"Scris-am vouă, tinerilor, căci sunteţi tari şi cuvântul lui Dumnezeu rămâne întru voi şi aţi biruit pe cel viclean." (I Ioan 2, 14)

miercuri, 17 mai 2017

IERTAREA și IUBIREA

Există ispita unei vieți creștine mecanice.
Mă gândesc, în primul rând, la Spovedanie. Intri la Duhovnic, își spui păcatele și greșelile, ți se citește rugăciunea de dezlegare, săruți Crucea și mâna care o ține...și pleci.
Faci asta de zeci, sute și mii de ori. Mai mult sau mai puțin, începe să aibă aerul unei rutine.
Simțim dezlegarea dar, parcă nu mai simțim iertarea....
Iar din dezlegare, ieșim cu graba de a merge mai departe. Poate și cu un gând sau sentiment de mulțumire. Dar, numai din IERTARE, ieșim cu IUBIRE. Dacă ne-am simțit iertați, ne-am simțit iubiți. Iertarea este numele unei iubiri care intră într-o rană și o închide cu ”carnea” ei... Un suflet iertat, e un suflet atins și vindecat de iubire...
Mi-am amintit acestea, recitind din Evanghelie, despre femeia păcătoasă din casa lui Simon Fariseul, căruia i s-a iertat mult și, de aceea, a iubit mult. Care, pentru că i s-a iertat, a iubit...
Poate nu mai simțim, de la o vreme, cât de mult ni se iartă, de fapt, la fiecare păcat. Sau nu mai simțim fiecare păcat, ca o lovitură dată lui Iisus, cărnii și duhului Lui, căci e un Trup și un Duh cu noi. Și poate, mai adânc, mai tainic: dacă n-am greși, nici n-am mai avea nevoie de iubirea Lui....
Ceea ce s-a întâmplat atunci în casa lui Simon, se întâmplă acum în Biserică, adică în Trupul lui Hristos; adică, ce s-a întâmplat în afara lui Hristos, acum se întâmplă în lăuntrul Lui. E ca și cum aș spune că un accident care a avut loc pe stradă, cu carnea, sângele și nervii altuia, are acum loc în mine, cu carnea, sângele și nervii mei: ca și cum camionul care l-a izbit pe acela pe șosea, m-ar lovi acum pe mine, venind cu viteză, din lăuntrul meu...
Sărutăm Crucea și mâna duhovnicului, dar nu sărutăm, cu inima, rana pe care i-am făcut-o lui Iisus. Plecăm și umblăm dezlegați....
Poate, dacă am pleca și umbla iertați, am avea cu ce iubi; căci rănile păcatelor iertate de Iisus, cu cât au fost mai mari și mai adânci, cu atât sunt pline cu mai multă iubire (ca niște gropi pe care dracii le-au săpat în noi ca să cădem și să ne pierdem sufletele în ele, iar Iisus, iertându-ne, le-a umplut cu dragostea Lui, transformându-le în fântâni)...
Căci inima fiecărui om pe care îl întâlnești, dacă îi traduci bătăile, vei auzi că-ți spune, repetat, cu glasul lui Iisus: Dă-mi să beau! Dă-mi să beau!...
Cei dezlegați vor trece mai departe, spre desăvârșirea vieții lor duhovnicești.
Cei iertați, se vor opri și vor împărți cu cel însetat, iertarea pe care au primit-o...

P.S. Iertați generalizarea. Poate cele scrise mai sus sunt doar boala mea.

6 comentarii:

andrei spunea...

fiecare cu boala sa. Alte boli ar putea fi:

Sunt un boț
Un român cu moț,
Sunt trist de-a mea plăcere
De-a vorbi limba țării mele.

Și-n mine e durere
Că-n țară e-o părere
C-astă limbă dragă
Nu e de circulație largă

Negăm că suntem români
Negăm c-am fi mai buni
De ne-am lăsa în grija Domnului
Cel ce-a dat viață omului.

Și ne-am făcut un zeu
Din scumpul noastru trai
Și l-am făcut atât de scump ...


si:


Hristos a înviat !
De ce ?
De ce ai înviat Tu Doamne ?
Oare ca să nu fie inima noastră goală ?
Oare ca să scăpăm de moarte și de indiferență ?
Oare ca să îi revedem pe cei dragi și adormiți ?
Oare ca să te putem simți în inima noastră
Mai bine si mai plin decât simțim orice altă bucurie ?
Oare ca să scăpăm de chinurile păcatelor ce ne învăluie conștiința ?
Să fie acestea și altele răspunsul la De ce ?
Adevărat, adevărat ai înviat tu Doamne,
Căci fără învierea ta aș fi condamnat la o viața,
O viață de frică, de dat din coate, de ambiții deșarte
Și pentru ce ?
Pentru câteva secunde, zile, luni sau ani de bunăstare,
Apoi moarte.
Nu, adevărat, adevărat ai înviat ca să ne arăți ceva mai bun de-atât.

ROF spunea...

Un articol din seria "dragoste la prima vedere"...

Dă-mi sa beau! Mai, dă-mi sa beau!

Suntem fântâni sparte...


Theresa williams spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
DanielaBMED spunea...

Eu am un sentiment ciudat dupa spovedanie. Sunt dezlegata, stiu ca sunt si iertata. Asa stiu. De toate pacatele "mici"si "mari", dupa nu's ce ...clasificare. Toate de care mi-am amintit, toate pe care le-am spus cu rusine dar cu detaliile care il fac pe duhovnic sa-si dea seama ca esti in adancime, nu de suprafata, un ticalos. Nu stiu cum sa spun , parinte, sa zic ? Ma...plictisesc, ah, nu e cuvantul, dar cum sa zic ? Ma plictisesc ? ...sa spun in sir, in sir, in sir, nu, nu e plictiseala, dar ce fel sa zic? Haideti ca zic asa... sa spun in sir in sir aceeasi rugaciune scurta de cinci cuvinte: Doamne Iisuse Hristoase, milueste-ma! Stiti, parinte, uneori, simt nevoia sa impresionez, chiar si pe dvs...Stiti, aleg mancarea si somnul in locul rugaciunii ; in final chiar la asta ma reduc. Dar pana aici, aleg multe altele...la secunda : sa-mi pensez firele din barba, etc Viata mea este o suma de multe lucruri pe care nu le-as mai face daca as muri la noapte. Incerc sa despovarez barca pentru a ajunge la liman. Asta ma preocupa cel mai tare : alegerile mele gresite intre Dumnezeu si altele. Incerc sa impregnez acele altele cu Dumnezeu, nu stiu cum sa zic... Si nu imi prea iese, fara rugaciune neincetata. Iar neincetat nu ma rog pt ca inca nu incape atata smerenie, simplitate si curatie in mine : Doamne Iisuse Hristoase, milueste-ma ! Simplu, atat de simplu, aceleasi cuvinte curate, smerite si simple, tot timpul, tot timpul, lui Dumnezeu. Nu sunt in stare sa ma simplific, sa ma reduc la acest unic esential, care este Daniela inaintea lui Dumnezeu, a mortii, si vietii vesnice. DUPA SPOVESDANIE, sunt iertata, suntem iertati, domnu'Marius, CUM sa o luam de la capat ? Domnul a sters pacatele noastre cu buretele lui unic si minunat ! Pe strada, in drum spre casa sunt UN OM GOL care nu stiu cu ce sa ma umplu. Imi este FRICA sa ma umplu. Simt iubirea lui Dumnezeu si in varful degetului cu care bat acum in tastatura. Dar mi-e ata atat de rusine si sunt atat de speriata ca o iau de la capat cu "nmicile"mele murdarii si tradari... Si totusi, pana la urmatoarea sambata sunt iarasi vai de capul meu. Asta e boala mea, una din ele, dintre cele mari si greu de suportat. Mi-e rusine, frica si groaza de fiecare rana pe care am sa I-o fac lui Dumnezeu. Nu stiu cum sa traiesc. Singura cale deocamdata este sa ma spal des si sa ma impartasesc. Sa-L las pe Domnul sa lucreze in mine, sa-mi lumineze intunericul neintelegerilor si al proastelor mele obisnuinte, sa ma faca sa fiu un om mai bun, sa ma invete sa imparatsesc durerile straine si sa iubesc oamenii, pe fiecare, sa ma invete in primul rand sa TAC. Asta ii cer, de la o spovedanie la alta. Sa ma invete sa ma smeresc si sa ma smereasca si El... sa ma invete sa ma lepad de mine, pt altii. Caci altfel... Da, singura sansa e sa ne spovedim si sa ne impartasim foarte des, foarte des, tinand "mintea in iad"fara sa deznadajduim... Se aplica poate si in cazul asta, vazand cat esti de "vai de capul tau" si ca nu esti in stare sa-I raspunzi lui Dumnezeu cu adevarata dragoste. Dar noi nu avem adevarata dragoste, pentru ca doar Dumnezeu o are. "N-ai sa poti da tu niciodata cat dau eu !"- spunea, parca, Domnul, Sfantului Ioan cel Milostiv. Toata viata incercam sa raspundem iubirii lui Dumnezeu, si ceea ce ne framanta, e ca nu reusim, si...n-o sa reusim niciodata. Pentru ca, pe masura ce simti din ce in ce mai tare, dragostea lui Dumnezeu, iti dai seama si ca nu ai cum sa raspunzi la ea...e prea mare!E durerea cea mare si a noastra, a oamenilor de rand, care tanjim la vesnicia cu Domnul, dar si a sfintilor... Tu Doamne ma iubesti , iar eu te tradez, te iubesc, dar nu cat as vrea... Plec pe drumul spre casa ; rareori dupa spovedanie simt ca zbor, pentru ca stiu ca urmeaza sa ma murdaresc la loc. Dar dupa Impartasanie stiu ca sunt cu Domnul si sunt fericita ! Daniela Banu, Ghidigeni, Jud.Galati ... ... ...

DanielaBMED spunea...

Mi-e frica de acel : "Nimic necurat nu va intra in Imparatia cerurilor", ca de nu vom ajunge curati precum pruncii...Il rog pe Dumnezeu sa deretice in inimile oamenilor, macar a acelora care spun sau canta: "Tie, Doaamne !" Amin.

DanielaBMED spunea...

( ale acelora...) :)