"Scris-am vouă, tinerilor, căci sunteţi tari şi cuvântul lui Dumnezeu rămâne întru voi şi aţi biruit pe cel viclean." (I Ioan 2, 14)

miercuri, 11 ianuarie 2017

rugăciunea unui poet


Evanghelia e
singura funie care atârnă
în iadul
vieții noastre...

te rog
oricine ai fi cititorule
apucă funia aceasta cu inima
cu mâinile credinței
și te cațără pe ea
cu faptele
Iubirii ce respiră
în cuvintele ei...

când vei ajunge Sus
adu-ți aminte de mine

leprosul paralitic care te ademenea
cu vorbele lui ciudate
prin întunericul din tine
spre singura funie ce atârnă
în iadul
fiecărei inimi...

poetul
e un lepros paralitic
care se descompune vorbind
(singura parte sănătoasă din el
e Numele lui Hristos)

și de aceea
el nu poate ieși din iad
decât
prin
tine
cititorule....


6 comentarii:

Ionut spunea...

Încerc să mă agăț de ea

ROF spunea...

Sfântul Paisie Aghioritul avea obiceiul ca atunci când nu mai putea să stea în picioare la rugăciune să se lege cu o funie, să-l susțină mai departe. Dacă cititorul e funia, împletită cu cuvintele Evangheliei, poetul simte că e susținut să se roage mai departe...

ovidiu spunea...

La durerea care emana din aceste cuvinte, e clar ca funia e stransa si gata sa sustina o multime de inimi. Haideti sa ne apucam cat mai multi, suflete dragi! Haideti! Unde e durere acolo e si dragoste!

DanielaBMED spunea...

Minunata poezia ! Chiar, ma gandesc sa ma rog si pt dumneavoastra... Va rog...si dvs pt mine! Macar o data, acum... :) Daniela Nicoleta

Marius Iordăchioaia spunea...

Mulțumesc,Daniela.

rralu spunea...

Vă iubesc!