"Scris-am vouă, tinerilor, căci sunteţi tari şi cuvântul lui Dumnezeu rămâne întru voi şi aţi biruit pe cel viclean." (I Ioan 2, 14)

marți, 22 iulie 2014

o mică schimbare

sunt un cetăţean ceresc.

avioanele pentru cetatea cerească
pleacă mereu
dar
eu mă tot învârt prin aeroport
între restaurant sala de aşteptare librării
şi magazine:
cred că am rău de înălţare....

am paşaport şi bilet pentru cer
şi pentru că devine jenant să
mă tot plimb peste tot fără să plec
am început să fac asta imitând din buze motorul unui avion în zbor
ca un copil
şi m-am trezit că şi alţii tot mai mulţi
se desprind din mulţime
şi mi se alătură
oameni care păreau să-şi aştepte serioşi şi
nerăbdători plecarea...

iată a trecut ceva vreme
nu mai pleacă nici un avion către cer
toate le-am transformat în locuri de joacă
unde cetăţenii cereşti zboară fericiţi
alergând pe culoare bâzâind din buze cu ochii închişi
şi cu braţele deschise ca nişte aripi
până când obosind se aşează şi povestesc
ce minunat este să ajungi acasă...


Un comentariu:

ROF spunea...

Nu stiu cum se face, dar acest bazait, sau, hai sa-i zicem un fel de fenomen "hum" (Vuiet), parca ma istoveste din ce in ce mai mult, ma intristeaza pana ce simt ca in interiorul meu inima mi se face tandari. Stiu, am ajuns asa, sa-L inteleg mult mai bine pe Hristos, sa inteleg durerea Lui pentru lume, sa inteleg ca Crucea pe care a ridicat-o este atat de grea incat nici gandul nu poate sa ajunga sa vada.

Am pierdut zborul pe aripile vantului... Si asta pentru ca zgomotul pe care il facem, bazaind, acopera "adierea de vant lina". Si, desi alergam pe culoare cu bratele deschise, nu mai stim sa ne facem "aripi din sindrila usoara", caci am pierdut de mult sensul jertfei.

Aripile sunt frante, asemanand cetatenii ceresti cu niste gaini care ciugulesc si racaie in pamant, cu capul in jos, in locul vulturilor care sunt chemati sa zboare.

Pasaport avem, aeroport avem, ba si niscavai harti; pilotii se suie in aeronava, dar avionul nu decoleaza. Facem ture, facem zgomot si ne multumim cu calatoria noastra cereasca, din ce in ce mai virtuala, nedezlipindu-ne insa de pamant...