"Scris-am vouă, tinerilor, căci sunteţi tari şi cuvântul lui Dumnezeu rămâne întru voi şi aţi biruit pe cel viclean." (I Ioan 2, 14)

sâmbătă, 31 decembrie 2016

Predicatorul










anvonul meu e sub picioarele tale.
amvonul meu e podeaua pe care zaci.
tu ești uneori aici unde eu
sunt tot timpul.

iți voi spune acum cuvinte
care te vor ajuta să te ridici.
ți le voi spune de fiecare dată când vei cădea.
până vei înțelege până în clipa
aceea de furie și beznă totală
când vezi deodată că drumul
e vertical nu orizontal. și că-l poți străbate doar
căzând și ridicându-te.

vei trece atunci de la cuvinte la
dragostea care ți le spune. și vei fi mai fericit în
căderile tale decât în înălțări:
pentru că atunci dragostea te strânge
și mai tare
în brațe...

vei cădea și dragostea te va ridica
până
picioarele tale vor fi destul de slabe
ca să te lași purtat
iar ale dragostei vor fi destul de tari
ca să te poarte:

din lumea ta
în
lumea ei...


joi, 29 decembrie 2016

orbirea

când ninge
copilăria se întoarce puțin la mine
se uită de afară prin geam
cu ochii ei mulți și albi
mă caută
mă caută o vreme
cu disperarea unui miop
și pleacă...

de când nu mai sunt copil nu
mă mai vede...



marți, 27 decembrie 2016

păcat

orașul e plin de oameni care mor
așteptând
la o fereastră sau la o masă
trenul
ce trece prin adâncul,
fără Iisus,  neștiut
al propriei inimi...

duminică, 25 decembrie 2016


Dumnezeu a spus:
Sa se faca lumina
in oameni!
Si atunci s-a nascut Iisus...


sâmbătă, 24 decembrie 2016

Ce cuvânt!

"Dar chiar dacă n-avem osteneli, întotdeauna putem simţi străpungere în gândirea noastră, întotdeauna ne putem aduce aminte de păcatele noastre, ne putem socoti nimic în faţa lui Dumnezeu, putem fi blânzi şi paşnici faţă de semeni, putem cinsti pe toată lumea, putem fi adunaţi în noi înşine, putem rade sau bârfi arareori, putem avea o vorbă bună pentru toţi, putem mulţumi în inima noastră în mijlocul încercărilor, putem păstra o tăcere înţeleaptă şi mădularele bine rânduite, şi ne putem aduce aminte că, orice s-ar întâmpla, suntem muritori şi într-o zi va trebui să lăsăm această lume. Toate acestea nu cer neapărat osteneala trupească, ci sunt o podoabă a gândirii. Dar cine e nepăsător chiar faţă de cele care în el însuşi nu ţin de osteneala trupească, care nu cer chinuirea şi vigoarea trupului, ci pot fi dobândite şi în neputinţa, acela s-a predat nepăsării gândirii şi va fi pe drept cuvânt mustrat de Dumnezeu. 
Căci Dumnezeu n-are nevoie de o făptuire mare, cât de o dorinţă nobilă. Dumnezeu n-alege un suflet virtuos plecând de la faptele lui, ci de la dorinţa lui nobilă îndreptată spre El şi de la o inimă plină de zdrobire. (...) Dumnezeu se uita mai degrabă la dorinţa voinţei, să vadă în ce anume îşi găseşte aceasta plăcerea. Aşa că dorinţa unui suflet îi este de ajuns chiar şi fără fapte... Când da legi, Domnul pare să cerceteze mai riguros dorinţa sufletului decât faptele lui."

Sfântul Isaac Sirul

vineri, 23 decembrie 2016

curățenie de Crăciun

ia o cârpă și șterge; podeaua o balustradă
un obiect oarecare.
freacă fără oprire până ți se pare
că s-a curățat. atunci oprește-te și întreabă-l
pe Dumnezeu: e curat?
dacă nu îți răspunde
continuă să freci.
apoi oprește-te iar și-l întreabă pe Dumnezeu.
dacă nu îți răspunde
ia-o de la capăt...

și tot așa până
Dumnezeu îți va răspunde. nu contează
ce va spune. te poți opri.

inima ta e curată.


joi, 22 decembrie 2016

DE CE ne ENERVEAZA MORALISTII?

Pe mai toata lumea. Asta e adevarul: moralistul e perceput ca dusmanul tuturor. Sau, aproape al tuturora. De ce? De ce discursul moralist e atat de inconfortabil incat si celui mai bland dintre cititori ii smulge o grimasa ca de durere de dinti? Si, mai ales, de ce continuam sa citim un articol care dintru inceput se dovedeste moralizator? De ce continuam sa accesam acest gen de literatura desi ne enerveaza si ne displace profund?
Termenul ”moral” deriva dintr-un cuvant care, in latina, inseamna iubire.
Da, in ciuda aparentelor, morala se ocupa cu iubirea. Cu felul in care iubim. Cu adevarul despre iubirea pe care, toti simtim, ar trebui sa o avem. Dar din care suntem, in genere, absenti...
Insasi reactia de enervare la discursul moral ne arata ca suntem goi, ca regele din poveste, in privinta iubirii; ca suntem in impostura. Nu-l putem iubi pe cel care ne face morala! Si asta e cel mai dureros pentru cei care se considera crestini, pentru cei al caror standard de normalitate este dat de iubirea-de-dusmani!
Crestinismul de azi are nevoie de moralisti ca de aer! Ei sunt, de fapt, marea absenta! Sunt o specie pe cale de disparitie! Si cum sa nu fie, daca de la Sf. Stefan, primul martir, istoria Bisericii este un lung sir de moralisti vanati si ucisi! Intai de evrei, apoi, de crestini! Discursul ”dragut” in Biserica, cel care gadila urechile cum spunea Sf. Ap. Pavel, acest stand-up-comedy ortodox aproape omniprezent pe piata conferintelor crestine, e inventie recenta, Este contributia crestina la consumism. Caci legea confortului e clara: trebuie eliminati cei care il tulbura. Iar crestinismul de azi a optat masiv pentru ”confortul ortodox”, nu pentru pacea lui Hristos, cea din inimile rastignitilor de si pentru Adevar....
Iar moralistul e primul dusman al confortului. El e cel care strica toata placerea omului. Pentru ca o pune la indoiala. O ia ca pe o moneda si musca din ea ca sa vada de nu-i calpa. Moralistul e genul de individ periculos caruia ”Adevarul ii e mai prieten decat Platon” cum spune vestitul aforism.
Dar, in ciuda aparentelor, nu e el procurorul. Ci e tocmai avocatul apararii. Sau acel asistent al avocatului apararii care te antreneaza pentru infruntarea pe care urmeaza sa o ai cu procurorul. 
Cu procurorul care ne intampina sufletul in vazduh, dupa ce ne iese pe gura...
Moralistii sunt ca cei ce verifica rotile trenurilor. Avem nevoie de ei ca sa nu deraiem. Sau, mai ales in aceste vremuri, sa nu mergem linistiti... pe o linie moarta! 
De ce ne enerveaza moralistii?
Pentru ca ei sunt profetii Judecatii, tin mereu vie amintirea Judecatii! A faptului ca totul va fi probat prin foc!
Si, mai ales, pentru ca ne infing Sabia Adevarului in inimi. Iar durerea pe care o resimtim si ne face sa-i uram pe moralisti, nu se datoreaza atat junghierii in sine, ci mai mult adevarului bine ascuns pe care numai acesta durere il da pe fata: ca nu avem inimile in Cer, asa cum s-ar fi cuvenit unor crestini. Ci, inca le avem in curva asta de carne care, ca mama Salomeiii, nu se pocaieste de curvia ei, ci cere pe tava capul moralistului...
Capul celui care i-a aratat si certat curvia in fata intregii cetati...
Adevaratul nostru inamic nu este moralistul, ci dusmania pe care o simtim fata de el... Caci numele ei este legiune...



miercuri, 21 decembrie 2016

VIATA E O PROBLEMA DE RESPIRATIE

De la un capat la altul, viata e o problema de respiratie.
Cuvintele si faptele sunt expiratia duhului pe care il inspiri....
La Judecata vom vedea duhul caruia i-am slujit. Si il vom urma in vesnicie....
De aceea, intrebarea esentiala si permanenta, pusa tuturor gandurilor, cuvintelor si faptelor noastre este: ALE CARUI DUH SUNT?
Singura libertate adevarata este cea daruita de o farama de credinta in Hristos: libertatea de a te detasa de tine insuti cat sa-ti poti vedea si judeca faptele, cuvintele si gandurile...
Aceasta libertate nu o are omul care apartine integral acestei lumi... Duhul din el, duhul turmei de porci care se pravaleste tot mai accelerat in Abis, respinge organic libertatea de constiinta.
De aceea, secularistii sunt, fundamental dusmanii libertatii de constiinta.
Libertatea de constiinta exista si nu poate exista decat prin Hristos. Pentru ca ea presupune capacitatea de a-ti judeca viata. Toti oamenii faradelegii resping acest har. I-ar impiedica sa se autodistruga.

marți, 20 decembrie 2016

Craciunul canibalilor

Ce ai cu noi Iisuse Nazarinene?(LUCA 4,34)

S-au dus vremurile acelea, cand demonii rosteau infricosati aceste cuvinte...
Acum, nu demonii, ci crestinii le spun. 
Botezati si apoi, imediat infiati de o cultura antihristica, crestinii contemporani se simt mereu stramtorati si agasati de Iisus Hristos. Toate sunt bune in crestinism, dar fara El. Bun este Craciunul, bune colindele si serbarile, bune mesele si darurile, bune pomenile si vizitele la orfelinate... Privind la tot ce face el de Craciun, crestinul contemporan, ca si Ziditorul lumii altadata, isi poate spune in sine: Si privind la toate cate le-am facut de Craciun, le socotesc bune foarte....
Numai Iisus de n-ar veni. Caci El are nefericitul obicei de a da la o parte staniolul de pe viata noastra, folia de aluminiu in care curvia se pastreaza calda ca iubirea....Si, mai ales, are catastrofalul obicei, de a scoate demonii. Iar, fara demoni, petrecerile de Craciun isi pierd tot farmecul, antrenul, stralucirea. S-ar stinge ca un fum toata fugareala prin supermarketuri din ajun. Toata turma asta de porci care se pravaleste in iad pe panta consumismului, ar redeveni oameni care, de bucuria de a se intalni, ar uita de listele interminabile din buzunare. Ar inlocui listele de cumparaturi, cu pomelnicile. Ar imputina felurile de mancare de pe mese si ar inmulti invitatii din inimile lor. Cu Iisus, stai cu un pahar de vin toata noaptea, caci oamenii nu se mai satura sa se priveasca si sa isi vorbeasca, in pacea pe care prezenta lui Iisus o face dulce si nesfarsita... Caci Iisus nu inmulteste vinul, ci dragostea. Si acolo unde oamenii se imbata de dragoste, nu mai e nevoie de mult vin....
Deci: Ce ai cu noi Iisuse Nazarinene? Ai venit ca sa scoti demonii si sa ne strici petrecerea? Nu stii ca Te-am vandut pentru "masa de Craciun" de fiecare zi, pe "drepturile omului" si pe pacea pe care ne-o garanteaza toleranta noastra fata de pacat si lepadarea de sfintii inchisorilor?
Pe mesele crestinilor din Europa nu e carne de porc si vin, ci carnea si sangele crestinilor din Siria si Africa, China si America. Sangele si carnea celor care prefera sa faca Craciunul cu Iisus, nu cu asasinii Lui si ai crestinilor....
Iar dupa rezultatul alegerilor din Romania, as spune ca singura libertate care i-a ramas, fara Iisus, poporului roman, e aceea de alege mereu intre dracii batrani, cunoscuti, si altii noi, mai tineri e drept, dar si mult mai infricosatori...

Usa spre Realitate

Din momentul in care au mancat din Pomul interzis, Adam si Eva au inceput sa aiba probleme cu realitatea, au inceput sa se rusineze si sa se teama de ea, pentru ca au inceput sa o perceapa gresit. De cand au acceptat viziunea Sarpelui asupra realitatii, nu mai pot iesi din privirea hipnotica a Pradatorului cosmic, din mintea lui. De aceea ne spune Creatorul lumii reale, ne repeta de doua milenii, ca ochi avem si nu vedem, urechi avem si nu auzim... 

Mantuirea tocmai aceasta este: Creatorul a venit sa-si recupereze Creatia din fictiune, din scenariile neantului, din moartea vesnica, cea care este desavarsirea fictiunii...

Suntem atat de profund incarcerati in ficitiunea noastra, incat iesirea este dureroasa ca o rastignire, ca o tortura insuportabila: ne ingrozeste si ne revolta apocaliptic. Suntem prizonieirii fictiunii care se hraneste si functioneaza cu gandurile noastre, se alimenteaza cu toata energia noastra sufleteasca. Robia noastra este abisala si nu putem iesi singuri dintr-o sclavie care ne depaseste nemasurat toate posibilitatile de a ne elibera. Caci zidurile si granitele ei se misca odata cu noi. Suntem prizonieri absoluti, intr-o lume-inchisoare care ne drogheaza permanent, din toate directiile si in toate situatiile, cu placere... Iar, daca vream sa ne departam, chiar micronic de ea, ne ameninta cu durerea....

Desi privim lumea, suntem prizonieirii interpretarii ei. Si nu intamplator, interpretarile ne dezbina si ne reaseaza in comunitati bazate pe afinitati de fictiune, marind exponential, rezistenta la realitate. 

Mintea ne este fundamental afectata. Chiar conceptul de sanatate mintala este mereu redefinit in functie de raportarea subiectului la fictiunea institutionalizata, consacrata la un moment dat.

EU SUNT USA, a spus Hristos. El e usa, singura prin care se poate iesi din avatarul nesfarsit al ficitiunii, din minciuna infinit dezintegratoare, din abisul nesfarsitei pierderi a mintilor.... 


Si oricine si-a pus in El nadejdea...

"Si oricine si-a pus in El nadejdea, acesta se curateste pe sine, asa cum Acela curat este."(1IOAN 3,3)

Exista drepturi date de lume omului lumesc si drepturi date de Dumnezeu in Hristos celor ce doresc viata vesnica. Unul din aceste drepturi fundamentale crestine este cel la curatie desavarsita, dumnezeiasca.

Fara a avea ca rost curatia, gandurile si faptele omului inmultesc, volens-nolens, murdaria. 

Libertatea omului murdar sufleteste devine libertatea murdariei lui. Libertatea criminalului inmulteste crima si cea a curvarului, desfraul. Numai libertatea celui curat inmulteste libertatea...
 
A da libertate omului pacatos inseamna a da libertate pacatului, a amorsa bomba care va arunca in aer lumea.
 
Libertatea adevarata si buna nu se obtine prin razboi, revolutie sau legi. Ci prin curatirea desavarsita a sufletului...
 
Aceasta libertatea numai Hristos Iisus o poate da, prin Sangele si Duhul Sau.
 
Specificul crestinului adevarat, a ortodoxului autentic, este setea si foamea de curatie, mai mare decat cea de aer, apa si paine...
 
Caci, de pilda, desfraul nu e altceva decat dragoste necurata.
 
Si, asemenea, toate patimile nu-s decat virtuti murdare...
 
Omul trece de la lumea mortii la Imparatia lui Dumnezeu prin curatirea desavarsita a sufletului sau. De aceea, Scriptura spune ca nimic necurat nu va intra in Imparatia lui Dumnezeu...
 
Rog pe toti oamenii sa-si exercite dreptul fundamental la curatie pe care l-a dat Dumnezeu intru Hristos Iisus; fara de care, oricum si-ar trai viata, nu vor face decat sa secrete si sa inmulteasca mlastina propriei murdarii...
 
Si sa se inece, pentru totdeauna, in ea. Tragand, involuntar, dupa sine si pe toti cei pe care ii iubeste...
 
Printr-un suflet curat, oamenii Il vad pe Dumnezeu si Dumnezeu ii atinge pe oameni...
 
Un suflet curat este o fereastra pentru oameni si o usa pentru Dumnezeu....

duminică, 18 decembrie 2016

scafandrii

cei care au inventat
camerele de gazare
acum
le-au desăvârșit

făcând din întreaga lume
o cameră de gazare
pentru Om...

acum cristalele letale
se evaporă în lăuntrul
oamenilor
otrăvindu-le umanitatea
și
nu poate scăpa decât
sufletul
ce respiră prin Numele
lui Iisus
aer din plămânii
lui Dumnezeu...