"Scris-am vouă, tinerilor, căci sunteţi tari şi cuvântul lui Dumnezeu rămâne întru voi şi aţi biruit pe cel viclean." (I Ioan 2, 14)

miercuri, 25 ianuarie 2017

CALVARUL IUBIRII


”Dar mai presus de toate, ţineţi din răsputeri la dragostea dintre voi, pentru că dragostea acoperă mulţime de păcate.”
Așa spunea Apostolul Petru. Asta era credința apostolică. Iubirea lui Hristos era, în vremea apostolilor, dogma cea mai presus de toate. Așa spunea cel repus în treapta de apostol, nu în urma unui examen la dreptul canonic, ci pentru că Îl iubea pe Hristos... Și de aceea strălucea dumnezeiește Biserica Primară, pentru că dragostea dintâi nu era decât dragostea dintre frați pusă mai presus de toate...
Azi, dragostea a ajuns mai prejos de toate. Darul lui Hristos, darul pentru care S-a întrupat și S-a răstignit ca să ni-l dea, darul de a putea iubi nelimitat, dumnezeiește, nu mai interesează aproape pe nimeni în creștinismul de azi. ” Din pricina înmulțirii fărădelegilor, dragostea celor mai mulți se va răci.” Citind argumentele celor care vor să rupă azi Biserica n-am putut să le analizez pertinența pentru că mi-a degerat mintea....
Ce au făcut evreii de acum două milenii cu Hristos, asta facem noi, majoritatea creștinilor, de aproape două milenii, cu iubirea lui Hristos. Am acuzat-o de blasfemie, pentru că susține că ea este creștinismul, așa cum Hristos afirma că El e Dumnezeu. Am urât-o pentru că, așa cum Hristos ”scotea sufletul” din evrei cu învățătura Lui, așa scoate dragostea ”sufletul” din creștini cu cerințele ei de a ne lărgi inimile, nu capetele...
I-am legat mâinile ca nu cumva să ne atingă cu nebunia ei luminoasă și caldă și să ne vindece, accidental, de nebunia noastră calculată și rece. Am dezbrăcat-o de virtuțile ei și le jucăm, de două milenii, la zarurile speculației teologice. Apoi am dat-o Rațiunii ”încreștinate” s-o răstignească pe crucea egoismului botezat, miruns, spovedit și împărtășit.
Și iată-ne ajunși pe Via Crucis a iubirii la stația: Sinodul din Creta.
Scandalul legat de Sinod arată ceva ce puțini vor sau îndrăznesc să vadă: că aproape nimeni nu mai știe să iubească în Biserică, că suntem analfabeți în iubire. Că ne lipsește  o elementară cultură și educație a iubirii lui Hristos. Cultură pe care numai Biserica o poate avea și da unei țări. Fără de care ora de religie devine cea mai plictisitoare și fără de sens din orar.... Și Ortodoxia, preocuparea cea mai străină vieții...
Am ajuns să apărăm credința, pentru că nu am apărat iubirea. Am ajuns să apărăm slovele, pentru că am părăsit Duhul. Am ajuns să apărăm credința într-un mod care vădește limpede absența unui minim drag de oameni...
Credința se trăiește, se mărturisește și se apără doar prin iubire.
Altfel, părinților și fraților, nimeni nu va crede vreodată că Adevărul e o Persoană!
Fraților, se lucrează continuu la ruperea și sfărâmarea acestei țări! Iar temelia acestei țări a fost, este și va fi Biserica. Și cei ce ne vor pieirea ca neam, știu că dacă vor să rupă țara pentru totdeauna, trebuie să rupă Biserica. Iar ruperea Bisericii nu se poate face decât cu mâinile creștinilor. Și creștinii nu vor face aceasta decât dacă va avea aspectul celei mai mari virtuți a momentului, al celei mai duhovnicești, ortodoxe și, mai ales, urgente, misiuni!
Nepomenirea ierarhilor nu este rezultatul unui silogism teologic, ci al unei ierni lăuntrice, a cărei temperatură a ajuns să înghețe în noi și ultima scânteie de iubire... Toate argumentele ”nepomenitorilor” sunt pline de promoroacă...
Din această iarnă menită a ne îngheța ca neam ca să putem fi sparți în bucăți transportabile, nu putem ieși decât mărind flacăra iubirii din altarul neamului, din Biserică.
Nu putem ieși decât punând mai presus de toate unitatea noastră, dată numai de iubirea lui Hristos, singura care, în fața căderilor noastre nu micșorează, ci mărește harul.
Nu respinge, ci iubește cu și mai multă durere....
Azi, ori începem să iubim și să punem iubirea dintre noi, românii ortodocși, mai presus de toate, ori pierim...
Și apărându-ne prin dezbinare credința, nu vom face altceva, decât să-i ajutăm pe străini să ne îngroape neamul, în cel mai ortodox dintre sicrie...
Are Sinodul din Creta păcatele lui. Dar unde e dragostea dintre noi care poate să le acopere, așa cum acoperă focul, gunoaiele? Căci dragostea e foc mistuitor și, de aceea, numai ea ne poate ține curată credința...

18 comentarii:

Anonim spunea...

https://actadiurna2016.wordpress.com/2017/01/20/1992-interviu-cu-parintele-patric-ranson-marea-iubire-consta-in-a-spune-adevarul/

Marius Iordăchioaia spunea...

Eu credeam și cred că marea iubire este A TRĂI adevărul. A-l spune doar, vorba Sf. Siluan, e o iubire mai mică...
Dragul meu Anonim, iubirea nu DOAR se bucură de adevăr, ci și înțelege, crede, rabdă, toate și îndelung...
Să nu reducem iubirea doar la una din virtuțile ei.... E și asta o erezie...

andrei spunea...

Ca si cum fratele meu face ceva cu care nu sunt de acord si din cauza asta caut sa-l denigrez in fata familiei ca sa ma indreptatesc pe mine insumi si regulile dragi mie ?

Anonim spunea...

Desi am remarcat ca parintele Patric Ranson a fost stilist, din dragoste si din iubire de Adevar mi s-a parut in regula sa fac trimitere la acel articol (de bun simt introducerea lui Costion Niculescu!).
Dupa logica/iconomia ta Andrei (cu bagatul lucrurilor sub pres) - "caut sa-l denigrez in fata familiei ca sa ma indreptatesc pe mine insumi si regulile dragi mie" - , cam pe unde s-ar situa Sf Grigorie Palama in raport cu Varlaam Calabrezul ? Dar Sf Maxim Marturisitorul, Sf Marcu al Efesului, Sf Fotie cel Mare? "Reguli dragi MIE" ? Nu mi s-a parut ca Parintele Patric ar fi fost lipsit de dragoste si ca ar apara reguli personale. Ba chiar pare ca ii erau dragi toate regulile bisericii.
"Eu credeam și cred că marea iubire este A TRĂI adevărul. A-l spune doar, vorba Sf. Siluan, e o iubire mai mică..." De acord, dar oamenii astia care nu mai pomenesc - canonic! - ierarhii, chiar marturisesc! Au depasit momentul- "a spune".
"Să nu reducem iubirea doar la una din virtuțile ei.... E și asta o erezie..." Iarasi de acord. Dar a renunta la una din virtuti pentru ca ne scoate din zona de comfort, iarasi este erezie...
Sper ca nu v-am mahnit. Dumnezeu sa ne mantuiasca pe toti!

Andrei Neboisa spunea...

http://sinodultalharesc.tk/audio-sinaxa-de-la-banceni-cu-ps-longhin-si-gheron-sava-lavriotul/ Salutare domnule Marius , cand aveti timp asultati si conferinta de mai sus ! O seara frumoasa si Doamne ajuta !

Anonim spunea...

Acest text este expresia simțămintelor pe care le aveam, fara a ști cum să le exprim in cuvinte...
S-a întâmplat să am un dialog, dacă il pot numi așa, cu o persoană "mare apărătoare a credinței", mai ca nu m-a "omorât" prin cuvinte. Nu sunt demult în biserică, deci dacă era sa cred acele lucruri spuse cu o violenta si o ura apăsătoare,mai mai ca îmi venea să zic: ce caut eu aici? Dar... știu pe Cine caut. M-a durut. Ceea ce e in neregula la sinod, se va clarifica la urmatorul. Cati dintre acești "aparatori" s-au rugat sincer cu lacrimi și dragoste pentru arhierei, pt popor? Vai mari aparatori ai legii, am uitat mila și dragostea. Noi insine suntem cei mai mari eretici. Ne numim creștini dar smintim cu faptele noastre, iar cei care vor sa intre in biserică (știu cazuri), renunța sa o mai faca. Of....
Doamne ai mila!

Adrian Sarbu spunea...

Se cunosc după roade, spammerii cu avioanele lor cu sinodul.

suveranul spunea...

Pozitia nepomenitorilor este un act de iubire si fata de episcopul cazut in apostazie, dar mai mult fata de PERSOANA ADEVARULUI: HRISTOS. Fara ADEVAR NU EXISTA DRAGOSTE, cu atat mai putin UNITATE...

Anonim spunea...

Pai articolul nu este de fapt despre sinod/efectele sinodului?
Cine sunt spammerii?
Si care sunt roadele lor?

Ralu Daniela spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Ralu Daniela spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Ralu Daniela spunea...

Condamnați să ne iubim :)

ovidiu spunea...

Se vede clar cum acest sinod a produs un efect clar, care poate era dorit de unii participanti. Dezbinarea. Dincolo de pomenirea sau nepomenirea ierarhilor e clar ca ne-am dezbinat. Aici trebuie sa fim atenti. Mi se pare mai mare raul acesta decat cel privind pe ierarhi...e foarte delicata pb. Lupta e in inima noastra. Aici e buba.

Marius Iordăchioaia spunea...

Rog frumos pe toti cei implicati in aceasta suferinta a Bisericii, sa citeasca sau sa reciteasca povestirea SCRISOAREA a scriitorului rus CEHOV. Se gaseste in volumul POVESTIRI ORTODOXE de A. CEHOV tradus si editat de parintele SAVATIE BASTOVOI la editura Catisma.
Va multumesc anticipat si astept impresiile dumneavoastra de lectura.

Ralu Daniela spunea...

Am vizionat cu ochii sufletului acest film... îl las aici și tac. Am citit și scrisoarea și sînt tot cel care o primește și o citește. Mulțumesc!
http://www.filmeonline2016.biz/silence-2016/

Anonim spunea...

In crestinism, singurul Adevar e acela ca Dumnezeu este iubire. Restul sunt adevaruri derivate (sa nu zic second hand). Adevarul e chiar Draogstea. Dragostea este Adevarul.

andrei spunea...

Fara rautate spun :
In mijlocul acestor discutii intre mai mult sau mai putin cunoscatori si iubitori de Hristos cineva probabil sta si rade si se bucura de dezbinarea noastra.

O zi binecuvantata sa aveti.

Hascanul spunea...

Don Quijote de la Taşca a văzut o ceată de eretici atăcând ortodoxia şi s-a baricadat în Castelul de la Rădeni, apărat de Sancho Pamvo şi de alţi cavaleri şi castelani zeloţi, după cum se observă în atâtea filmuleţe. Şi, exact ca în Cervantes, rămân neclintiţi în ridicolul şi înşelarea lor, neascultând de orice om de bună credinţă care le-o sesizează , vorbind despre aceiaşi înaintaşi autentici eroi ai credinţei. Nu, urmaşii Sfinţilor Părinţi sunt numai ei, nepomenitorii, şi cu Sava Latriotul. Dar finalul va fi inevitabil, ca în celebrul roman.