"Scris-am vouă, tinerilor, căci sunteţi tari şi cuvântul lui Dumnezeu rămâne întru voi şi aţi biruit pe cel viclean." (I Ioan 2, 14)

miercuri, 12 noiembrie 2014

frunzele

ca palmele unui preot
au luat lumina fiecărei zile
şi frângând-o au
cuminecat copacii...
apoi
în seara anului
s-au aşezat cuminţi
pe pieptul pământului...

vântul le ridică uneori în aer
şi le scutură de ţărână legănându-le
ca o mamă care-şi adoarme pruncul
înainte de a le strânge lângă rădăcini
într-un ultim altar...
pe el vor dărui
şi toată lumina din care
sunt făcute...
...........................
stau la fereastră şi privesc plângând
liturghia toamnei:
încă un an al inimii pustiu fără rod
în care nu mi-am întins
frunzişul sufletului în Lumină...

ci mi-am acoperit cu el teama
de durerile cu care Lumina
ar trece prin mine în ceilalţi....

Un comentariu:

Anonim spunea...

Cine știe ce este "rodul"? La cine si când? Si cum?
Poate ca este, poate ca nu...apărut la umbra cine stie carui frunziș ce se chinuie să se arate Luminii...
Si e mai bine asa. Altfel viata ar fi si mai mușcată de trufie iar faptele, in frumusețea lor, ar fi de-a dreptul prăbușiri nu doar căderi. Am vorbit despre mine aici, eu, un "tâlhar civilizat", cu gândul la omul pentru care viața a fost singurul gand, chiar si pentru o clipă, in dimineata aceasta când a scris poezia....
Dumnezeu să vă binecuvânteze!