coşmarul

deodată mi-am acoperit urechile cu palmele:
n-am mai putut să privesc buzele celor ce-mi vorbeau.
orice cuvânt ar fi rostit ele spuneau doar:
sărută-mă! sărută-mă! sărută-mă!
aşa cum brusc toate gesturile implorau:
îmbrăţişează-mă! îmbrăţişează-mă!
şi toţi paşii strigau:
opreşte-mă! opreşte-mă!

o mare de chipuri
ca nişte palme uscate crăpate
de vremea prea lungă de când nu le-a mai strâns cineva
se adunau în jurul meu...

îngrozit am fugit şi m-am ascuns
într-o biserică.

împreună cu preotul
am baricadat uşa cu
masa grea de marmură din altar.
apoi am fixat ca zăvor crucifixul cel mare.
m-am bucurat că zidurile erau groase şi toate obiectele
de cult masive trainice bune de blocat
intrarea.

dar totuşi eram înspăimântaţi şi
ne rugam cu lacrimi să scăpăm cu bine

când

m-am trezit...