"Scris-am vouă, tinerilor, căci sunteţi tari şi cuvântul lui Dumnezeu rămâne întru voi şi aţi biruit pe cel viclean." (I Ioan 2, 14)

sâmbătă, 20 mai 2017

NĂSCUȚI PUȘCĂRIAȘI


ne-am născut într-o temniță 
căreia viața noastră 
îi tot îngroașă zidurile...

căci zilnic suntem 

scoși la muncă 
la canalul Lume-Iad
ca să ne săpăm singuri
mormintele sufletelor...

dar este scăpare, frate! este scăpare, soră!

este scăpare!!!

așa cum strămoșii noștri 
din temnițele comuniste
bătând în perete
sau în țeava caloriferului
se spovedeau Morse 
unui preot din celula vecină,

așa și noi

cu bătăile inimii
să ne mărturisim neîncetat
fratelui nostru lăuntric de ocnă
Iisus...

și
din iertarea Lui
în adâncul inimii va răsări
un surâs...

surâsul sufletelor care știu

că-n timp ce-și zornăie lanțurile pe pământ
viața lor petrece
în libertate....




vineri, 19 mai 2017

natură moartă cu lacrimi


după ce și-a bătut nevasta
bărbatul în maieu
fumează pe balcon...

în casă
televizorul deschis
cu volumul la maxim
o sticlă goală pe masă
o cămașă pătată de sânge pe scaun
și
Maica Domnului
cu Iisus mort în brațe
pe carpeta de pe zid....

singura lumină din lume
e în ochii
ei...


MECANICUL


bătăile inimii mele treceau 
prin lume
ca un tren cu vagoanele goale
prin noapte 
ca un marfar ce cară lumea
în nimic...

și nimeni n-a putut schimba asta...

doar când L-am rugat pe Iisus 
să fie 
mecanicul acestui tren
și
El S-a urcat în locomotivă

bătăile inimii au început să treacă
prin mine
ca un marfar ce cară
veșnicia
în lume....



joi, 18 mai 2017

ÎNDREPTAR de SPOVEDANIE

te rog, mai întâi,
să-ngenunchiezi lăuntric
în fața
lui Hristos Cel Răstignit...

mărturisind păcatul cel mai greu,
Îi vei închide 
rana de suliță din coaste...

apoi, mărturisind păcatele-cu-fapta,

Îi vei scoate cuiele 
din mâini și din glezne...

spunând păcatele-cu-vorba,

Îi vei șterge scuipatul
de pe obraz....

șoptind păcatele-cu-gândul

Îi vei lua de pe frunte
coroana de spini...

și astfel

cu fiecare păcat mărturisit
Îl vei face pe Hristos
din ce în ce mai viu

în tine....


LUCIDITATE

În mine totul e rănit
batjocorit spurcat.
Eu n-am o viață
ci o vină.

Trăiesc doar
pentru-a fi
iertat.

miercuri, 17 mai 2017

IERTAREA și IUBIREA

Există ispita unei vieți creștine mecanice.
Mă gândesc, în primul rând, la Spovedanie. Intri la Duhovnic, își spui păcatele și greșelile, ți se citește rugăciunea de dezlegare, săruți Crucea și mâna care o ține...și pleci.
Faci asta de zeci, sute și mii de ori. Mai mult sau mai puțin, începe să aibă aerul unei rutine.
Simțim dezlegarea dar, parcă nu mai simțim iertarea....
Iar din dezlegare, ieșim cu graba de a merge mai departe. Poate și cu un gând sau sentiment de mulțumire. Dar, numai din IERTARE, ieșim cu IUBIRE. Dacă ne-am simțit iertați, ne-am simțit iubiți. Iertarea este numele unei iubiri care intră într-o rană și o închide cu ”carnea” ei... Un suflet iertat, e un suflet atins și vindecat de iubire...
Mi-am amintit acestea, recitind din Evanghelie, despre femeia păcătoasă din casa lui Simon Fariseul, căruia i s-a iertat mult și, de aceea, a iubit mult. Care, pentru că i s-a iertat, a iubit...
Poate nu mai simțim, de la o vreme, cât de mult ni se iartă, de fapt, la fiecare păcat. Sau nu mai simțim fiecare păcat, ca o lovitură dată lui Iisus, cărnii și duhului Lui, căci e un Trup și un Duh cu noi. Și poate, mai adânc, mai tainic: dacă n-am greși, nici n-am mai avea nevoie de iubirea Lui....
Ceea ce s-a întâmplat atunci în casa lui Simon, se întâmplă acum în Biserică, adică în Trupul lui Hristos; adică, ce s-a întâmplat în afara lui Hristos, acum se întâmplă în lăuntrul Lui. E ca și cum aș spune că un accident care a avut loc pe stradă, cu carnea, sângele și nervii altuia, are acum loc în mine, cu carnea, sângele și nervii mei: ca și cum camionul care l-a izbit pe acela pe șosea, m-ar lovi acum pe mine, venind cu viteză, din lăuntrul meu...
Sărutăm Crucea și mâna duhovnicului, dar nu sărutăm, cu inima, rana pe care i-am făcut-o lui Iisus. Plecăm și umblăm dezlegați....
Poate, dacă am pleca și umbla iertați, am avea cu ce iubi; căci rănile păcatelor iertate de Iisus, cu cât au fost mai mari și mai adânci, cu atât sunt pline cu mai multă iubire (ca niște gropi pe care dracii le-au săpat în noi ca să cădem și să ne pierdem sufletele în ele, iar Iisus, iertându-ne, le-a umplut cu dragostea Lui, transformându-le în fântâni)...
Căci inima fiecărui om pe care îl întâlnești, dacă îi traduci bătăile, vei auzi că-ți spune, repetat, cu glasul lui Iisus: Dă-mi să beau! Dă-mi să beau!...
Cei dezlegați vor trece mai departe, spre desăvârșirea vieții lor duhovnicești.
Cei iertați, se vor opri și vor împărți cu cel însetat, iertarea pe care au primit-o...

P.S. Iertați generalizarea. Poate cele scrise mai sus sunt doar boala mea.