"Scris-am vouă, tinerilor, căci sunteţi tari şi cuvântul lui Dumnezeu rămâne întru voi şi aţi biruit pe cel viclean." (I Ioan 2, 14)

duminică, 23 aprilie 2017

Un Sfânt, un gând și un păcat...

Hristos ne-a dat pacea Sa. Prin tot ce a făcut, a biruit toți dușmanii acestei păci, a umplut-o de toate biruințele Lui și ne-a dăruit-o nouă.
Sfântul Mare Mucenic GHEORGHE s-a sfințit păstrând această pace în mijlocul și în pofida tuturor torturilor. De fapt, chinurile desăvârșesc pacea lui Hristos în creștini atunci când ei țin la această pace mai mult decât la viața lor...
De când am venit de la biserică, mă tot urmăresc un gând și un păcat: privind la împărtășirea celorlalți cu Sfintele Taine, la bucățica de Trup din linguriță, m-am uimit de cât de mic S-a făcut Hristos ca să fie primit de noi, în noi.... Acesta e gândul.
Apoi, păcatul... Păcatul  de a fi primit cuvintele Bisericii ca să înmulțesc cuvintele mele....
Când, de fapt, cuvintele Bisericii ne sunt date ca să sădească, să crească și să înmulțească pacea lui Hristos în noi.....

La mulți ani de pace a lui Hristos tuturor celor care astăzi îl sărbătoresc pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe și-i mulțumesc lui Dumnezeu că ni l-a dat.


Un comentariu:

ROF spunea...

Mulțumesc Marius pentru această urare! Fie ca purtătorul de biruință să ne fie mijlocitor, tuturor creștinilor, pentru dobândirea Păcii pe care ne-a dat-o Hristos!

Gică AluiHristos