"Scris-am vouă, tinerilor, căci sunteţi tari şi cuvântul lui Dumnezeu rămâne întru voi şi aţi biruit pe cel viclean." (I Ioan 2, 14)

luni, 14 septembrie 2015

despre adevărata cinstire a Crucii

Căci cuvântul crucii, pentru cei ce pier este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu.(1Cor 1, 18)

Singura cinstire adevărată, dătătoare de viață, a Crucii, este a crede în cuvântul ei.
Cuvântul Crucii este Evanghelia. În prima sa epistolă către biserica din Corint, dumnezeescul apostol Pavel spune despre ”cuvântul crucii” că este puterea lui Dumnezeu (1Cor.1,18), iar în epistola trimisă creștinilor din Roma, același lucru îl afirmă despre Evanghelie: că este puterea lui Dumnezeu de mântuire a tot celui care crede.
A iubi pe Dumnezeu din tot cugetul înseamnă și a cugeta responsabil la cuvântul Său. Exercițiul acesta este o nevoință ascetică de maximă importanță, mai ales acum în vremuri de sistematică îndobitocire a oamenilor. Căci tot ce este păcătos în noi se va lupta cu Evanghelia, cu puterea ei de mântuire, fie prin respingere brutală, fie prin viclenia amânării  ori a ereziei. Tocmai așa cum s-au luptat cu Hristos cei ce l-au prigonit și răstignit. Iar Gadara, Galileia și templul din Iersualim transformat în peșteră de tâlhari nu sunt doar locuri din geografia biblică, ci, mai ales, din adâncul fiecărei inimi.
Ce este Ortodoxia, altceva decât o intrare și o deplină cucerire lăuntrică a unui om de către Iisus Hristos, adică o Evanghelie în actualizare și desfășurare intimă, personală, prin Duhul Cel ce răstignește carnea ca să-i învieze sufletul?
Evanghelia este cuvântul crucii pentru că ne așează, prin cuvânt, în fața lui Hristos cel răstignit. Iar această așezare este în vederea unei alegeri fundamentale, veșnice, ce schimbă dramatic cursul unei vieți.
Pentru evrei, Domnul folosește imaginea din Vechiul Testament, a șarpelui răstignit de Moise pentru a opri, în cei ce priveau cu credință Semnul, moartea celor mușcați de șerpi în pustie. Iisus răstignit oprește, deci, prin analogie, efectul veninului care intrat în inima lui Adam prin credința în cuvintele șarpelui din Eden. Iată Vechiul Testament ca pedagog către Hristos. Iată istoria vechi testamentară ca și cultură ce poate intermedia înțelegerea Evangheliei. De aceea Mântuitorul le spune evreilor că necrezând în El, în fapt, nu cred în Moise și prooroci, în propria cultură religioasă. Și totdeauna când citesc Noul Testament, pe Domnul Însuși ori pe Sf. Ap. Pavel, mă cutremur de necruțătoarea dârzenie, chiar asprime, cu care îi puneau pe ascultători în fața Crucii când vesteau cuvântul ei, Evanghelia. În fața bărbăteștii lor binevestiri, oamenii făceau alegeri între moarte și viață, între iad și rai; astăzi, ascultând doar o exegeză, aleg între a ațipi un pic sau a se plimba pe afară...
Căci azi cine ne mai pune în fața Crucii ca să ne întrebe, până la un răspuns categoric al conștiinței, dacă ne încredințăm sau nu Celui răstignit pe ea, să ne conducă prin viața de aici spre viață veșnică? Azi cine își mai asumă nebunia violentă sau batjocoritoare ce împroașcă din cei ce au ales pierzania, când li se vestește, cu adevărat, până la un răspuns limpede, cuvântul crucii?
Cei care sunt îndreptățiți să o facă sunt tot mai slăbiți de viața fundamental idolatră a societății de consum, de veninul frivolității ei omniprezente, ori tot mai puternic intimidați de corectitudinea politică și legiferarea nelegiuirii. Nu poți vesti cuvântul crucii după ce spui bancuri ori dacă te temi de reacția autorităților. Dar toate acestea au putere doar asupra celui care a intrat în slujirea lui Hristos, nu pe la Cruce, nu prin credința în cuvântul ei, nu printr-o deplin conștientă și hotărâtă legare a destinului lor de Cel răstignit și de singura puterea a iubirii, cea a jertfei....
Până la urmă însă, mai devreme sau mai târziu, într-un fel sau altul, toți creștinii vor trece prin fața Crucii și vor face o alegere veșnică: între puterea ascunsă a Celui pironit în cuie și  cea zgomotoasă, imediată și la vedere, a puternicilor zilei. Între puterea de a slobozi sufletele din puterea morții și cea de a elibera trupurile din strânsoarea conștiinței...
Dar au de ales, între a li întâmpla asta din voință proprie, la vreme de libertate, cu răgaz de cercetare, cugetare și pocăință; ori, cu sila, la vreme de strânsoare, în viforul somației demonice, cu sufletul întunecat de spaimă.
Avem a alege între a ne lămuri din darul iubirii lui Dumnezeu sau din strânsoarea vicleană a diavolului, atunci când îi convine lui cel mai mult. Iar astăzi multe predici vor acoperi Crucea și cuvântul ei cu aurul ieftin al retoricii, anesteziind conștiințele în loc să le trezească...
În loc să li se pună Crucea în fața inimilor într-un mod de neocolit, îmbiindu-i pe oameni să guste din dulcea ei putere, din mierea Stupului lui Dumnezeu, prin credință și Sfânta Împărtășanie, predicile tind să sune mai mult ca un referat, ca o informare asupra sărbătorii. Iar creștinii de azi nu au a dezgropa Crucea din istoria Bisericii, ci răspunsul propriei inimi la cuvântul crucii, la chemarea Celui răstignit pe ea.
Și asta în vremuri în care, o credință lămurită în fața Crucii este din ce în ce mai vitală. Căci slugile ighemonului sunt pe drum și se strâng, deja, din toate părțile....

Un comentariu:

ROF spunea...

Marius Iordachioaia despre "Tanarul in fata crucii" - intalnire de suflet de la Seminarul din Galati

http://corortodox.blogspot.fr/2015/09/marius-iordachioaia-despre-tanarul-in.html