"Scris-am vouă, tinerilor, căci sunteţi tari şi cuvântul lui Dumnezeu rămâne întru voi şi aţi biruit pe cel viclean." (I Ioan 2, 14)

vineri, 28 octombrie 2016

LUCRUL la care creştinilor le e şi frică să se gândească!


- Dupa opinia Sfintiei Voastre(parintele CALCIU n.n.) tinerii trebuie sau nu sa se implice în politica? Dar preotii? Si daca o fac, în ce fel sa o faca?

- Aceasta este o mare si dureroasa preocupare pentru mine. În primul rând, ceea ce se întâmpla în America, Europa si în România, nu este politica, ci politicianism, ceea ce este cu totul altceva. Politica este implicarea cetateanului în treburile cetatii. O datorie nobila. Politicianismul este implicarea cetateanului în jefuirea cetatii si a locuitorilor ei. Când Hristos ajuta pe cel sarac, alunga pe speculanti din templu, îl numea pe Irod vulpe si pe farisei morminte spoite, facea politica nobila. Politicianismul vine cu o serie nesfârsita de institutii demonice dupa el, viata sociala este murdarita pâna în cele mai intime fibre.

Desigur, Biserica face politica si trebuie sa faca, dar politica Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Cetatea se mântuieste prin Biserica. Daca Biserica sta în afara cetatii, înseamna ca a dezertat de la datoria ei: ea nu mai mustra pe conducatorul ticalos, nu mai apara pe cel sarac, nu mai propoveduieste cuvântul în societate, în închisori, în scoli, în lumea tinerilor pierduti, în casele bogatilor îndemnându-i la milostenie, restituind astfel macar o parte din bunurile furate de la cetatean, nu se mai ridica împotriva coruptiei.

În preajma ultimelor alegeri, am discutat cu tineri, cu preoti si chiar cu ierarhi posibilitatea ca Biserica sa vindece ranile tarii, sa moralizeze viata publica si, mai ales, lumea politica, prin implicarea preotilor în politica. Nu în sensul formarii unui partid crestin cu preoti si ierarhi în el, ceea ce ar fi constituit o abatere de la linia trasata de Hristos si o coborîre în arena politicianista, unde fiarele salbatice i-ar fi sfâsiat, ci prin promovarea unor persoane civile în viata politica. Asta însemna ca Biserica, în fiecare sat si oras, sa-si dedice o parte din timpul sau cetatii, în sens politic nobil, sa vada care sunt cetatenii buni, cei mai buni si necorupti pentru a fi promovati în alegeri. Acestia trebuiau sa fie oameni de credinta, cu fapte bune, cu duhovnic care sa depuna buna garantie pentru ei, promovând astfel o elita politica pe baze morale si nu pe o propaganda desantata sau pe bogatia acumulata prin jaf. Astfel, baza propagandei candidatilor nu s-ar mai fi facut cu cheltuieli enorme din furtul organizat, ci prin cuvântul Bisericii. Parea o utopie si era, atâta vreme cât ierarhia Bisericeasca, de la vladica si pâna la ultimul credincios – poporul lui Dumnezeu – nu întelegea misiunea politica a Bisericii, asa cum am aratat mai înainte.

Îmi aduc aminte ca un preot, la o conferinta în Timisoara pe aceasta tema, mi-a spus public: "Parinte, Preacuviosia Voastra ne spuneti aici niste lucruri pe care noua ne este frica si sa le gândim". Era exprimarea unei stari de fapt, întretinute cu voie sau cu ne-voie în lumea româneasca. Daca s-ar fi facut asa, fara zdruncinare si fara acuzatii teatrale din timpul propagandei electorale, nu ar mai fi fost nevoie de presedintele Basescu – o tranzitie la o lunga perioada de tranzitie – si nici de implicarea României în razboaie nedrepte din spatiul orientului, sau în adapostirea unor închisori secrete în care tortura este tratamentul prizonierului de razboi, asa cum pare a se fi întâmplat. Nici o institutie din România nu ar putea face aceasta revolutie în spirit. Numai Biserica. Singura Ortodoxia.

În perspectiva planului meu, oamenii politici buni nici nu ar fi avut nevoie sa faca o propaganda religioasa (eu sunt însa pentru aceasta) pentru ca oamenii i-ar fi recunoscut din faptele lor: Dupa roadele lor îi veti cunoaste (Mat. 7 : 20).( interviu luat de revista ROST părintelui Calciu Dumitreasa)

Niciun comentariu: