"Scris-am vouă, tinerilor, căci sunteţi tari şi cuvântul lui Dumnezeu rămâne întru voi şi aţi biruit pe cel viclean." (I Ioan 2, 14)

marți, 31 martie 2015

DA HRISTOS SPALĂ CREIERE


da Hristos spală creiere e adevărat.
le spală de obscenitățile 
pe care le mâzgâlesc cei care se cred
mai buni și mai înțelepți decât El.

da Hristos spală inimi
de ură de curvie de lăcomie de invidie
de dragostea de arginți
da Biserica Lui e o spălătorie de inimi
periculoasă e drept pentru toate
spălătoriile de bani....

da Hristos spală sufletele de moarte
cu Sângele Său
iar cei care iubesc moartea
de două milenii Îi răstignesc
Biserica pentru asta...

da Hristos spală fețe
de fixitatea demonică a privirii
și de scrâșnetul dinților
trăsături care apar instantaneu
la cei care Îl contestă...

da Hristos spală creiere
e adevărat
și numai cei care iubesc gândurile murdare
se plâng....

duminică, 29 martie 2015

EDUCAȚIE pentru DRAGOSTE


e un râu în noi pe care
nu-l mai lăsăm să curgă
un râu închis
între stăvilarele fricii...

găsind inimile închise

râul dragostei caută ieșirea prin pântec
revărsându-și puterea în
mâlul poftei sexuale....

în această mlaștină umană
a coborât Hristos
ca să spargă cu rănile Sale
stăvilarele
ca să curățe cu Sângele Său
albiile....

ca
rîul dragostei
să curgă din nou
din inimă-n inimă

nu
prin sex
să-ngroașe în noi
mâlul ce-neacă un suflet
în propriul său trup....

sâmbătă, 28 martie 2015

ANUNȚ!

Iertare, a intervenit ceva și NU pot face Cenaclu astăzi.

luni, 23 martie 2015

marșul pro vita

anul acesta marșul pentru viață a fost total
lipsit de viață...


fără rugăciune

fără rugăciune
facem totul  -
școală muncă dragoste  -
ca un asmatic
ce nu-și găsește spray-ul....


ce să fac?

am aflat de la Pro Tv că implantul mamar
fusta mini și machiajul
ajută un băiat să vadă mai clar
sufletul unei fete...

iar Patriarhia a cerut poliției
să interzică site-ul orthodox care
n-a fost de acord cu asta...

să fac o petiție online
sau greva foamei
ca să conving Patriarhia
să nu mă mai ispitească?


luni, 9 martie 2015

Mântuitorul poeților


Ce fiară apatică doarme sub pielea mea
hibernând sub ghiața veșnică a indiferenței
întorcând capul când lumea urlă
de durere și de necaz?
se întreabă poetul Fidelito Cortes 
savurând muzica propriei
spovedanii...

numai Hristos ne poate elibera
de mândria
de a spune adevărul
și de neputința de
a-l trăi...


cuvântul pe care nu-l mai auzim

Timp de secole Cuvântul lui Dumnezeu a fost trăit nemijlocit ca atare, drept Cuvântul Său. O atare situație s-a degradat treptat în epoca modernă. Nu numai că predarea acestui cuvânt - indispensabilă transmiterii sale de la o generație la alta - a fost proscrisă din instituțiile de învățământ public ca și ale educației în general, a fost interzisă într-o luptă nemiloasă cu creștinismul de către dogmatismul totalitar al unor state așa zis democratice. În realitate, întreaga organizare a lumii, cu materialismul ei omniprezent, cu idealurile ei sordide de reușită socială, de bani, de putere, de plăcere imediată, cu exhibiționismul și voaieurismul său, cu depravarea ei de tot felul, cu adorarea unor noi idoli, a unor mașini subumane, a tot ce este mai puțin decât omul, cu reducerea acestuia la biologic, și prin aceasta, la inert - toate acestea (al căror reflex pe rând scandalos, orb sau burlesc a devenit învățământul), zarva neîncetată a actualității cu evenimentele ei senzaționale și măscăricii săi de bâlci acoperă pentru totdeauna tăcerea în care vorbește cuvântul pe care nu-l mai auzim.( MICHEL HENRY  -  Cuvintele lui Hristos)

duminică, 8 martie 2015

Cuvântul esențial al creștinismului

Cuvântul umilință vine de la cuvântul latin humus care înseamnă pământ roditor. Pentru mine umilința nu este câtuși de puțin ceea ce credem cel mai adesea că este: modul bleg prin care încercăm să ne închipuim că suntem cei mai mari ticăloși și prin care încercăm să-i convingem pe ceilalți că felul nostru artificial de a ne purta dovedește că suntem conștienți de asta. Umilința împărtășește statutul pământului. Pământul este întotdeauna acolo, ca și cum ar fi de la sine înțeles, niciodată amintit, întotdeauna călcat în picioare, locul în care aruncăm și vărsăm tot ceea ce este de prisos. El este acolo, tăcut și acceptând totul și, într-un mod miraculos, prefăcând tot acest refuz într-o nouă bogăție, în ciuda degradării, transformând stricăciunea însăși într-o putere a vieții și într-o nouă sursă de rodnicie, deschis către soare, deschis către ploaie, gata să primească orice sămânță o plantăm pentru a da înapoi de treizeci de ori, de șaizeci de ori și de o sută de ori mai mult pentru fiecare.( Mitr. Antonie de Suroj - ȘCOALA RUGĂCIUNII)

atotputernicie

dragostea nu-i doar oarbă
ci şi surdă mută paralitică şi leproasă...

în deplina ei dezgolire
dragostea e

Dumnezeu răstignit...

dragostea
e nemărginita neputinţă
căreia

nu-i rezistă nimeni...

scrisoare către poet

" Tristeţea mea aude nenăscuţii câini,
pe nenăscuţii oameni cum îi latră."( NICHITA STĂNESCU)

tristeţea mea e surdă domnule Nichita

poate de aceea nu mi-a prilejuit
un vers memorabil
ci
o întâlnire cu Dumnezeu...

poate de aceeea pe dumneavoastră
dansând salomeic
tristeţea
v-a îmbrăţişat ca un giulgiu...

mie Dumnezeu
mi-a înfipt degetele în urechi

ca nişte piroane
în trupul tristeţii

şi o poruncă a strigat

ca o suliţă
în coasta ei...

aniversarea

în toată pruncia
o singură dată am avut tort
de ziua mea...

poate de aceea copilăria mi-a fost
nespus de dulce...

acum copiii
mănâncă tort în fiecare zi
şi copilăria lor
n-are
nici un gust....

asta poate
pentru că naşterea noastră însăşi nu e
decât
o invitaţie la ziua
lui Dumnezeu....

sfârşitul călătoriei

o fereastră luminată
în adâncul nopţii jilave ca un mormânt
vestea bună
a călătorului ostenit
şi îngheţat...

cu bucurie va intra în casă
şi va cina povestindu-şi călătoria
până
va amuţi deodată în faţa
ferestrei luminate
din el...

perspectiva inversă

pe pământ
ajungi
prin Cer

la oameni
prin
Dumnezeu

şi

la tine însuţi

prin lepădarea

de tot

sinele.

Aceasta e Calea Vieţii veşnice.

.

doar

lumina zilei
e doar sticla
de la icoana

Luminii.

joi, 5 martie 2015

ANUNȚ!

Mâine, 06 martie, NU se face Psaltire.
Sâmbătă, 07 martie, NU se face CENACLU.

așa spune

Hristos e Ușa.
așa a spus El.

Hristos e ușa mea către viață.
în fiecare clipă.

așa spune
inima mea.

vedere duhovnicească

acolo unde oamenii acestei lumi
văd plini de veselie progres
civilizație și emancipare socială
omul duhovnicesc vede
caruselul patimilor învârtindu-i pe oameni
până se cred zei...

singura oprire din această batjocură metafizică
e
Crucea...

și singura ieșire,
Hristos Cel înviat și înălțat...

tot ce am de spus

fugi, scapă-ți sufletul e tot ce am de spus.
unde?
în Împărăția Cerurilor, care e în lăuntrul nostru.

fugi din cadavrul lumii
înainte de a fi 
devorat de vulturi.... acesta mi-e strigătul inimii
spre inima aproapelui...

unde?

în Trupul viu al lui Hristos,
în biserica cea nezidită a Duhului
a cărei ușă
e-n lăuntrul tău....

miercuri, 4 martie 2015

o neînțelegere?

Un prieten mi-a trimis un articol al d-lui C.T. Popescu despre Biserică. 
L-am citit. Ca de altminteri și alte articole în același ton contestatar la adresa Bisericii.
Am impresia unei confuzii.
Domnul Popescu și ceilalți  raționaliști, atei sau agnostici, abordează un domeniu care le este necunoscut și, deocamdată, după mijloacele folosite, inaccesibil: cel duhovnicesc. Domnul Popescu reclamă în sprijinul opiniilor dumisale lectura Noului Testament. În trei limbi. Detalii care contează doar când vrei să ai dreptate, nu când cauți adevărul despre Ortodoxie...
Confuzia despre care vorbesc ține de un aspect pe care aș vrea să-l ilustrez printr-o scurta povestire:
O fată, orfană, e crescută în orfelinatul unei mănăstiri. La vârsta adolescenței se îndrăgostește de un băiat, un zilier și plănuiesc să fugă împreună la sfârșitul perioadei lui de angajare. Băiatul însă pleacă fără ea.Criza sentimentală e furtunoasă; dezamăgirea, ca după inima unei orfane. Efectul este o revoltă violentă și zgomotoasă, rezolvată cu tact de călugărița cea mai apropiată sufletește de fată.
Pur și simplu, în plin scandal, o înșfacă bărbătește de mână și o duce în capela mănăstirii, spunându-i răspicat: E timpul să cunoști pe cineva..... Deși crescuse într-o mănăstire, nimeni nu o forțase până atunci să participe la serviciul divin sau să facă vreun alt gest religios, din acest punct de vedere i se oferise libertate totală. Dar acum, e îngenunchiată cu forța în fața crucifixului și i se indică ferm, dar cu multă căldură totodată, să-i spună lui Hristos tot ce avea pe suflet....Și e lăsată să se certe cu El...
Scena este povestită de fata însăși, cu puțină vreme înaintea morții, la o vârstă venerabilă, maică în acea mănăstire... Episodul rememorat se încheie cu: Și atunci L-am întâlnit și am cunoscut pacea Lui... 
Cu siguranță cunoașteți multe alte asemenea cazuri. Ideea e că întâlnirea cu Hristos e duhovnicească și, intrarea, inițierea în duhovnicie, nu e o chestiune de argument și demonstrație, ci de rugăciune, o experiență mult mai adâncă și altfel decât orice reflecție. Presupune intrarea în dialog cu o persoană pe care nu o vezi și nu o auzi, dar pe care vei începe să o simți și s-o înțelegi cu o parte din tine care, până la acest dialog, nici nu știai că există. Aceasta se numește duh și nu se activează decât prin acest dialog. Dacă e sincer.
Lumea Duhului e alta decât cea a intelectului. Dumnezeu e Duh și poate fi contactat doar duhovnicește.Nu intelectual.
Dar la această confuzie participăm și noi, credincioșii, în măsura în care ne trăim credința ca pe o ideologie. În măsura în care am înlocuit Duhul, cu informația și argumentul intelectual. Căci argumentele Duhului sunt: credința, nădejdea, dragostea, bucuria, înfrânarea, răbdarea, iertarea...lui Hristos!
Cred că pe acestea le-am cam pierdut când am lăsat dreptarul sănătos al evanghelizării pe care Sf. Ap. Pavel l-a enunțat astfel: Iar cuvântul meu și propovăduirea mea nu stăteau în cuvinte de înduplecare ale înțelepciunii omenești, ci în adeverirea Duhului și a puterii, pentru ca credința voastră să nu fie în înțelepciunea omenească, ci în puterea lui Dumnezeu.( 1 Cor.2, 4-5)
Ceea ce mă îngrijorează nu e atacul secularist, aceasta e curată fatalitate, ci nivelul la care am adus credința creștină, noi, credincioșii... În măsura în care e scolastică, e abordabilă din afară și perisabilă...
Și am ajuns la o credință scolastică, pentru că o astfel de credință nu incumbă predarea, trăirea, sfințenia...
Singurii specialiști acreditați în Ortodoxie sunt Sfinții și singurul argument este experiența duhovnicească. E o confuzie a domnului Popescu între catolicism și Ortodoxie ( nu întâmplător îl citează cu plăcere pe papa Francisc) și între duhovnicie și morală; confuzie de același nivel cultural cu cea a unui șofer de la mine de la serviciu care atribuia Inchiziția, Bisericii de Răsărit.
Ce mai rămâne de văzut e dacă această confuzie este voită sau nu. Dacă ține de convertirea lumii la Ortodoxie sau a Ortodoxiei la lume....

coborârea la iad

toată ziua
Te-am căutat și nu Te-am mai aflat
ca de obicei în Evanghelie sau
în Rugăciune...

târziu
în tăcerea apăsătoare a nopții
Te-am auzit suspinând
în adâncul cel mai îndepărtat
și întunecat al sufletului

acolo unde
cugetul meu i-a împins pe
oamenii care
m-au făcut să sufăr....

și nu vrei
lumina mea
să ieși la mine
fără ei....

luni, 2 martie 2015

poezia Adevărului

doar în Iisus
Adevărul este iertare
nu osândire..

doar în Iisus
moartea ucide
doar ce împiedică
bucuria de a trăi...

o sfântă palmă

ninsoarea
îmi cade prin ochi
ca printr-o fereastră spartă
sufletul nu atinge mâna pe care
mâna mea o strânge
viața trece prin mine fără nici o urmă
trăiesc deodată
al naibii decivilizat și aseptic...

atunci îngerul păzitor îmi trage din milă
o palmă după ceafă
ce-mi bagă mintea
în inimă
trupul
în suflet
și viața
înapoi
în
Viață....

ciudat


heroina injectată de monitoare în creier....
orice ai citi e scris pe lumina asta bolnavă
care îți intră în minte
și ți-o deconectează treptat
de la lumina zilei...

unde intrăm de fapt
când intrăm
pe net?

cu ce credință
pășim pe acest pod
fluorescent
întins în nimic?

cel mai ciudat e
că odată intrat
nu-ți mai pasă...