"Scris-am vouă, tinerilor, căci sunteţi tari şi cuvântul lui Dumnezeu rămâne întru voi şi aţi biruit pe cel viclean." (I Ioan 2, 14)

duminică, 12 februarie 2017

BISERICA și LUMEA RELIGIOASĂ

Într-una din întâlnirile sale cu obștile monahale din Rusia, schiarhimandritul Ioachim Parr spunea:
Rusia moare, înghițită de lumesc. Și nimeni nu-i întinde o mână de ajutor de care ar putea să se sprijine. Iată, noi, cei ce ne-am adunat aici, suntem gata să ne aducem jertfa?”
Citind aceste cuvinte, mi s-a părut că aud, în sfârșit, strigătul Bisericii dintr-o țară, expresia patriotismului ei specific: Patria noastră moare, înghițită de lumesc!! 
Nu de imoralitate sau interese politice oculte; nu de consumerism sau epidemii; nu de globalizare și jaf economic organizat; nu de corupție sau dependențe. Nu. De toate acestea se ocupă sau ar trebui să se ocupe alte instituții. Ale acestei lumi. Lumești.
Biserica este în lume, dar nelumească. Și este aici, în lume, cu misiunea izbăvirea oamenilor, de lumesc.
Adică, de fapt, Biserica nu se ocupă de morală sau cultură, economie ori sănătate. Desigur, poate face gesturi care pot fi catalogate de un ochi profan ca economice sau culturale. Dar, dacă ele nu sunt făcute ca să scoată oamenii din lumesc, nu sunt ale Bisericii, ci ale lumii religioase. Iar lumea religioasă nu este Biserica.
Dacă e greu să înțelegem cele scrise mai sus e în primul rând pentru că Ortodoxia românească, de pildă, constă dintr-o covârșitor de multă lume religioasă și, foarte puțină Biserică.
Diferența dintre lumea religioasă și Biserică e simplă, extrem de vizibilă, pentru cei care vor să vadă: lumea religioasă e acel segment al populației care a ales religia pentru a-și atinge scopurile din lume, pentru a ocupa locul dorit în lume. Biserica, e adunarea celor care vor să învingă lumea, să răzbească, nu la sfârșitul vieții, ci în tot ce fac, din lume.
De exemplu, filantropia lumii religioase, rezolvă o problemă economică neacoperită de instituțiile lumești abilitate. Pe când milostenia Bisericii, este o parte din Liturghie, folosește materia și ritualul milosteniei, pentru ca omul să simtă harul, lumina și aerul Împărăției nelumești pe care o reprezintă.
Altfel spus, milostenia lumii religioase este o parte din faptele prin care să răzbești în viață, o parte a schimbului cu Dumnezeu: eu fac milostenie cu un flămând, iar Dumnezeu îmi va da ceea ce Îi cer din lume. De aceea, milostenia lumii religioase este, în realitate, desacralizată. Adică, lumească. De aici.
Pe când cea a Bisericii este făcută tocmai în scopul sacralizării vieții, mărturiei nelumești a sfințeniei, a prezenței lui Dumnezeu; și prin acesta, a ieșirii din lume, care la nivelul persoanei este o ieșire din sine....
Ieșirea din lumesc nu înseamnă ieșirea din viața cotidiană, din aspectele ei formale, economice, culturale, civice sau politice. Ci toate acestea trăite cu altă intenție fundamentală. Cu intenția, mereu prezentă ca fundament și vector tainic, ca, indiferent de activitatea în care suntem prinși, ea să continue Liturghia, lucrarea Liturghiei, de a scoate lumea din lumesc, de a o înălța permanent din tenebrele egoismului, în care a prăbușit-o păcatul, spre lumina nepieritoare a iubirii curate, pe care a răsărit-o în lume, Crucea.  De exemplu, pot merge la serviciu doar ca să câștig bani și să mă perfecționez în meseria mea. Omul religios rămâne la aceste scopuri, singura deosebire față de omul profan, de omul care se bazează pe puterile proprii, este că omul religios cere și ajutorul lui Dumnezeu pentru împlinirea acestor deziderate. Pe când omul Bisericii, vine la serviciu ca, în primul rând, să se desăvârșească (și acolo) în practicarea iubirii creștine, care e nelumească.
Ca să spun așa, Biserica învinge lumescul, pe când lumea religioasă, doar îl administrează religios.
Dar Dumnezeu nu s-a întrupat ca să creeze o lume religioasă. Tocmai lumea religioasă L-a răstignit.
Israelul din vremea Mântuitorului era o lume religioasă preocupată de locul său în lume. Și L-a ucis pe Dumnezeu pentru că nu Se întrupase pentru asta, pentru așezarea Israelului pe locul său măreț din lume, ci pentru scoaterea Israelului din lume. Iar pentru omul religios, ca și pentru omul profan, ieșirea din lume este echivalentă cu moartea. O acceptă ca inevitabilă la sfârșitul vieții; dar, acum și aici, ca intenție și lucrare permanentă a Adevărului în lume, nu.
Ca să luăm un exemplu recent și dureros:, atât Sinodul din Creta, cât și contestarea lui, sunt evenimente ale lumii religioase, nu ale Bisericii. Acest Sinod nu s-a făcut pentru că Duhul Sfânt a vrut să comunice ceva Bisericii prin el; ci la comandă politică. Iar reacția la Sinod a ”nepomenitorilor”, nu e nici ea a Duhului Sfânt, ci a lumii religioase, pentru că a fost sufletească, nu duhovnicească.
Atât pentru a schimba, cât și pentru a apăra Adevărul, trebuie să te situezi în afara Lui.
Cei care au Adevărul în lăuntrul lor, sunt neîncetat schimbați și apărați de Adevăr. și astfel sunt purtați de lucrarea Adevărului tot mai departe de lume: sunt oameni tot mai nelumești... 
Și sunt oamenii care nu lasă o țară să piară în lumesc. Sunt acei puțini pentru care Dumnezeu ține o țară, așa cum ar fi ținut Sodoma și Gomora dacă ar fi fost acolo 5 drepți.. 
Sunt Biserica.


4 comentarii:

ioanc spunea...

Aveti mare dreptate. A schimba si a apara Adevarul ține de exterior, de lumesc.

Problema e până unde suntem dispusi sa renuntam la sine? Pana la capat?

In cazul meu ... nu. Sunt prea fricos, laș, mediocru. Insă ... nadajduiesc!

Multumesc pentru acest articol si bunul Dumnezeu sa ne miluiasca!

Doamne, ajuta!

Marius Iordăchioaia spunea...

Singur nu poate nimeni, Ioan...
Avem nevoie de toti ceilalti, de TOTI CEILALTI, ca să ne izbăvim de noi! Cu fiecare om care îmi intră în inimă, iese o parte din mine!
Îi multumesc Domnului ca existi; ca citindu-mi si comentandu-mi textele, te faci mai usor de primit in inima.
De aceea, iti multumesc sincer pentru comentarii! Pentru ca prin ele imi vii aproape! Asa cum incerc si eu, scriind: sa ma fac aproapele, apoi mai-aproapele, tuturor oamenilor, mai ales al celor din Biserica...
Ca parca, tare suntem departe launtric, noi, cei care stam unul langa altul la Liturghie...
Doamne ajuta!

ioanc spunea...

Apreciez omenia dumneavoastra. Pentru cateva clipe m-am cutremurat simţind ca traiesc din nou. Ceva inlauntrul meu s-a miscat.

Si ati spus un mare adevar: "cu fiecare om care îmi intră în inimă, iese o parte din mine!" Inseamna multa jertfa de sine. Foarte multa! Si asta presupune credinta, nadejde si dragoste. Mai ales DRAGOSTE(https://oameni-si-demoni.blogspot.ro/2017/02/dictionar.html).

Doamne, ajuta!

Anonim spunea...

Domnule Marius, spuneți-mi și mie un cuvînt despre orbirea sufletească a eurocreștinului din zilele noastre. Mulțumesc