CUM VEŢI PETRECE DE SĂRBĂTORI?

Vă rog să intraţi pe comment-ul acestei postări şi să-mi scrieţi cum v-aţi propus să petreceţi de Naşterea Domnului. SINCER!

Aş vrea să "vorbim" un pic despre asta...

MULŢUMESC!

CHILIA "SF. AP. PAVEL"

întru inima mea stau
pe muchia Adâncului
cu lumea ca o piatră
legată de grumaz:
om nenorocit ce sunt!
cine mă va izbăvi de
trupul morţii acesteia?

STRIGĂTE ÎN NOAPTEA INIMII

Adusu-mi-am aminte noaptea de Numele Tău, Doamne, şi am păzit legea Ta.

Caută spre mine şi mă miluieşte, dupre judecata celor ce iubesc Numele Tău.(Ps.118;55,132)

ÎN ADÂNCUL CUGETULUI CREŞTIN sau chemarea Pustiei

" Toată viaţa în Hristos Dumnezeu, toată Scriptura Noului Legământ, în realitate grăiesc numai despre vecinicie şi despre pregătirea către ea.

*

Viaţa de obşte este mai însemnată decât cea pustnicească. Dar şi viaţa pustnicească, la vremea ei, poate fi cu adevărat un dar al harului lui Dumnezeu. Trăind în pustie, omul se poate ruga pentru întreaga omenire. Mintea i se lărgeşte, şi el trece de la vreme la vecinicie, de la mărginiri de tot felul, către nemărginirea dumnezeiască.

*

Ceea ce este preţios în pustie este faptul că vecinicia devine simţită şi oarecum te face să uiţi vremea.

*

Când sufletul nostru intră în sfera vieţii dumnezeieşti, atunci, bineînţeles, omul simte vecinicia ca mai reală decât vremea. Iar atunci multe cuvinte din Evanghelii se fac "ale noastre", adică unele ce exprimă starea noastră proprie. Noi trebuie să primim cuvântul lui Hristos astfel încât să devină cuvântul nostru...

*

Deoarece când poruncile Sale se fac legea, singura lege a fiinţării noastre - şi cea vremelnică, şi cea vecinică - atunci toată alcătuirea vieţii noastre se schimbă. Iar când omul îşi va simţi mântuirea în Hristos, şi va vedea pe alţii care nu voiesc pe Hristos, se va ivi în el în chip firesc împreună-pătimire pentru cei ce nu înţeleg şi nu primesc pe Hristos. Conştiinţa chinuitoare că aceşti oameni cad de la vecinica viaţă în Dumnezeu naşte rugăciune pentru întregul Adam.

*

Încercaţi să pătrundeţi, prin rugăciunea pocăinţei, în adâncul cugetului creştin, deoarece rugăciunea pocăinţei este cea adevărată. Fiecare dintre noi poartă în sine un chip sau altul al păcatului, şi greşeşte. De aici, rugăciunea pocăinţei se dovedeşte a fi firească. Dar, în chip minunat, tocmai astfel se naşte persoana-ipostasul după chipul lui Hristos, Logosul cel întrupat al Tatălui."

( Arhimandritul Sofronie - CUVÂNTĂRI DUHOVNICEŞTI)

SCRISOARE DE MULŢUMIRE

Mai întâi trebuie să-ţi mulţumesc pentru că ai făcut totul pentru a-ţi împlini dorinţele, pentru a fi tu însuţi şi pentru libertatea ta: pentru că ai vrut să fii cineva: îţi mulţumesc că ai refuzat identitatea pe care ţi-a dat-o Dumnezeu şi ai căutat o alta, numai a ta... Că ţi-ai luat viaţa în propriile mâini... Aşa a ajuns în mâinile mele...

Îţi mulţumesc călduros că ai crezut în om şi în puterile lui, în evoluţie, progres şi ştiinţă: ale mele au fost toate acestea, ale tale, doar mândria şi îngâmfarea, prin care mi-ai cedat mie realitatea şi tu ţi-ai păstrat închipuirea...

Îţi mulţumesc, apoi, că ai iubit "fără complexe morale": n-a fost o afirmare a libertăţii tale, nici a iubirii, ci doar neputinţa de mi te opune: nu tu, ci eu, prin iubirea ta, am cucerit şi alte inimi, ale tale fiind doar, amărăciunea şi oboseala...

Îţi mulţumesc că te-ai minţit şi ai minţit: nu pe tine te-ai salvat dintr-o situaţie stânjenitoare, ci pe mine m-ai protejat: ale tale au fost doar dezgustul şi frica de a fi prins...

Îţi mulţumesc că ai dorit lumea şi bogăţiile ei, că te-ai luptat pentru partea ta din ele: mi-a plăcut să le primesc şi din mâinile tale, ca închinare bineplăcută mie, plină de nevoinţe, lipsuri, trudă, calcule, spaimă şi griji: religia mea...

Îţi mulţumesc că ai răspuns răului cu rău şi ţi-ai urât duşmanii, că nu i-ai iertat pe cei care ţi-au greşit, neratând prilejul răzbunării: au fost cele mai intense trăiri ale mele din viaţa ta...

Îţi mulţumesc că ţi-ai învăţat copiii, prin puterea exemplului personal, să creadă în ei înşişi, în om şi în lumea lui: vor "trăi" şi ei aceeaşi "viaţă" ca şi tine şi vor primi şi ei, la sfârşit, câte un exemplar din această "scrisoare de mulţumire"...

Îţi mulţumesc pentru tot efortul tău de a fi fericit: şi ai reuşit... să mă faci fericit! Bomboana de pe tortul plăcerilor tale a fost totdeauna a mea...

Îţi mulţumesc că împlinindu-ţi poftele mi-ai dăruit şi viaţa ta: căci eu nu am viaţă decât dacă o primesc de la oameni... A fost o plăcere să-ţi iau totul cu propriile tale mâini... Recunoaşte că sunt un geniu!

Aşa că-ţi mulţumesc pentru viaţa pe care mi-ai dat-o. Îţi voi răsplăti înmiit. Bineînţeles, în felul meu...

Pe veci, al tău,

satana

*

Este cu neputinţă ca

cel ce merge la Sf. Biserică

pentru a o rupe desăvârşit cu satana,

să nu afle întru Dânsa

iubirea şi puterea mântuitoare a lui Hristos...

( mărturisirea celui mai mic dintre mirenii Bisericii dreptslăvitoare)

TREZIREA

ziua oraşul ne roade minţile

noapte coboară tărându-şi prada

în inimi: mulţimi de feţe care

ne împiedică să vedem Chipul

nenumărate laţuri şi trape în care

pierdem neîncetat Asemănarea...

mii de întâlniri

tot atâtea căderi

mişcările vieţii cotidiene

ca o dezintegrare

milioane de gânduri

ne iau minţile

şi tot atâtea cuvinte

ne împuţinează suflarea...

trăim într-un muşuroi metafizic

devoraţi şi recreaţi în fiecare clipă

de risipirea noastră într-o lume de nimicuri

tot mai anapoda ca

un puzzle mereu răvăşit....

şi totuşi

Hristos doarme

în mijlocul haosului

de pe căpătâiul Crucii

ne cheamă întru

liniştea Lui...

când Se va trezi

o va face

cu

ochii

noştri...

CALEA NOASTRĂ CEA SPRE FIINŢĂ

"IISUS A ZIS:EU SUNT CALEA"(Ioan14,6)

Dacă eşti creştin nu mai găseşti fericirea în lume şi în lucrurile ei...

Te simţi străin pe pământ... Şi asta te face să te apropii de Cruce ca de un capăt de pod îngust ce se pierde în ceţuri, peste abisul acestei înstrăinări...

În jurul tău e lumea, cu toate culorile şi vocile ei, şi, totuşi, puntea neagră şi îngustă te fascinează... Pentru că atingi viaţa, doar când calci pe ea....

Crucea are un capăt în inimă şi altul în Cer... Şi pe ea înaintează duhul în ascunsul tuturor clipelor...

Fie că doarme, fie că mănâncă, fie că lucrează, cu duhul, creştinul călătoreşte, prin rugăciune, spre Tatăl lui... El a rătăcit, risipitor, în poftele trupului, dar acum, venindu-şi în fire prin Tainele Bisericii, se întoarce Acasă...

Necazurile ne strigă, străpungându-ne carnea şi nervii: NU MAI CĂUTA IEŞIREA ÎN AFARĂ!

Păşind prin întunericul Crucii descoperim Lumina ascunsă în noi...

Când acestă Lumină străluceşte pe chip, ea binevesteşte...

Şi unui alt suflet i se face dor de Acasă...