"Scris-am vouă, tinerilor, căci sunteţi tari şi cuvântul lui Dumnezeu rămâne întru voi şi aţi biruit pe cel viclean." (I Ioan 2, 14)

duminică, 8 martie 2015

scrisoare către poet

" Tristeţea mea aude nenăscuţii câini,
pe nenăscuţii oameni cum îi latră."( NICHITA STĂNESCU)

tristeţea mea e surdă domnule Nichita

poate de aceea nu mi-a prilejuit
un vers memorabil
ci
o întâlnire cu Dumnezeu...

poate de aceeea pe dumneavoastră
dansând salomeic
tristeţea
v-a îmbrăţişat ca un giulgiu...

mie Dumnezeu
mi-a înfipt degetele în urechi

ca nişte piroane
în trupul tristeţii

şi o poruncă a strigat

ca o suliţă
în coasta ei...

2 comentarii:

Anonim spunea...

Cel ce-si pune toata nadejdea sa in Domnul nu mai simte bucuriile si tristetile mincinoase ale acestei lumi.

Anonim spunea...

Dacă, în comentariul de mai sus, se înlocuiește "Domnul" cu "nirvana", "iluminare", etc. , pentru un budist / schopenhaurianist rămâne perfect valabil.
În creștinism însă durerea mea și bucuria ta sunt perfect existente aici și acum. Nu e iluzie că trăiesc și nici minciună, fiindcă dacă viața mea e o himeră atunci și venirea lui Iisus pe acest pâmânt este tot o minciună. Iar asta nu pot să accept.
Nu pentru că strugurii sunt acri nu îi vreau și nici pentru că sunt acoperiți de un văl care mi-i face de neatins. Strugurii acestei lumi sunt dulci, îndulcească-se cel ce trebuie îndulcit de ei, dar eu, om cu chip și asemănare cu Cel-ce-este, doresc ceea ce-mi este propriu mie și nu artificialități natural-materiale.
Atomul există, păcatele mele și ale tuturor îl fac să existe. Să nu ne mințim mințindu-ne că lumea e o minciună. Cu adevărat trăim, deci să încordăm pieptul și umerii astfel încât trupul să nu mai fie îndurerat de povara grea a unui suflet nu curat, iar în rest să nu avem îndârjire ca să putem vedea pe Dumnezeu.
Scris-am acestea speriat de cuvântul "mincinoase" , dacă înseamnă altceva decât ce am văzut, iertați .