"Scris-am vouă, tinerilor, căci sunteţi tari şi cuvântul lui Dumnezeu rămâne întru voi şi aţi biruit pe cel viclean." (I Ioan 2, 14)

miercuri, 15 martie 2017

Scheletul din inimă

Două evenimente: lectura unei cărți de filosofie politică și un e-mail.
De când am deschis cartea m-a izbit duhoarea cadavrului care se descompune sub formă de discurs. E o descompunere morală, evident; e descompunerea morală a celui care își detestă sau ignoră apropiații dar este preocupat acerb de soarta umanității. E tipul pe care îl denunță Noica, cel care își iubește departele, nu aproapele, pentru că iubirea departelui nu comportă riscuri, disconfort fizic....
E-mailul: un prieten îmi scrie că a a vut ”o lungă discuție” cu fiul său. O convorbire e un prilej de comuniune. Subiectul convorbirii e cu totul secundar. Am simțit o mare bucurie pentru comuniunea lor. Și nu mă interesează subiectul, pentru că oricum, oricare ar fi, e doar un pretext, o momeală ca doi sau mai mulți oameni să se apropie. E momeala cu care Dumnezeu ne ademenește unul spre celălalt, ca să ne descoperim și să ne iubim. Ori să creștem și să desăvârșim iubirea care există deja. Adevăratul sens, cel viu și dătător de viață, al unei discuții este că la sfârșitul ei, omul cu care am petrecut ne este mai apropiat. Mai drag. Viața nu are sens în idee, ci în dragoste. Nu este structurată ideatic, ci liturgic.
Există o expresie englezească, scheletul din dulap, semnificând infracțiunea morală supremă pe care o ascunde o viață, secretul cel mai negru, tenebros, ocult, al unei biografii.
Toți filosofii, de la cel de bloc la cel de nivel academic, au un cadavru în inimă. Cel al omului care ar fi iubit, în loc să gândească. Căci iubirea dă viață, iar cunoștința, trufie.
E izul crimei originare: asasinarea lăuntrică a lui Dumnezeu, pentru cariera sinelui ucigaș. 
Iisus le spune conaționalilor Săi: Dacă ați fi de la Dumnezeu, cum afirmați, m-ați iubi, că Eu de la Dumnezeu sunt. Dar voi sunteți fiii Satanei, ucigași ca și tatăl vostru, și de aceea vreți să mă omorâți.
Toată cazuisitica teologică a evreilor, nu era decât pregătirea unui dosar de procuratură, în vederea unei eliminări pe care o doreau acoperită cu o justificare teologică sau politică, așa cum subliniază permanent Evanghelia.
Orice discurs, cu excepția celui hristic, ascunde în el un cadavru: cel al iubirii.
E lucrul pe care îl simte orice poet autentic. Și, bineînțeles că tot efortul lui literar e o încercare de întoarcere a limbajului la exprimarea iubirii. Pentru asta îl supune la orice experiment: efectul poetic, lirismul, nu e decât dezgroparea iubirii din discursul, metafizic criminal, al filosofiei sau științei.
Viața umană își trage sensul din căutarea adevărului. Dar orice căutător sincer al adevărului este miluit de Dumnezeu cu descoperirea iubirii. Aici este punctul critic. Unii, găsind iubirea se opresc din căutare; și tot efortul concentrat pe căutare este reorientat pe trăirea, tot mai deplină, a iubirii. Dar, sunt cei care, deși au întâlnit iubirea, continuă căutarea adevărului....
Aceștia sunt asasinii vieții Omului, ai viului vieții noastre, lăsând umanitatea în virtutea unei inerții date de o inimă care a încetat de mult să bată.... Pentru că ei își pot continua căutarea doar ucigând iubirea. Și trăgând omenirea în abisul turbionar creat de eliminarea iubirii, căci fără iubire, lumea se golește de sens, transformând Creația într-o ”gaură neagră”. Duhul satanic e cel care nu-și găsește odihna și împlinirea în iubire. Și neexistând acestea altundeva decât în iubire, duhul satanic nu le află niciodată.... Acesta e iadul.
Și noi trăim astăzi în cultura asasinilor Omului, într-o cultură ucigașă, pe care o colportăm involuntar, în toate actele vieții, în măsura în care gândim și trăim ”ca lumea”, filosofic, ideologic și științific....
Singura ignoranță reală și vitală este cea legată de iubire: nu știm iubi. În formulare exactă: nu știm să fim iubire. Și, de aceea, simțim că nu știm să fim în general și ne up-datăm mereu la context, exercițiu chinuitor care este, probabil, originea și inima stres-ului...
Iar pentru această ignoranță există un singur vindecător, un singur învățător: IISUS HRISTOS.
Căruia I se cuvin, pentru aceasta, toată atenția, închinarea, slujirea și slava, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.


13 comentarii:

Anonim spunea...

AMIN.

BUN ARTICOL !

DOAMNE AJUTA !

ioanc spunea...

Ati spus foarte bine ca "nu stim sa fim iubire". Intrebarea mea, desi stiu ca doar Hristos e SINGURUL ..., de ce-L ocolesc, de ce nu ma incredintez cu totul Lui? De ce nu pot renunta la eul din mine? Iar pentru mine aceasta lupta imi e propriul iad. Insa ... nadajduiesc ... sa nu deznadajduiesc!

Un post cu folos!

ROF spunea...

@ ioanc

Poate că dacă am spune că "nu putem să fim iubire" ne-am întreba de ce nu putem. Iar iubirea își găsește hotar libertatea. Adică nu suntem liberi. De ce nu suntem liberi? Știm foarte bine că din cauza păcatului. Dar care păcat? Păcatul nostru, dar și al celorlalți... Pentru că sunt unii oameni care pun poveri aproapelui lor, păcatele lor, crezând ei că se odihnesc dacă le pun în spatele celorlați. Ce-a făcut Hristos? A luat asupra-Si păcatele întregii omeniri. Noi cu greu dacă putem să ne asumam păcatele noastre, darămite să le mai purtam și pe ale altora. Ei, ca să fim mai aproape de adevăr, unii dintre noi pot, dar fac asta în tăcere. Mai avem sfinți printre noi... Iar noi nu putem pentru că dam față în față cu suferința. Mai mult sau mai puțin conștient știm că ne doare. Si, cum ne încredințăm în noi, nu suntem gata să trecem prin suferință. Dacă ne-am încredința în El, am trece prin suferință curățându-ne, luminându-ne. Tălharul din stânga versus tălharul din dreapta. Avem de ales.

De ce Il ocolesc pe Hristos, de ce nu mă încredințez cu totul Lui? Poate că de frică. De frica de a ne recunoaște slăbănogi, orbi, paralitici, farisei, vameși... și toată pleiada pe care o găsim în Biblie. Acolo, cuvântul lui Dumnezeu ni se adresează nouă, iar dacă eu nu ma recunosc în acei oameni, oare cuvântul lui Dumnezeu îmi va vorbi?

Nu știm să fim iubire pentru că nici nu am văzut pe alții că sunt iubire. Nu am văzut fie că nu avem ochii deschiși, fie că ei efectiv nu sunt așa. Omenirea din ce în ce mai mult devine un mare beci care îți bagă frigul în oase. Hai, omule, încălzește-te dacă poți! De la lumina monitorului? De la frigider? De la ce? De la propria-ți inimă care se mișcă spre celalalt, spre Dumnezeu... Bun, și dacă ar fi să ne folosim de imaginea pe care ne-o oferă fizica, ne-am întreba dacă această căldură a inimii noastre ajunge să se "propage" și să pună în mișcare și celelalte inimi. Si, continuând până în sfârșit această comparație în parte, ca în ghicitură, am vorbi și de un mediu de propagare, căci lumina, căldura se propagă diferit în funcție de mediu. Iar noi, dacă nu avem un astfel de mediu prielnic, s-ar putea să cam deznădăjduim. Si mediul lumii de astăzi este cât se poate de neprielnic deși mai are oaze precum mănăstirile, bisericile cu oameni vii... Așa se face că avem neapărată trebuință să ne ducem în astfel de locuri în care lumina, căldura se "propagă" mai repede și mai bine. Ne mai încălzim inimile și ne ducem în lume să ducem ce putem și cât se mai primește. Pe urma iar ne întoarcem...

Iar cu Dumnezeul nostru nu se poate să deznădăjduim, pentru ca este Dumnezeul nădejdii! El a trecut prin porțile și ușile încuiate, El trece prin zidul morții, orice nume ar purta el. Doamne, ajuta-mă să iubesc. Vreau, dar nu găsesc în mine nici o rază. Vino Tu, ridică-mă de pe patul în care zac ca un paralitic, ridică-mă de patul morții.... "Cereți și vi se va da!"... Primul pas spre iubire e rugăciunea. In rest Domnul lucrează, cu degete fine, de nici nu băgam câteodată de seamă cum sufletul nostru se schimbă, învie... Domnul nu dă navală, dar Împărăția cerurilor se ia cu navală. Să fim hotărați să nu ne întoarcem înapoi. Să ne uitam spre orizontul vieții veșnice cu Hristos!

ROF spunea...

..."E tipul pe care îl denunță Noica, cel care își iubește departele, nu aproapele, pentru că iubirea departelui nu comportă riscuri, disconfort fizic...."

Există totuși Cineva care este "DEPARTELE" pe care trebuie să-L iubim, și este "DEPARTELE" pentru că nu este din lumea aceasta... Iar, paradoxul este că iubindu-L ne devine APROAPELE. Tot așa și cei care ne sunt departe, dacă ii iubim, ne devin aproapele. Dacă îi iubim doar pe cei pe care îi vedem, s-ar putea să avem o iubire mărginită...

"Toți filosofii, de la cel de bloc la cel de nivel academic, au un cadavru în inimă. Cel al omului care ar fi iubit, în loc să gândească"...

ioanc spunea...

@ROF

Ati vorbit foarte frumos. Iar acest raspuns imi arata ca stiti sa fiti iubire. Si la final ati pus punctul pe i. Asa e, problema e cu cadavrul din inima, hai sa zic paraliticul, ca acesta mai simte ca e inca iubit (acolo unde e cazul). Si pentru a-l reanima la viata avem nevoie de multa chemare a dulcelui nume a lui Iisus Hristos. Si sa fim convinsi ca pentru fiecare Hristos are leacul potrivit!
Doamne, ajuta!

ROF spunea...

@ioanc

Mulțumesc Ioan! Se pare că știu să fiu iubire. Dă Doamne să și pot!
Ce-i drept, cine are iubirea în el o vede și în ceilalți...

ioanc spunea...

Am o nedumerire. Probabil problema e in mine.

In Duminica aceasta (a Sfintei Cruci), la sfarsitul Sfintei Liturghii, Parintele ne-a zis ca are ceva important sa ne comunice (redau din memorie): “ Noi si “fratii” catolici am reusit sa schimbam ora la mitingul “Marsul pentru viata” la 4 dupa-amiaza, tinand cont ca e si zi de praznic (Buna Vestire) … ca astfel, sa putem sa ne adunam si noi. Va rog sa participati!”

Nu stiu de ce, dar in acea clipa am simtit multa tristete si durere in inima. Sa nu fiu inteles gresit: n-am nimic de obiectat asupra acestui moralizator mars laic/civil. Stiu ca e pentru o cauza nobila: lupta impotriva avortului. Pe mine m-a intristat ca sunt scos din Biserica, chiar sfatuit sa particip la o astfel de manifestare. Adica statul/legiuitorul prin ideologia/educatia lui incurajeaza si legifereaza astfel de practici (avort, parteneriate civile etc) si tot el imi da si solutia/supapa de aerisire/refulare aratandu-mi ca ii pasa si de parerea mea. Oare asa stau lucrurile? Nu e aceasta o ispita, o inchinare la un nou dumnezeu? Asta sa insemne pentru un ortodox lupta duhovniceasca cu propriul pacat? Eu cred ca problema avortului nu se rezolva si nici nu va trezi constiinte prin participarea la astfel de marsuri-protest. Problema e mult mai adanca, e in noi. Face parte din noi. De la izgonirea lui Adam si Eva din Rai suntem in cadere libera. Numai Hristos e Cel care prin imbratisarea/acoperirea Sfantului Duh ne ridica sus, inapoi de-a dreapta Tatalui. Si numai asumandu-ne cu adevarat firea ortodoxa, adica impartasindu-ne si vietuind cu si intru Hristos vom constientiza si vom renunta la acest pacat. Si nu noi cu voia noastra … ci El Hristos cu voia Lui va face acest lucru.

Caci astfel, peste 10 ani, daca mai traiesc pana atunci din mila Domnului, ma voi trezi ca sunt iar chemat la o noua lupta de data aceasta impotriva identitatii de gen (sau mai stiu eu ce alta aberatie), nevazandu-ne caderea si nemernicia.

Apropo daca nu reuseau schimbarea orei, noi si “fratii” … ce faceau? Se scurta Sfanta Liturghie?

Iertare, caci n-a fost cu intentie. Nu contest participarea nimanui la acest “Mars pentru viata”, insa aceasta durere am sa o port in mine. Unde gresesc?

ROF spunea...

Ioan, am sa-ti povestesc o istorioara care s-a petrecut undeva in Romania. O femeie avea probleme cu sotul ei care devenise violent. Consolarea a gasit-o la un coleg de serviciu si, cu timpul, aceasta s-a transformat in altceva, ajungandu-se la zamislirea unui prunc. In tot acest context copilul era nedorit si urma sa fie avortat. S-a intamplat insa ca un alt coleg, al celor doi, sa afle de aceasta poveste tragica. In noaptea de dinaintea avortului a lipit, la blocul si in cartierul unde locuia femeia, fel si fel de afise care sa o sensibilizeze impotriva avortului. Acest lucru, inainte ca Marsurile pentru viata sa fie atat de vizibile, a avut rezultatul dorit: copilul a ramas in viata! Bineinteles ca n-au fost doar afisele ci, in continuare, sprijinul unor persoane care au fost APROAPELE...

Aici ar mai fi de spuns ca persoana care s-a luptat sa lipeasca afise si sa ofere un sprijin colegei aflate la limita care o impingea sa gaseasca singura solutie avortul, nu era o persoana "practicanta a credintei ortodoxe", adica una care sa fie nelipsita de la biserica, sau care sa declanseze o intreaga gandire legata de pacat, de pocainta samd. Dar a avut aceast glas al constiintei: "mai, cum sa omori un copil?!".

Acuma, daca dintr-un oras intreg se gasesc 60 de preoti care sa formeze jumatate din coloana Marsului pentru viata - pentru ca restul populatiei are diferite motive de a nu intari randurile-, si se trezeste o singura constiinta, un singur copil nu va fi avortat, atunci putem spune ca a mertiat ca acei oameni sa marsaluiasca prin ploaie sau pe vant cateva ore intr-o zi. Daca am gandi in termeni de eficienta atunci nu mai suntem pe Cale. Exista insa o singura conditie ca macar o constiinta sa invie. Accea ca la Marsul nostru sa fie prezent Hristos! Si asa, daca aceste doua convoaie de oameni se intalnesc, "unul care iese din cetate si sta subsemnul mortii si altul care intra in cetate sub semnul Vietii", precum s-a intamplat cand Hristos a intalnit-o pe vaduva din Nain, nu se poate ca Dumnezeu sa nu invie macar o constiita!

Nu este gresit ceea ce observi: "statul/legiuitorul prin ideologia/educatia lui incurajeaza si legifereaza astfel de practici (avort, parteneriate civile etc) si tot el imi da si solutia/supapa de aerisire/refulare aratandu-mi ca ii pasa si de parerea mea". Insa aceasta este realitatea! Ori crestinul nu sta sub semnul realitatii ci sub inraurirea Adevarului! Cum spunea un Parinte de pe la noi, diavolul muta mereu accentul pe realitate, ori crestinul nu trebuie sa ramana intepenit in realitate, caci adevarul nu poate fi circumscris aici!

Da, poate ca un Mars pentru viata poate fi confiscat de lumesc si poate fi transformat chiar intr-o adunatura sincretista. Diavolul incearca sa isi traga spuza pe turta lui. Hristos are insa alta lucrare, si din practica civica a Marsului poate sa salveze o viata. Fara compromis insa! Aici tine de om. E si o parte a noastra, e si o lucrare a noastra care va inclina lucrurile intr-o parte sau in alta, fie spre lucrarea vrasmasului, fie spre lucrarea lui Dumnezeu.

Deci, "lupta duhovniceasca cu propriul pacat" versus "Mars pentru viata"? Raspunsul cred ca il gasim in cuvintele Scripturii: "pe acestea se cuvenea să le faceţi şi pe acelea să nu le lăsaţi"...


ioanc spunea...

Da, va inteleg. Dupa cum am mai spus-o eu nu am contestat participarea nimanui la acest "Mars pentru viata". Mi-am spus doar oful. Desi am trecut peste acest moment si am zis sa-i dau pace ... totusi (ca sa nu va raman dator :)), am sa va spun si eu finalul povestii mele.

Sambata, de Bunavestire, dupa terminarea Sfintei Liturghii, Parintele nostru drag, trist oarecum si cu privirea pierduta in zare, ne-a spus: "Sa nu uit! Azi nu mai tinem slujba Vecerniei. Suntem la miting. Apoi cu o voce joasa, aproape imperceptibila, a murmurat: sa protestam impotriva homosexualilor! ...". Desigur ca prima reactie a fost sa ma intreb: "ce homosexuali?; doar marsul e impotriva avortului."

Vedeti cum de dragul unei patimi/lupte sunt chemat afara din mine si aceasta sub masca unei asa zise ortodoxii, de suprafata? Nu mai insist asupra faptului ca peste inima, si la propriu si la figurat, mi s-a pus un lacat mare. Si atunci unde e campul de lupta? Calea nu e launtrica? Nu Hristos e Cel care te mantuieste? Si cred ca nu degeaba se lamenta si Sfantul Ignatie Briancianinov cand spunea: "Crestini! Cu­noaşteţi pe Hristos! Înţelegeţi că voi nu-L cunoaşteţi, că vă lepădaţi de El socotind mântuirea posibilă fără El, pentru niscaiva fapte bune! " Toate faptele bune omeneşti neputin­cioase, pogorâtoare în iad, au fost înlocuite cu o singu­ră faptă bună, plină de putere: credinţa în Domnul nostru Iisus Hristos".

Si chiar nu inteleg ce au cautat preotii acolo? Pentru profit sentimental? Cum ramane cu Hristos care-i astepta la Vecernie? Parintele Ioachim Parr spune ca in orice relatie de dragoste sunt trei persoane iar ordinea corecta in care ne raportam e aceasta: pe primul loc e Dumnezeu, pe locul al doilea e aproapele si pe ultimul loc esti tu. Unde era Hristos? Pe ce loc?

Asa ca de asemenea marsuri a caror diversiune duhovniceasca e plina de pietism si fraze goale sunt satul.

Ah si era sa uit. Mai tarziu am inteles si indemnul Parintelui nostru: acela de a protesta impotriva homosexualilor! Cred ca in smerenia lui se referea la lupta impotriva iubirii hedoniste fata de propriul sine/eu, la lupta impotriva patimilor si a demonilor din inima noastra.

Va multumesc pentru dialog. Dupa cum am mai spus-o neintelegerea e a mea iar reprosurile mi se cuvin mie. Doamne, ajuta!

ROF spunea...

Ioan, din cuvintele tale resimt o oarecare tristete. As vrea mai inainte de toate sa precizez ca raspunsul pe care ti-l dau aici tie nu este unul strict fata de ceea ce ai scris tu, pe care sa-l iei in nume personal, ci unul in care si alti oameni ar putea gasi raspunsuri pentru ei. Spre exemplu pornind de la observatia pe care ai adus-o tu, si pe care am citat-o, am descris un viclescug al diavolului de a muta accentul pe realitate, dar asta nu inseamna ca tu esti centrat pe realitate, pe o lucrare de alta natura decat cea in Dumnezeu. Nadajduiesc sa nu ma intelegi gresit.

Pomeneste Sf. Ignatie Briancianinov, in citatul adus de tine, de "o singu­ră faptă bună, plină de putere: credinţa în Domnul nostru Iisus Hristos". Aceasta credinta este intotdeauna vie, lucratoare, pune in miscare. Cred ca dupa asta se si recunoaste. Daca nu aceasta credinta i-a dus pe preoti la "Marsul pentru viata", sau pe ceilalti participanti, atunci poate ca s-a umplut strada de oameni, unii purtand inimioare rosii pe obraji si mergand "impotriva..." sau "pentru"....

Inteleg ca chemarea Parintelui vostru s-a potrivit ca nuca in perete dupa Sfanta Liturghie. Probabil ca mintea Parintelui nici nu era la acest "Mars" din moment ce a spus "impotriva homosexualilor". Si asta pare mai degraba bifarea unei sarcini de partid, asa ortodox. Si daca mintea nu-i era la "Mars", inima cu atat mai putin! Atunci ce sa transmita de la inima la inima? In cele din urma doar s-a transmis o informatie goala, ca Vecernia nu se face. Poate, daca erau toate coerente, se schimba si ora Vecerniei, in loc sa se anuleze. Dar asta nu pot sa stiu prea bine, caci tine de anumite detalii.

Altfel, un preot la un astfel de "Mars" poate fi vazut diferit de la persoana la persoana. Personal cred ca un preot trebuie sa fie in capul unei manifestatii pentru viata. Imi amintesc acum de P. Galeriu pe strada, inconjurat de tineri la Revolutie. Prezenta unui preot ar trebui sa determine o anume pozitionare a sufletului de a sta drept, sa trezeasca constiinta ca Dumnezeu este acolo. O masa de oameni fara preot este o masa laxa care poate duce in orice directie, si nu pare sa aibe o calauza. Dar multe tin si de organizare, de situatia particulara dintr-un loc. Daca ar fi doi preoti intr-o biserica, unul ar putea sa stea sa faca Vecernia si altul ar fi la "Mars". Sau, cum in Romania sunt biserici la fiecare colt de strada, s-ar putea zice: "la biserica noastra nu se face Vecernia, dar puteti sa va duceti la cealalta". Spune o vorba din popor "la noi, ca la nimeni", si ascunde in ea o dezamagire.

Amintesti ca P. Iaochim Parr spune ca in orice relatie de dragoste sunt trei persoane iar ordinea corecta in care ne raportam e aceasta: pe primul loc e Dumnezeu, pe locul al doilea e aproapele si pe ultimul loc esti tu. Da si nu! Nu pentru ca Dumnezeu nu poate sa lipseasa de pe nici un loc. Ordinea aceasta, care este data, este pur umana. Ori, nu putem sa-l despartim pe aproape de Dumnezeu, si nici pe noi, evident. Sunt multe istorioare in acest sens. Cea de care imi amintesc acum este cand, mergand odata Sf. Nicolae si Sf. Casian la slujba, au intalnit un taran in drum care avea carul intepenit in noroi. Sf. Nicolae l-a ajutat sa iasa de acolo, in timp ce Sf. Casian era pentru a nu intarzia la slujba. Cred ca istorioara asta e arhicunoscuta si invatatura ei de asemenea.

In concluzie, as vrea sa spun ca nu sunt nici pro Mars, nici contra Marsului. Si cred ca si tu la fel. "Cine ne va despărţi pe noi de iubirea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigoana, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia?"... Sau Marsul?

ioanc spunea...

Apreciez echilibrul si onestitatea aratata in raspunsurile dumneavoastra. Observatiile facute sunt binevenite. Mie, unul, imi sunt de folos. Si ati intuit bine: nu sunt contra Marsului, fereasca Dumnezeu! Fiecare cu placerile lui! Insa nu cred ca aceasta e solutia. Poate sunt eu mai greu de cap. Oricum mai bine spun o rugaciune. Ca si altii, am si eu copii, familie si ma rog bunului Dumnezeu sa ne pazeasca de asemenea incercari (avort, suicid etc)nepregatiti ... caci multi, chiar daca azi gandim altfel, vom avea un soc cand vom descoperi ce monstru zace in noi.

Acum referitor la ce spune Parintele Ioachim Parr ... eu am inteles ca a-L pune pe Hristos pe primul loc se refera la a face efortul de a nu-l judeca pe cel din fata ta, de a incerca cat de cat sa descoperi mai intai bunatatea/iubirea din el (adica sa-l vezi pe Hristos in chipul sau, apoi pe el ca persoana si la sfarsit interesul meu). Daca unul ma scoate din sarite, doar Hristos ma opreste sa nu-l iau la palme, caci altfel la ce-mi prieste (cred ca ati inteles aluzia).

Si asa e ...ati zis un mare adevar: "crestinul nu sta sub semnul realitatii ci sub inraurirea Adevarului!". Sau mai liric,vorba poetului:

"...
nu am fost chemați dintr-un timp în altul sau
dintr-un loc în altul

ci din întuneric
în lumină..." (multumim domnului Marius Iordachioaia)

Toate cele bune si ... Doamne, ajuta!

ROF spunea...

Ioan, din comentariile tale se vede ca esti o persoana cu inima indreptata spre Hristos. Domnul si Maicuta Domnului sa te ajute in implinirea lucrarii pe care o ai, pe calea spre desavarsire. Multumesc si eu pentru aceasta discutie si pentru tot!
Doamne, ajuta!

janr spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.