"Scris-am vouă, tinerilor, căci sunteţi tari şi cuvântul lui Dumnezeu rămâne întru voi şi aţi biruit pe cel viclean." (I Ioan 2, 14)

duminică, 12 februarie 2017

EU-L RISIPITOR (o simțire a Evangheliei de azi)

Nu știu voi cu ce ați rămas din Evanghelia de azi, dar  mie mi s-a părut că-L văd, în tatăl din Pildă, pe Hristos răstignit între cei doi tâlhari...
Căci cei doi fii ai Tatălui sunt, evident, doi tâlhari.
Fiul Risipitor vrea partea lui: frate-su, mai bolnav, vrea toată averea. De aceea, îl doare partea cheltuită de fratele său, nu plecarea și nici decăderea fizică și morală a acestuia. Și nu se îndură, pentru a nu-și diminua moștenirea, să taie un miel ca să petreacă împreună cu prietenii săi, altă dovadă că nu iubea pe nimeni.
Avem un fiu care pleacă să-și facă pofta. Și altul, care pentru același lucru, rămâne. Amândoi sunt niște egoiști. Nici unul nu-și iubește părintele. Amândoi se iubesc, cu pasiune, doar pe ei înșiși.
Iar egoismul este cea mai gravă boală a sufletului, pentru că risipește esența vieții, sămânța vieții veșnice din noi: capacitatea de a iubi.
Toți oamenii se nasc cu bobul de grâu al iubirii în ei: dar cei care nu-l îngroapă în pământul dragostei de Dumnezeu și aproapele, adică în pământul Bisericii, ci îl păstrează pentru ei înșiși, îl fac să nu dea rod, să se usuce și să moară. Și odată cu el, moare sufletul...
În cei doi frați din pildă, avem două feluri de egoism, ilustrat în istorie de neamuri și Israel: egoismul trupesc și egoismul duhovnicesc, Sau, altfel formulat, egoismul lumesc și cel religios.
Egoismul lumesc reprezentat de Fiul Risipitor: vrea un loc plăcut în lume, vrea un loc în Rai dar a greșit direcția și metoda, pentru că și-a greșit învățătorul. Dar când va înțelege asta, se va întoarce și se va corecta.
Egoismul duhovnicesc este cel care nu vrea, ca fratele său risipitor, un loc în Rai, ”o parte din averea Tatălui”: ci vrea tot Raiul doar pentru sine. Vrea, și acesta e întunecatul secret pe care încearcă să-l ascundă sub asceza și ascultarea lui, locul Tatălui. Dacă egoismul Fiului Risipitor este omenesc, cel al fratelui său este demonic.

În Pilda Fiului Risipitor Îl văd pe Dumnezeu răstignit, cu mâinile întinse către cei doi tîlhari de lângă El: ca să-i apuce și să-i ducă, în Rai, pe amândoi. Dar, din nefericire, doar unul singur a vrut asta... Doar cel care și-a dat seama că adevărata iubire nu era cea ”predicată” de pofta sa, nici de femeile sau prietenii cu care își mâncase averea, ci iubirea Tatălui, iubirea plină de înțelegere și iertare, care îmbrățișează necondiționat....

De pe Cruce Viața veșnică ne întinde, zi și noapte, mâinile Sale. Dar noi vrem, cu o încăpățânare tragică, mereu hrănită de această lume, să ne trăim viețile noastre. 
Iar viața mea nu e decât drumul meu către moarte... Privită atent și de aproape, viața mea nu înseamnă de fapt decât păcatele mele și moartea mea...
Există o singură Viață pentru noi toți. Vă rog, nu încercați să vă luați partea sau să o luați toată pentru voi: nu veți face decât să vă risipiți și să vă pierdeți. Și să lăsăm această Viață mai rănită și mai slăbită următoarei generații, copiilor noștri...
Cred că morala acestei pilde poate fi formulată și așa:
Haideți să ne oprim! Haideți să ne dezintoxicăm de această otravă, de acestă cultură, de această școală a morții veșnice care este egoismul.
Haideți să învățăm iubirea Tatălui de la Domnul Iisus Hristos prin Duhul Sfânt.
Haideți la Biserică. Haideți să învățăm, împreună, să fim fii și frați.

2 comentarii:

Oana A. spunea...

Da... vreau! ... haideti! ...

Mihaela Manole spunea...

Şi eu vreau! Doamne, ajută-ne!