"Scris-am vouă, tinerilor, căci sunteţi tari şi cuvântul lui Dumnezeu rămâne întru voi şi aţi biruit pe cel viclean." (I Ioan 2, 14)

sâmbătă, 3 noiembrie 2012

NU UCIDEŢI LUMINA!

nu ucideţi lumina. închizând ochii astupându-vă urechile. ori
prefăcându-vă că aţi primit-o:
deschizându-i fereastra unei
camere din care
aţi ieşit...
da, luminarea inimii doare. ca o răstignire. ucide.
dar nu pe noi. ci
întunericul din noi.

întunericul care foloseşte numele nostru
şi ne trăieşte ilicit vieţile. în vreme
ce adevăratul sine e legat şi închis
în pivniţa fiinţei noastre: un copil plângând
după Părinţii lui...

Nu ucideţi lumina.

dacă o faceţi
plânsul acelui copil
nu va avea
sfârşit...

3 comentarii:

Anonim spunea...

si cum eliberezi copilul?

Marius Iordăchioaia spunea...

Primind Lumina, pe Hristos, prin Sfintele Taine adica Spovedanie, Impartasanie ( daca e cazul Botez, Mirungere), insusindu-ti viata Lui. Numai El il poate elibera pe acest copil si doar El, Lumina, ne poate scapa de pivnitele, cotloanele, ascunzisurile sufletului... toate acele inceputuri ale domniei intunericului in noi.
La Schimbarea la Fata, Iisus le-a aratat celor mai apropiati ucenici ce inseamna venirea Imparatiei Lui: o desavarsita luminare a Omului, un Om facut in intregime din lumina iubitoare...
" Iti multumesc Tata ca ai ascuns Taina Mantuirii de cei intelepti si ai descoperit-o pruncilor" asa lauda Hristos pe Tatal ceresc. Care prunci? Cei inlauntuiti in launtrul nostru, cei incarcerati in partea intunecata a inimilor noastre, "detinutii politici" ai lumii, copiii Tatalui ceresc... Tot ce se intampla in lumea acesta a oamenilor are doar rolul de a le ascunde existenta si a le acoperi plansul...

Ioana spunea...

DAR MUNTII – UNDE-S?
de Lucian Blaga

Din strasina curat-a vesniciei
cad clipele ca picurii de ploaie.
Ascult si sufletul imi zice:

Eu am crescut hranit de taina lumii
si drumul meu il tine soarta-n palme,
nemarginirea sarutata-m-a pe frunte
si-n pieptu-mi larg
credinta mea o sorb puternica din soare.

Din strasina curat-a vesniciei
cad clipele ca picurii de ploaie.
Ascult si sufletul se-ntreaba:

Dar muntii – unde-s? Muntii
pe cari sa-i mut din cale cu credinta mea?

Nu-i vad,
ii vreau, ii strig si – nu-s !