"Scris-am vouă, tinerilor, căci sunteţi tari şi cuvântul lui Dumnezeu rămâne întru voi şi aţi biruit pe cel viclean." (I Ioan 2, 14)

luni, 28 septembrie 2015

Cum vă place?



adolescență

înainte de a muri
în oamenii mari care vor fi
și de-a zâmbi
moartea
cu ochii lor goi,

cu muzica ce urlă-n difuzoare
cu monștrii de pe hainele murdare
cu setea atroce de-a se îneca în noroi

copiii ne spun
ce văd
în noi....


miercuri, 23 septembrie 2015

pescuirea minunată

dintr-odată
acum o lună
morții tineri n-au mai vrut să stea
în groapa comună

n-au mai vrut să zacă îngropați
în calculatoare
în planul de globalizare
în subcultura de consum
în bere decibeli și tutun...
n-au mai vrut să stea cu capul
înhumat în plex
până educația sexuală
o să-l golească
de creier
prin sex....

brusc
într-o seară
tinerii cimitirului n-au mai vrut
să moară:

și-au lăsat mormintele
sparte
și s-au dus...

până i-au tras
cu totul din moarte
cuvintele

lui Iisus....

marți, 22 septembrie 2015

ghicitoare

în adolescență
am fost fascinat de maeștrii
de arte marțiale
care cu un strigăt puteau
ucide un om...

până
l-am întâlnit pe cel care
cu un strigăt
mi-a ucis moartea...

luni, 21 septembrie 2015

iadul celei mai bune intenții

Ieri după amiază, am ascultat câteva dintre cele mai frumoase cântece de dragoste ale lumii.
Nu erau versuri, ci un șarpe care se înfășura pe suflet.
Nu era un refren, ci agonia unui suflet mușcat. Am plâns lacrimi care nu erau decât sudoarea unui suflet otrăvit...
Ieri, am ascultat câteva din cele mai eficiente reclame ale morții.
Fără Iisus, nimeni nu scapă. Cum toiagul lui Moise, prefăcut în șarpe, a înghițit toiegele vrăjitorilor din Egipt, prefăcute în șerpi, așa Crucea înghite dragostea căzută a acestei lumi, curățind-o de toată vraja ei satanică....
Ieri, în adâncul tuturor cântecelor de dragoste ale lumii, l-am auzit pe bogatul cel nemilostiv, urlând din iadul desfrânării, să i se trimită din Rai, o picătură de dragoste curată....

miercuri, 16 septembrie 2015

ANUNȚ IMPORTANT!



Editura Doxologia își invită cititorii și la două evenimente organizate în cadrul Libris Neamț 2015. 
Este vorba de: lansarea volumelor ,,Părintele Iustin Pârvu. O misiune creştină şi românească” şi „7 întâlniri cu părintele Iustin Pârvu”, de Adrian Alui Gheorghe, dar și de lansarea cărții „Cineva mă caută prin viaţa mea”, de Marius Iordăchioaia. Evenimentele vor avea loc sâmbătă, 19 septembrie, începând cu ora 15.30.
O ofertă editorială bogată pentru adulți și copii, cărţi de teologie şi spiritualitate, credinţă ortodoxă, poezie şi proză creştină, noi apariţii editoriale și reduceri de preț între 20 și 35 %.


P.S. Vă aștept cu drag să ne vedem. Recenzia cărții mele o va face d-l Lucian Iordăchescu. Acesta este adevăratul eveniment pentru mine.

marți, 15 septembrie 2015

PUNEȚI CRUCE VIOLENȚEI ÎN ȘCOLI!

Fericiți făcătorii de pace....

Ieri a fost începutul anului școlar.
La festivitatea de inaugurare, doamna directoare a vorbit despre o Europă în criză morală. Le-a mai spus elevilor că nu contează doar profesia pentru care se vor pregăti, ci și ce fel de persoane vor fi, cum vor relaționa și ce valori morale vor cultiva și promova.
Un căpitan de poliție a vorbit despre violența în școli. După cum a făcut-o treaba stă destul de prost...
O doamnă de religie mi-a vorbit despre promovarea deschisă a bestilității prin cultura media pentru copii. Chiar fiul dânsei a fost victima bullying-ului și fără o intervenție fermă fenomenul nu s-a oprit. Deși cei care îi agresau copilul îi sunt elevi și, paradoxal, țin foarte mult la doamna lor de religie.
Și eu am fost violent când făceam karate și urmăream toată ziua filme cu bătăi. Abia așteptam să-mi testez la școală noile tehnici. Iar pentru asta trebuia să am un motiv, să provoc premizele unui conflict prin cuvinte și să-l rezolv cu pumnii și picioarele. Mi-am amintit toate aceste lucruri. Și acum, scriind, mi le amintesc tot mai viu....
Ieri a fost începutul unui nou an de bullying. Pe toate fețele se vedea asta. La cei mici ca teamă, la cei mari ca obișnuință. Înainte de a scrie aceste impresii am citit că profesorii cer să aibă statut de polițiști, adică dreptul la respect și protecție garantat ferm prin lege.
Nu are rost să privim spre situația politică ale lumii. Avem deja, de multă vreme, un război intern, iar zona în care se face poate la modul cel mai vizibil, concret, e școala. 
O fetiță de treisprezece ani s-a sinucis pentru că părinții săi nu au fost cu ea în prima zi de școală.
Societatea de consum ne consumă copiii. Prin cultura pe care le-o oferă le sporește continuu fragilitatea sufletească, iar prin așteptările sociale și profesionale pe care le impune, îi zdrobește din afară. E o societate menghină care continuă idealul comunist: a fabrica oul-cubic, omul care se potrivește perfect, fără nici o rezistență, în construcția socială pe care o vor conducătorii. Dar, deocamdată, mașinăria ideologică nu produce decât rebuturi. Nu văd în continuare decât ”generații de sacrificiu”...
Dar diferența majoră este că nu s-a oficiat obișnuitul Te Deum. Marele absent al ceremoniei a fost preotul.
Au rămas profesorul de religie și părinții creștini.
Propun înființarea unei asociații creștine de stopare a violenței în școli prin mijloacele specifice creștinismului. Și cum violența este la toate nivelurile și prin toate mijloacele, abordarea fenomenului înseamnă o abordare a întregii personalități și vieți a elevului. Nu avem doar dreptul acesta, ci datoria.
De fapt, pentru asta am scris tot acest articol.
M-am gândit că dacă preotul a fost exclus, ce-ar fi ca în locul lui să vină în școli, toată Biserica?
Hristos are puterea să oprească orice furtună. Chiar și pe cea hormonală...
Ce spuneți? Loggoul asociație ar fi cel din titlul articolului.
Aștept păreri. Și chiar mai mult....

luni, 14 septembrie 2015

despre adevărata cinstire a Crucii

Căci cuvântul crucii, pentru cei ce pier este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu.(1Cor 1, 18)

Singura cinstire adevărată, dătătoare de viață, a Crucii, este a crede în cuvântul ei.
Cuvântul Crucii este Evanghelia. În prima sa epistolă către biserica din Corint, dumnezeescul apostol Pavel spune despre ”cuvântul crucii” că este puterea lui Dumnezeu (1Cor.1,18), iar în epistola trimisă creștinilor din Roma, același lucru îl afirmă despre Evanghelie: că este puterea lui Dumnezeu de mântuire a tot celui care crede.
A iubi pe Dumnezeu din tot cugetul înseamnă și a cugeta responsabil la cuvântul Său. Exercițiul acesta este o nevoință ascetică de maximă importanță, mai ales acum în vremuri de sistematică îndobitocire a oamenilor. Căci tot ce este păcătos în noi se va lupta cu Evanghelia, cu puterea ei de mântuire, fie prin respingere brutală, fie prin viclenia amânării  ori a ereziei. Tocmai așa cum s-au luptat cu Hristos cei ce l-au prigonit și răstignit. Iar Gadara, Galileia și templul din Iersualim transformat în peșteră de tâlhari nu sunt doar locuri din geografia biblică, ci, mai ales, din adâncul fiecărei inimi.
Ce este Ortodoxia, altceva decât o intrare și o deplină cucerire lăuntrică a unui om de către Iisus Hristos, adică o Evanghelie în actualizare și desfășurare intimă, personală, prin Duhul Cel ce răstignește carnea ca să-i învieze sufletul?
Evanghelia este cuvântul crucii pentru că ne așează, prin cuvânt, în fața lui Hristos cel răstignit. Iar această așezare este în vederea unei alegeri fundamentale, veșnice, ce schimbă dramatic cursul unei vieți.
Pentru evrei, Domnul folosește imaginea din Vechiul Testament, a șarpelui răstignit de Moise pentru a opri, în cei ce priveau cu credință Semnul, moartea celor mușcați de șerpi în pustie. Iisus răstignit oprește, deci, prin analogie, efectul veninului care intrat în inima lui Adam prin credința în cuvintele șarpelui din Eden. Iată Vechiul Testament ca pedagog către Hristos. Iată istoria vechi testamentară ca și cultură ce poate intermedia înțelegerea Evangheliei. De aceea Mântuitorul le spune evreilor că necrezând în El, în fapt, nu cred în Moise și prooroci, în propria cultură religioasă. Și totdeauna când citesc Noul Testament, pe Domnul Însuși ori pe Sf. Ap. Pavel, mă cutremur de necruțătoarea dârzenie, chiar asprime, cu care îi puneau pe ascultători în fața Crucii când vesteau cuvântul ei, Evanghelia. În fața bărbăteștii lor binevestiri, oamenii făceau alegeri între moarte și viață, între iad și rai; astăzi, ascultând doar o exegeză, aleg între a ațipi un pic sau a se plimba pe afară...
Căci azi cine ne mai pune în fața Crucii ca să ne întrebe, până la un răspuns categoric al conștiinței, dacă ne încredințăm sau nu Celui răstignit pe ea, să ne conducă prin viața de aici spre viață veșnică? Azi cine își mai asumă nebunia violentă sau batjocoritoare ce împroașcă din cei ce au ales pierzania, când li se vestește, cu adevărat, până la un răspuns limpede, cuvântul crucii?
Cei care sunt îndreptățiți să o facă sunt tot mai slăbiți de viața fundamental idolatră a societății de consum, de veninul frivolității ei omniprezente, ori tot mai puternic intimidați de corectitudinea politică și legiferarea nelegiuirii. Nu poți vesti cuvântul crucii după ce spui bancuri ori dacă te temi de reacția autorităților. Dar toate acestea au putere doar asupra celui care a intrat în slujirea lui Hristos, nu pe la Cruce, nu prin credința în cuvântul ei, nu printr-o deplin conștientă și hotărâtă legare a destinului lor de Cel răstignit și de singura puterea a iubirii, cea a jertfei....
Până la urmă însă, mai devreme sau mai târziu, într-un fel sau altul, toți creștinii vor trece prin fața Crucii și vor face o alegere veșnică: între puterea ascunsă a Celui pironit în cuie și  cea zgomotoasă, imediată și la vedere, a puternicilor zilei. Între puterea de a slobozi sufletele din puterea morții și cea de a elibera trupurile din strânsoarea conștiinței...
Dar au de ales, între a li întâmpla asta din voință proprie, la vreme de libertate, cu răgaz de cercetare, cugetare și pocăință; ori, cu sila, la vreme de strânsoare, în viforul somației demonice, cu sufletul întunecat de spaimă.
Avem a alege între a ne lămuri din darul iubirii lui Dumnezeu sau din strânsoarea vicleană a diavolului, atunci când îi convine lui cel mai mult. Iar astăzi multe predici vor acoperi Crucea și cuvântul ei cu aurul ieftin al retoricii, anesteziind conștiințele în loc să le trezească...
În loc să li se pună Crucea în fața inimilor într-un mod de neocolit, îmbiindu-i pe oameni să guste din dulcea ei putere, din mierea Stupului lui Dumnezeu, prin credință și Sfânta Împărtășanie, predicile tind să sune mai mult ca un referat, ca o informare asupra sărbătorii. Iar creștinii de azi nu au a dezgropa Crucea din istoria Bisericii, ci răspunsul propriei inimi la cuvântul crucii, la chemarea Celui răstignit pe ea.
Și asta în vremuri în care, o credință lămurită în fața Crucii este din ce în ce mai vitală. Căci slugile ighemonului sunt pe drum și se strâng, deja, din toate părțile....

duminică, 13 septembrie 2015

poem la Ziua Crucii

cu o bucată de sârmă ghimpată
înfășurată pe  frunte
și un trup sfâșiat până la os
ne așteaptă
dincolo de gard...

conducerea lagărului
ne-a îngăduit și ajutat
să ridicăm o capelă în numele Lui.
și în timp ce noi
adunându-ne acolo
ne facem suportabilă
viața de prizonieri

El ne așteaptă
sângerând

dincolo de gard...

vineri, 11 septembrie 2015

evoluție


singurul progres al lumii
e cel al confortului
din liftul cu care
coborâm
în iad.

strămoșii noștri
folosind scara
mai aveau șansa să-și dea seama
ce se întâmplă
și
să strige după ajutor...

dar noi privim fericiți
imagini din Rai
la televizorul
din liftul
ce coboară
spre iad....

joi, 10 septembrie 2015

Vă rog să citiți! Și să dați mai departe!

Ani de zile m-am întrebat cum ar vorbi un evanghelist, un vestitor al Evangheliei, ortodox. Părintele Zaharia Zaharou e un răspuns peste toate așteptările. Vă rog să citiți materialul de mai jos. Și, cu toată încrederea, să-l dați mai departe...
http://corortodox.blogspot.ro/2015/09/conferinta-relatiile-interpersonale-in.html

miercuri, 9 septembrie 2015

reclamație la Patriarhie

de patruzeci de ani sunt mort
și-ar fi păcat
să spun că nu m-am
descurcat.

am un serviciu bun mașină
și un mormânt confortabil
și utilat.

duc o viață morală
și sunt însurat:
am o fetiță și un băiat.

doar când merg la biserică
am un mic necaz:
tocmai când corul
m-a dus la extaz
iese preotul la amvon
și zbiară:
Lazăre, ieși afară!

ei, atunci, mă lasă nervii, Preafericite!
la un tip cult
și realist ca mine
chestia asta
extremistă
nu ține:

eu de patru decenii sunt mort
și mi-e bine!!!
............................................
am fost la psiholog
și m-am mai
calmat....
dar vă rog să luați măsuri
imediat....
căci mie îmi place să merg la biserică
și e păcat....

marți, 8 septembrie 2015

duhovnicește corect

nu Pilat și evreii
L-au ucis pe Iisus
ci eu când
mi-am spart inima
și L-am uns.....

ușa din tavan

lumea e o temniță
cu ușa în tavan;

ies din ea doar
cei cu inimile
mai ușoare ca aerul....


luni, 7 septembrie 2015

ora închiderii

adevărul despre Iisus Hristos prietene
este că...

dar înțeleg că ceea ce te preocupă cu adevărat acum
e să-ți termini berea și eventual
să mai comanzi un rând  - într-o seară
așa de caldă un loc mai plăcut ca
terasa de pe lac nu există  -
dar

adevărul este că fără Iisus Hristos... da
într-adevăr întârzie grozav cu friptura
deși nu mai sunt alți clienți

dar adevărul prietene este

că de ceva vreme lăutarii nu se mai aud
și nici lacul pontonul chelnerii masa
paharul pe jumătate plin și
mâna care îl ținea
nu se mai văd

doar noaptea
doar noaptea și sufletul
care se îneacă  în ea...
încercând zadarnic să-și amintească
numele singurei lumini
pe care întunericul
nu o poate cuprinde....

duminică, 6 septembrie 2015

nebunii

lumea, fiule, e marele tren
ce sufletul ni-l poartă
zi de zi
spre infern...

cu mersul lui moale
hipnotic pervers
îi scapă doar nebunii
care sar din mers...

și unde-s aceia, tată,
ce din tren au sărit?

se rostogolesc încă, fiule,
nebunește spre Ceruri
în vreo chilie
de schit...

tu inimă

ca pe o piatră te-am zvârlit în râul milei
și tu altceva inimă
nu mai căuta

căci știu cum
te vei sufoca te vei zbate
încercând să te prinzi
de vr-un gând
de un rost pe pământ
sau de-o carte
dar
cu nici un chip inimă
nu te voi lăsa:
te voi lua iarăși
și tot mai departe
fără cruțare
te-oi arunca....

căci
tu inimă
draga mea inimă
doar înecându-te-n milă

mă vei salva...

vineri, 4 septembrie 2015

cursa inutilă

Moș Gheorghe a fost coborât din tren
pentru că nu avea bilet
și bătrânul netulburat a luat-o pe lângă șine
citindu-și Psaltirea cu surâsul lui din Rai.

până nu l-au ajuns din urmă și nu l-au rugat
să se întoarcă
locomotiva nu s-a urnit din loc...

nici n-avea rost pentru că
fără sfinți
lumea însăși e un tren
care nu duce
nicăieri...

marți, 1 septembrie 2015

Cântecul de leagăn

Mă urmărește, de ani, o secvență dintr-un film. Acțiunea are loc în al doilea război mondial.
Într-un oraș se dau lupte de stradă. După ce își golesc încărcătoarele puștilor, doi soldați, un american și un neamț, își scot baionetele și se încaieră într-o sălbatică luptă corp la corp. Soldatul nazist ajunge deasupra celui american, dar nu are suficientă putere pentru a-l înjunghia în inimă. Atunci, în încordarea aceea de pe marginea morții, începe să șoptească un cântec de leagăn. Efectul psihologic este implacabil. Brațul soldatului american slăbește, sub anestezia emoției, suficient ca vârful baionetei celuilalt să-i pătrundă, încet dar sigur, în piept. La sfârșitul cântecelului, toată lama baionetei este în inima soldatului mort. Și ochii victimei privesc undeva în tavanul camerei cu un fel de stupoare plină de groază: somnul în care l-a transportat cântecul de leagăn nu e dulcele somn al copilăriei, ci infernalul coșmar al morții...
Acest cântec de leagăn al morții curge din toate gurile și difuzoarele lumii de azi. Este ideologia psihedelică a umanismului contemporan. Versurile sunt pline de ”grija pentru om”, pentru drepturile lui, dar melodia e fatală. Sub anestezia psihologică a versurilor, lama de baionetă a morții veșnice pătrunde încet, imperceptibil aproape, în inima sufletului omenesc.
L-am auzit în legătură cu toate temele civilizației contemporane; și de curând și în numele educației sexuale. O doamnă psiholog mi-a prezentat cele mai raționale și înduioșătoare, mai umane, argumente ale implementării acestui tip de educație. Doamna psiholog era cât se poate de bine intenționată. Dar argumentele dânsei nu reușeau să fie decât cele mai convingătoare versuri ale cântecului de leagăn al morții...
Și din vraja acestui cântec de leagăn ucigaș, numai glasul lui Iisus Hristos trezește, numai Duhul Lui te scapă. Tocmai acesta e și motivul pentru care a fost, este și va fi până la sfârșitul lumii, într-un fel sau altul, batjocorit și răstignit....
Iar glasul Lui îl aude sufletul care Îi citește Evanghelia și merge la Liturghie cu această credință, exprimată în rugăciune: că Duhul lui Hristos are puterea să-i smulgă cântecul vrăjit din urechi și baioneta morții din piept....
Biserica nu este locul în care au loc diverse” manifestări religioase”.
Biserica e singurul loc în care poți scăpa de lama de baionetă a morții veșnice, pe care lumea ți-o adâncește în piept, cu toată grija ei maternă pentru fericirea ta, cu toată greutatea iubirii ei pentru tine....