"Scris-am vouă, tinerilor, căci sunteţi tari şi cuvântul lui Dumnezeu rămâne întru voi şi aţi biruit pe cel viclean." (I Ioan 2, 14)

joi, 22 decembrie 2016

DE CE ne ENERVEAZA MORALISTII?

Pe mai toata lumea. Asta e adevarul: moralistul e perceput ca dusmanul tuturor. Sau, aproape al tuturora. De ce? De ce discursul moralist e atat de inconfortabil incat si celui mai bland dintre cititori ii smulge o grimasa ca de durere de dinti? Si, mai ales, de ce continuam sa citim un articol care dintru inceput se dovedeste moralizator? De ce continuam sa accesam acest gen de literatura desi ne enerveaza si ne displace profund?
Termenul ”moral” deriva dintr-un cuvant care, in latina, inseamna iubire.
Da, in ciuda aparentelor, morala se ocupa cu iubirea. Cu felul in care iubim. Cu adevarul despre iubirea pe care, toti simtim, ar trebui sa o avem. Dar din care suntem, in genere, absenti...
Insasi reactia de enervare la discursul moral ne arata ca suntem goi, ca regele din poveste, in privinta iubirii; ca suntem in impostura. Nu-l putem iubi pe cel care ne face morala! Si asta e cel mai dureros pentru cei care se considera crestini, pentru cei al caror standard de normalitate este dat de iubirea-de-dusmani!
Crestinismul de azi are nevoie de moralisti ca de aer! Ei sunt, de fapt, marea absenta! Sunt o specie pe cale de disparitie! Si cum sa nu fie, daca de la Sf. Stefan, primul martir, istoria Bisericii este un lung sir de moralisti vanati si ucisi! Intai de evrei, apoi, de crestini! Discursul ”dragut” in Biserica, cel care gadila urechile cum spunea Sf. Ap. Pavel, acest stand-up-comedy ortodox aproape omniprezent pe piata conferintelor crestine, e inventie recenta, Este contributia crestina la consumism. Caci legea confortului e clara: trebuie eliminati cei care il tulbura. Iar crestinismul de azi a optat masiv pentru ”confortul ortodox”, nu pentru pacea lui Hristos, cea din inimile rastignitilor de si pentru Adevar....
Iar moralistul e primul dusman al confortului. El e cel care strica toata placerea omului. Pentru ca o pune la indoiala. O ia ca pe o moneda si musca din ea ca sa vada de nu-i calpa. Moralistul e genul de individ periculos caruia ”Adevarul ii e mai prieten decat Platon” cum spune vestitul aforism.
Dar, in ciuda aparentelor, nu e el procurorul. Ci e tocmai avocatul apararii. Sau acel asistent al avocatului apararii care te antreneaza pentru infruntarea pe care urmeaza sa o ai cu procurorul. 
Cu procurorul care ne intampina sufletul in vazduh, dupa ce ne iese pe gura...
Moralistii sunt ca cei ce verifica rotile trenurilor. Avem nevoie de ei ca sa nu deraiem. Sau, mai ales in aceste vremuri, sa nu mergem linistiti... pe o linie moarta! 
De ce ne enerveaza moralistii?
Pentru ca ei sunt profetii Judecatii, tin mereu vie amintirea Judecatii! A faptului ca totul va fi probat prin foc!
Si, mai ales, pentru ca ne infing Sabia Adevarului in inimi. Iar durerea pe care o resimtim si ne face sa-i uram pe moralisti, nu se datoreaza atat junghierii in sine, ci mai mult adevarului bine ascuns pe care numai acesta durere il da pe fata: ca nu avem inimile in Cer, asa cum s-ar fi cuvenit unor crestini. Ci, inca le avem in curva asta de carne care, ca mama Salomeiii, nu se pocaieste de curvia ei, ci cere pe tava capul moralistului...
Capul celui care i-a aratat si certat curvia in fata intregii cetati...
Adevaratul nostru inamic nu este moralistul, ci dusmania pe care o simtim fata de el... Caci numele ei este legiune...



Un comentariu:

andrei spunea...

Doamne ajută !