acest număr. (2348165186811). Contactați-l despre orice problemă, cum ar fi:
(1) Dacă vrei ca fosta ta să se întoarcă
(2) dacă aveți întotdeauna vise rele.
(3) Vrei să fii promovat în biroul tău.
(4) Dacă vreți un copil.
(5) Îngrijire pe bază de plante
(6) Vrei să fii bogat.
(7) Vrei să îți ceri soțul / soția să fie pentru totdeauna.
(8) Dacă aveți nevoie de ajutor financiar.
(9) Lăsați oamenii să se supună cuvintele lor și să-și facă dorința
(10) soluție de caz ETC
Contactați-l din nou la (takutaegbedie@gmail.com) sau pe WhatsApp .. pe el pe acest număr. (2348165186811). și să fie binecuvântat.

Clara Wagner spunea...

Hi views did you know there are spell to win love back from an ex. I have done it. I love reading about relationships and how to make them work, how to better the relationship, and how to keep the spark alive, even how to talk to them a certain way to get them to think a different way about the situation and you. If you need advice or want to win your ex back, try this: augusmimi789@gmail.com copy and message on the following (augusmimi789@gmail.com )It will change your mentality and get you what you want.

Unknown spunea...

Numele meu este KARI, am fost în robie mare de aproape 2 ani suferind în mâinile unui soț înșelător, eram fericiți și am părăsit bine până a vrut să spună iubita lui timp veche și a început să o întâlnească în afara căsniciei noastre. Înainte de a ști asta, el nu mai avea grijă de propria sa familie. Ea a ajuns într-o măsură, intenționa să se căsătorească cu ea și să mă divorțeze cu soția lui, am plâns și l-am raportat familiei, dar nu a ascultat pe nimeni decât să-mi taie povestea scurtă, am venit în căutarea unui adevărat spiritism care i-ar putea distruge relația și să-l facă să vină înapoi pe mine și pe cei doi copii.

    În căutarea mea, am văzut că oamenii au dat mărturii despre modul în care căsătoriile lor au fost restaurate de doctorul Okosu. Acest link afișează unul dintre videoclipurile pe care le-am văzut pe YouTube.

https://m.youtube.com/watch?v=1hd_EkU-jJo

 Mi-am ales e-mailul și i-am povestit povestea și el a fost de acord să mă ajute. După ce munca lui a fost făcută pentru mine, în a treia zi soțul meu și prietena au avut o ceartă și a bătut-o și a venit acasă cerându-mi pe mine și pe copii și cerând iertare. El a spus că ochii lui sunt limpezi acum și că nu va face niciodată nimic să-i rănească din nou familia și să promită că este un tată grijuliu și niciodată nu va înșela. Sunt atât de fericit că nu l-am lăsat în fața fetei, toată aprecierea îi revine doctorului Okosu că sunteți un Mare Om trimis de Dumnezeu pentru a ajuta oamenii din această lume. Am gust din minunile voastre de ajutor și voi continua să spun despre lucrările voastre bune. și căruia i se poate adresa acest lucru. Acesta este e-mailul lui: drokosu01@gmail.com ce este numărul Apps

+2348119663571

Anonymous spunea...

Numele meu este Laura Nancy din SUA. Doamna Kahuna este singurul doctor care ți-ar putea vindeca HIV-SIDA cu vindecarea lui pe bază de plante, am încercat aproape totul, dar nu am putut găsi nici o soluție asupra bolii mele, în ciuda tuturor acestor evenimente pentru mine, am petrecut mereu mult pentru a cumpăra o droguri HIV de la spital și să iau câteva medicamente, dar nu am scuti, până când într-o zi am fost doar de navigare pe internet, atunci când am întâlnit un post mare de! care mărturisește cu adevărat și a spus că a fost diagnosticată cu HIV și că a fost vindecată prin ajutorul acestor medicamente puternice de vindecare pe bază de plante, uneori chiar mă întreb de ce oamenii l-au numit DR Kahuna, nu știam niciodată că totul a fost datorat muncii minunate și perfecte pe care el a făcut-o face toate acestea. așa că l-am contactat repede și mi-a pus câteva întrebări și mi-a spus că nu voi uita niciodată că cineva care la contactat este! vindeca mereu vindecarea lui in doar 5 zile dupa ce a facut tot ce ti-a cerut, asa ca am fost uimit de tot ce am auzit de la el, asa ca am facut toate lucrurile pe care mi le-a cerut sa o fac in acea zi in care mi- va fi vindecat, toată forța care mi-a lăsat înainte de a mă rupe înapoi și devin foarte puternică și sănătoasă, această boală aproape că mi-a ucis viața din cauza mea, așa că am mers la spital pentru a da testul final bolii și medicul a spus eu sunt HIV negativ, sunt foarte uimit și fericit cu privire la vindecarea DR Kahuna mi-a dat-o din puterile antice, îl puteți trimite acum pentru propria vindecare la: kahunahelp@yahoo.com


Te rog dacă ai nevoie de ajutor
orice fel, contactați fericit pentru ajutor
și puteți ajunge la el
prin e-mail: kahunahelp@yahoo.com

Dr, Egbe poate bine sa se astepte la urmatoarea boala:
1. HIV / SIDA
2. HERPES
3. CANCER
4. ALS
5. Hepatita B
6. Diabetul zaharat
7. dacă cineva vrea să-și revină la menstruație
8. PROMOVAREA ÎN BIROUL
9. LOVE SPELL
10 EX BACK
Mulțumesc foarte mult pentru că ți-ai luat timpul să citești
,e-mail. kahunahelp@yahoo.com

Kristina Oren spunea...

Buna ziua Numele meu este Kristina Oren. Vreau să împărtășesc lumii întregi despre modul în care Dr. Dr Isikolo, preotul-șef al templului ISIKOLO Spell, mi-a ajutat să îmi reunesc căsătoria. Am trecut prin momente dificile și grele pentru că soțul meu mi-a lăsat o altă femeie și mi-a ignorat cu totul și copiii. Pentru a reduce povestea lungă, după 2 ani de rupere cu soțul meu fără apeluri telefonice sau mesaje de e-mail. Am fost atât de frustrat pentru că am contactat atât de multe alte vrăjitoare, fără rezultate. când am citit despre pe site-ul său la drisikolosolutionhome.webnode.com așa că am decis să-l contactez pentru ajutor. la cea mai mare surpriză, în doar 48 de ore mai târziu soțul meu ma sunat și am început să cerșesc pentru iertare. Sunt acum o femeie fericită cu o fetiță frumoasă. Toate datorită doctorului Isikolo. Puteți contacta Dr. Isikolo direct pe e-mailul său: isikolosolutionhome@gmail.com. sunați sau ce-l pune pe +2348133261196 sau viber +2347082727576.

Unknown spunea...

AȘTEPTAREA UNUI CEL MAI MARE
Numele meu este Anna Philip. Aceasta este o mărturie a unei vrăji mari "DR IMOSE", care ma ajutat să-mi readuc viața amoroasă înapoi. În ziua în care soțul meu mi-a părăsit, lucrurile au apărut sumbru și atmosfera era greoaie de incertitudini. Totul părea palid și am decis să caut ajutor în vrăjitoarele care au capacitatea de a-mi aduce pe fostul meu soț înapoi. Așa cum am avut în vedere, m-am dus pe internet și după cum ați văzut și în căutarea unui vrăjitor fiabil, am văzut multe mărturii făcute de vrăjitori în recuperarea ex-soților și a celor dragi. Susținută de credința în DR IMOSE, l-am contactat și, după ce i-am explicat lucrurile, a acceptat să facă față provocărilor de pe teren. A făcut minunat bine. Ex-soțul meu se întoarce la mine cu multă grijă și afecțiune. Vreau, prin urmare, să profit de această ocazie pentru a-i aduce un omagiu pentru serviciul său dezinteresat situației mele. Lăudabil, el a arătat curajul să-și asume sarcina descurajantă de a găsi soluții pentru aproape orice problemă. Contactați-l prin e-mail: imosesolutiontemple@gmail.com. apelați sau ce-l puneți pe +1-619-830-4690

Renata Balen spunea...

Vreau să las lumea să știe despre doctorul Isikolo cel Mare, care mi-a adus înapoi soțul, când am crezut că toată speranța a fost pierdută. Doctorul Isikolo și-a folosit vraja puternică pentru a-mi zâmbi fața prin a-mi aduce omul cu vraja, la început m-am gândit că visam când soțul meu sa întors la mine în genunchi cerându-mă să-l iert și să-l accept înapoi de atunci ma iubeste mai mult decat ma asteptam vreodata, asa ca am facut o promisiune catre sine ca voi lasa lumea sa stie despre Dr. Isikolo pentru ca este un Dumnezeu pe pamant. Aveți probleme în relația dvs.? partenerul tău sa despărțit de tine și încă îl iubești și îl vrei înapoi? Aveți probleme cu finanțarea dvs.? sau aveți nevoie de ajutor de orice fel, apoi contactați Dr. Isikolo astăzi pentru că vă ofer 100% garanție că vă va ajuta așa cum ma ajutat. Dr. Isikolo Email: isikolosolutionhome@gmail.com. sunați sau ce-l puneți pe +2348133261196

Unknown spunea...

Aceasta este o zi plină de bucurie a vieții mele din cauza ajutorului pe care Dr. Isikolo balo mi-a oferit-o ajutându-mă să-mi recuperez fostul soț cu vraja lui de dragoste. am fost căsătorit timp de 3 ani și a fost atât de groaznic pentru că soțul meu mă înșela într-adevăr și căuta un divorț, dar când am venit pe e-mailul Dr. Isikolo balo pe internet despre cum îi ajută atât de mulți oameni să-și primească spatele și ajută la stabilirea relațiilor și face ca oamenii să fie fericiți în relația lor. i-am explicat situatia mea si apoi caut ajutor, dar spre cea mai mare surpriza mea mi-a spus ca ma va ajuta cu cazul meu si aici sarbator acum pentru ca sotul meu sa schimbat complet pentru totdeauna. El vrea mereu să fie lângă mine și nu poate face nimic fără prezența mea. Mă bucur foarte mult de căsnicia mea, o mare sărbătoare. Voi continua să depun mărturie pe internet deoarece doctorul Isikolo balo este cu adevărat un adevărat vrăjitor. DACĂ AȚI NEVOIE AJUTAȚI-L pe CONTACT DOCTOR Dr. Isikolo ACUM: E-mail: isikolosolutionhome@gmail.com. sunați sau ce-l puneți pe +2348133261196. El este singurul răspuns la problema dvs. și vă face să vă simțiți fericiți în relația voastră.

Unknown spunea...

După ce a fost în relație cu Wilson timp de șapte ani, sa despărțit de mine, am făcut tot posibilul să-l aduc înapoi, dar totul era zadarnic, l-am vrut atât de mult din cauza dragostei pe care am avut-o pentru el, l-am rugat cu totul , Am făcut promisiuni, dar a refuzat. Mi-am explicat problema pe cineva online și ea mi-a sugerat să contactez un vrăjitor care să mă ajute să arunc o vrajă care să-l aducă înapoi, dar eu sunt tipul care nu crede în vrajă, nu aveam de ales decât să încerc, M-am referit la o vrăjitoare numită Dr. Isikolo zuk și i-am trimis un e-mail și mi-a spus că nu există nici o problemă că totul va fi bine înainte de trei zile, că fostul meu se va întoarce la mine în trei zile, a aruncat vraja și surprinzător a doua zi, era în jurul orei 16:00. Ex-ul meu ma sunat, eram atat de surprins, am raspuns la apel si tot ce a spus a fost ca a fost atat de rau pentru tot ce sa intamplat, ca a vrut sa ma intorc la el, ca ma iubeste atat de mult. Am fost atât de fericit și am mers la el, așa am început să trăim împreună din fericire din nou. De atunci, am promis că oricine știu că are o problemă de relație, aș fi de ajutor pentru o astfel de persoană, referindu-mă la singura vrăjitoare reală și puternică, care ma ajutat cu propria mea problemă și care este diferită de toate cele false acolo. Oricine ar putea avea nevoie de ajutorul vrăjitorului, e-mailul său: Email: isikolosolutionhome@gmail.com. apel sau Whatsapp pe +2348133261196. CONTACT-L ACUM PENTRU SOLUȚIE LA TOATE PROBLEMELE DUMNEAVOASTRĂ

Sabrina Tampolja spunea...

De când soțul meu mi-a divorțat în ultimii 2 ani, nu v-am fost eu însumi. Revizuim un post despre modul în care puteam să-mi recapăt soțul, apoi am văzut o mărturie împărtășită de Sabrina Tampolja de la Londra. E vorba despre o vrăjitoare pe nume Dr. Isikolo. Am contactat-o pe Marina Chaos pentru a confirma cum a ajutat dr. Isikolo și mi-a clarificat totul despre cum a ajutat-o și asta mi-a dat curajul de a lua legătura cu doctorul Isikolo pentru ajutor. Dr. Isikolo ma asigurat că zilele mele de durere se vor sfârși în 12-16 ore de la terminarea lucrării. Am urmat instrucțiunile pe care mi le-a dat pentru că aveam credința, credința, speranța și încrederea în el. Adevărat vă spun astăzi că eu și soțul meu am revenit împreună și pot spune cu mândrie și mărturisesc despre lumea a ceea ce a făcut Dr. Isikolo pentru mine. Contactați-l astăzi prin e-mail: Email: isikolosolutionhome@gmail.com. apel sau WhatsApp pe +2348133261196

Camila Adrian spunea...

Sunt aici pentru a spune o mărturie despre modul în care îmi întorc soțul înapoi. Am fost căsătoriți de mai bine de 9 ani și am dat naștere la doi copii. Am avut o viață mare și am fost mereu fericită. Până la o zi, soțul meu a început să se comporte într-un mod pe care nu l-am putut înțelege. Am fost foarte confuză de modul în care m-a tratat cu mine și cu copiii. El a rămas departe de casă. De mai mult de o lună, nu sa întors acasă. Și ma sunat că vrea un divorț. L-am întrebat ce am făcut greșit să câștig de la el, tot ce a spus a fost că are nevoie de un divorț, că mă urăște și că nu vrea să mă vadă din nou în viața lui. Am fost nebun și, de asemenea, frustrat nu știu ce să fac, am fost bolnav pentru mai mult de 2 săptămâni din cauza divorțului. Îl iubesc atât de mult încât el a fost totul pentru mine fără el, viața mea este incompletă. Nu am vrut să-mi pierd soțul. I-am spus sora mea despre situația mea cu soțul meu și ea mi-a spus să contactez un vrăjitor. N-am crezut niciodată în toată această vrajă care aruncă o chestie. Vreau doar să încerc dacă ar putea ieși ceva bun din el. Am contactat dr. IREDIA prin e-mail drirediaherbalhome@gmail.com pentru întoarcerea soțului meu la mine, mi-a spus că soțul meu a fost luat de o altă femeie, că au o vrăjitoare asupra lui, de aceea soțul meu mă urăște și vrea noi să divorțăm. Apoi dr. IREDIA mi-a spus că a avut o vrajă care să-mi aducă soțul înapoi la mine și la copiii mei. El ma ajutat să arunc vrăjitoria și după o săptămână, soțul meu ma sunat și a început să mă imploră să-l iert, a început să-mi cer scuze la telefon și mi-a spus că încă mai mă iubește că nu știe ce i sa întâmplat cu el pe mine. A fost vraja pe care Dr. IREDIA la aruncat asupra lui, care la făcut să se întoarcă la mine și la copiii mei. Eu și familia mea sunt astăzi fericiți din nou. vă mulțumesc dr. Iredia pentru ceea ce ați făcut pentru mine. Vreau să dau un cuvânt de recomandare tuturor prietenilor mei care se află într-o astfel de problemă de relație cu prietenul, soțul și cei dragi, pentru a contacta Dr. IREDIA cu acest e-mail drirediaherbalhome@gmail.com și veți vedea că problema dvs. va fi rezolvată fără întârziere. El este specializat în rezolvarea altor probleme, inclusiv următoarele:
(1) Dacă doriți ex-spate.
(2) dacă aveți întotdeauna vise rele.
(3) Vrei să fii promovat în biroul tău.
(4) Dacă vrei un copil de-al tău.
(5) Dacă aveți nevoie de ajutor financiar.
contactați-l acum pentru soluția imediată a dvs.
probleme prin intermediul drirediaherbalhome@gmail.com
mulțumesc.

Unknown spunea...

AȘTEPTAREA UNUI CEL MAI MARE
Numele meu este Anna Philips. Aceasta este o mărturie a unei vrăji mari "DR IMOSE", care ma ajutat să-mi readuc viața amoroasă înapoi. În ziua în care soțul meu mi-a părăsit, lucrurile au apărut sumbru și atmosfera era greoaie de incertitudini. Totul părea palid și am decis să caut ajutor în vrăjitoarele care au capacitatea de a-mi aduce pe fostul meu soț înapoi. Așa cum am avut în vedere, m-am dus pe internet și după cum ați văzut și în căutarea unui vrăjitor fiabil, am văzut multe mărturii făcute de vrăjitori în recuperarea ex-soților și a celor dragi. Susținută de credința în DR IMOSE, l-am contactat și, după ce i-am explicat lucrurile, a acceptat să facă față provocărilor de pe teren. A făcut minunat bine. Ex-soțul meu se întoarce la mine cu multă grijă și afecțiune. Vreau, prin urmare, să profit de această ocazie pentru a-i aduce un omagiu pentru serviciul său dezinteresat situației mele. Lăudabil, el a arătat curajul să-și asume sarcina descurajantă de a găsi soluții pentru aproape orice problemă. Contactați-l prin e-mail: imoseolutiontemple@gmail.com. apel sau WhatsApp la +1-(619)-830-4690

Agata Dobroslav spunea...

Numele meu este Marisa Saenz, vreau să spun rapid lumii că există o reală vrăjitoare online care este puternică și autentică, am fost cea mai mare septică din lume. N-am crezut vreodată în vrăji magice sau ceva de genul ăsta, dar mi sa spus de o sursă sigură să-l contactez pe Dr. Isikolo și cu mine. O mișcare de vrajă mă ajută să-mi recuperez relația cu soțul meu EX, când sa încheiat și sa întors la mine de mult timp acum (acum 3 luni). Mi-a făcut o vrajă și timp de 24 de ore după ce a fost lansată vraja, primesc un text de la soțul meu EX spunând că-i pare rău pentru durerile pe care mi le-a pus cu adevărat și lacrimile pe care mi le provocase și că nu o va face un astfel de lucru pentru mine din nou în viața lui din nou. Am fost foarte surprins și, de asemenea, am fost fericit, așa că iată că i-am iertat și acum trăim împreună mai fericit decât oricând și El vrea mereu să fie alături de mine și nu poate face nimic fără prezența mea. Oricine este în aceeași linie de problemă sau altul și vrea să-l contacteze, ar trebui să îl contacteze acum pe această adresă de e-mail. Email: isikolosolutionhome@gmail.com. sau pe WhatsApp pe +2348133261196

Unknown spunea...

Vreau ca lumea să cunoască un om grozav, care este bine cunoscut sub numele de Dr. IMOSE, are soluția perfectă pentru problemele legate de relații și probleme de căsătorie. Principalul motiv pentru care am fost la doctorul Isikolo. a fost o soluție pentru modul în care pot să-mi recuperez soțul, pentru că în ultima vreme am citit câteva mărturii pe internet pe care unii le-au scris despre dr. IMOSE și am fost atât de mulțumit și am hotărât să solicit asistență de la el pe e-mailul său imosesolutiontemple@gmail.com), care a făcut o treabă perfectă, aruncând o vrajă pe soțul meu, ceea ce la făcut să se întoarcă la mine și să ceară iertare. Nu voi opri publicarea numelui pe net din cauza muncii bune pe care o face . Voi scăpa de contactul lui pentru utilitatea celor care au nevoie de ajutorul lui. Email-ul său este e-mail: imoseolutiontemple@gmail.com. sau Whatsapp-l pe +1-(619)-830-4690 Îl puteți contacta astăzi și puteți rezolva problema

Steve Mills spunea...

Wooow, eu sunt Emily, vreau să-mi împărtășesc povestea vieții lumii cu privire la modul în care am soțul meu și promovarea la wrok, mai presus de toate am primit fericirea mea înapoi, am vrut să spun un anunț al unui doctor Ogundele pe internet despre cum ajută el o doamnă să-și ia prietenul înapoi, așa că trebuie să-l contactez pentru a-mi ajuta să-mi refac căsătoria, soțul meu mi-a lăsat 5 ani de căsătorie, pentru că familia și prietenii lui nu mă plac și îl cer să-i facă o altă doamnă, dar când îl contactez pe Dr. Ogundele pentru ajutor, mi-a spus să mă relaxez că mă va ajuta, doctorul Ogundele mi-a adus sotul care mi-a lăsat 5 ani în doar 48 de ore. Aceasta este o vrajă puternică pe care nu am văzut-o niciodată așa viata mea, si mi-a spus ca voi fi promovat la biroul meu dupa vraja lui, pe care am primit promovarea mea luna trecuta ca CFO. i-am spus ca voi informa lumea despre munca sa buna in cazul oricarui care are nevoie de ajutor si solutie 100%, il puteti contacta prin: Email: ogundeletempleofsolution@gmail.com, WhatsApp Chat si Viber Chat: +27638836445.

Unknown spunea...


Nu am crezut niciodată că există încă putere în vrajă până când am găsit un vrăjitor mare care mă ajută cu numerele mele norocoase pe care le-am folosit în câștigarea loteriei de milioane de euro, acel om a ajutat atât de mulți oameni în moduri diferite , am fost atât de norocoasă să găsesc acești mari doctori. Împărtășesc aceste mărturii spectatorilor acolo, pentru că l-am găsit și pe internet de la cineva pe care îl ajutat odată să câștige potul Euro Jack dacă ai nevoie de ajutorul lui aici este adresa lui de email AKHIGBESPELLHOME@GMAIL.COM
pentru o comunicare ușoară, puteți ajunge la el prin e-mailul său
ceasapp +2349035428122

Unknown spunea...

Cum am întors sotul meu. Am Hana Matija după nume Nu am crezut vreodată în vrăji sau magie până când am întâlnit această vrajă o dată când am venit să-mi văd prietenul în indian anul acesta la un summit de afaceri. Am vrut să spun că un bărbat care se numește Doctor Isikolo este foarte puternic și ar putea ajuta la vrăjitorie să-ți aducă înapoi pe cineva dispărut, pierdut, iubitor de rău și vraja magică a vrajii sau vraja pentru o slujbă bună sau vraja norocului. mărturie pentru că omul pe care-l dorisem să mă căsătorească m-a lăsat cu 5 săptămâni înainte de nunta noastră și viața mea a fost inversă pentru că relația noastră a fost de 3 ani. L-am iubit cu adevarat, dar mama lui a fost impotriva noastra si nu a avut nici un loc de munca platit. Când am întâlnit această vrăjitoare, i-am spus ce sa întâmplat și i-am explicat situația lucrurilor. La început am fost indecis, sceptic și îndoielnic, dar tocmai am încercat. Și în 7 zile când m-am întors în Canada, prietenul meu (acum soț) mi-a chemat singur și a venit să-mi cer scuze că totul a fost stabilit împreună cu mama și familia lui și că a primit un nou interviu pentru a ne căsători. Nu mi-am dat seama că doctorul Isikolo a cerut doar numele meu și numele prietenilor mei și tot ce doream să facă. Ei bine, suntem fericiti de casatorit acum si ne asteptam la micul nostru copil, iar sotul meu a primit noul loc de munca si viata a devenit mult mai buna. Adresa de email a acestuia este: isikolosolutionhome@gmail.com. sau pe Whatsapp pe +2348133261196

Unknown spunea...

Aceasta este mărturia mea despre lucrarea minunată făcută de Dr. Isikolo pentru mine. Sotul meu ma abandonat pe mine si pe copii si m-am dus sa stau cu o alta femeie pe care tocmai la intalnit. Și femeia ia spus că nu va avea niciodată de-a face cu mine și copiii mei pentru asta, eu și copiii am suferit și am călcat o luptă, dar eu am decis să fac toate mijloacele de a face sigur că familia mea se întâlnește așa cum o folosește, apoi m-am dus acolo acolo am văzut atât de multe discuții bune despre această vrăjitoare numită Dr. Isikolo pe site-ul său http: drisikolosolutionhome.webnode.com, așa că a trebuit să-l contactez și să-i explic problema mea pentru el și în numai 24 de ore după cum a promis, soțul meu sa întors acasă și comportamentul lui sa întors la bărbatul cu care m-am căsătorit. Nu pot sa multumesc castigatorului de vraja suficient pentru ceea ce a facut pentru mine, sunt foarte recunoscator si nu voi opri niciodata sa-i public numele pe internet pentru munca buna pe care a facut-o pentru mine, din nou aici este site-ul lui http:drisikolosolutionhome.webnode.com și e-mailul său este isikolosolutionhome@gmail.com. sau pe Whatsapp pe +2348133261196

Unknown spunea...

Nimeni nu ar trebui să se îndoiască de puterea lui DR ISIKOLO, deoarece este mare în lucrările sale. Numele meu este Alice Edgar. Adu-mi soțul meu înapoi este ceea ce mă așteptam cel mai puțin și nu mi-aș putea imagina niciodată. Eu și soțul meu am fost căsătoriți timp de patru ani și am trăit fericit, dar dintr-odată sa schimbat complet și sa întors de la mine și nu am știut niciodată ce sa întâmplat, am încercat să-l întreb pe el, dar a refuzat să-mi spună ce problema este și, odată cu trecerea timpului, a căutat un divorț. Am fost atât de îngrijorat și confuz, și am făcut toate cele mai bune posibilități pentru al aduce înapoi, dar totul a fost în zadar și m-am gândit că toată speranța a fost pierdută, iar în căutarea unei ieșiri, un prieten de-al meu care avea o problemă similară mi despre o minunată vrăjitoare numită Dr. Isikolo care a ajutat-o ​​să-și rezolve problema. Nu folosesc niciodată credința în vraja care mi-a fost dată toată viața pentru că nu m-am gândit niciodată că va funcționa, dar am încercat să-i dau omului asta o șansă și spre cea mai mare surpriză, a făcut munca lui și a dat un rezultat pozitiv și am reușit să- soțul meu înapoi. Chiar și după ce vrăjitorul și-a făcut lucrarea, am descoperit că soțul meu a căzut atât de mult în dragoste cu mine, spre deosebire de înainte. Această împușcare a vrăjilor nu este spalarea creierului, dar el și-a deschis ochii pentru a vedea cât de mult îmi place și am nevoie de El, iar acum sunt o femeie fericită din nou și nu știu ce să fac pentru această castă de vrajă Mare și deci folosesc acest lucru ocazia de a spune oricui are probleme similare să-l trimită prin e-mail pe isikolosolutionhome@gmail.com. sau pe Whatsapp pe +2348133261196.

Unknown spunea...

Numele meu este Samathan, Prietenul meu ma lasat cu o luna in urma si pleca cu o alta femeie cu 7 ani mai in varsta decat el, ma simt ca viata mea este complet peste o zi asa ca am fost navigarea cautand pe internet pentru ajutor am citit pe internet cum o vrăjitoare au ajutat mai mulți oameni să ajungă acolo în dragoste. Am fost depresivă pentru ultima lună și ceea ce am nevoie este să-l dau înapoi și să trăiesc cu el fericit. așa că am decis să o încerc, așa că am contactat vrăjitorul numit Dr. Isikolo și mi-a explicat problemele mele și el a aruncat o vrajă de dragoste pe care o folosesc pentru a-mi aduce prietenul înapoi și acum viața mea este completă și amândoi suntem foarte fericiți cu relația. și sunt cu adevărat recunoscător acestui om pentru ceea ce a făcut pentru mine și familia mea, vă mulțumesc foarte mult și voi continua să spun mărturia mea mereu. pentru cei care au nevoie de ajutor sau cu aceeași problemă ca mine ar trebui să-l contactați pe adresa de e-mail isikolosolutionhome@gmail.com. sau pe Whatsapp pe +2348133261196

Biljana Dani spunea...

N-am crezut niciodată în roluri de vrajă până când viața mea nu sa despărțit atunci când iubitul meu de 5 ani a hotărât să o cheme să renunțe. Am fost atât de devastat, încât am avut un accident care ma lăsat la pat. Dupa 8 luni de durere emotionala si lipsit de griji, un prieten de-al meu ma prezentat intr-o anumita vraja, dupa ce am fost scamat de diverse vrajitoare falsa numite dr ini, dr evu si dr ewatu. Am fost prezentat doctorului Isikolo. În mai puțin de 3 zile am văzut minuni, iubitul meu sa întors la mine și viața mea sa întors exact ca un puzzle complet ... Am fost atât de fericit ... Dr. Isikolo are tot felul de vrăji de la sarcină la iubire, de la angajare la loterie de viză câștigătoare. Are vraja pentru a opri divorțul, vraja pentru a face pe cineva să arate atractiv și altele. Iată contactul lui numai pentru persoanele serioase, poate că ar fi de ajutor .... isikolosolutionhome@gmail.com sau Whatsapp pe +2348133261196. Minunat Dr. Isikolo .... Multumesc mult, sunt foarte recunoscator in timp ce mi-ai salvat viata.

Unknown spunea...

Scriu asta pentru că vreau să mărturisesc cât de mare ești Dr. Isikolo pentru ceea ce ai făcut pentru mine. Toată lumea trebuie să știe! Sunt foarte multumit si fericit acum. Nu pot spune cât timp a trecut de când am cumpărat vrăjile online, dar nici unul nu a avut aceleași rezultate ca ale dvs. Jason sa mutat cu mine cu 1 săptămână în urmă. Am fost un pic speriat și nervos când doctorul Isikolo mi-a spus că va arunca vraja și omul meu se va întoarce la mine în 2 zile. Sa întâmplat cu adevărat și confirm pozitiv rezultatele cu bucurie că Jason a revenit acasă la mine după 2 zile când El mi-a arătat vraja. Știu că ar fi trebuit să vă fi trimis mesaje înainte, dar am fost puțin speriat că a aflat despre vraja pe care ai făcut-o și am eliminat toate e-mailurile tale. Oricum, pot să-i spun tuturor clienților viitori care citesc acest lucru că fac alegerea potrivită pentru a merge cu tine pentru o vrajă. A fost întotdeauna o comunicare excelentă cu dvs. și toate serviciile pe care le oferiți sunt doar excelente. Vă mulțumesc pentru tot ce ați făcut pentru mine .. CONTACT Dr. Isikolo pe isikolosolutionhome@gmail.com. sunați sau ce-l puneți pe +2348133261196

Nada Bogoslav spunea...

Mă trezesc zilnic cu un zâmbet pe fața mea și cântând laudele acestui vrăjitor puternic, numit DR ISIKOLO, care mi-a făcut o mare favoare prin salvarea relației mele de la destrămare. Eu credeam că am o relație perfectă până când iubitul meu a venit acasă târziu, iar în fiecare zi el îmi dă diferite scuze, apoi am decis să-l țin mai aproape de el, apoi descoper că avea o aventură cu o altă fată. Am fost inima ruptă pentru că am avut încredere în el atât de mult și știind că el are o relație secretă, mă doare mult .. Dar mulțumesc tuturor celor care au plasat informațiile de contact ale lui DR ISIKOLO pe internet pentru că prin asta am putut contacta DR ISIKOLO și astăzi relația mea a fost restaurată cu dragoste și mai multă dragoste decât oricând. Dacă vă aflați în orice fel de relație sau stres de căsătorie, vă voi face o favoare prin renunțarea la informațiile de contact ale DR ISIKOLO, care sunt prin e-mail: isikolosolutionhome@gmail.com. sau pe Whatsapp pe +2348133261196

Unknown spunea...

Vreau să împărtășesc o mărturie a vieții mele fiecăruia. Numele meu este Lora Jankovic din Serbia, m-am căsătorit cu soțul meu Luis Gomez, îl iubesc atât de mult încât am fost căsătoriți de 5 ani acum cu doi copii. când sa dus la o vacanță în Mexic, ma sunat și mi-a spus că nu mai este interesat de căsătorie. am fost atât de confuz și de căutând ajutor, nu știu ce să fac până nu mi-am întâlnit-o pe prietenul meu Lina și i-am spus despre problema mea. mi-a spus să nu-mi fac griji că a avut o dată o problemă asemănătoare și mi-a prezentat un bărbat numit DR Isikolo care a făcut o vrăjitoare pe fosta ei soție și la readus la ea după 3 zile. D-ră Lina cere-mi să contactez DR Isikolo. L-am contactat să mă ajute să-mi aduc înapoi pe soțul meu și mi-a cerut să nu-mi fac griji că zeii tatălui său vor lupta pentru mine. Mi-a spus că, în două zile, el mă va reuni împreună cu soțul meu. După două zile, soțul meu a sunat și mi-a spus că se întoarce să caute lucruri cu mine, am fost surprins când l-am văzut și a început să plângă pentru iertare. Chiar acum sunt cea mai fericită femeie de pe pământ pentru ceea ce mi-a dorit Lina și această mișcare mare de vrajă a făcut pentru mine și familia mea, îl puteți contacta cu privire la orice problemă din această lume. El este cel mai bun vrăjitor pe internet până acum
email: isikolosolutionhome@gmail.com sau Whatsapp pe +2348133261196

Unknown spunea...

Vreau să mulțumesc cocomului că mi-a adus înapoi pe iubitul meu în doar cinci zile Tamara Arratia din Londra. totul arata ca un vis, dar a fost atat de adevarat cat este totul sa intamplat "dupa ce mi-am pierdut prietenul cu o alta fetita timp de patru luni. în acea perioadă, se pare că întreaga lume se prăbușește atunci mi-am dat seama că nu sunt un laș care mi-a permis o doamnă ca mine să o ia și mi-a plăcut bărbatul în timp ce stau și plâng în lacrimi ca un nebun. așa a fost i
a intrat în contact cu acest mare cocom care mi-a adus înapoi lacrimile o clipire a ochilor in doar 2 zile dupa ce a urmat toate instructiunile fiind întrebă. în prezent trăim fericit ca niciodată. pentru oricine afară acolo, care simte că lacrimile sale înseamnă foarte mult să nu fie pierdut poate contacta Dr. Isikolo cu această adresă de e-mail: isikolosolutionhome@gmail.com. sau pe Whatsapp pe +2348133261196

Mizi Margueron spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Mizi Margueron spunea...

Bună, eu sunt Mary Michael, sunt aici pentru a răspândi această veste bună întregii lumi despre cum am primit dragostea soțului meu înapoi. Am fost nebun când dragostea mea mi-a lăsat o altă fată luna trecută. Dar când m-am întâlnit cu un prieten care mi-a prezentat-o ​​lui DrIgbinovia, marele mesager, i-am spus întrebării lui DrIgbinovia despre cum ma lăsat soțul meu și cum trebuie să-mi găsesc un loc de muncă într- companie foarte mare. Mi-a spus doar că am venit în locul potrivit pentru a-mi aduce dorința inimii fără nici un efect secundar. Mi-a spus ce să fac După ce sa terminat În următoarele două zile, Dragostea mea ma sunat la telefon și îmi pare rău să trăiesc acum și că în săptămâna următoare după ce dragostea mea ma chemat să mă duc la iertare, am fost chemat la un interviu în compania mea dorită și trebuia să lucrez ca supervizor. Sunt atât de fericit și copleșit de faptul că trebuie să spun asta întregii lumi despre modul în care Drigbin mă ajută să-mi dau dorința inimii. Drigbinovia este un specialist în tot felul de vrăji și magie bună. Dacă aveți întrebări, contactați Drigbinovia la următoarea adresă de e-mail: doctorigbinovia93@gmail.com

Mulțumesc mai târziu.

Unknown spunea...

SALUTI tutti là fuori ... mi chiamo (Robert Lora) Vengo dalla CANADA, non dimenticherò mai l'aiuto che il dottor Ogudugu mi ha reso nella mia vita coniugale. Sono sposato da 8 anni e mio marito e io ci amiamo molto. Dopo 6 anni di matrimonio, mio ??marito cambiò improvvisamente che stava avendo una relazione con una signora fuori dal nostro matrimonio, mio ??marito tornò a casa un giorno raccolse le sue cose e lasciò me ei bambini alla sua padrona fuori in quel momento ero confuso non sapendo cosa fare di nuovo perché ho perso anche mio marito e il mio matrimonio. Stavo cercando aiuto in internet, ho visto molte persone condividere testimonianze su come il dottor Ogudugu li aiutasse con i loro problemi coniugali, così ho contattato l'e-mail del dottor Ogudugu gli ho detto il mio problema e mi è stato detto di essere calmo che sono venuto nel posto giusto potevo tornare mio marito entro le prossime 48 ore, con mia grande sorpresa mio marito venne nel mio ufficio chiedendomi in ginocchio che dovessi trovare un posto nel mio cuore per perdonarlo, che non avrebbe mai tradito di nuovo, gli chiedo subito che gli ho perdonato. Amici, il tuo caso non è troppo difficile perché non offri al Dr Ogudugu una possibilità, perché so che ti aiuteranno a risolvere il tuo rapporto con il tuo ex partner. Il dottor Ogudugu è il miglior incantatore in circolazione per risolvere qualsiasi problema per te.
{1} HIV / AIDS
{2CANCER
{3} HERPES
{4} DIABETE
(5} HERPERTITIS B

Email: GREATOGUDUGU@GMAIL.COM
Call / WhatsApp: +27663492930

Unknown spunea...

Inimaginabile și de necrezut. Aceasta este Martina Petar am o veste bună să împărtășesc întreaga lume. Ai nevoie de fostul tău soț sau iubit de urgență? Vreau să vă spun că nu trebuie să vă faceți griji pentru că am o veste bună pentru cei care se confruntă sau sunt asemănătoși cu această situație, deoarece există întotdeauna o speranță și o soluție pentru toate problemele. Există o castă de vrajă numită DR Isikolo, care vă poate rezolva cu adevărat toate problemele. Obținerea iubitului meu înapoi este ceea ce nu-mi pot imagina, dar când l-am pierdut pe Mike, aveam nevoie de ajutor și de undeva să se răzgândească, dar vărul meu mi-a povestit despre această vrăjitoare care ia ajutat și pe internet. Am crezut că nu va funcționa, dar am încercat doar să-i dau șansa acestui om și am comandat o LOVE SPELL. Două zile mai târziu, telefonul meu a sunat. Mike a fost din nou vechiul său sine și a vrut să se întoarcă la mine! Nu numai că veniți înapoi, acesta este cu adevărat miraculos, iar vrăjitorul îl deschide pentru a ști cât de mult îi iubesc și care are nevoie de el. Această vrăjitorie nu este o spălare a creierului, dar el și-a deschis ochii pentru a ști câtă dragoste trebuie să împărtășim împreună. Îi recomand pe oricine care este în vechea mea situație să-l încerce pentru că el te va ajuta și vei face lucrurile așa cum ar trebui să fie. Dacă aveți o astfel de problemă sau ceva similar, contactați-l pe adresa de e-mail: isikolosolutionhome@gmail.com. sau Whatsapp pe +2348133261196 mulțumesc DR Isikolo de fapt ești miraculos și dumnezeii tăi te pot răsplăti vreodată pentru faptele tale bune.

Unknown spunea...

Se întâmplă încă minuni și mărturisesc despre modul în care doctorul Isikolo a adus fericirea în viața mea. Prietenul meu ma lasat cu o luna in urma si pleca cu o alta femeie cu 7 ani mai in varsta decat el, simt ca viata mea este complet peste o zi in timp ce cautam sa caut pe internet pentru ajutor. Vrajitorul vrajitorilor au ajutat mai mulți oameni să ajungă acolo în dragoste. Am fost depresivă pentru ultima lună și ceea ce am nevoie este să-l dau înapoi și să trăiesc cu el fericit. așa că am decis să o încerc, așa că am contactat vrăjitorul numit Dr. Isikolo și mi-a explicat problemele mele și el a aruncat o vrajă de dragoste pe care o folosesc pentru a-mi aduce prietenul înapoi și acum viața mea este completă și amândoi suntem foarte fericiți cu relația. și sunt cu adevărat recunoscător acestui om pentru ceea ce a făcut pentru mine și familia mea, vă mulțumesc foarte mult și voi continua să spun mărturia mea mereu. pentru cei care au nevoie de ajutor sau cu aceeași problemă ca mine ar trebui să-l contactați pe adresa de e-mail isikolosolutionhome@gmail.com. sunați sau ce-l puneți pe +2348133261196

Anonim spunea...

În viața noastră simplă, dragostea joacă un rol foarte specific. Acum suntem capabili să vă facem viața dragostei sănătoasă și nu are spațiu pentru orice tip de probleme. Toate acestea sunt posibile cu ajutorul AGBAZARA TEMPLE OF SOLUTION. Mi-a ajutat să arunc o vrajă care mi-a adus amorul de mult pierdut înapoi cu 48 de ore care m-au lăsat pentru o altă femeie. puteți să-l contactați și pe el ( agbazara@gmail.com ) sau să îl sunați / WhatsApp pe +2348104102662 și să fiți fericit pentru totdeauna cum am acum cu experiența lui.

Anonim spunea...

Buna ziua numele meu este Meg din Anglia stiu
și vrăjitorul
care ma ajutat când aveam o problemă
soția mea dacă ești
aveți nevoie de un loc potrivit pentru a vă rezolva problemele
a lua legatura
Kahuna este dreapta
alegere. el este un
un om grozav care a făcut vrăji
ani de
experienţă. el a vrăjit pentru diferite
scopuri cum ar fi

(1) Dacă doriți ex-spate.
(2) Dacă aveți întotdeauna vise rele.
(3) Vrei să fii promovat în biroul tău.
(4) Vrei ca femeile / bărbații să alerge după tine.
(5) Dacă vreți un copil.
(6) Vrei să fii bogat.
(7) Vrei să îți ceri soțul / soția să fie
al tău pentru totdeauna.
(8) Dacă aveți nevoie de asistență financiară.
(9) Îngrijire de plante
(10) Dacă îți poți satisface soția
dorinta sexuala datorata
la eradicare redusă.
(11) dacă menstruația dumneavoastră refuză să vină
în ziua în care se află
să presupunem sau să depășim fluxurile.
(12) dacă munca ta refuză să-ți plătești oamenii
pentru tine?
(13) să rezolvați o problemă de teren și să o primiți înapoi.
(14) Familia ta Denny ți-a făcut-o
dreapta?
(15) Lasă-i pe oameni să asculte de cuvintele mele și să-mi facă
Care.
(16) Aveți un număr scăzut de spermatozoizi?
(17) Cazul rezolva E.T.C
liber să îl contacteze la
kahunahelp@yahoo.com, sunați sau trimiteți-l pe linia directă +2348147400259 dacă aveți nevoie de ajutor
spune-i ce trebuie să fii.

Anonim spunea...

Numele meu este Meg în Statele Unite. Doresc să
împărtășesc mărturia mea cu publicul larg despre
O cutie de vrăjitor numită (DrKahuna) a făcut pentru mine acest templu
Tocmai mi-am adus surplusul ex
Ma iubindu-ma cu munca lor de vraja mare, ma intalneste cu acest om numit
Steven am fost împreună de mult timp
timpul și ne-am iubit pe noi înșine, dar când nu am reușit
să-i dau un copil de sex masculin timp de 5 ani mi-a lăsat și mi-a spus
Pot continua doar când eram acum
căutând modalități de a-l aduce înapoi și, de asemenea, să rămână gravidă, unui prieten
din a mea mi-a spus despre acest templu și mi-a dat adresa de e-mail de contact,
atunci nu veți crede acest lucru când mi-am contactat problemele
a pregătit articolele și mi-a aruncat vraja și mi-a adus soțul pierdut
înapoi, și după o lună mi-am pierdut fluxul lunar și mă duc la un test și
rezultatul a spus că sunt însărcinată, sunt fericită astăzi că sunt mamă
un set de gemeni un băiat și o fată, mulțumesc încă o dată templul pentru
ce au făcut pentru mine dacă sunteți prin oricare dintre ele
din aceste probleme puteți contacta acest mare Dr pentru ajutorul de mai jos:

Contactați ... kahunahelp@yahoo.com sunați sau trimiteți-l la linia directă +2348147400259 dacă aveți nevoie de ajutor

Kristina Mateovic spunea...

Numele meu este Kristine Mateo și fostul meu prieten m-au scos în urmă cu 8 luni, după ce l-am prins de a avea o aventură cu altcineva și m-am insultat. Îl vreau înapoi în viața mea, dar refuză să aibă vreun contact cu mine. Am fost atât de confuz și nu știu ce să fac, așa că am vizitat INTERNETul pentru ajutor și am văzut o mărturie despre modul în care o vrăjitorie îi ajută să-și facă spatele, așa că am contactat cascadorii de vrăjitorie și mi-am explicat problemele. .... mi-a aruncat o vraja si ma asigurat de trei zile ca fostul meu se va intoarce la mine si la cea mai mare surpriza mea a treia zi, iubitul meu a venit bate la usa mea si a cerut iertare. Sunt atât de fericită că dragostea mea se întoarce din nou, și nu numai, că suntem pe cale să ne căsătorim. Încă o dată vă mulțumesc Dr Isikolo .... sunteți cu adevărat talentați și talentați contactați adresa de e-mail: isikolosolutionhome@gmail.com. sunați sau ce-l puneți pe +2348133261196

Kristina Mateovic spunea...

Numele meu este Kristine Mateo și fostul meu prieten m-au scos în urmă cu 8 luni, după ce l-am prins de a avea o aventură cu altcineva și m-am insultat. Îl vreau înapoi în viața mea, dar refuză să aibă vreun contact cu mine. Am fost atât de confuz și nu știu ce să fac, așa că am vizitat INTERNETul pentru ajutor și am văzut o mărturie despre modul în care o vrăjitorie îi ajută să-și facă spatele, așa că am contactat cascadorii de vrăjitorie și mi-am explicat problemele. .... mi-a aruncat o vraja si ma asigurat de trei zile ca fostul meu se va intoarce la mine si la cea mai mare surpriza mea a treia zi, iubitul meu a venit bate la usa mea si a cerut iertare. Sunt atât de fericită că dragostea mea se întoarce din nou, și nu numai, că suntem pe cale să ne căsătorim. Încă o dată vă mulțumesc Dr Isikolo .... sunteți cu adevărat talentați și talentați contactați adresa de e-mail: isikolosolutionhome@gmail.com. sunați sau ce-l puneți pe +2348133261196

«Cel mai vechi ‹Mai vechi   1 – 200 din 449   Mai noi› Cele mai noi»